Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

10 zile la Cheile Grădiștei

Handbal, HCM Slobozia

10 zile la Cheile Grădiștei

HCM Slobozia s-a reunit săptămâna trecută pentru al doilea sezon consecutiv sub comanda lui Dumitru Muși. După o săptămână de pregătire acasă handbalistele Sloboziei au plecat marți, 18 iulie a.c., într-un cantonament de 10 zile la Cheile Grădiștei. «În acest moment toate fetele sunt la pregătire și vor merge în cantonament! Pe lângă antrenamentele specifice unei astfel de perioade, vom profita de faptul că mai sunt și alte echipe, precum Brăila, care se pregătesc acolo și vom disputa și două partide amicale...» ne-a declarat Nicolae Goidea, președintele HCM Slobozia. Pentru Enescu și compania greul pregătirii de vară abia începe. După revenirea de la Cheile Grădiștei, pe handbaliste le așteaptă o suită de aproximativ 9 meciuri amicale. Pe 5 august 2017, la Slobozia vine Dunărea Brăila, urmând ca în perioada 11-12 august HCM să participe la un turneu organizat la Galați, alături de aceeași echipă brăileană, HCM Râmnicu Vâlcea și Danubius din localitate. Pe 18 și 19 august, la Brașov, se va desfășura memorialul «Dumitru Popescu Colibași» unde, pe lângă HCM Slobozia și gazda Corona, vor mai evolua CSM Bistrița și Minaur Baia Mare. Pe 25 și 26 august 2017, la Slobozia vor veni HM Buzău și Rapid București. Cu acel prilej publicul slobozean va face cunoștință cu noutățile din lotul slobozean, noul sezon de Ligă Națională urmând să debuteze pe 6 septembrie. «În mare măsură, lotul este cel din sezonul trecut, noutățile fiind Ana Maria Inculeț, Iaroslava Burlachenko și Daniela Corban. Nu știu dacă vor mai veni și alte jucătoare, acest lucru urmând să-l stabilim alături de conducerea tehnică, după o analiză pe care o vom face la terminarea cantonamentului de la Grădiștea!» a adăugat Nicolae Goidea.

A venit coordonatorul: Daniela Corban
După ce a rezolvat problema pivotului, HCM Slobozia tinde în aceste zile să acopere și postul de coordonator de joc. Dorită și de Danubius Galați, Daniela Corban a ales să se alăture lotului Sloboziei și va merge în cantonamentul de 10 zile al echipei. În vârstă de 21 de ani, Corban a avut un start excelent de carieră, fiind campioană mondială de junioare în 2014, alături de echipa României, performanță atinsă alături de alte două jucătoare ale Sloboziei: Mădălina Ion și Alina Ilie. Din păcate pentru Daniela au urmat câțiva ani grei, în care cariera sportivă i-a fost pusă la încercare de o serie de accidentări grave. Acum lucrurile par a fi revenit la normal, iar jucătoarea va fi aptă la startul sezonului să dea un plus de eficiență atacului slobozean. De acest aspect, Dumitru Muși se va edifica la finalul cantonamentului.

Start de sezon contra CSM București
Întâlnirea cu Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare din lume, nu se va lăsa prea mult așteptată. Iubitorii handbalului din Slobozia o vor putea vedea evoluând pe marea handbalistă în Sala «Andreea Nica» pe 6 septembrie, când echipa noastră debutează în noul sezon tocmai contra campioanei României, CSM București. Iată programul complet al turului pentru HCM Slobozia:
Etapa 1, 6 septembrie 2017-HCM Slobozia-CSM București
Etapa 2, 9 septembrie 2017-Danubius Galați-HCM Slobozia
Etapa 3, 16 septembrie 2017-HCM Slobozia-Dunărea Brăila
Etapa 4, 7 octombrie 2017-HCM Slobozia-CSM Roman
Etapa 5, 21 octombrie 2017-Măgura Cisnădie-HCM Slobozia
Etapa 6, 28 octombrie 2017-HCM Slobozia-Rapid București
Etapa 7, 1 noiembrie 2017-Corona Brașov-HCM Slobozia
Etapa 8, 4 noiembrie 2017-HCM Slobozia-SCM Craiova
Etapa 9, 11 noiembrie 2017-CSM Bistrița-HCM Slobozia
Etapa 10, 18 noiembrie 2017-HCM Slobozia-HCM Râmnicu Vâlcea
Etapa 11, 10 ianuarie 2018-CSM Slatina-HCM Slobozia
Etapa 12, 13 ianuarie 2018-HCM Slobozia-Universitatea Cluj
Etapa 13, 20 ianuarie 2018-HC Zalău-HCM Slobozia

20 Iulie 2017, 17:40 (4434 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 09 Iul 2026
295 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ialomița: Controale în sistem integrat, desfășurate de polițiști

Ialomița: Controale în sistem integrat, desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Ialomița, s-au desfășurat controale în sistem integrat, în care au fost implicați 44 de polițiști ialomițeni, jandarmi și reprezentanți ai Ocolului Silvic și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2023, 15:40
(2270 vizualizări - 0 comentarii)


Președintele USR, Cătălin Drulă: «Îl vom împiedica pe Ciolacu! Creșterea taxelor nu va intra în vigoare la 1 octombrie!»

Președintele USR, Cătălin Drulă, anunță că USR va face toate demersurile astfel încât creșterea taxelor să nu intre în vigoare de la 1 octombrie 2023. Atacul la Curtea Constituțională rămâne singura soluție ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 17:25
(4238 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA de 64,93 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 64,93 milioane ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 16:40
(5274 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se furnizează apă cu program în localitatea Fierbinți-Târg!

Sistemul centralizat de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg a înregistrat în ultima perioadă o creștere considerabilă a consumului, dar și o scădere a nivelurilor hidrostatice și hidrodinamice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 15:55
(4604 vizualizări - 0 comentarii)


Garaj în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Gârbovi

În perioada de referință, trei echipaje de pompieri din Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu, produs la un garaj ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 14:15
(3565 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Jilavele și Fetești

Sâmbătă, 23 septembrie a.c., pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier în comuna Jilavele, fiind implicat un autoturism. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, conștiente ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2023, 14:05
(2972 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Bărbat rănit într-un accident rutier

Sâmbătă, 23 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs între un autoturism și un camion. În urma evenimentului, un bărbat de aproximativ 35 de ani a fost rănit, rămânând ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2023, 13:00
(3203 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare

Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare

În anul 2023, Episcopia Sloboziei și Călărașilor sărbătorește 30 de ani de la înființare, Episcopia Sloboziei și Călărașilor fiind prima Eparhie înființată după Revoluția din 1989. În acest context aniversar ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 20:25
(4275 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale privind prezența substanțelor interzise în produsele de origine non-animală

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor demarează controale ample la nivel național care vizează utilizarea sau comercializarea ilegală de substanțe psihoactive, psihotrope ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:40
(3831 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru că și-ar fi lovit soția

Un bărbat de 42 de ani, din Slobozia, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost reclamat la Poliție de către soția sa, o femeie de 40 de ani, pe care ar fi agresat-o. În urma unui conflict spontan, acesta ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:20
(3708 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 59 mii de lei pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 21 septembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au continuat activitățile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 271 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 16:00
(8150 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan fără permis de conducere

Un tânăr de 33 de ani, din Fetești, a fost depistat joi, 21 septembrie a.c., conducând pe drumurile publice fără a avea permis. Mai mult, în urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 15:50
(2459 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări privind sistemul de monitorizare a suprafețelor agricole

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură aduce clarificări importante cu privire la Controlul prin monitorizare «checks by monitoring» aplicat începând cu Campania 2023. Astfel ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2023, 13:50
(6388 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la buget de 845,7 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 845,7 milioane ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2023, 20:25
(6417 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța: Factura electronică protejează mediul înconjurător

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2023, 20:10
(6621 vizualizări - 0 comentarii)


Senatorul USR Sebastian Cernic: «Patriotismul economic al lui Ciolacu este o minciună, în condițiile în care prețul produselor tradiționale va crește!»

«Prim-ministrul Marcel Ciolacu minte atunci când vorbește în public de „patriotism economic“, în condițiile în care a decis să crească prețul produselor tradiționale românești prin renunțarea la TVA-ul ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2023, 20:05
(3062 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de peste 30,325 milioane de lei pentru renta viageră agricolă 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că a efectuat plata sumei de 30,325 milioane de lei cuvenită sub formă de rentă viageră agricolă aferentă anului 2022. Astfel, suma de 11,4 ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2023, 20:20
(3381 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 septembrie 2023, termen de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 25 septembrie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2023, 14:30
(8643 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Apă oprită la Dridu pentru lucrări la stația de pompare

Miercuri, 20 septembrie 2023, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări de cuplare a conductei de alimentare cu apă de la nivelul Stației de Pompare din localitatea Dridu/Ialomița, la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2023, 17:10
(3944 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Sfântu Gheorghe, reținut de polițiști după ce a agresat o minoră de 15 ani

Polițiștii Secției nr. 6 Ion Roată au reținut duminică, 17 septembrie a.c., un bărbat de 53 de ani, din comuna Sfântu Gheorghe, bănuit de săvârșirea infracțiunii de «lovire sau alte violențe». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 17:10
(5366 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 permise de conducere reținute, 18 certificate de înmatriculare retrase

În zilele de sâmbătă și dumincă, 16/17 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 212 evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate 404 de sancțiuni contravenționale, iar în urma ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 16:55
(4879 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare

Pachetul «Cont Client RAJA» este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line «Contul meu RAJA» (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 15:20
(2995 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tamponare între un autocar și un autoturism

Două echipaje de la Detașamentul de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în Slobozia, în care au fost implicate un autoturism și un autocar. În urma evenimentului rutier a rezultat ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 14:20
(3466 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: În lunile septembrie și octombrie 2023, Programul «Tezaur» continuă cu dobânzi de până la 7,10%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii/persoane fizice că, începând de luni, 18 septembrie 2023, și până pe 13 octombrie 2023, românii pot investi în Titlurile de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 13:50
(2251 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de acordare a unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că până la data de 26 octombrie 2023 inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul cerealelor și al semințelor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 13:25
(6075 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Arheolog pentru o zi»/Zilele Europene ale Patrimoniului

Muzeul Județean Ialomița: «Arheolog pentru o zi»/Zilele Europene ale Patrimoniului

O lecție de istorie locală a fost predată în aer liber, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, la Baza de Cercetare și Expunere Muzeală «Orașul de Floci» din comuna Giurgeni, sub egida «Arheolog ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2023, 13:10
(7260 vizualizări - 0 comentarii)


Garnizoana Slobozia: Campanie de recrutare a soldaților gradați profesioniști

Vineri, 15 septembrie a.c., în cazarma Batalionului 113 Artilerie «Bărăganu» s-a desfășurat programul-pilot de recrutare și selecție a candidaților pentru posturile vacante de soldat gradat profesionist ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2023, 18:00
(5744 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 septembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 septembrie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații fiscale: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2023, 13:30
(6536 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale privind munca nedeclarată în domeniul hotelier

ITM Ialomița: Controale privind munca nedeclarată în domeniul hotelier

În perioada 28 august-8 septembrie 2023, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița au realizat un amplu control privind munca nedeclarată în domeniul hotelier. La nivelul județului, au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2023, 12:10
(4952 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Modificări aduse Spațiului Privat Virtual

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că au fost aduse unele modificările pe portalul ANAF și în cadrul Spațiului Privat Virtual. Formularul web de înregistrare ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2023, 13:30
(3816 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...