Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Ialomița: Percheziții la samsarii auto!

Polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează, marți dimineața, 1 august 2017, 14 percheziții în România și Bulgaria, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu autoturisme, prejudiciul fiind de aproximativ 1,36 milioane de lei. Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, locațiile vizate pe teritoriul României sunt în București și județele Ilfov, Ialomița, Galați și Sibiu. De asemenea, sunt puse în aplicare și 11 mandate de aducere. Potrivit anchetatorilor, în perioada decembrie 2015-martie 2016, mai multe persoane, prin intermediul unei societăți comerciale din Bulgaria, au făcut achiziții intracomunitare de autoturisme, pe care le-ar fi comercializat, integral, pe teritoriul României, prin intermediul unor parcuri auto. Prin utilizarea societății comerciale din țara vecină, suspecții ar fi ascuns veniturile realizate din vânzare, fiind creat astfel un prejudiciu de aproximativ 1,36 milioane de lei. Percheziția domiciliară la sediul societății comerciale din Bulgaria se realizează cu sprijinul autorităților bulgare. Persoanele identificate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice a Sectorului 2 Poliție.

1 August 2017, 11:05 (5857 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!
Zeci de arme de foc și mii de elemente de muniție deținute ilegal, descoperite de polițiștii ialomițeni
Ialomița, județul vizat de perchezițiile DIICOT privind delapidarea cu îngrășăminte și pesticide
Ialomița: Percheziții la samsarii de mașini
Statul are de recuperat 2,4 milioane de lei de la samsarii de mașini din Ialomița

Comentariile cititorilor:


Ghe:
(19 August 2017, 01:28)
Anaf nu gandeste anaf ia omu care are o pensie de 400 de lei si face si el inca 500 600 lei pe luna dupa ce isi rupe mainile la o masina care are averi si vile si masini de zeci de mii de euro nu sunt luati si nici o zi pe cartea de munca asa ca anaf il ia pe ala cu pensie de c.cat care are si in crestere 3 4 membrii de familie
Asta e Romania se schimba legi de la priministru la priministru unde a ti vazut schimbari de legi din 6 in 6 luni??? Unde ma????
Lali:
(1 August 2017, 11:18)
Acum ați văzut care sunt adevărații hoți, ăia da fură statul, nu amărâții de la Kaufland. Începe ANAF să gândească? Oare?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 05 Aug 2026
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46528 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17387 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18762 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18488 vizualizări - 0 comentarii)


Eșecul unei întîlniri marca Stavăr

Săptămîna precedentă, în sala de ședințe a Inspectoratului Școlar Județean, s-a desfășurat sau cel puțin trebuia să se desfășoare la orele 10,00, ședința de constituire a Consiliului Consultativ al IȘJ ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:56
(19664 vizualizări - 0 comentarii)


100 de amenzi pentru prostituție

În ultima jumătate de an, numărul prostituatelor surprinse de autorități practicînd «cea mai veche meserie din lume» a crescut de peste 10 ori. Potrivit datelor oficiale, numărul de sancțiuni aplicate doar ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:53
(20073 vizualizări - 0 comentarii)


Programe alternative pentru copii și adolescenți

În cursul acestei săptămîni, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, în parteneriat cu Primăria Slobozia, organizează o serie de activități de vacanță destinate atragerii copiilor și adolescenților. «Inițiativa ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:51
(19666 vizualizări - 0 comentarii)


Decontarea cheltuielilor din Sănătate, în impas

Casa Județeană de Sănătate Ialomița a anunțat că în condițiile actuale, instituția nu mai poate asigura decontarea cheltuielilor din Sănătate. Potrivit declarațiilor directorului CJAS, Mihai Geantă, cheltuielile ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:49
(20356 vizualizări - 0 comentarii)


Deținuți în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea»

Săptămîna precedentă, vineri, 28 august, un grup de deținuți încarcerați în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță Slobozia a fost în vizită la Casa Memorială «Ionel Perlea» din comuna Ograda. Scopul ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:48
(19987 vizualizări - 0 comentarii)


Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

Un american, cetățean de onoare al Sloboziei

«Pe tărîm știintific, unul din cei mai cunoscuți slobozeni, atît în țară cît și peste hotare, este domnul Mircea Constantin Popescu.
Născut la Slobozia, în data de 18 martie 1937, domnul Mircea Constantin ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:28
(20388 vizualizări - 0 comentarii)


Record de amenzi pentru polițistii comunitari

Vara aceasta, activitatea polițistilor comunitari din Slobozia a atins un nou vîrf de sarcină. Potrivit declarațiilor directorului acestui serviciu, Laurențiu Abaza, în luna august s-a înregistrat un număr ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:59
(19394 vizualizări - 0 comentarii)


Ciupercă a câștigat alegerile de la Sfântu Gheorghe

Ciupercă a cîștigat alegerile de la Sfîntu Gheorghe

Duminică, 30 august 2009, s-a desfășurat turul doi al alegerilor pentru ocuparea funcției de primar al localității Sfîntu Gheorghe. Pentru că deja am tratat subiectul, explicînd în numărul trecut al ziarului ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 18:55
(19443 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cel care i nelamurit în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! mai baieti în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Independent? în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Maine de la ora 16 în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Ionica în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Neseriosul în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! slobozean în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...