Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Spitalul Județean de Urgență Slobozia se luptă să recupereze prejudicii de 300 mii de lei

Spitalul Județean de Urgență Slobozia se luptă să recupereze prejudicii de 300 mii de lei

Oficialii Spitalului Județean de Urgență Slobozia au demarat o amplă acțiune în instanță prin care încearcă să recupereze prejudiciile constatate de Camera de Conturi Ialomița în urma auditului extern realizat în 2015. Unitatea medicală speră să obțină pe această cale cei 300 mii de lei, reprezentând contravaloarea sporurilor și salariilor care, potrivit auditorilor ialomițeni, au fost acordate ilegal. Pe lista persoanelor acționate în instanță de Spitalul Slobozia se numără medici, asistente sau chiar foști șefi ai instituției.

Un control controversat În perioada 2014-2015, Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost verificat amănunțit de reprezentanții Camerei de Conturi Ialomița. Auditorii care au supus controlului bilanțurile financiar-contabile ale celei mai mari unități medicale din județ au descoperit numeroase nereguli. Este vorba despre licitații publice trucate, angajări ilegale sau acordarea de sporuri salariale necuvenite. În unele cazuri au fost sesizate organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, instituție ai cărei procurori continuă să facă verificări. Pentru situațiile în care nu s-au impus sesizările penale, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia au decis să rezolve situația pe cale amiabilă. O astfel de decizie s-a luat la finalul controlului din 2015 al Camerei de Conturi Ialomița. Auditorii au descoperit la vremea respectivă cum o parte dintre medicii, asistentele sau infirmierele unității medicale au beneficiat ilegal de sporuri salariale. Prejudiciul estimat se ridică la valoarea de 300 mii de lei și, deși trebuia recuperat cu 2 ani în urmă, demersurile efectuate în acest sens au eșuat. «S-au respectat toate prevederile legale în vigoare, în sensul că tuturor persoanelor le-au fost înaintate somații prin care li s-a solicitat să returneze sumele de bani primite. Acest demers a fost tratat cu indiferență de către cei vizați!» declară Iulian Matincă, consilier juridic în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia.

30 de procese la Tribunalul Ialomița Potrivit informațiilor oficiale oferite de reprezentanții Spitalului Slobozia, la momentul de față unitatea medicală a deschis mai multe procese prin care speră să recupereze întreg prejudiciul a cărui valoare este de 300 mii de lei. Acțiunile, 30 la număr, au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Ialomița, iar primele termene au fost stabilite pentru luna viitoare. «Este o acțiune de amploare și necesară pentru acest spital, întrucât este vorba despre sume de bani care trebuie recuperate... Demersurile care au fost inițiate în trecut trebuiau realizate cu mai multă responsabilitate! Altfel nu s-ar fi ajuns la această situație...» susține Mariana Iancu, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Cele 30 de acțiuni în instanță se alătură altor câteva zeci de procese pe care Spitalul Județean de Urgență Slobozia le are înregistrate pe rolul instanțelor, fie în calitate de reclamant, fie în calitate de pârât...

Doctorul Andrei Tron, campion la sporuri ilegale
Printre beneficiarii de sporuri acordate ilegal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia se numără și doctorul Andrei Tron, fostul director medical al unității sanitare. Din funcția pe care a deținut-o, acesta și-ar fi însușit necuvenit, sunt de părere auditorii Camerei de Conturi Ialomița, o serie de sporuri salariale, astfel acesta ajungând să încaseze un venit lunar de aproximativ 70 mii de lei. Deși a fost somat să returneze fondurile primite ilegal, acesta a declarat faptul că poate justifica oricând sumele de care a beneficiat.

1 August 2017, 11:10 (8724 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Spitalul Slobozia își dă în judecată angajații

Comentariile cititorilor:


Libelula:
(10 August 2017, 14:27)
pentru :Libelulu.....
stai linistit ca nu sunt matroana ,asa cum te exprimi tu ,ca atit sti ....
pe tine te deranjeaza ,,ea" ???? nu banii spitalului :::)))))))
chia as dori ca acest  < ziar > sa nu fac zinzanie intre cititori ...sa mearga la concret :numele salariatilor care au beneficiat de banI SI SUMELE RESPECTIVE  ...FARA SA  AIBA DREPTUL ....

ADEVARATII JURNALISTI ...MERG PINA LA CAPAT ......de ce dati exemplu numai pe dr.Tron ???aveti ceva personal cu el ????? anuntati si cine a facut aceste ,,magarii " , concret ...
sau ,,traim" din ce se contrazice libelula cu libelulul ???? ESTE PREA PUTIN ,.....
Eu Libelula am cerut concret :numele ,sumele ,si care sunt este implicati ...
ATIT ,NU MAI REVIN ...ASTEPT RASPUNS DE LA REDACTIA ZIARULUI .....



Libelulu:
(8 August 2017, 12:21)
Hopa, gunoiera scrie si ea la ziar! Una care nu are nici o treaba cu medicina si este numita politic pe un post intr-un 'spital' de care fug toti se apuca sa dea replica prin ziare....intr-adevar madam matroana, vad ca muncesti mult, mult de tot. In afara ca ai pus infirmierele sa spele vreo 2 wc-uri ai mai facut ceva?   A, da, uitasem, ti-ai cumparat din banii spitalului o masinuta ieftina, de 15 mii de euro...ca doar nu o sa folosesti tu masina ta personala cum fac restul managerilor de spital din tara asta. 
Libelula :
(6 August 2017, 22:10)
Dar Curtea de Conturi ce a facut pina acum ???? Au obligatia sa urmareasca daca s-au dus la indeplinire cele sesizate ....
Libelula:
(6 August 2017, 21:59)
Ioane ,lasa-te de bancuri .....lasa epitetele care le atribui (!!???) vorbeste concret despre ,,recuperarea banilor " ...
De ce sa nu se recupereze ???? este medicul vinovat ca a plecat la pensie , sau din spital ????
Stai usurel ,ca se vor recupera DE LA CEI CARE NU AU RESPECTAT LEGEA , de la cei care trebuiau sa impute sumele  ,imediat ce au fost CALCULATE NOMINAL ....avem timp si rabdare ...
daca te respectai pe tine ,nu vorbeai despre ,,matroana spitalului " ,deocamdata este Directorul Spitalului ..SI TU ESTI UN NIMIC ,dupa cum te exprimi ....

O sa ma ,,intorc" sa-ti dau replica ioane ,la momentul potrivit ....sunt prea multi salariati care cunosc sumele ce trebuiesc returnate ......
ion:
(2 August 2017, 12:10)
Ati gresit titlul, trebuia sa fie Abatorul judetean slobozia se lupta sa recupereze prejudicii..

 Bine ca gunoiera isi plimba dosul in masina de 15 mii euro, bine ca se sifoneaza bani la transport dializa si alte kkturi, la malpraxis...s-a gasit acum sa scormoneasca in gunoiul din anii trecuti doar ca sa aiba activitate. Banii aia nu se vor recupera niciodata, mare parte din medicii incriminati au plecat unde au vazut cu ochii si nu se vor mai intoarce sa ii plateasca matroanei darile. Asta e doar praf in ochiul prostimii sa arate ce multe face ea pentru spital...pardon, abator!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
254 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(169 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(505 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(105 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(104 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(425 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(155 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(109 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(142 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(322 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(328 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(318 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1185 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(756 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(726 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(777 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1325 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1232 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1412 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1401 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1593 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1768 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1904 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2415 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1909 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1666 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1579 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1659 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4138 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2672 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...