Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Pseudoanaliza S.W.O.T.

Prima seară de Festival

Joi, 3 august a.c., a debutat a 50-a ediție a Festivalului «Trofeul Tinereții Amara 2017». Primele 2 zile sunt dedicate Trofeului «Amara Junior», iar serile de sâmbătă și duminică sunt alocate Festivalului, așa cum este el cunoscut publicului.

Oana Sârbu a ridicat sala în picioare
Ajuns la a 50-a ediție, Festivalul de la Amara se chinuie din răsputeri să scape de statutul său provincial și să devină primul festival de muzică ușoară al țării. Profitând de jubileu, organizatorii au încercat din răsputeri să ofere publicului «un altfel de festival». Au invitat foști laureați, au căutat vedete cu renume și priză la public și au inventat Trofeul «Amara Junior», într-o încercare stângace de a asigura o punte între trecut, prezent și un viitor al muzicii ușoare românești pe care juriul îl consideră «incert». În prima seară a Festivalului au concertat 24 de copii, pe categorii de vârstă și după puteri, într-un spectacol agreabil pe care publicul l-a apreciat cu moderație. Cea care a reușit să însuflețească cu adevărat sala a fost însă Oana Sârbu. Recitalul ei a fost emoționant, iar publicul rămas în sală după miezul nopții a aplaudat-o, în picioare, minute bune. Una peste alta, în pofida neajunsurilor perene ale Festivalului -aceleași toalete ingrate, țânțari, grătare cu mici și bere, etc- prima seară poate fi considerată drept o reușită.

Victor Moraru a confiscat Festivalul
Am mai spus-o și o repetăm. Dacă Festivalul de la Amara nu exista, el ar fi trebuit inventat. Pentru că există, noua dinastie administrativă a județului a alocat fonduri publice pentru ca Victor Moraru să poată poza într-un Mecena al muzicii ușoare românești. Ajuns după debutul spectacolului, Victor Moraru s-a așezat grav și important lângă Larisa Mihai, director și anul acesta al Festivalului, a răsfoit foaia Festivalului în care trona iconic alături de Octavian Ursulescu (și, inevitabil, Larisa Mihai) pe prima pagină și s-a ridicat când și când pentru a da ordine, cu un glas antrenat vreme de 16 ediții, perioada în care a organizat Festivalul. Valoarea acestui capriciu administrativ, am mai spus-o, dar o repetăm ca să nu uităm, este de 745 mii de lei la prima strigare. Valoarea este de 3 ori mai mare decât în urmă cu 5 ani, iar instituțiile care asigură acest efort bugetar sunt Primăria Amara și Consiliul Județean Ialomița. Altfel spus, fiecare dintre noi plătește an de an din ce în ce mai mult pentru ca Victor Moraru să poată viziona Festivalul de la Amara de pe primul rând.

4 August 2017, 17:36 (5903 vizualizări - 9 comentarii)

Citiți și:
«Trofeul Tinereții» a plecat la Buzău
«Trofeul Tinereții» ne va costa 745 mii de lei
Regulament nou pentru Festivalul de la Amara

Comentariile cititorilor:


Trofeu:
(8 August 2017, 14:40)
"Trofeul Tineretii " de altadata era locul unde tinerii veneau sa cante cu concurentii si cu invitatii . Se dansa si canta in picioare si era spiritul acela liber unde poate mai te dojenea cate o baba ca sa stai jos ca nu vede . S-au dus acele vremuri frumoase pe care acest festival le-a lasat in sufletele noastre . A ajuns un festival sobru , unde se preaslavesc politicienii comunisti , vai ce eforturi au facut ei sa promoveze show-ul , se pupa in c..r unii pe altii . De ce nu s-au dat '' placute '' celor care au muncit pentru acest festival :Jean Cheptea si trupa lui care acompania la modul cel mai profesionist concurentii .Am dorit sa cumpar bilete din timp la festival de la primaria Amara dar nu aveau decat pe lateral cele din mijloc fiind rezervate pentru nu se stie cine  . Cele de pe lateral chipurile se dadeau la rand in ordinea solicitarii , pana la ziua de sambata si duminica cand vizualizand diagrama am constat ca erau date si peste rand . Solicitand un raspuns doamnele de la impozite si taxe nu stiau si nu isi explicau cum a fost posibil asa ceva .Rusine sa le fie organizatorilor si celor ce au gandit acest mod de vanzare preferential . 
Bucă:
(8 August 2017, 11:03)
@votant. Pot fi doi concurenți, Amara trebuie să bage niște bani în buzunarele hoților! Pentru ce toată cheltuiala asta? Incolor, inodor, țigănie, fandoseli în sărăcie lucie!
votantul:
(8 August 2017, 01:59)
UN FESTIVAL CU 11 CONCURENTI ?   MIE MI-AR RIDICA NISTE SEMNE DE INTREBARE PRIVIND VALOAREA SI ...CONTINUAREA 
Ralea:
(7 August 2017, 10:51)
Oana Sarbu a reusit sa aduca aplauzele din tot sufletul.Restul,ca la sarmale: umplutura! Bani pierduti! Aplaudati,ca ne da pe "doi"!
concurent:
(7 August 2017, 00:05)
"noua dinastie administrativă a județului a alocat FUNDURI publice"----ce bine ziceti......bravo! funduri vedem peste tot, toti ne arata fundurile!! mai bine ati cheltui banetul asta cu folos, nimic nu se misca in judetul asta, doar decizii tampesti de a strecura banii!! mai bine ne-ar invada turcii, nemtii si alte lighioane,garantat am duce-o mai bine
CELSIUS 50:
(6 August 2017, 17:54)
Alo, Moraru, Gae, Ionescu rupeți ceva bănuți de la festival, o rămășiță și puneți-o în mână ,lui Badea de la protecția copilului , sau lui Marcu și să rezolve problema aerului condiționat de la Azilul din Slobozia. Au rezistat oamenii vara trecută, au rezistat și asistentele, dar acum când sunt acolo  50 de grade nu se mai poate. Dar, facem pariu că vorbim degeaba. Vouă vă e răcoare. Poate moare unul de căldură și să vezi atunci cocoloșeală De doi ani aceeași situație. Sau rugaț-ii pe Pop , pe Moșoiu, pe Marian Neacșu, pe Tudose, pe Dragnea, pe ministrul Muncii ,al sănătății , faceți ceva. Se moare de căldură . Ce bine e la voi. Dar ,poate ,tot cu această tribună liberă care este , INDEPENDENT , se rezolvă. Dar nu credem.Vorba țiganului : N-o veni ea, iarna ...
Mitică:
(6 August 2017, 14:01)
HOȚIA EDILILOR POATE O VEDE CINE ESTE COMPETENT SĂ IA ȘI MĂSURI. Asta contează!!
Namol :
(6 August 2017, 13:29)
Festival tranformat de ani buni in caca-maca!Ati cautat copilasi talentati de 3-4anisori? Ca snt parinti ce ar plati bani grei compozitorilor (!!) ca odraslele lor sa apara pe ecran, feisbuc, scena(!) ca apoi, adolescenti sa se transforme in pitipoance si pitiponcioi! Acelasi juriu(maestri!!), cu fandoseli de virgine(prezentatoarea si nu numai),ursulescu pe care il vor ingropa vertical ca altfel nu ii sta microfonul,pe scurt:șușă! Amara trebuie sa fie recunoscuta pentru turism morarule! Sa prospere localitatea prin aport de oameni/bani. Ce dracu e greu?
Din Fetești:
(5 August 2017, 13:48)
INDEPENDENT, oameni serioși sunteți voi?! Ne doare-n cr. Amara! Mor oamenii nevinovați și voi vă ocupați de cheltuielile hoților edili! Ignorați hoții!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 23 Sep 2026
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Joi, 2 octombrie a.c., în intervalul orar 09,00-13,00, polițiștii rutieri din Slobozia au desfășurat o acțiune rutieră în localitatea Ciulnița, având ca obiective principale creșterea ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 11:50
(496 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 17:15
(1921 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(4163 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(8402 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2910 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6463 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat la cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, în perioada 1-31 octombrie 2025 inclusiv, pot depune Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:05
(4046 vizualizări - 0 comentarii)


Elevă agresată la Colegiul Național «Mihai Viteazul» Slobozia

Polițiștii din Slobozia au deschis un dosar penal în urma unei agresiuni petrecută luni, 29 septembrie 2025, în cadrul Colegiului Național «Mihai Viteazul» Slobozia. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:00
(7867 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Bărbat reținut după ce ar fi bătut și amenințat un tânăr din Borănești

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale din Urziceni au luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore față de un bărbat, de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 08:45
(11736 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

IPJ Ialomița: Percheziții într-un dosar de «braconaj cinegetic»

Marți, 30 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Călărași, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 18:30
(15214 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 51,74 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 16:15
(8798 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,905 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 14:25
(7774 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,21 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-august 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă totală de peste 1, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 11:20
(8436 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Căzănești pentru o lucrare programată!

Miercuri, 1 octombrie 2025, în intervalul orar 07,00-20,00, se va sista furnizarea apei în localitatea Căzănești, pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere/igienizare ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 08:25
(9906 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 26 septembrie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control, în Fetești, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. În urma verificărilor în ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:25
(6216 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

În perioada 19-26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale de verificare a modului în care societățile ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:15
(23106 vizualizări - 18 comentarii)


Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Joi, 25 septembrie 2025, în intervalul orar 15,30-18,30, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale pe DN2-E85. Scopul acțiunilor desfășurate a fost prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2025, 13:40
(1533 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Miercuri, 24 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut ca scop principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor suspecte și menținerea unui ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2025, 14:20
(4566 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Arestat preventiv pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Luni, 22 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 65 de ani, din comuna Ion Roată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «agresiune sexuală asupra ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 20:30
(6424 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru încălcarea unui ordin de protecție

Marți, 23 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de «î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 15:15
(4803 vizualizări - 1 comentariu)


30 septembrie 2025, ultima zi pentru semnarea Cererilor de Plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până cel târziu la data de 30 septembrie 2025, trebuie să semneze Cererile de Plată pentru Campania ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:20
(635 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:15
(15741 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: «Șofer» reținut după ce a fost urmărit de polițiști. Nu avea permis și era beat la volan!

În cursul zilei de duminică, 21 septembrie a.c., polițiștii din Grivița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut un bărbat pentru «infracțiuni la regimul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:10
(9517 vizualizări - 1 comentariu)


Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a organizat vineri, 19 septembrie 2025, o excursie de o zi, pentru copiii din familiile asistate în cadrul serviciului social acreditat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:25
(7033 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Peste 7000 de conturi alimentate pentru plata facturilor de energie din iulie și august

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis primele tichete de energie pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:10
(8096 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale la Conacul Bolomey

Evenimente culturale la Conacul Bolomey

La sfârșitul săptămânii precedente, Conacul Bolomey din Cosâmbești a fost gazda a două evenimente artistice, în cadrul cărora s-au îmbinat literatura, pictura, muzica și ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:05
(7048 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița informează cu privire la producerea unui conflict spontan, pe raza orașului Țăndărei. Vineri, 19 septembrie 2025, cinci persoane s-au agresat reciproc. În urma ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2025, 07:40
(9584 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Adolescenți arestați la domiciliu pentru «tâlhărie»

Magistrații Judecătoriei Fetești au dispus joi, 18 septembrie 2025, arestul la domiciliu a patru adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, cercetați penal pentru «tâlhărie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 13:00
(10852 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 18 septembrie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență și a accidentelor rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 12:30
(4388 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(5239 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Uau! în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» UnOarecareDeOriunde în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...