Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Luminița Barcari, demisă prin fax

Scandal la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița

Luminița Barcari, demisă prin fax

Sefii inspectoratelor școlare din 13 județe au fost revocați de ministrul Educației, Liviu Pop vineri seara, 18 august 2017, prin fax. Astfel, șefii inspectoratelor școlare din Caraș-Severin, Ialomița, Ilfov, Brăila, Buzău, Vrancea, Constanța, Sibiu, Olt, Arad, Tulcea, Mehedinți și Călărași au fost destituiți din funcții. Cei mai mulți dintre inspectorii șefi destituiți reclamă însă nereguli, precizându-se că nu au fost adoptate anterior măsuri disciplinare care să justifice aceste demiteri. Vom reveni cu amănunte în ediția print a ziarului Independent de miercuri, 23 august 2017.

19 August 2017, 18:10 (52102 vizualizări - 91 comentarii)

Citiți și:
Ministerul Educației întârzie revenirea Luminiței Barcari la comanda Inspectoratului Școlar Ialomița
Luminița Barcari, nominalizată pentru o funcție de secretar de stat în Ministerul Educației
Învățământ cu demisiile pe masă

Comentariile cititorilor:


cezar:
(22 August 2017, 18:53)
Si "doamna" a schimbat inspectori si directori fara nici un motiv si a numit pe cine a vrut dansa.Roata se invarte...
Noisuntemstatulvostru:
(22 August 2017, 18:48)
Pentru ca a fost o fata utila (sclava) și păstrează cu mândrie belciugul cu care o dirija cum vrem, ii prelungim agonia și amânăm deznodământul trist.
Cetatean Slobozia:
(22 August 2017, 18:38)
Bine ca a mai aparut o stire ca sa mai aiba lumea cu ce sa isi umple timpul!!! 

Mihai :
(22 August 2017, 18:36)
DA 15 ANI NU SUNT MANUALE!! SE ÎNVAȚĂ DUPĂ URECHE. Fiecare face cum vrea, după o Programă, și aceea facultativă în mare parte. Nu mai faceți atâta caz după manuale. Cine vrea și știe să-nvețe copiii o face cu mijloacele clasice și moderne. De-aia sunt elevii slabi, că n-au manuale!? Elevii n-au profesori cu bunăvoință și pregătiți.
Cantina CNMV:
(22 August 2017, 17:46)
@părinte copil Cnmv. Ai toată dreptatea! Dar proști mai sunt și părinții! Angajații CNMV și neamurile lor mănâncă de la această Cantină de zeci de ani. Bine că se mai trezește câte unu la trei decenii să-și dea seama că a avut copil nemâncat la Cantina CNMV... !
Eugenia:
(22 August 2017, 17:39)
Da, cunosc aceste aspecte ale activității lui Liviu Pop! Nu le-am admis atunci. TOTUȘI, Nota 10, cu Gradație, dacă Pop va reuși să o dezlipească pe lipitoarea Barcari L. R. de ISJ Ialomița! N-a fost, nu este și nu va fi ea aptă pentru asemenea răspundere! Este prea mare căciula pentru capul ei!
@Eugeniei:
(22 August 2017, 17:13)
"Un ministru de nota 10": Liviu Pop (43 de ani), ministru al Educatiei in guvernul Tudose. Fost sindicalist, Pop este considerat unul dintre cei mai duri adversari ai reformei in educatie. El l-a aparat(in zadar pana la urma) pe premierul Victor Ponta in 2012 in scandalul plagiatului cu pretul distrugerii a doua institutii. Ulterior, a fost initiator sau sustinator a numeroase initiative legislative care au castrat Legea Educatiei din 2011. Acum anunta ca noul an scolar va incepe fara manuale pt cl.V-a.
parinte copil internat CNMV:
(22 August 2017, 17:13)
Poate noul inspector care va fi numit la ISJ Ialomita, se va interesa si de soarta copiilor nostrii din internatele scolilor.Copilul meu a stat 4 ani la internatul CNMV. S-au facut experiente pe ei cu banii nostrii, ai parintilor.Paine mucegaita, mancare- "laturi" si portii pentru copii de gradinita.In schimb, bucataresele au liber la furat.Ies in fiecare seara cu sacosele de le rup mainile, fura de rup in vazul tuturor, impreuna cu femeile de serviciu care tot umbla prin bucatarie, cu Vasilca paznicul si multi altii..Nimeni nu vede si nu aude.Angajatii isi aduc si copii sa manance ca sunt amarati.Dar copii nostrii?Copilul meu, de multe ori se culca nemancat.Cand ajungea seara de la meditatii doamnele bucatarese spuneau ca numai au mancare.Dar pentru sacosele lor aveau.?De plans ne-am mai plans, dar nimeni nu a ridicat un pai.Doar o persoana, doua  au fost  si vor fi mereu de partea fetelor.Dar e prea putin. Au fost fete care au renuntat la internat pentru ca s-au intoxicat de la mancarea infecta.Ma bucur ca a terminat copilul meu si acum pot in sfarsit sa vorbesc.Dar pentru cei care mai sunt, cine ia masuri?Poate noul Inspector.ISJ Ialomita.
Eugenia:
(22 August 2017, 16:01)
Un Ministru de nota 10, cu Gradație de Merit!
Petre:
(22 August 2017, 14:48)
Ministrul este cunoscut, slab! Să rămână în funcție măcar și în Septembrie ca să demită pe cine și-a propus. Nu e el așa de slab să nu aibă motive întemeiate! Nu te joci cu demiterile la început de an, au fost motive!
Cetățean:
(22 August 2017, 14:27)
Un ministru de nota zece ! Unii cred ca vor fi inspectori , directori pe viață și devin dictatori, au o atitudine sfidătoare , vorbesc urat cu cadrele didactice [ ex. Director LTS] .
@realitatea:
(22 August 2017, 12:27)
Fa un dus, s-ar putea ca mirosul de rahat sa fie de la propria persoana. Prin net inca nu circula mirosul. In alta ordine de idei, oamenii isi exprima parerile,pro si contra, macar dreptul asta il putem exercita simplu si rapid. Din pacate votul celor care se manifesta pe internet este incomparabil mai mic decat al asistatilor psd-ului si asta se vede la fiecare 4 ani. PSD-ul isi vrea oamenii sai peste tot, daca se poate inca de la femeia de serviciu. Nu conteaza competenta, ci sa aplice politica partidului. Asta se vede chiar de la ministru: un fost sindicalist, un"grajdan"psd-ist care a desfiintat o comisie de profesori universitari si academicieni ce puneau in pericol doctoratul lui Ponta si care acum vrea sa scoata un manual de sport. Dar ne anunta si ca elevii de clasa a V-a vor incepe anul scolar fara manuale. Probabil se li vor preda notiuni despre istoria si politica psd pana apar manualele; daca mai apar..
ADRIANA:
(22 August 2017, 12:12)
Comentariile de aici exprimă ,,românește" ( pe din dos!) ADEVĂRURI! 99%! Că put, că deranjează...e altceva. Nu mai legați orice de politic! Este o molimă intrată în creierul multora fără carte și educație. Câtă lipsă de personalitate, demnitate de intelectual (chiar de la Țăndărei!), câtă înjosire mai poate suporta această femeie, pusă în toate pozițiile de tăvăleală pe la isj, și ea se scutura și se punea iar...! A fost sclavă, cu voia ei.
realitatea:
(22 August 2017, 02:00)
Comentariile de aici miros la fel ca gurile de canalizare ale acestui mic orasel de provincie....... R...hat, venin, frustrari ce n-au gasit alta scurgere......... Ce aveti? Ce va doriti? Sunteti realisti? V-ati asumat vreodata ceva? Stiti sa luati atitudine "fata in fata"? Va fi mai bine?   Citind ce apare aici, iti piere orice speranta!
puscasu' marin:
(22 August 2017, 01:51)
Da domnule ministru, de oameni competenti avem nevoie. Da' sa fie musai din PSD, căci noi pe aștia-i știm și îi votăm cu 2 mâini în care cărăm sacoșe electorale cu trandafiri. Doar noi vom reuși, ca și până acum, să aducem prosperitate poporului votant. Și nu-i așa că trăim bine? Bem doar apă extraplată, avem parcări până și pe terasa blocului, la cele subterane tot slobozeanul se pricepe, străzile sunt ca foaia de hârtie, câini vedem doar în reclame, toți vom avea câte o statuie - soclurile așteaptă, canalizarea e wireless și miroase a parfum de trandafir; de lucrat, nu mai lucrăm, că ce rost are, vor lucra copii noștri și pentru noi. Asta da realizare a ministrului educației, dar tot nu a eclipsat manualul de educație fizică !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 180 de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 30 aprilie 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 180 de cazuri de infecție cu COVID-19. În ceea ce privește numărul ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2020, 16:10
(4312 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Minoră de 16 ani, dispărută de la domiciliu

Bordușani: Minoră de 16 ani, dispărută de la domiciliu

Polițiștii ialomițeni caută o minoră de 16 ani care a dispărut de la domiciliul pe care îl are în comuna Bordușani. Rudele fetei au sesizat dispariția la 112 în data de 29 aprilie 2020. Minora, pe numele ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2020, 15:45
(3099 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Circula cu documente auto expirate

Polițiștii ialomițeni au întocmit un dosar penal pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din Căzănești. Pe 29 aprilie 2020, acesta a fost surprins în trafic la volanul unui automobil al cărui ITP era expirat ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2020, 15:40
(6156 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Recomandări privind conduita preventivă de 1 Mai

Pentru a preveni răspândirea noului Coronavirus, cu ocazia zilei de 1 Mai, polițiștii ialomițeni le recomandă cetățenilor să respecte măsurile de distanțare socială. De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2020, 15:35
(2512 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Ajutoare pentru semenii nevoiași în valoare de 53 mii de lei

În perioada 2-30 aprilie 2020, reprezentanții Protopopiatului Slobozia, cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu, au venit în sprijinul familiilor nevoiașe și a vârstnicilor greu încercați de soartă ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2020, 15:30
(3784 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor de 1 Mai

RAJA Constanța informează cu privire la faptul că, în perioada 1-3 mai 2020, toate casieriile unității vor fi închise. Cei care doresc să-și achite facturile, o pot face apelând la serviciile on-line. ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2020, 15:25
(3998 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița: 66 de ialomițeni s-au vindecat de COVID-19

Prefectura Ialomița a dat publicității o situație la zi cu privire la numărul persoanelor infectate cu noul Coronavirus care s-au vindecat. Este vorba despre 66 de ialomițeni depistați pozitiv în urma testelor ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2020, 19:15
(2767 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 165 de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 29 aprilie 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 165 de cazuri de infecție cu COVID-19. În ceea ce privește ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2020, 16:30
(4153 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Izolat la domiciliu, descoperit în trafic de polițiști

Un tânăr din județul Călărași a fost plasat în carantină obligatorie după ce a fost descoperit într-o mașină pe raza municipiului Slobozia. Împreună cu un prieten în vârstă de 18 ani, acesta se afla într ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2020, 16:25
(2222 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1 mai, termen de depunere a documentelor pentru acordarea șomajului tehnic

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează că documentele necesare pentru obținerea șomajului tehnic vor fi transmise, începând de vineri, 1 mai 2020, prin Registratura electronică ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2020, 16:20
(4999 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Vindea pește fără documente legale

La data de 28 aprilie a.c., polițiștii au oprit pentru verificări, pe raza comunei Făcăieni, un autoturism condus de un tânăr, de 23 de ani, din orașul Hârșova. Oamenii legii au depistat în interiorul autoturismului ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2020, 16:15
(4053 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 persoane cercetate penal pentru «fals în declarații»

Polițiștii ialomițeni au deschis dosare penale pe numele a 14 persoane care, la data de 28 aprilie 2020, au fost identificate circulând pe raza județului Ialomița având asupra lor adeverințe eliberate de ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2020, 16:10
(1560 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Femeie de 64 de ani, ucisă de infecția cu noul Coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la un nou deces înregistrat în Ialomița, ca urmare a infecțiilor provocate de noul Coronavirus. Este vorba despre o femeie de 64 de ani, care a murit ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 23:00
(4537 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 160 de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 28 aprilie 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 160 de cazuri de infecție cu COVID-19. În ceea ce privește numărul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 16:05
(3116 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului în luna martie 2020-4,27%

Conform Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de  Muncă Ialomița, rata șomajului înregistrată la sfârșitul lunii martie 2020, a fost de 4,27% cu 1,03 puncte procentuale sub valoarea înregistrată ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 15:50
(4096 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Adăpost pentru oi, cuprins de flăcări

Pompierii Gărzii de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină luni, 27 aprilie 2020, pentru stingerea unui incendiu ce a izbucnit la un adăpost pentru oi, aflat pe raza localității Platonești ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 15:45
(4001 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă a polițiștilor la Bărbulești și Urziceni

Luni, 27 aprilie 2020, polițiștii din Ialomița au efectuat o acțiune preventivă pe raza localităților Urziceni și Bărbulești. În urma verificărilor, au fost aplicate 131 de sancțiuni contravenționale, în ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 15:40
(4554 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La volan sub influența alcoolului

Polițiștii din comuna Mihail Kogălniceanu au identificat luni, 27 aprilie 2020, un șofer de 35 de ani care circula pe drumurile publice în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,47 miligrame ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2020, 15:35
(4713 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copil de 10 ani, surprins la volanul unui autoturism

Sâmbătă, 25 aprilie a.c., în jurul orelor 22,00, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești, în timp ce efectuau activități pe linia asigurării măsurilor specifice pe timpul instituirii carantinei ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2020, 16:20
(2449 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii emise de polițiști pentru «violență în familie»

În ultimele 48 de ore polițiștii ialomițeni au emis două ordine de protecție și au  întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie» pe numele a doi bărbați, de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2020, 16:15
(2729 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Peste 80 kg de pește, confiscate de polițiști

Făcăeni: Peste 80 kg de pește, confiscate de polițiști

Peste 80 de kilograme de scrumbie, crap și somn au fost confiscate de polițiștii ialomițeni după ce au depistat în trafic un bărbat, de 65 de ani, care transporta pe raza comunei Făcăeni pește fără documente ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2020, 16:10
(2039 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Se menține numărul ialomițenilor infectați cu noul Coronavirus

Luni, 27 aprilie 2020, potrivit informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 154 de cazuri de infecție cu COVID-19, același număr anunțat și ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2020, 16:05
(2367 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 154 de ialomițeni sunt infectați cu noul Coronavirus

Duminică, 26 aprilie 2020, conform informațiilor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița s-au înregistrat 154 de cazuri de infecție cu COVID-19. Totodată, potrivit datelor ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2020, 16:05
(2382 vizualizări - 0 comentarii)


Pompieri angajați ai Detașamentului Cernavodă, internați la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» din Fetești

Numărul pompierilor infectați cu COVID-19 din cadrul Detașamentului Cernavodă al ISU Dobrogea a ajuns la 15. 4 dintre militari sunt internați la spitalul suport COVID-19 din Fetești. Oficialii ISU Dobrogea ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2020, 15:00
(5876 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat care și-ar fi bătut concubina

Polițiștii ialomițeni au emis joi, 23 aprilie a.c., un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din Munteni Buzău, care și-ar fi lovit și amenințat concubina. Revenind, Poliția ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 18:25
(6065 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei, Bărbulești: Prinși la volan fără permise de conducere

Joi, 23 aprilie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din Țăndărei. La solicitarea documentelor personale și ale autovehiculului ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 18:20
(2839 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune a polițiștilor

Slobozia: Acțiune a polițiștilor

Polițiștii slobozeni au desfășurat joi, 23 aprilie a.c., o acțiune de prevenire a răspândirii virusului COVID-19, precum și de protejare a populației de anumite practici comerciale ilicite, în zona piețelor ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 18:15
(1856 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Dosar penal pentru «braconaj cinegetic»

Doi ialomițeni sunt cercetați penal de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de «braconaj cinegetic», după ce au fost depistați pe un fond de vânătoare de pe raza orașului Căzănești având asupra lor ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 18:10
(2181 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 16 mii de hectare de terenuri agricole sunt afectate de secetă

Prefectura Ialomița a făcut o primă estimare în ceea ce privește suprafețele agricole afectate de seceta puternică înregistrată în ultimele luni. Potrivit instituției, la nivelul județului există 16844 ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 17:00
(3360 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 37 de persoane infectate cu COVID-19 au fost declarate vindecate

Conform unei statistici oficiale a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, la nivelul județului au fost declarate vindecate, în urma infectării cu noul Coronavirus, 37 de persoane. De ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2020, 16:50
(2976 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...