Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Luminița Barcari, demisă prin fax

Scandal la Inspectoratul Școlar Județean Ialomița

Luminița Barcari, demisă prin fax

Sefii inspectoratelor școlare din 13 județe au fost revocați de ministrul Educației, Liviu Pop vineri seara, 18 august 2017, prin fax. Astfel, șefii inspectoratelor școlare din Caraș-Severin, Ialomița, Ilfov, Brăila, Buzău, Vrancea, Constanța, Sibiu, Olt, Arad, Tulcea, Mehedinți și Călărași au fost destituiți din funcții. Cei mai mulți dintre inspectorii șefi destituiți reclamă însă nereguli, precizându-se că nu au fost adoptate anterior măsuri disciplinare care să justifice aceste demiteri. Vom reveni cu amănunte în ediția print a ziarului Independent de miercuri, 23 august 2017.

19 August 2017, 18:10 (50495 vizualizări - 91 comentarii)

Citiți și:
Ministerul Educației întârzie revenirea Luminiței Barcari la comanda Inspectoratului Școlar Ialomița
Luminița Barcari, nominalizată pentru o funcție de secretar de stat în Ministerul Educației
Învățământ cu demisiile pe masă

Comentariile cititorilor:


Andrada:
(21 August 2017, 23:58)
Data jos, pusa iar, iar data jos... Lipsa de demnitate sa revii pe un post doar ca marioneta politica. Si-a aranjat doamna ploile in perioada asta si s-a pus pe "inginerii" crezand ca 4 ani o sa taie si o sa spanzure. Uite ca nu i-a iesit.
Sa o ia cu dansa si pe marioneta ei de la CCD Ialomita, un executant demn de toata mila si complet incompetent: Borodea Gabriela Profira, o scandalagioaica de toata jena, cu o gramada de "bube" la activ.  Cunoscatorii  stiu despre ce vorbesc.
Oameni noi, domnule ministru, de oameni noi si competenti avem nevoie. Ne-am saturat sa se tot roteasca aceeasi incompetenti care au distrus invatamantul ialomitean fara sa ii traga nimeni la raspundere.
Kryl:
(21 August 2017, 23:10)
Vrei dovezi? Inainte de a cere dovezi ar fi bine sa te documentezi.Aviz amatorilor: citiți metodologia de concurs, inclusiv fișa postului si contractul de management.Cati dintre voi aveti răbdarea sa citiți? De inteles , ma indoiesc ca înțelegeți ce înseamnă toți termenii ăia complicati. Eu am avut curiozitatea si mi-am cam prins urechile. Cel puțin Barcari si Mitrea au avut curajul să susțină un astfel de concurs si sa-si asume raspunderea conducerii ISJ.
Fulga:
(21 August 2017, 22:50)
@proclor. Vrem dovezi! Vrem dovezi! Vrem dovezi!! Ai curaj! Ai sau ești și tu lingău?
Proclorolul:
(21 August 2017, 21:47)
BarCarry este corupta! Dacă continuați cu linsul împotriva naturii, vor fi publicate dovezi instantaneu. Înțelegeți neprihanitilor?
Idee:
(21 August 2017, 19:56)
@prof. Țăndărei dacă tu ești profesor, Barcari este episcopul de Huși! Du-te măăă...sau ești? Vai de soarta ialomițeanului!
Prof. Ciulnița:
(21 August 2017, 18:37)
@prof. Țăndârei. Cred că in primele două rânduri ale com. Tâu faci o glumă. Sunteți obsedați toți de POLITIC? Dacă era așa de supercompetentă ieșiți în stradă, o susțineți, măcar Țăndăreiul de baștină! Urlați, strigați, faceți ceva pentru o damă superbună demisă prin fax! Intrați și voi cei de la Țăndărei în istorie cu ceva, in afara țiganilor!
Prof.Tandarei:
(21 August 2017, 17:16)
Buna ziua,hai sa va mai spun si eu cate ceva,pe aceasta doamna au demis-o cei din psd pentru ca era prea competenta.
.Acesti "oameni"din psd vor sa aduca in functii pe oamenii lor,pt a termina de tot ce a mai ramas din invatamant,priviti spaga de la bac unde unii dintre acei prof.erau psd-isti,o "doamna" toma nicoleta psd-ista(ii scriu numele cu litere mici intentionat) ,aceasta femeie dupa ce este o corupta,o penala ,i-a modificat fetei ei nota la bac si cate si mai cate rele a facut ,a distrus si imbarlogat o scoala intreaga ,a ajuns primar,in ce lume traim fratilor,ce a ajuns aceasta tara,sa fie condusa de niste ratati din toate punctele de vedere.

Releu:
(21 August 2017, 16:07)
SINDICALISTUL MITREA PAPĂ-BANI LE POATE SPRIJINI PE ELE, CELE ABUZATE DE MINISTRU? A făcut vreodată Sindicatul ceva? Poate acum că este din Țăndărei toți....
gigel:
(21 August 2017, 15:19)
PSD-ul comunistoid face ce stie el mai bine. Epurare politica. Si macar daca ar fi numai asta. Din pacate oamenii numiti de ei sunt eminamente incompetenti. La asa ministru...
Jan:
(21 August 2017, 15:03)
Daca tot nu a luat examenul de director de scoala sa o puna psd pe Trifan ca tanti mimi trage tare
Gore:
(21 August 2017, 14:51)
@nicoleta. Activitatea D-nei Mitrea Steluța Sindicat n-o cunoaște nimeni. Nici chiar ea, că a fost foarte...discretă! Muncă, muncă, muncă, necondiționat! Întâmplător și nedorit, a ajuns insp. generală adjunctă....Aici, iar din nou, muncă, muncă, muncă, până la epuizare. Acum, gata! Cu dreptul, înainteee, marș!
Brânzoi:
(21 August 2017, 13:05)
Este un @Năstase mai jos. Citiți-i cu atenție opinia, e cea mai pertinentă de pe-aici! Da, ai perfectă dreptate, monșer! Cât nu i-a atins pe ei personal la cr., generalii de școli au huzurit și-au abuzat de funcții. Când au fost în sfârșit 'văzuți', fac pe lezații în 'competență'! Lui barcari îi ajunge!
Roxana:
(21 August 2017, 11:15)
Din respect pentru sine, pentru cadrele didactice ialomițene, din cinste și demnitate, doamna Barcari Luminița își va da demisia înainte de 4 sept.2017. Acum, deja a fost demisă de ministrul Pop L. Să fie primite și demisia, și demiterea! E o treabă de maximă siguranță!
Nicoleta(Pt.Cornelia):
(21 August 2017, 02:43)
Stimata doamna,de unde cunoasteti activitatea doamnei Mitrea?Cum ati ajuns la concluzia ca a dus o scoala de rapa?Eu am lucrat ani buni in acea scoala(dotata de proiectele doamnei pe care o acuzati) asa ca tineti-va parerile personale pentru dumneavoastea! Sau mergeti pe principiul "vulpea care n-ajunge la struguri zice ca sunt acri"? Invatati,draga doamna si nu veti mai avea o problema cu reusitele altora!
Maria:
(21 August 2017, 01:48)
Domnule Cioboata, mai bine tăceați...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
254 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Accident rutier pe raza municipiului Slobozia

Joi, 21 iulie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 13:00
(11794 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


AJFP Ialomița: Atenție, mesaje false trimise în numele ANAF!

La sesizarea unor contribuabili, ANAF atenționează, la nici o lună de la precedentele e-mailuri ale unor infractori cibernetici, cu privire la mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2022, 12:15
(20469 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 21 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27669, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 20 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 16:20
(3249 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 1,43 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 15:10
(10729 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată la Țăndărei, Vlădeni și Săveni

Miercuri, 20 iulie 2022, pompierii ialomițeni au participat la stingerea a trei incendii de vegetație în localitățile Țăndărei, Vlădeni și Săveni. La Țăndărei s-a intervenit pentru lichidarea unui incendiu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2022, 13:50
(11979 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 62 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 20 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27621, fiind înregistrate 62 de cazuri noi față de ziua de marți, 19 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:35
(4082 vizualizări - 0 comentarii)


«Arheolog pentru o zi» la Muzeul Județean Ialomița

Miercuri, 20 iulie 2022, la Muzeul Județean Ialomița, s-a desfășurat un eveniment în aer liber, destinat micuților înscriși în programul muzeal-educațional «Șezătoarea copiilor». Sub egida «Arheolog ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:20
(4406 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Teste Papanicolau si HPV gratuite

Marți, 26 iulie, la orele 12.00, Fundația «Renașterea» organizează la Slobozia evenimentul de lansare a proiectului «Screening pentru Cancerul de Col Uterin și Tratament Precoce (SCCUT)»-Regiunea Sud-Muntenia ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 16:05
(15312 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 106,04 milioane de lei, colectate în luna iunie 2022

În luna iunie a anului 2022, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 106,04 milioane de lei, cu 21 ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2022, 12:50
(13521 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Au fost publicate rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că marți, 19 iulie a.c., au fost făcute publice rezultatele inițiale ale concursului de Titularizare 2022. În centrele de evaluare au fost trimise 187 de ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 19:00
(26478 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 90,9% din populația Ialomiței a fost recenzată

Până pe 24 iulie 2022, la nivelul județului Ialomița, se desfășoară a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor 2021. Datele Direcției Județene de Statistică Ialomița arată că până luni, ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 17:00
(26437 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 48 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 19 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27559, fiind înregistrate 48 de cazuri noi față de ziua de luni, 18 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 16:00
(12967 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectul «Hercules», desfășurat și în județul Ialomița

În perioada 25 iulie-19 august 2022, Ministerul Sportului va desfășura în premieră Proiectul «Hercules», un program destinat atragerii copiilor către sport, care va oferi elevilor cu vârste între 6 și ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:30
(11631 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «cămătărie»

Luni, 18 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 3 mandate de percheziții domiciliare în municipiul Urziceni. Forțele de ordine au descins la locuințele unor pesoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 14:00
(5566 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obține cazierul fiscal folosind Spațiul Privat Virtual

Contribuabilii pot obține cazierul fiscal și în format electornic, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV). Documentul este eliberat de sistemul informatic doar contribuabililor înregistrați în ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 12:15
(12239 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dezbatere publică privind modificările aduse Legii Asociațiilor de Proprietari

Organizația USR Ialomița organizează joi, 21 iulie 2022, între orele 16,00-19,00, la inițiativa deputatului USR Alin Apostol, membru al Comisiei de Administrație, o dezbatere publică pe marginea modificărilor ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2022, 11:05
(12008 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Șapte tineri polițiști, repartizați la IPJ Ialomița

Luni, 18 iulie a.c., șapte ofițeri de poliție, absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» București-promoția 2022, și-au început activitatea la Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:20
(7851 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 16 iulie a.c, în jurul orelor 11,30, polițiștii din Stelnica, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza comunei Vlădeni, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 18:15
(4905 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Rezultatele etapei de repartizare computerizată în liceu pentru anul școlar 2022-2023

Ministerul Educației a publicat miercuri, 14 iulie, ora 10,00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:55
(14939 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,083 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița a efectuat, în luna iunie 2022, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 24 de inspecții fiscale (11 la ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 17:05
(14713 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Luni, 18 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27511, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de duminică, 17 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:55
(4204 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Controale ale ITM Ialomița în stațiile de carburanți

Rezultatele vizitelor de inspecție efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă și de către inspectorii de muncă de la Inspecția Muncii în anii anteriori, precum și evenimentele care au avut loc ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 16:25
(8984 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Accident la Slobozia

Sâmbătă, 16 iulie a.c., în jurul orelor 23,00, patru echipaje de pompieri din Slobozia cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:20
(11437 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, diferența aferentă cantităților de motorină utilizate în perioada ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 14:10
(12587 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Controale la peste 4200 de contribuabili în luna iunie 2022

Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 13:55
(11157 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Percheziții domiciliare la cămătari

În dimineața zilei de luni, 18 iulie a.c., polițiștii IPJ Ialomița au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Urziceni, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2022, 12:20
(4693 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 17 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27499, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 16 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2022, 16:50
(1344 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 17 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 16 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27480, fiind înregistrate 17 cazuri noi față de ziua de vineri, 15 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2022, 16:15
(1851 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 26 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 15 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27463, fiind înregistrate 26 de cazuri noi față de ziua de joi, 14 iulie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 16:15
(2730 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Creșterea numărului de infectări COVID-19, în atenția autorităților

În contextul creșterii numărului de infectări COVID-19, prefectul județului Ialomița a convocat vineri, 15 iulie 2022, o ședință cu conducerile Direcției de Sănătate Publică Ialomița, managerii și directorii ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2022, 15:45
(8279 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...