Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Trei persoane au murit într-un accident rutier

Tragedie la Sinești

Trei persoane au murit într-un accident rutier

Carnagiu pe șosea în zona localității Sinești. Marți, 22 august 2017, trei persoane au murit în urma unui grav accident rutier. La fața locului au intervenit militarii ISU, paramedicii SMURD, dar și polițiștii. La momentul de față traficul în zonă este blocat.

Victime prinse între fiarele contorsionate
Din primele informații, accidentul rutier din zona Sinești s-a produs în urma impactului dintre 2 automobile și un camion. Oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița precizează faptul că trei persoane au murit pe loc, iar în cazul a altor două a fost nevoie să se intervină cu echipamentele speciale pentru descarcerare. Printre supravițuitori se numără și un adolescent de 14 ani, care a fost transportat la Spitalul «Grigore Alexandrescu» din București. Intervenția la fața locului a fost asigurată atât cu echipaje din cadrul ISU al județului Ilfov, cât și cu cele ale județului Ialomița. De asemenea, s-au deplasat la locul tragediei și medicii Serviciului de Ambulanță al Județului Ialomița. Se pare că, la momentul de față, din cauza accidentului, circulația în zona localității Sinești este blocată.

22 August 2017, 10:57 (7220 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Sinești accident
Citiți și:
Trafic blocat la Sinești. O persoană a murit într-un accident rutier!
Sinești: Microbuz cu cinci pasageri, implicat într-un accident rutier
Groaznic accident produs la Sinești: Patru morți și cinci răniți!

Comentariile cititorilor:


Sandu:
(22 August 2017, 21:23)
Autoritatile sa mearga pe drumul dintre Fetesti si Tandarei sa vada curbele necorespunzator de semnalizate, marcajul axial aplicat aiurea, discontinuu dupa ce treci de indicatorul depasirea interzisa, este continuu aplicat prea aproape de curbe ,in unele curbe este marcaj discontinuu , iarba nu este taiata si vizibilitate de zero, in zona damburilor unde vizibilitea e aproape de zero este marcaj discontinuu. Domnilor de la rutiera aveti atributiuni si pe aceasta linie de prevenire a accidentelor
Globtrotter:
(22 August 2017, 17:37)
E85 este drumul mortii. Sunt sute, poate chiar mii de cruci pe acest drum. Oare cati oameni trebuie sa mai moara ca sa avem o autostrada spre Moldova?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

Pentru conectarea la sistemul centralizat a noilor conducte de alimentare cu apă din orașul Fetești, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile de marți, 4 octombrie 2022, orele 23,00, până miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 21:05
(2055 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Vestigii istorice vechi de 2000 de ani la Piscul Crăsani

Muzeul Județean Ialomița: Vestigii istorice vechi de 2000 de ani la Piscul Crăsani

Descoperire deosebită a arheologilor Muzeului Județean Ialomița pe șantierul arheologic Piscul Crăsani, aflat pe arealul comunei Balaciu. În cadrul campaniei de cercetare arheologică sistematică din această ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 17:50
(6002 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Logan în flăcări

Slobozia: Logan în flăcări

În municipiul Slobozia, în dimineața zilei de sâmbătă, 1 octombrie a.c., două echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism. Cauza probabilă de producere ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 17:10
(2237 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Luni, 3 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29623, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de duminică, 2 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 16:50
(1808 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Luciu, Urziceni și Slobozia

Accidente la Luciu, Urziceni și Slobozia

Vineri, 30 septembrie a.c., un echipaj de pompieri din Țăndărei a intervenit la un accident rutier produs în satul Luciu. În sprijin a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 14:25
(9259 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă

Administrația Județeană a Finanțelor Publicde Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 3 octombrie 2022, pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2022, 13:55
(3064 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 2 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29616, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 1 octombrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2022, 16:35
(1865 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 1 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29613, fiind înregistrate 8 cazuri noi față de ziua de vineri, 30 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2022, 16:40
(1931 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 30 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29605, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de joi, 29 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 16:15
(1976 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Fetești

Efective mărite din cadrul IPJ Ialomița au acționat joi, 29 septembrie a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ialomițeni, pentru prevenirea faptelor antisociale, ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 15:30
(5752 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


AJFP Ialomița: Comunicarea actelor administrative emise în formă electronică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că au fost modificate prevederile art. 47, alin. (15) din Codul de Procedură Fiscală cu privire la comunicarea actelor administrative ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 13:45
(7045 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Atenție la dioxidul de carbon!

Este culesul viilor, atenție la dioxidul de carbon acumulat în beciurile sau spațiile închise unde mustul este pus la fermentat! În fața butoaielor pline cu must pe cale să se transforme în vin, oamenii ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2022, 13:30
(3327 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 129,16 milioane de lei pentru sectoarele suin și avicol

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli, crescători ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 18:30
(10536 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutoare financiare de peste 56,4 milioane lei pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), efectuează plata ajutorului excepțional acordat producătorilor agricoli din sectorul ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 17:30
(10932 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 15 noi cazuri de COVID-19

Joi, 29 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29596, fiind înregistrate 15 cazuri noi față de ziua de miercuri, 28 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 16:05
(1954 vizualizări - 0 comentarii)


Ședință a Colegiului Prefectural, convocată de prefectul județului Ialomița

Joi, 29 septembrie 2022, prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural. În cadrul întâlnirii oficiale au fost prezentate rapoartele de activitate ale Inspectoratului Teritorial ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2022, 15:30
(6980 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,54%, rata șomajului în luna august 2022

La sfârșitul lunii august 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3296 de șomeri (din care 1544 femei), rata șomajului fiind de 3,54%, cu 0,85% sub ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 18:55
(10401 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat pe numele căruia era emis un mandat european de arestare, depistat în trafic de polițiștii din Țăndărei

Polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic, în cadrul unui filtru rutier, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Țăndărei. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 18:45
(3897 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 28 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29581, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de marți, 27 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 16:25
(2865 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 62,62 milioane de lei în perioada ianuarie-august 2022

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat, în perioada ianuarie-august 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 62,62 milioane ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 15:55
(10812 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Salonul Anual de Carte, a XXXI-a ediție

În perioada 1-31 octombrie 2022, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița organizează în municipiul Slobozia, sub patronajul Consiliului Județean Ialomița, cea de a XXXI-a ediție a Salonului Anual ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2022, 15:40
(3168 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 30 de școli din județ, incluse în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

În luna martie a acestui an, Ministerul Educației a lansat Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, inițiativă finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență. La nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2022, 19:30
(6458 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Atelier de informare și diseminare în cadrul Programului «Erasmus+»

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a primit acreditare pe domeniul Educației Școlare, pentru perioada 01.01.2021-31.12.2027. Această acreditare permite instituției să dezvolte proiecte în cadrul Programului ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2022, 18:40
(2712 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Marți, 27 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29562, fiind înregistrate 14 cazuri noi față de ziua de luni, 26 septembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2022, 16:15
(3431 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 739,52 milioane de lei, colectate în perioada ianuarie-august 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-august 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 739,52 milioane de lei. ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2022, 17:55
(9182 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 11 noi cazuri de COVID-19

Luni, 26 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29548, fiind înregistrate 11 cazuri noi față de ziua de duminică, 25 septembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2022, 16:04
(3767 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Țăndărei, depozit de furaje în flăcări la Bordușelu

Incendiu la o casă din Țăndărei, depozit de furaje în flăcări la Bordușelu

Vineri, 23 septembrie a.c., pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință din Țăndărei. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2022, 13:55
(2556 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Urziceni și Ograda

Vineri, 23 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs între 3 autoturisme, în Urziceni. În sprijin a intervenit și un echipaj al Serviciului Județean ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2022, 13:40
(11062 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR va primi pentru finanțare toate cererile fermierilor depuse pentru decontarea primelor de asigurare

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță eliminarea plafonului pentru depunerea cererilor de finanțare prin submăsura 17.1 «Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor» din ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2022, 12:20
(12567 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Doi copii, victime ale unui accident rutier

Duminică, 25 septembrie a.c., două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Urziceni au intervenit în cazul unui accident rutier produs în localitatea Coșereni, în care au fost implicate două autoturisme ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2022, 23:10
(2666 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...