Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarii ialomițeni, acuzați de practici administrative ilegale

Primarii ialomițeni, acuzați de practici administrative ilegale

Instituția Prefectului Ialomița a atras public atenția primarilor ialomițeni cu privire la «violarea secretului corespondenței». Concret, primarii au fost acuzați că nu aduc la cunoștința plenului Consiliilor Locale poziția Instituției Prefectului privind legalitatea unor dispoziții ale edililor sau a unor proiecte de hotărâri aprobate prin încălcarea reglementărilor legale în vigoare.

Semnal de alarmă
La jumătatea lunii august 2017, în cadrul unei întâlniri oficiale cu primarii localităților județului, reprezentanții Instituției Prefectului Ialomița au atras atenția public asupra unei practici administrative ilegale. Concret, primarii au fost acuzați că rețin corespondența transmisă de către Instituția Prefectului pentru Consiliile Locale, făcându-se astfel vinovați de «violarea secretului corespondenței». Juristul instituției, Ionel Gheorghișor, a precizat pentru ziarul nostru că această practică nu este una generală, dar că numărul cazurilor a crescut îngrijorător: «Există cazuri în care, ajunși în instanța de contencios administrativ, primarii nu pot face dovada faptului că au adus la cunoștința Consiliului Local informările transmise de noi. Sunt primari care au înțeles că trebuie să respecte legea, dar unii dintre ei nu vor! Problema e că maniera în care ei acționează îi face pasibili de acuzația de „violare a secretului corespondenței“...».

Primarilor nu le pasă
Infracțiunea de «violare a corespondenței» este incriminată de art. 195 Cod Penal. În cazul corespondenței instituționale însă, încălcarea legii are și consecințe administrative. De cele mai multe ori, Instituția Prefectului Ialomița cere plenului Consiliului Local, în baza legislației în vigoare, revocarea unor hotărâri aprobate anterior. În condițiile în care aceste solicitări nu sunt aduse la cunoștința consilierilor locali, aceștia nu pot decide revocarea hotârârii și Instituția Prefectului ajunge să atace decizia, considerată ilegală, în instanța de contencios administrativ. Numărul proceselor aflate pe rolul instanțelor a crescut de la an la an, fapt care confirmă că practica se extinde. Mulți dintre primarii ialomițeni continuă să ignore această obligație legală, împiedicând astfel derularea în condiții normale a actului administrativ. Pe de altă parte, așa cum am mai precizat, lipsa de experiență și ignoranța consilierilor locali din Ialomița fac posibilă perpetuarea acestui tip de abuz fără ca vinovații să poată fi trași la răspundere.

28 August 2017, 14:50 (4922 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: A făcut accident după ce fiica sa s-a speriat de o albină!

În dimineața zilei de vineri, 6 iulie a.c., în jurul orei 10,20, Poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe strada Călărași din municipiu s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:35
(11417 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Scînteia: A acroșat un biciclist beat

Un accident rutier s-a produs vineri, 6 iulie a.c., în jurul orei 22,00, în comuna Scînteia și s-a soldat cu rănirea unui biciclist. Din cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un tînăr, de 23 ani ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:32
(15903 vizualizări - 11 comentarii)


Sinești: Beat la volan, s-a «înfipt» cu mașina în pom

Duminică, 8 iulie a.c., în jurul orei 7,00, pe DN 2, în afara localității Sinești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. Astfel, în timp ce un bărbat de 46 ani, ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:29
(10823 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Poliția Rutieră Ialomița: 24 de șoferi au rămas «pietoni»

În perioada 6-9 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:26
(8322 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Contribuții sociale de sănătate la veniturile din arendă

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele fizice care obțin venituri în regim de reținere la sursă a impozitului pe venit din activitățile agricole că datorează contribuții sociale ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2012, 15:25
(18863 vizualizări - 1 comentariu)


ANUNȚ

Președintele Tribunalului Ialomița aduce la cunoștință publică că, în data de 08.07.2012, ora 2100, la sediul Tribunalului Ialomița, va avea loc tragerea la sorți în vederea stabilirii președintelui Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 23 Ialomița, ce va fi constituit pentru Referendumul Național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României. (Președintele Tribunalului Ialomița, judecător Traian Ionescu)

8 Iulie 2012, 14:18


Ialomița: 3 elevi, eliminați de la ultima probă scrisă a Bacalaureatului

Examenul de Bacalaureat s-a încheiat vineri, 6 iulie 2012, cu proba scrisă la alegere, dintre disciplinele Geografie, Biologie, Psihologie sau Filosofie. Pentru că au copiat, 3 elevi au fost dați afară ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 17:02
(12716 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Matematica-probă de foc. Elevii au încercat să copieze!

Elevii de clasa a XII-a au susținut miercuri, 4 iulie a.c., cea de-a doua probă scrisă a examenului de Bacalaureat, pentru disciplinele Matematică și Istorie. Nici această probă nu a fost ocolită de incidente ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 11:35
(10911 vizualizări - 3 comentarii)


Platonești: Luat la pumni după ce vacile au intrat în porumbul vecinului

Un tînăr de 23 ani, din Platonești, a ajuns în seara zilei de joi, 5 iulie a.c., la spitalul din Slobozia după ce a fost bătut de un vecin, în vîrstă de 37 ani. Scandalul s-a stins cînd la fața locului ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 11:28
(18720 vizualizări - 7 comentarii)


Ialomița: Suspect de furt dintr-o biserică, reținut

În cursul zilei de joi, 5 iulie a.c., polițiștii au reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, un tînăr de 17 ani, din comuna Dridu, suspectat de comiterea infracțiunii de furt calificat ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 11:01
(9405 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Autoturism fără drept de circulație, depistat în trafic

În dimineața zilei de joi, 5 iulie a.c., polițiștii rutieri au depistat pe strada Călărași din Fetești un autoturism condus de un călărășean, de 31 ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 10:58
(7914 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 accidente, 6 victime

În cursul zilei de joi, 5 iulie a.c., pe raza județului s-au produs două accidente de circulație în urma cărora șase persoane au fost rănite.
Primul eveniment rutier a fost sesizat Poliției în jurul ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 10:54
(12636 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: 13 intervenții SMURD în ultimele 24 de ore

Ehipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență au fost solicitate să intervină în ultimele 24 de ore în cazul a 13 urgențe medicale. Dintre acestea, mai grave au fost cazurile a trei pacienți ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 10:51
(9890 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Fără virusul anemiei infecțioase ecvine

În conformitate cu prevederile legale, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița aduce la cunoștință faptul că a fost finalizată campania de recoltare probe de sînge în direcția ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 10:48
(7556 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Transferurile de proprietate de la persoane fizice, impozitate

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din transferul dreptului de proprietate și al dezmembrămintelor acestuia asupra construcțiilor ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 10:48
(14163 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Doi paznici, prinși la furat de orz

Polițiștii efectuează cercetări față de doi bărbați de 39, respectiv 43 ani, din comuna Movila, suspectați de comiterea infracțiunii de furt calificat. În fapt, cei doi, paznici la o societate comercială ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2012, 10:00
(10371 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt orz


AJOFM Ialomița: 124 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 4 iulie 2012, sînt disponibile 124 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:52
(9096 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița a schimbat calculatoarele la medicii veterinari concesionari

Firma SC IQ MANAGEMENT SRL a înlocuit săptămîna trecută 22 de computere și echipamente de calcul de la circumscripțiile sanitar-veterinare din județul Ialomița, în baza contractului nr. 722/2004, încheiat ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:47
(11561 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Amara și Fetești, vită salvată din rîul Ialomița

Magazia unui cetățean din Amara a fost cuprinsă de flăcări în după-amiaza zilei de marți, 3 iulie a.c. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un foc deschis executat în apropierea anexei gospodărești ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:41
(10700 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Slobozia: Expoziție de pictură

Consiliul Județean Ialomița, alături de Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», invită slobozenii și nu numai la vernisajul unei expoziții personale a artistului Victor Grigore. Evenimentul se va petrece ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:40
(9491 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Accident cu un adolescent de 16 ani la volanul unui tractor și un căruțaș băut de 15 ani!

Luni, 2 iulie a.c., doi tineri de 15, respectiv 16 ani, din comuna Traian, au fost implicați într-un eveniment rutier. Din cercetări, polițiștii au stabilit că în timp ce un tînăr, de 16 ani, se deplasa ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:23
(9182 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Traian accident


Mihail Kogălniceanu: Suspect de furt, reținut de polițiști

În cursul zilei de luni, 2 iulie a.c., polițiștii au reținut pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore un tînăr, de 22 ani, din Mihail Kogălniceanu, suspect de comiterea infracțiunii de furt calificat ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:19
(7670 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: A intrat cu scuterul într-o mașină

În cursul zilei de luni, 2 iulie a.c., în jurul orei 15,30, Poliția Țăndărei a fost sesizată de către o femeie de 54 ani despre producerea unui accident rutier. Din cercetările efectuate de polițiști, s ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:16
(7567 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Nebun prins la furat într-o locuință!

Luni, 2 iulie a.c., la sediul Postului de Poliție Movila s-a prezentat un bărbat de 62 ani, din comună, care le-a relatat polițiștilor că soția sa a surprins în locuință un bărbat care încerca să sustragă ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2012, 17:16
(7768 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt nebun


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

3 Iulie 2012, 19:37


Țăndărei: Copii prinși la furat

În cursul zilei de sîmbătă, 30 iunie a.c., Poliția a fost sesizată de o femeie de 32 ani, din orașul Țăndărei, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras din boxa de la parterul imobilului unde ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 20:15
(8635 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A accidentat mortal un biciclist și a părăsit locul accidentului

Sîmbătă, 30 iunie a.c., în jurul orei 5,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 de către un bărbat de 34 ani, din Fetești, despre faptul că pe strada Călărași din localitate se află o bicicletă avariată ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 20:12
(12922 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Tînăr reținut de polițiști după ce a condus băut, fără permis și a produs un accident

În noaptea de vineri spre sîmbătă, 29/30 iunie a.c., în jurul orei 4,45, Poliția a fost sesizată despre faptul că pe raza municipiului Slobozia se deplasează un autoturism care a avariat un vehicul parcat ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 17:47
(11823 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: 22 de șoferi au rămas fără permise, amenzi de peste 60000 lei

În perioada 29 iunie-1 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 17:46
(9931 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 50 de jandarmi vor supraveghea Bacalaureatul 2012

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura, în perioada 2-6. iulie 2012, cu ocazia sesiunii de Bacalaureat, paza a șapte centre de evaluare și a două centre de corectare ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2012, 15:43
(7655 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...