Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a IV-a

Prima etapă, prima surpriză

Un nou sezon de Liga a IV-a a luat startul la finele săptămânii trecute în Ialomița. Din nou bucurii, entuziasm și speranțe care, la final de campionat, se dovedesc deșarte... De 5 ani, fotbaliștii ialomițeni nu mai sperie pe nimeni. Ba dimpotrivă, se dă concurs pentru postul de adversar al reprezentantei județului nostru la barajul pentru Liga a III-a. Cum fondul de jucători este cam același, e greu să ne așteptăm la mari surprize vara viitoare. Până atunci însă avem 30 de etape să ne bucurăm de ceea ce înseamnă fotbalul local și să ne punem la încercare orgoliul. Se anunță un campionat strâns, cu multe răsturnări de situație și fără o favorită certă la titlu. Acest aspect ne-a fost dovedit de prima rundă, cea în care campioana CS Amara a făcut primul pas greșit remizând cu mai modesta Secunda Adâncata. A fost 3-3, printre marcatorii echipei lui Robert Tereacă fiind și Marian Bucurică, transferat în această vară de la Unirea Slobozia. Un meci interesant s-a disputat la Urziceni, între echipa din localitate și Abatorul. S-au impus slobozenii cu 2-0, suita de transferuri din această vară dovedindu-se utilă. Olimpia Rădulești a fost singura nou promovată care a simțit gustul victoriei, aceasta trecând de una dintre echipele bune ale campionatului, Recolta Gheorghe Doja. Celelalte nou venite în Liga a IV-a, Iazu și Scânteia, au debutat cu înfrângeri. Bărăganu Ciulnița și Rapid Fetești sunt primele clasate după runda inaugurală, grație victoriilor categorice obținute.

LIGA a 4-a, Etapa 1
ASFC Urziceni-Abatorul Slobozia 0-2
Unirea Scânteia-Viitorul Axintele 0-4
Rapid Fetești-Recolta Gh. Lazăr 6-1
CS Amara- Secunda Adâncata 3-3
Bărăganul Ciulnița-Spicul Colelia 7-2
Victoria Țăndărei-Victoria Mt. Buzău 2-3
Unirea Ion Roată-Spartacus Iazu 5-4
Olimpia Rădulești- Recolta Ghe. Doja 5-4

30 August 2017, 14:55 (127006 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
FC Bărăganul Ciulnița, campioana județeană a sezonului 2025-2026
Egal cu Rovine în cea de-a doua repriză
Rezultatele celei de a doua etape a campionatului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 15 Iul 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Și-a falsificat diploma de Bacalaureat și a fost reținut

Un tânăr de 28 de ani, domiciliat în comuna Grădiștea, este principalul suspect al unui dosar privind comiterea infracțiunii de «fals material în înscrisuri oficiale» ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 15:40
(10342 vizualizări - 1 comentariu)


USR: «Declarația de la București a Adunării Parlamentare a OSCE a fost adoptată cu o foarte largă majoritate!»

Astăzi s-a încheiat a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE), găzduită de Parlamentul României în perioada ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2024, 13:30
(5008 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR Dan Barna


Grupare infracțională organizată, destructurată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au documentat activitatea infracțională a unor persoane bănuite de constituirea unui ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2024, 16:20
(10697 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Națională a Contabilului Român», ediția a XX-a. «Era smart accounting: Contabilitatea, de la A la AI»

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) aniversează, în fiecare an, la 13 iulie, «Ziua Națională a Contabilului Român». 2024 este al ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 19:05
(3458 vizualizări - 0 comentarii)


Reținut pentru «furt calificat» după ce a spart un apartament din Urziceni

Luni, 1 iulie 2024, polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 16 ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de «furt calificat». Î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:50
(3435 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Ordin de protecție provizoriu după ce soțul și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați luni, 1 iulie 2024, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 56 de ani, din Grindu, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un bărbat de 55 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:45
(25240 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de luni, 1 iulie 2024, în jurul orelor 15,30, polițiștii din Coșereni au oprit în trafic, în comuna Movilița, un autoturism condus de un bărbat, în vâ ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 15:40
(4258 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,24%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2024

La sfârșitul lunii mai 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4164 șomeri (din care 1977 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 09:55
(4826 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Dridu

În ultima perioadă, în anumite zone de la nivelul ariei de operare RAJA Constanța, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, dar și o scădere a debitului ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2024, 09:15
(7741 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fiul și-a bătut mama de 88 de ani

Polițiștii din Fetești au fost sesizați vineri, 28 iunie a.c., cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 88 de ani, din Fetești, ar fi fost agresată fizic de fiul său, un bărbat de 5 ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:25
(6496 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări doi șoferi, ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 15:20
(1903 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program în localitatea Dridu!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Dridu s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Având în vedere fenomenul de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 14:15
(7174 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturim în flăcări la Urziceni, incendiu la o casă din Bițina Pământeni

Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit în cursul zilei de vineri, 28 iunie a.c., în jurul orelor 10,00, pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în Urziceni. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:30
(7438 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Coșereni

Duminică, 30 iunie a.c., în jurul orei 06,00, dispeceratul ISU Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Coșereni, în eveniment fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2024, 12:25
(3944 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Dosar penal pentru că și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Grivița au fost sesizați joi, 27 iunie 2024, de către un bărbat din Reviga cu privire la faptul că sora sa, în vârstă de 52 de ani, ar fi fost agresată fizic de către soțul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:40
(15947 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: La volan în stare de ebrietate

Joi, 27 iunie 2024, polițiștii din Slobozia au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de în vârstă de 67 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism î ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 14:20
(3134 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Actualizarea programului de furnizare a apei în localitatea Fierbinți-Târg

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg s-a înregistrat în ultima perioadă o creștere semnificativă a consumului de apă. Din acest motiv, pe timpul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2024, 12:25
(10120 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis după ce un feteștean și-ar fi bătut mama

Polițiștii din Fetești au fost sesizați miercuri, 26 iunie a.c., de către o femeie de 65 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fratele său, un bărbat în vârstă de 53 de ani, ar fi ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:55
(11127 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Joi, 27 iunie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:50
(3928 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier produs în Slobozia

Accident rutier produs în Slobozia

Joi, 27 iunie 2024, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs la Slobozia, în care au fost implicate trei autoturisme cu șase persoane pasagere. La locul solicitării au ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 15:10
(7239 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Exercițiu aplicativ, desfășurat de pompieri la Urziceni

Joi, 27 iunie 2024, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a desfășurat un exercițiu combinat de conducere cu forțe și mijloace în teren pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2024, 08:30
(7811 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Ordin de protecție provizoriu emis după ce un tânăr și-ar fi amenințat fosta prietenă

Polițiștii din Căzănești au fost sesizați marți, 25 iunie 2024, de către o tânără de 18 ani, din Căzănești, cu privire la faptul că ar fi fost amenințată de către fostul său prieten, în v ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:15
(18950 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

În cursul zilei de marți, 25 iunie 2024, polițiștii rutieri au oprit în trafic doi bărbați, în vârstă de 55 de ani, respectiv 63 de ani, din Fetești și Reviga, în timp ce ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 16:10
(7673 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Județul Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 26 iunie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița. În cadrul ședinței au fost prezentate probleme de interes județean, aflate în atenția ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2024, 11:40
(17455 vizualizări - 0 comentarii)


IJP Ialomița: Amenzi de peste 220 mii de lei, 23 de permise reținute

În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Rusaliilor, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 15:15
(17901 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:40
(6686 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Misiunile jandarmilor ialomițeni pe perioada minivacanței de Rusalii

Efectivele Jandarmeriei Ialomița au desfășurat, pe timpul minivacanței, 48 misiuni de ordine publică, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 14:00
(7062 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Ialomița: Înecat în Lacul Iezer

Luni, 24 iunie 2024, în jurul orelor 17,20, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane înecate în Lacul Iezer. La locul evenimentului au fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:55
(15696 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un spațiu comercial din Amara, autoturism în flăcări la Slobozia

Pompierii au acționat în perioada 21-24 iunie 2024 pentru localizarea și stingerea a 25 de incendii înregistrate la nivel județean. Din totalul celor 25 de incendii care au avut loc î ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:50
(9519 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia și Răsimnicea

Vineri, 21 iunie 2024, în jurul orelor 13,00, două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță ...[citește_toată_știrea]

25 Iunie 2024, 13:45
(13953 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Miloșești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Iazu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 teren intravilan Păltinișu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 nemultumitu' în Sictir în tractir! feli nar în Sictir în tractir! Bratu în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Alice S în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Lidia în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Titi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Costy în Depozitul ilegal de pepeni din Slobozia Nouă rămâne în picioare scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Ilie în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Cetatean în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...