Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Prestație apreciată la Mangalia

Fotbal, Unirea Slobozia, juniori

Prestație apreciată la Mangalia

bonus: Alexandru Munteanu, liderul din linia mediană; Raul Cârstoiu, vitezistul din banda dreaptă

Grupa 2005 a Unirii Slobozia a bifat un nou turneu, de data aceasta la Mangalia. La «Challenge Cup», puștii lui Ion Ionescu au jucat 4 meciuri și, în ciuda faptului că au reușit o victorie și un egal pierzând celelalte două partide la limită, scor 0-1, au arătat potențial, au lăsat o bună impresie și doar ezitările din atac i-au privat de rezultate mai consistente. Cei prezenți au fost de acord că acești copii ai Unirii au viitor și tocmai de aceea continuăm să vi-i prezentăm.

Alexandru Munteanu, liderul din linia mediană Joacă fotbal de la 7 ani, fiind dus la întâlnirea cu mingea de tatăl său, omul care, de altfel, i-a insuflat această pasiune. Evoluează ca mijlocaș central cu valențe ofensive și are, de cele mai multe ori, un rol determinant în fazele de atac ale echipei. «Îmi place mult fotbalul. Am pornit pe acest drum, nu știu unde va duce, dar tot ce vreau este să progresez zi de zi!» ne spune Alexandru. Vede viitorul în roșu și albastru. Iubește Steaua, simpatizează Barcelona, iar idolul său este veteranul extratereștrilor, Andres Iniesta. Driblingul și viteza sunt calitățile lui de bază pe care, credem noi, și le va exersa peste câțiva ani și la seniori.

Raul Cârstoiu, vitezistul din banda dreaptă A călcat pentru prima dată pe gazon tot la 7 ani și l-a avut drept mentor pe antrenorul Adrian Cristea. Ulterior a fost preluat de Ion Ionescu, de la care consideră că are multe de învățat. La 12 ani, Raul Cârstoiu, jucător de bandă dreaptă, a făcut trecerea din linia mediană în cea defensivă și se simte foarte bine în această postură. «Îmi place mult jocul în viteză și de aceea cred că postul de apărător lateral mă avantajează foarte mult!» ne spune Raul. Sarcinile defensive nu i-au tăiat pofta de gol, aflându-se de multe ori pe lista marcatorilor. Acest aspect, probabil, face ca idolul său să fie Cristiano Ronaldo... Pe viitor, i-ar plăcea să îmbrace tricoul lui Dinamo, echipa sa de suflet.

10 Septembrie 2017, 12:35 (5115 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Grupa 2014 a câștigat «Țăndărei Cup»
«Cupa Crăciunului», bucuria micilor fotbaliști

Comentariile cititorilor:


Sorin:
(11 Septembrie 2017, 23:28)
Profesorul Ionescu este unul dintre cei mai seriosi si profesionisti antrenori de fotbal, restul este cancan. In 1998 mi-a fost antrenor. Succes

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 12 Aug 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Comerț ilegal cu legume-fructe

Joi, 4 noiembrie, polițiștii feteșteni au organizat o acțiune al cărei scop principal l-a constituit surprinderea și sancționarea faptelor de comerț ilegal. Astfel, în timpul verificărilor, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 16:17
(16687 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jandarmii vor asigura ordinea cu ocazia pelerinajului la moaștele Sf. Ioan Gură de Aur

Jandarmii vor asigura, în perioada 5-9 noiembrie 2010, măsurile de ordine ce se vor impune la evenimentul laic de mare importanță pentru creștinii ialomițeni și anume, aducerea la Mînăstirea «Sfinții Voievozi ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:23
(10200 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Exercițiu pentru gestionarea situațiilor de urgență la Fabrica de ulei-Expur

Luni, 8 noiembrie a.c., începînd cu ora 10.00, la sediul Fabricii de ulei Expur din Slobozia se va desfășura un exercițiu pentru gestionarea unor situații de urgență potențial produse la operatorul economic ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:15
(21934 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ivănești, Amara și Slobozia

Flăcările au cuprins joi, 4 noiembrie, în jurul orei 8.00, o baracă metalică pe care o femeie din Ivănești o folosea ca bucătărie și în care gătea la momentul izbucnirii incendiului. Din nefericire, aceasta ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:06
(15185 vizualizări - 0 comentarii)


1000 de pachete de țigări din Moldova, depistate în mașina unui slobozean

La primele ore ale dimineții de miercuri, 3 noiembrie, un slobozean a fost prins de polițiști cu 1000 de pachete de țigări de contrabandă. Bărbatul, de 46 de ani, a fost prins în trafic, în cartierul Bora ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:41
(19491 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Armă deținută ilegal

Un feteștean de 34 de ani a fost prins de polițiști deținînd o armă ilegal. Bărbatul a fost depistat miercuri, 3 noiembrie, în cadrul unei acțiuni specifice a polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:40
(15865 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești armă


Țăndărei: Cu pește la vînzare

Un comerciant «ambulant» de pește a fost prins de polițiștii din Țăndărei în timp ce încerca să vîndă «marfa» localnicilor. Bărbatul ce se deplasa la volanul unei mașini înmatriculate în Călărași avea ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:39
(16499 vizualizări - 0 comentarii)


Lemne «fără documente» la Perieți și Adîncata, confiscate

Comerț cu lemne la drumul mare. Asta au constatat polițiștii ialomițeni miercuri, 3 noiembrie, în localitățile Perieți și Adîncata. Lemnele erau vîndute de doi bărbați, de 29 respectiv 36 de ani, ambii ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:37
(13609 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Moaște sfinte pentru sărbătorirea hramului Mînăstirii «Sfinții Voievozi»

«În perioada 5-8 noiembrie 2010, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului Mînăstirii ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:46
(15610 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pecheziții în cartierul Bora

Locuințele a nouă persoane din cartierul slobozean Bora au fost percheziționate, miercuri, 3 noiembrie. 9 bărbați și 7 femei erau suspecții principali în mai multe dosare de furt aflate în evidențele Poliției ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:35
(15547 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Au furat gardul cimitirului din Urziceni și au fost prinși... după doi ani!

60 de panouri de gard furate de la cimitirul municipal din Urziceni au fost găsite de polițiști. Gardul a fost descoperit la locuința unui bărbat, de 38 de ani, din Grindu. Bunurile fuseseră furate de alți ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:33
(8458 vizualizări - 0 comentarii)


TIR în flăcări pe autostradă

O țigare aprinsă aruncată la întîmplare a fost sursa aprindere a unei rezerve de furaje în localitatea Gimbășani. Flăcările s-au aprins marți, 2 noiembrie și amenințau casa unui cetățean din localitate ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:32
(13348 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Copil de 4 ani, victima unui accident rutier

Un copil de doar 4 ani, din localitatea Luciu, a fost marți, 2 noiembrie, victima unui accident rutier. Incidentul s-a produs din cauza faptului că minorul, lăsat nesupravegheat, a încercat să traverseze ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:30
(13144 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Luciu accident


Slobozia: Tînăr prins la volan cu permisul suspendat

Deși avea permisul de conducere suspendat, asta nu l-a împiedicat să conducă mașina. Este vorba de un tînăr slobozean, de 24 de ani, prins de polițiști conducînd fără permis, în noaptea de 2 spre 3 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:28
(13140 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Lazăr: Lemn vîndut ilegal

Temperaturile scăzute scot la iveală tot mai multe infracțiuni la regimul silvic. Ultima dintre acestea s-a produs marți, 2 noiembrie, în comuna Gheorghe Lazăr, unde polițiștii din localitate au prins în ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:24
(14353 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 03:20
(9641 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 03:04
(8273 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Armă din primul război mondial, deținută de un localnic

Descoperire inedită la Făcăeni: o armă folosită în primul război mondial a fost găsită de polițiști la un localnic. Arma a fost găsită în posesia unui bărbat, de 45 de ani, din localitate, care a povestit ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:47
(16501 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Făcăeni armă


Gheorghe Doja: Băut și fără permis, la volan

Din ce în ce mai des, pe șoselele ialomițene sînt înregistrate cazuri de consum de alcool la volan sau conducere fără permis. De această dată, la Gheorghe Doja, noaptea trecută, polițiștii au depistat în ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:47
(14523 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A încercat să-și întoarcă mașina în șosea și a lovit un scuter

A vrut să-și întoarcă mașina în mijlocul străzii și a sfîrșit provocînd un accident rutier. Victima, un tînăr de 22 de ani, a fost dusă de urgență la Spital fiind rănită... Marți, 1 noiembrie, o șoferiță ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:46
(13768 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Tineri reținuți pentru furt

După ce au furat 500 de lei dintr-o societate comercială, doi tineri de 20 de ani au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore de către polițiști. Capetele de acuzare pe numele celor doi indivizi ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:46
(16810 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Miloșești furt


Gârbovi: Condamnat la închisoare, încarcerat

Un bărbat de 38 de ani, condamnat de magistrații ialomițeni la închisoare, a fost prins de polițiștii din Urziceni. Bărbatul se sustrăgea executării pedepsei dar a fost prins luni, 1 octombrie, aflîndu ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:45
(17267 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi arestare


Bordușani: Dosare penale pentru furt de cereale

Cinci bărbați și două femei din Bordușani sînt acuzați de furt de cereale. Asta după ce în cadrul unei acțiuni intercomunale polițiștii din Bordușani și Făcăeni i-au prins în flagrant la furat de cereale ...[citește_toată_știrea]

2 Noiembrie 2010, 17:43
(15630 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Căruță lovită de o mașină

La sfîrșitul săptămînii trecute, vineri, 29 octombrie, la Bordușani, o căruță a fost lovită din spate de o mașină. Atelajul hipo, condus de o femeie de 56 de ani nu era semnalizat, motiv pentru care nu ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:09
(14215 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: «Șofer» fără permis, la plimbare

Inconștiența și teribilismul tinerilor produc multiple evenimente în traficul ialomițean. Iar acestea nu sînt deloc rare. Ultimul dintre acestea vizează un tînăr de 28 de ani, din Țăndărei, ce a avut ghinionul ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:08
(16299 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Atenție comercianți! Lipsa documentelor justificative se transformă în amenzi

Comercianții de ocazie au intrat la sfîrșitul săptămînii trecute în vizorul polițiștilor feteșteni angrenați într-o acțiune al cărei scop l-a constituit prevenirea și combaterea activităților de comerț ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:07
(15229 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Pieton accidentat

Sîmbătă, 30 octombrie, la Ciochina s-a petrecut un accident rutier. În urma evenimentului un bătrîn de 76 ani din localitate a fost rănit. Potrivit polițiștilor, victima a vrut să traverseze șoseaua prin ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:07
(13316 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Ialomița: Șoferi băuți sau vitezomani, amendați de polițiști cu 85000 de lei

343 amenzi, 9 certificate de înmatriculare retrase și 19 permise de conducere reținute este rezumatul activităților polițiștilor rutieriști de week-endul trecut. Acțiunile s-au desfășurat pe principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:06
(13017 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: Viteza a făcut două victime

Întrucît nu a condus cu viteză regulamentară, un bărbat, de 28 de ani, din Prahova a provocat un accident rutier, duminică, 31 octombrie, în apropierea localității Adîncata. Prahoveanul se afla la volanul ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:06
(14272 vizualizări - 0 comentarii)


«Un plus de Siguranță», Campanie pentru siguranța locuințelor

În ultimele două luni ale anului, respectiv în perioada noiembrie-decembrie 2010, Inspectoratul General al Poliției Române derulează campania națională «Un plus de Siguranță». «Campania se încadrează în ...[citește_toată_știrea]

1 Noiembrie 2010, 17:05
(13080 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...