Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

La acest sfârșit de săptămână, 15-17 septembrie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru identificarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație, în vederea prevenirii accidentelor rutiere. Astfel, au fost legitimate 596 de persoane, 18 societăți comerciale fiind verificate. De asemenea, în urma filtrelor rutiere instituite, polițiștii au controlat 489 de autovehicule. De asemenea, polițiștii au intervenit și au aplicat 178 de sancțiuni contravenționale, dintre care 30 pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, 132 ca urmare a încălcării normelor privind circulația pe drumurile publice, restul amenzilor fiind aplicat pentru alte abateri de la prevederile legale. Valoarea sancțiunilor aplicate a depășit valoarea de 49000 de lei. Totodată, pentru neregulile constatate au fost retrase 5 certificate de înmatriculare, 4 permise de conducere fiind reținute. Exemplificând, cinci ialomițeni, cu vârste cuprinse între 19 și 69 de ani, au fost depistați de către polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice fără a respecta prevederile legale în vigoare. Astfel, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că niciunul dintre aceștia nu poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule. Mai mult, un bărbat de 34 de ani, din Fetești, a fost depistat de către polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Bordușani, deși avea acest drept supendat. Alți trei conducători auto, doi bărbați de 32, respectiv 65 de ani, dar și o femeie de 36 de ani, au fost depistați de către polițiști în timp ce conduceau pe drumurile publice autovehicule neînmatriculate și neînregistrate. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul de 65 de ani, din comuna Făcăeni, nu poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule. Polițiștii au depistat cinci conducători auto, cu vârste cuprinse între 19 și 50 ani, care conduceau autoturisme, deși se aflau sub infuența băuturilor alcoolice. Cei în cauză au fost testați alcoolscop, rezultatele indicate fiind cuprinse între 0,47 și 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, patru dintre aceștia fiind conduși la cele mai apropiate unități spitalicești, pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Tânărul de 19 ani, din județul Brăila, a refuzat deplasarea la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că acesta din urmă nu poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.

18 Septembrie 2017, 20:35 (4194 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia
Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori
Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale
IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase
Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 20 Aug 2026
355 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: 17 permise reținute, amenzi de peste 65 mii de lei

Joi, 3 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat la 52 evenimente sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 6 infracțiuni. Astfel, polițiștii au reținut 17 permise ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2019, 18:50
(2603 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Andrășești, beat la volan

Joi, 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au depistat în trafic un bărbat, de 45 de ani, din Andrășești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2019, 18:45
(2563 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Tovărășia

Miercuri, 2 octombrie a.c., în jurul orelor 13,00, un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească din Tovărășia. La fața locului s-au deplasat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 19:25
(2558 vizualizări - 0 comentarii)


Filmul «Între Chin și Amin», premieră la Slobozia

Vineri, 4 octombrie a.c., începând cu orele 18,00, la Sala «Europa» a Consiliului Județean Ialomița va avea loc premiera filmului «Între Chin și Amin» . Filmul independent al lui Toma Enache este un omagiu ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 19:20
(4373 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice»

Cu ocazia «Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice», Protopopiatul Slobozia în colaborare cu Asociația «Samarineni în comunitate» au organizat miercuri, 2 octombrie a.c., o activitate dedicată seniorilor ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 19:15
(6473 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

Miercuri, 2 octombrie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii. Astfel, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 19:10
(2476 vizualizări - 0 comentarii)


ACS Viitorul Urziceni este în primele 10 cluburi din țară la șah

ACS Viitorul Urziceni este în primele 10 cluburi din țară la șah

În perioada 20-30 Septembrie 2019, Hotelul Aurora din localitatea Mamaia a găzduit Divizia A de șah clasic pe echipe. Divizia A este eșalonul secund al Campionatului Național de șah clasic pe echipe, o ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2019, 18:35
(6065 vizualizări - 3 comentarii)


Armășești: Arestat pentru «furt calificat» și «violare de domiciliu»

Marți, 1 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au reușit depistarea unui bărbat, de 25 de ani, din Armășești, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2019, 18:30
(3483 vizualizări - 0 comentarii)


Activități preventive ale polițiștilor în școlile din Fetești

Marți, 1 octombrie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat o serie de activități pe linia prevenirii faptelor cu violență, a traficului și a consumului de droguri, precum și siguranța rutieră în școlile ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2019, 18:25
(3282 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan cu permisul suspendat

Polițiștii slobozeni au depistat un tânăr, de 24 de ani, din Amara, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Slobozia luni, 1 octombrie a.c., deși avea acest drept suspendat. În cauză, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2019, 18:20
(2291 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Zilele Recoltei 2019»

În perioada 5-6 octombrie 2019, în Piața Agroalimentară din Slobozia, va avea loc tradiționala manifestare a toamnei «Zilele Recoltei 2019», organizată de Primăria Municipiului Slobozia în parteneriat cu ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2019, 18:20
(2414 vizualizări - 0 comentarii)


Șofer din Scânteia, urmărit de polițiști

Sâmbătă, 28 septembrie a.c., Poliția Slobozia a fost sesizată cu privire la faptul că un șofer ar circula haotic dinspre Bucu către Țăndărei, punând în pericol ceilalți participanți la trafic. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2019, 11:20
(4099 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi beți la volan

În perioada 27-28 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat patru conducători auto, cu vârste cuprinse între 32 și 47 de ani, în timp ce șofau pe drumurile publice deși anterior consumaseră băuturi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2019, 11:15
(3316 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Lemne confiscate de polițiști

Vineri, 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au depistat, pe raza comunei Săveni, un bărbat de 60 de ani, din Platonești, în timp ce transporta cu ajutorul unei ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2019, 11:10
(3124 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, urmărit de polițiști pe autostrada A3 București-Ploiești. A fost prins și arestat, fiind bănuit de furt din mașini!

Polițiștii de Investigații Criminale din Ialomița au depistat un bărbat bănuit că ar fi participat la săvârșirea infracțiunii de furt din auto, faptă comisă pe raza municipiului Slobozia. În continuarea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:50
(5379 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Verde la Educație pentru Circulație»

Poliția Română și Lidl lansează, la nivel național, a VII-a ediție a campaniei de educație rutieră «Verde la Educație pentru Circulație». Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 28 septembrie a.c., începând ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:40
(2393 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Slobozia și Fetești

În perioada 25-26 septembrie, în intervalul orar 7,30-16,00, polițiștii slobozeni, precum și cei din cadrul Poliției Municipiului Fetești, au organizat și pus în aplicare o serie de acțiuni în unitățile ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:35
(2935 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 22 focare de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, la data de 27 septembrie 2019, pe raza județului Ialomița sunt declarate 22 focare de Pestă Porcină Africană. Acestea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:30
(3103 vizualizări - 0 comentarii)


Patruzeci de Sfinte Liturghii la Catedrala Urziceni

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, începând cu data de  30 septembrie 2019, în Catedrala din Urziceni se vor oficia 40 de Sfinte Liturghii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie vindecătorul ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:25
(3819 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Fetești

Joi, 26 septembrie a.c., în jurul orei 8,00, pe raza localității Fetești s-a produs un accident soldat cu pagube materiale. Astfel, în timp ce un tânăr, de 18 ani, din Fetești, conducea un autoturism pe ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:20
(2394 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Țăndărei: Braconaj piscicol

Joi, 26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au depistat un bărbat, de 47 de ani, din Țăndărei, în timp ce transporta pește din speciile crap și plătică pentru care nu deținea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:15
(2811 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric

În intervalul 30 septembrie-4 octombrie 2019, orele 8,00-16,00, E-Distribuție Dobrogea SA anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor lucrări de reparații la rețelele electrice. ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2019, 20:10
(5285 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție provizoriu emis pe numele unui slobozean

Miercuri, 25 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 51 de ani, din Slobozia, și-ar fi agresat fosta concubină. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2019, 20:20
(5903 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în lanț pe DN21

Miercuri, 25 septembrie a.c., pe DN21 s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiștii ajunși la fața locului s-a stabilit că, în timp ce un tânăr ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2019, 20:15
(2072 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN21 accident


Stelnica: Arestat pentru «conducere fără permis»

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au reușit miercuri, 25 septembrie a.c., identificarea unui bărbat, de 23 de ani, din comuna Stelnica, pe numele căruia era emis un mandat de executare ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2019, 20:10
(3208 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Română susține Proiectul «EDWARD»

Joi, 26 septembrie 2019, în cadrul Campaniei naționale de educație rutieră «Alege viața!», Poliția Română susține la nivel național Proiectul «EDWARD»-The European Day Without A Road Death (Ziua europeană fără persoane decedate în accidente rutiere) ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2019, 20:05
(3206 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat preventiv pentru «tâlhărie calificată»


Vineri, 20 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au identificat și reținut un bărbat, de 37 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie calificată ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2019, 20:05
(4123 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană Ialomița: «Salonul Anual de Carte», a XXVIII-a ediție

În perioada 1-31 octombrie 2019, la Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița, sala Galeriile Arcadia, se va desfășura a XXVIII-a ediție a «Salonului Anual de Carte». Sub sloganul «2019-Anul Cărții ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2019, 19:50
(6624 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune de informare a șoferilor

Luni, 23 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița au organizat și desfășurat pe raza municipiului Slobozia o acțiune de informare și instruire a conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2019, 19:40
(2725 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii survenite la un hidrant de pe strada Căprioarei, din orașul Țăndărei, județul Ialomița, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile marți, 24 septembrie 2 ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2019, 17:10
(3407 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Caron în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Wake up în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Fotograf în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului auto SH în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Urban în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Gigi de la gaze în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Veverita în Primăria Slobozia reabilitează doar 4 din 7 unități de învățământ prin Programul «ELENA» Est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Respect... în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Cetățean în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului blog sud-est în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului locuitor în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! Movila în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Piața în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului #ilie în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Cetatean al orasului în Concurs pentru directorii și directorii adjuncți ai școlilor și grădinițelor din Ialomița cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...