Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Restaurantul Oskar usucă rufe pe aleile pietonale

La Slobozia este posibil

Restaurantul Oskar usucă rufe pe aleile pietonale

În urmă cu 3 luni reluam in extenso o investigație jurnalistică realizată în anul 2014. Potrivit informațiilor oficiale, la acel moment Restaurantul Oskar din Slobozia funcționa ilegal și ocupa abuziv 3 alei pietonale cu o lățime de 6 metri! De la apariția articolului au trecut alte 3 luni, iar pe una dintre aleile ocupate abuziv, proprietarul Restaurantului a ajuns să usuce... rufe!

O ilegalitate flagrantă Ridicată în anul 2009, clădirea care adăpostește Restaurantul Oskar are un regim de înălțime superior celui stabilit în PUZ, respectiv P+2 în loc de P+1. De asemenea, Restaurantul ocupă ilegal două alei pietonale din dreapta și stânga clădirii, alei care au o lățime de 6 metri și sunt prevăzute în același Plan Urbanistic Zonal. Iar pentru ca șirul ilegalităților să fie întreg, nici terasa din fața Restaurantului, redeschisă încă din luna martie, nu a putut fi concesionată legal. Situația este cunoscută oficial la nivelul Primăriei Slobozia pentru că în primăvara acestui an proprietara clădirii, Peruf Georgeta, a solicitat realizarea și aprobarea unui Plan Urbanistic de Detaliu pentru o suprafață de 285 mp reprezentând «o extindere a spațiului comercial pentru amenajare terasă și intrarea în legalitate».

Rufe întinse la uscat Chiar dacă la momentul respectiv anunțul de intenție al proprietarei Restaurantului Oskar a fost respins, autoritățile locale nu au deranjat în vreun fel activitatea desfășurată de către Restaurantul Oskar. Poate tocmai de aceea, săptămâna trecută, la orele prânzului, angajații Restaurantului foloseau una dintre aleile ocupate abuziv drept dependință a clădirii. După cum se poate vedea în imagine, spațiul care ar fi trebuit să fie o alee pietonală este blocat, fiind ocupat cu containerul de deșeuri, o mașină de spălat și un grătar artizanal pentru friptură. Însă cea mai pitorească utilizare a spațiului o oferă sârma de uscat rufe agățată de-a latul aleii, între zidul Restaurantului și șantierul abandonat din imediata vecinătate. Potrivit unor surse administrative interne, până la sfârșitul anului niciunul dintre proprietarii care ocupă ilegal sau abuziv spațiile publice nu va fi deranjat de controalele autorităților!

18 Septembrie 2017, 14:25 (6551 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Centru rezidențial fără licență, descoperit la Slobozia Nouă
Extinderea neautorizată a gospodăriilor din Cartierul Bora blochează consolidarea digului de protecție al râului Ialomița
Cartierul «Pepinieră» este construit ilegal
Oskar pentru arhitectură, la Slobozia

Comentariile cititorilor:


zamfir:
(21 Septembrie 2017, 14:41)
are si Mocioniu ceva rufe puse la uscat pe acolo ?
Un cetățean:
(19 Septembrie 2017, 00:57)
Domnilor veniți si prin cartierul tineretului daca vreți lucruri anormale,in curtea domnului Gherman se ridica munți de moloz fara a fi deranjat de cei de la mediu,mizeria la ea acasa si multe altele....
Pffff:
(18 Septembrie 2017, 22:47)
Vai de capu nostru pe capu la cine cad si banii astia ...... patroana are mustata si fratele ei e o frumusete de baiat ( zoro)
Sorin Urbanistu:
(18 Septembrie 2017, 18:15)
Asta da lege si autoritate pesedista. Nu i deranjam pe smecherii cotizanti,îi tabaram pe fra i erii platitori de impozite si taxe....daramam ilegalitățil e prostilor si lasam in pici o are ordinaria lui Pericle...ati votat,cu l cativaaaaaaaa!!!!!
Cineva:
(18 Septembrie 2017, 15:49)
Tiganie de la patron până la intrare. In curând vor monta si un cort !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 23 Sep 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Septembrie 2026, 18:15


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(563 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(710 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(595 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(861 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(971 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1072 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(1812 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1310 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1022 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(982 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1072 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3459 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2037 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1244 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1309 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1195 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1184 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(3660 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1355 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1252 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1198 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2031 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3352 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1490 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(1745 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(2158 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(1638 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(1808 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1829 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Uau! în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» UnOarecareDeOriunde în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Mary în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Mary în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean în Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026 Connex în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...