Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Eșec usturător

Handbal, HCM Slobozia-Dunărea Brăila 18-26 (8-13)

Eșec usturător

Ținând cont de startul slab de campionat al Brăilei și de problemele care afectează numeric și valoric lotul acesteia, spectatorii slobozeni se așteptau la o victorie a favoritelor. Din păcate, resursele handbalistice ale Sloboziei sunt la fel de limitate ca ale Brăilei pe timp de criză, cu deficit de pregătire fizică și tactică pe talerul echipei noastre, aspect care a generat sâmbătă, 16 septembrie 2017, o catastrofă de rezultat.

Slobozia, învinsă de slobozence 12 minute a durat echilibrul în partida dintre HCM Slobozia și Dunărea Brăila. Coordonatorul Diana Axinte a dat startul desprinderii oaspetelor, marcând golul de 5-4 pentru acestea, iar apoi istoria jocului a curs în favoarea Dunării. Ce-i drept, cele două arbitre au luat câteva decizii ciudate împotriva echipei noastre, dar faptul că extremele au ratat uluitor din poziții «1 contra 1» cu portarul advers nu li se poate imputa purtătoarelor fluierelor. La pauză era 8-13 și devenea clar că nici de această dată nu vom bate Brăila, cu toate că Florentin Pera a venit la Slobozia având pe foaie doar nouă jucătoare de câmp. Partea secundă a mers în mare pe aceeași partitură. Slobozia s-a mișcat din nou greu pe faza a doua, având momente la construcție de care le-ar fi fost jenă și junioarelor 3. În plus, multe atacuri care ajungeau la poartă erau oprite de portarul Elena Voicu, handbalistă originară din Slobozia. Tot din orașul nostru, a venit și omul meciului, Cristina Gheorghe. Interul dreapta de 30 de ani este liderul Naționalei Italiei și, înainte de a decola pentru a pregăti meciurile din preliminariile Campionatului European, ne-a declarat: «Slobozia este orașul în care m-am născut și am învățat handbalul! Mi-ar fi plăcut să joc aici, dar poate că o voi face în viitor... Mă bucur că acest sport este atât de iubit, iar atmosfera atât de frumoasă. Publicul slobozean merită o sală mult mai încăpătoare!». Cristina a marcat 8 goluri pentru Brăila, fiind golghetera jocului. La Slobozia s-a evidențiat Alexandra Georgescu cu 5 reușite. Brăila a învins Slobozia cu 26-18, dar diferența de scor ar fi putut fi mult mai mare. Urmează o pauză de 3 săptămâni, în care antrenorul Dumitru Muși va avea timp să pună la punct carențele din angrenajul echipei. Pe 7 octombrie a.c., la Slobozia va veni CSM Roman.

19 Septembrie 2017, 17:20 (4775 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Spectacol cu Rapid și eșec la limită în deplasarea de la Mioveni
Victorie în deplasarea debutului de sezon
CSM Unirea Slobozia începe o nouă aventură în Divizia A de handbal feminin
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 24 Sep 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10938, fiind înregistrate 6 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2021, 16:40
(1230 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se întrerupe curentul electric!

În perioada 1-3 septembrie 2021, E-Distribuție Dobrogea anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor desfășura în localitățile ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 20:10
(7686 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 53 mii de lei

Pe parcursul zilei de luni, 30 august a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului în care sunt respectate normele impuse ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 18:25
(2148 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Marți, 7 septembrie 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 092

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 17:50
(3644 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 16 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10932, fiind înregistrate 16 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

31 August 2021, 16:40
(3241 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Băut și fără permis, surprins în trafic de polițiști

Duminică, 29 august a.c, polițiștii Biroului Rutier Fetești, în timpul unui filtru rutier efectuat pe raza municipiului Fetești, au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 52 de ani, în timp ce conducea ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 19:50
(2391 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Pieton lovit de un camion

Borănești: Pieton lovit de un camion

Luni, 30 august a.c., pe DJ201, în localitatea Borănești, s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 19:00
(2787 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Circula pe drumurile publice deși avea permisul suspendat de 2 ani

Sâmbătă, 28 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Platonești au oprit, pentru control, pe raza comunei Giurgeni, un autoturism ce se deplasa pe DN2A/E60, sensul de mers Hârșova către ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 18:45
(10428 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Incendiu produs la cabina unui autotren

Vineri, 27 august a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit, pe raza localității Iazu, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 18:00
(2571 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu incendiu camion


ISU Ialomița: Pompierii au intervenit în cazul a 8 incendii de vegetație uscată și gunoi menajer

În ziua de sâmbătă, 28 august august a.c., militarii ISU Ialomița au intervenit în cazul a 8 incendii de vegetație uscată și gunoi menajer în localitățile Manasia, Fetești,
Giurgeni, Bărcănești, ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 17:40
(4013 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune umanitară a Protopopiatului Urziceni

Acțiune umanitară a Protopopiatului Urziceni

Luni, 30 august a.c., Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin Biroul de Asistență Socială și Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte, a oferit ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 17:40
(2108 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 30 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10916, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 16:25
(2326 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Căzănești!

Marți, 31 august 2021, RAJA Constanța va executa operațiuni periodice de întreținere a rezervorului de înmagazinare apă potabilă din orașul Căzănești. Pentru realizarea acestor lucrări, se va întrerupe ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 15:20
(1484 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: Înjunghiați în plină stradă

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că doi tineri ar fi fost înjunghiați pe stradă de alți doi bărbați. Incidentul s-a petrecut în seara ...[citește_toată_știrea]

30 August 2021, 14:00
(4161 vizualizări - 4 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10912, fiind înregistrate 3 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2021, 17:05
(2011 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 28 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10909, fiind înregistrate 1 nou caz față de ziua ...[citește_toată_știrea]

28 August 2021, 16:37
(3424 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier provocat de un șofer băut

Slobozia: Accident rutier provocat de un șofer băut

În seara zilei de vineri, 27 august a.c., în municipiul Slobozia s-a produs un accident de circulație în care au fost implicate 5 autoturisme, soldat cu pagube materiale. Din verificările efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

28 August 2021, 01:30
(5844 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 27 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10908, fiind înregistrate 3 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

27 August 2021, 16:50
(2517 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 26 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10905, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

26 August 2021, 16:10
(2685 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

26 August 2021, 13:35
(3940 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 9 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 25 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10899, fiind înregistrate 9 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

25 August 2021, 18:20
(2526 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 30 august 2021-termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 30 august 2021, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

25 August 2021, 18:10
(4386 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunile Mica Publicitate și Publicitate online au fost actualizate!

Secțiunile Mica Publicitate
și Publicitate online au fost actualizate!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

24 August 2021, 21:35


Incendiu de vegetație uscată la Slobozia

Incendiu de vegetație uscată la Slobozia

Marți, 24 august a.c., pompierii militari ialomițeni au fost anunțați prin apel 112 despre producerea unui incendiu de vegetație uscată în zona Cartier Bora cu degajare mare de fum. La fața locului au intervenit ...[citește_toată_știrea]

24 August 2021, 17:40
(3001 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 5 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 24 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10890, fiind înregistrate 5 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

24 August 2021, 16:40
(3781 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 196 mii de lei

Sâmbătă și duminică, 22/23 august 2021, polițiștii au fost solicitați să intervină la 239 evenimente, dintre care 211 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, totodată, fiind sesizate ...[citește_toată_știrea]

23 August 2021, 18:05
(2938 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 23 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10885, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

23 August 2021, 16:50
(2386 vizualizări - 0 comentarii)


Drogat la volan în Țăndărei/Bărbat din Andrășești, beat la volan și fără permis, a provocat un accident

La sfârșit de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea și sancționarea ...[citește_toată_știrea]

23 August 2021, 14:05
(4226 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 22 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10883, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

22 August 2021, 16:20
(2156 vizualizări - 0 comentarii)


Malu: Omorât în timp ce traversa strada de un șofer băut

Malu: Omorât în timp ce traversa strada de un șofer băut

În seara zilei de sâmbătă, 21 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN2A, în zona Malu, s-a produs un accident de circulație soldat ...[citește_toată_știrea]

22 August 2021, 13:15
(5771 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» țăndărean în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» casă Ciochina în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Vasile în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile Lar isa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  teren intravilan Buești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...