Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Despre măreția Președintelui Moraru și arogarea de proiecte europene

Despre măreția Președintelui Moraru și arogarea de proiecte europene

După ce a ratat cu succes toate proiectele cu finanțare europeană anunțate până acum, Președintele european al tuturor ialomițenilor de aiurea își arogă merite și pentru proiectele altora. Marți, 19 septembrie 2017, Victor Moraru a postat pe Facebook, pătruns de un înalt patriotism european, următorul mesaj către muritorii ce-i dau like: «Am participat astăzi la conferința de lansare a proiectului „Împreună inovăm-măsuri integrate de dezvoltare și incluziune socială“, proiect în valoare de aproximativ 5 milioane de euro și care se va desfășura în următorii 3 ani în comuna Traian, din județul nostru. Iată, începem implementarea primelor proiecte pentru ialomițeni, finanțate prin Programul Operațional Capital Uman». Din păcate însă, proiectul de la Traian, ca și cel de la Valea Ciorii, de o valoare similară, nu a fost inițiat nici de către Consiliul Județean Ialomița și nici de către domnul Președinte european al tuturor ialomițenilor de aiurea. Prin urmare, pluralul folosit de Președinte este mincinos și chiar abuziv. Cu un singur cuvânt, «începem», el reușește să își aroge merite pe care nu le are, subminează activitatea unei întregi echipe de implementare a proiectului și aruncă în derizoriu eforturile autorităților locale. Veți spune că exagerăm și că Președintele european al tuturor ialomițenilor de aiurea nu a făcut altceva decât să se bucure de viitoarele realizări ale unei comunități pe care nu o poate sprijini direct și nemijlocit, așa cum a promis la învestire. Ei bine, nu e așa, căci primarii localităților din Ialomița care au reușit să acceseze fonduri europene sau guvernamentale pentru proiecte locale de dezvoltare se plâng deja public de faptul că Președintele își arogă paternitatea acestor proiecte. Exemplele sunt nenumărate și le puteți găsi pe aceeași pagină de Facebook de unde (da, știm că știți, dar ne place să o repetăm!), Președintele european al tuturor ialomițenilor de aiurea își conduce județul. Iar dacă tot nu v-am convins de cabotinismul Președintelui, permiteți-ne să mai facem o încercare... În aceeași postare cu care ilustrăm, de altfel, acest articol, Președintele continuă să abuzeze de limba română declamând pentru uzul ialomițenilor care se autoflagelează citindu-i mesajele: «Proiectul, la a cărui deschidere am participat astăzi, este unul măreț, cu un grup țintă pe măsură (...)». Ei, bine?!

21 Septembrie 2017, 15:15 (9930 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009
Doar 10 proiecte europene din sectorul public, finanțate prin ADR Sud-Muntenia, sunt în implementare
A căzut tencuiala de pe fațada Conacului Bolomey
Conacul Bolomey va fi reabilitat în 7 ani!
Adăpost pescăresc de 2,27 milioane lei pentru 38 de pescari ialomițeni

Comentariile cititorilor:


vasilica:
(22 Septembrie 2017, 10:10)
Daca tot este asa bun la proiecte si finantari, sa il trimitem la Bruxelles in Parlament poate isi impune punctele lui de vedere multilaterale, ambitioase...ii pune la punct pe toti europenii aia care nu fac nimic si stau in parlament si freaca menta,  si isi ia cu el si toti oamenii capabili.. sa ii puna pe aia din parlament sa isi faca raport  lunar si de cate ori i se scoala ilustrului prezident, sa angajeze o firma care sa evalueze activitatea lalora, ca au salarii prea mari...si ca doar are ambitii marete.... ce inseamna un amarat de judet pentru preainaltele lui idealuri ... cativa parliti incompetenti pe care ii conduce, atata timp cat din promisiunile lui curge lapte si miere.
Alexis:
(22 Septembrie 2017, 02:50)
Daca vom continua tot asa vom ramane fara oameni capabili și care sunt dispusi sa munceasca. Tara e plină de rame care doar incaseaza bani fara sa munceasca o zi din viata lor. Succes domnule Moraru! Succes domnule Primar! 
Gigi:
(22 Septembrie 2017, 02:14)
Dacă era Ciuperca sigur nu exista nici un proiect la Traian, Valea Ciorii sau oriunde in judet! Faptul ca primarii au început să depună proiecte serioase de valori marii, cred ca se datorează și încrederii pe care o au în susținerea lui Moraru. Indiferent ce s-ar spune de Moraru, un lucru este clar,nu-i lipseste curajul de a lua decizii si de a-si asuma riscuri.Mai puțini oameni își asumă asta in ultimii ani!
ALTU:
(21 Septembrie 2017, 21:40)
Moraru asa cum il vedeti a facut multe pt amara si asa va face si pt ialomita deja se vede regina buna intr un stup , lucrurile incep sa ia contur si groapa inceputa de alti va fi astupata si nu numai o sa vedeti voi ca are ambitie aces om mult succes certateni va ureaza
cetatean:
(21 Septembrie 2017, 21:37)
mult succes dl morau si nu aplecati capul la misei astia care ei nu au reusit mai nimik de cind sunt primari sau ce se da ei de fapt.............inca o data suces dl
pt Sorin:
(21 Septembrie 2017, 20:53)
Nu il laud eu, faptele vorbesc de la sine... . Dc vrei il injur pt tine, ca asa se poarta in Romania, pe cei care fac lucruri bune si frumoase ii injuram din invidie si rautate. Succes
jalomitean:
(21 Septembrie 2017, 20:20)
N-o fi reusit el cu nici un proiect sa aduca fonduri europene in judet dar,uite, ce fotogenic este, manca-l-ar mama de destept si frumos!..
POCU:
(21 Septembrie 2017, 20:09)
De unde stiti ca nu ia ajutat? De ce l-au invitat daca nu ia ajutat? Posibil sa fi avut o contribuție esențială la aceste proiecte? Au fost multe momente grele în evaluarea acestor proiecte, poate i-a susținut, cine stie!? Au declarat primarii ca nu ia susținut? Sunt multe întrebări la care nu dati raspuns in articol!
pt. Sorin:
(21 Septembrie 2017, 18:16)
Ce tot il lauzi pe d-ul de la Traian in toate articolele?? 
Sorin:
(21 Septembrie 2017, 17:25)
Primarul comunei Traian este foarte muncitor, respectuos si intelept. Nu-l bagati in dispute politice, ca nu este genul lui. El munceste pt membrii comunei Traian si nu are o disputa cu presedintele Moraru ba mai mult se respecta reciproc. Restul este cancan... Succes domnule PRIMAR

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 82000 lei

În acest sfîrșit de săptămînă, 21-23 februarie 2014, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Februarie 2014, 08:30
(8214 vizualizări - 3 comentarii)


anunț angajare

societate comercială
angajează
-dispecer (2 posturi)
vă rugăm depuneți CV
la fax 0243/235.111
pentru relații suplimentare
apelați tel. 0724/000.595

24 Februarie 2014, 16:00


anunț angajare

societate comercială
angajează
-ambulanțieri (2 posturi)
vă rugăm depuneți CV la
tel./fax 0243/235.111
pentru relații suplimentare
apelați tel. 0724/000.595

19 Februarie 2014, 19:40


Agricultura-proiect de țară

Agricultura-proiect de țară

Mișcarea Agricultorilor din România consideră că agricultura trebuie să constituie o prioritate națională și după 20 de ani de strategii eșuate în domeniu propune un proiect național și economic: AGRICULTURA-PROIECT DE ȚARĂ ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2014, 08:10
(4454 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Peste 2 tone de floarea-soarelui, confiscate

Efectivele Serviciului de Investigarea Fraudelor au acționat marți, 11 februarie a.c., pentru prevenirea și combaterea ilegalităților ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării și comercializării ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2014, 10:30
(6403 vizualizări - 6 comentarii)


Urziceni: Tineri bucureșteni, bănuiți că furau combustibil din mașini

Polițiștii de Investigații Criminale au reținut marți, 11 februarie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, trei tineri, cu vîrste cuprinse între 22 și 24 de ani, toți domiciliați pe raza ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2014, 10:10
(4831 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Prevenirea riscului de inundații

Căderile masive de zăpadă din ultima perioadă de timp au avut ca efect înzăpezirea a numeroase gospodării ale populației, atît din mediul urban dar mai ales din mediul rural. Pe fondul prognozelor meteorologice ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2014, 09:40
(7259 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 10000 lei

Marți, 11 februarie a.c., polițiștii rutieri au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2014, 07:50
(6818 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Modificări legislative pentru PFA, II și IF

Administrația Județeana a Finantelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15/10.01.2014, a fost publicată Legea nr. 4/2014 pentru completarea Ordonanței ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2014, 16:20
(7660 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Incendiu de la un scurtcircuit la două adăposturi de animale

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, două adăposturi de animale ale unui cetățean din localitatea Roșiori au fost cuprinse de flăcări. Evenimentul a fost anunțat noaptea trecută, în ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2014, 11:15
(8800 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori incendiu


Senatorul Ștefan Stoica a încetat din viață

Senatorul Ștefan Stoica a încetat din viață

În cursul acestei dimineți de marți, 4 februarie 2014, după o lungă suferință, senatorul PSD Ștefan Stoica a încetat din viață. El suferea de peste un an de o formă gravă de cancer. Senatorul Ștefan Stoica ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2014, 10:10
(11194 vizualizări - 8 comentarii)


Minori dispăruți la Țăndărei

Minori dispăruți la Țăndărei

Duminică, 2 februarie 2014, polițiștii de investigații criminale au fost sesizați cu privire la faptul că minorii CRISTEA MIHAELA GEORGIANA, de 13 ani și ȘTEFAN MARIN, de 12 ani, ambii din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2014, 11:40
(8697 vizualizări - 2 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în practică la IPJ Ialomița

Luni, 3 februarie 2014, este prima zi de practică din acest an pentru trei ialomițeni, studenți în cadrul Academiei de Poliție «Al. I. Cuza» București. Aceștia au fost repartizați să își desfășoare stagiul ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2014, 10:30
(11145 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Doi ialomițeni pe numele cărora instanța a emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea au fost depuși de către polițiștii de Investigații Criminale în Penitenciarul Slobozia în vederea încarcerării ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2014, 09:30
(4466 vizualizări - 0 comentarii)


Străzile din Ialomița, «curățate» de infractori

În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au făcut public raportul activității întreprinse în cursul anului 2013. Potrivit documentului oficial ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2014, 10:40
(9295 vizualizări - 0 comentarii)


Copiii Codului Portocaliu: Patru nou-născuți au venit pe lume la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia

În acest sfîrșit de săptămînă, la Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Slobozia au venit pe lume patru copii. Pentru doi dintre ei a fost nevoie de intervenția echipajelor Inspectoratului pentru ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2014, 11:07
(11098 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Bărbulești! UPDATE: 9 bărbați, arestați!

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Ialomița, «13 percheziții sînt efectuate, în această dimineață, de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița pe raza comunei Bărbulești ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2014, 07:10
(13880 vizualizări - 9 comentarii)


Ex-europarlamentarul Maria Petre revine în viața publică. Asociația «Restaurantele Inimii», înființată la Slobozia!

La jumătatea lunii decembrie 2013, ex-parlamentarul PD-L Maria Petre a revenit în viața publică. În cadrul unei întîlniri desfășurate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, aceasta a anunțat înființarea ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2014, 18:49
(9485 vizualizări - 6 comentarii)


Exclusiv: Procurori din Teleorman, în acțiune la Penitenciarul Slobozia. Înșelăciune prin metoda «Accidentul», dejucată de anchetatori!

Procurori din cadrul Parchetului Local Turnu Măgurele au demarat o acțiune flagrantă la Penitenciarul Slobozia. Anchetatorii au reușit să recupereze un prejudiciu de 12000 lei al unei persoane înșelată ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2014, 17:12
(9915 vizualizări - 3 comentarii)


Locuri de muncă prin intermediul Rețelei EURES. Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania!

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță organizarea selecției pentru studenții și masteranzii care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2014, 15:36
(8926 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Producătorii de lapte crud, aliniați la cerințele UE

DSVSA Ialomița informează toți producătorii care livrează lapte crud la centrele de colectare lapte, unități de procesare autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, precum și pe cei care vînd direct laptele ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2014, 13:35
(7077 vizualizări - 2 comentarii)


Element de muniție, descoperit lîngă Slobozia

Duminică, 5 ianurie 2014, un proiectil exploziv de artilerie de calibru 152 mm a fost descoperit de un cetățean pe cîmp, pe raza cartierului Slobozia Nouă. Acesta este cel de-al doilea eveniment de acest ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2014, 15:22
(10811 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Adeverințe necesare acordării de credite pentru crescătorii de bovine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița informează beneficiarii plăților naționale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la specia bovine, că eliberează ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2014, 12:20
(9177 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița are o nouă structură de conducere

Slobozia: Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița are o nouă structură de conducere

Schimbări în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. Instituția are noi directori, executiv și medical. Numirile sînt temporare, pînă cînd posturile vor fi scoase la concurs... Schimbările de ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2013, 14:39
(22933 vizualizări - 19 comentarii)


Țăndărei: A distrus un taxi

Un tînăr de 21 de ani din Țăndărei s-a ales cu dosar penal în noaptea de Crăciun. După ce a uitat numărul paharelor de băutură pe care le-a dat pe gît, acesta a ieșit din localul unde se afla și a sărit ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2013, 10:37
(9005 vizualizări - 11 comentarii)


Slobozia: Bebeluși-gigant, aduși pe lume de Crăciun

Patru mămici din Ialomița nu vor uita niciodată ziua de Crăciun. Ele au adus pe lume 4 bebeluși la Maternitatea Spitalului din Slobozia. Doi dintre respectivii copii au cîntărit la naștere peste 4 kilograme ...[citește_toată_știrea]

27 Decembrie 2013, 07:37
(7964 vizualizări - 9 comentarii)


Incendii la Grindu și Sfîntu Gheorghe

Jocul copiilor cu focul a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la rezerva de furaje a unui cetățean din localitatea Grindu. Evenimentul a fost anunțat vineri, 20 decembrie a.c., în ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2013, 13:55
(8058 vizualizări - 0 comentarii)


Moș Crăciunul Social Democrat oferă cadouri copiilor nevoiași!

Moș Crăciunul Social Democrat oferă cadouri copiilor nevoiași!

A devenit o tradiție, în ultimii 8 ani, ca în perioada Sărbătorilor de Iarnă Organizația de Tineret a Partidului Social Democrat să organizeze «Cupa Crăciunului TSD la fotbal». În acest an, la startul competiției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2013, 07:42
(5616 vizualizări - 3 comentarii)


Păltiniș: I-a desfigurat fața cu un par

Scandal în plină stradă la Păltiniș, în după amiaza zilei de joi, 19 decembrie 2013. Un bărbat de 43 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de  Urgență Slobozia, după ce un vecin l-a lovit ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2013, 15:52
(8642 vizualizări - 5 comentarii)


Urziceni: Tîlhar trimis după gratii

Polițiștii din Urziceni au reușit identificarea și arestarea preventivă a unui tînăr de 25 de ani din Urziceni. Acesta se face vinovat de faptul că a tîlhărit un bărbat de 51 de ani, din Coșereni. Din informațiile ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2013, 11:29
(6638 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...