Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Anchetă DNA la Primăria Axintele

Anchetă DNA la Primăria Axintele

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au în lucru un dosar penal ce vizează presupuse fapte de corupție comise la Primăria Axintele. Concret, Tudor Grigore, edilul localității, este suspectat că a schimbat ilegal destinația unei părți din islazul comunal pentru ca fiul său să exploateze respectiva suprafață și să beneficieze de subvenții APIA. Deși prejudiciul a fost recuperat în totalitate, surse judiciare apreciază faptul că ancheta deschisă la DNA este încă în cercetare.

Ilegalități la Primăria Axintele În urmă cu 5 ani, Camera de Conturi Ialomița a organizat un control de audit la Primăria Axintele. În urma verificării, reprezentanții instituției au descoperit faptul că edilul localității, Tudor Grigore, a schimbat ilegal categoria de folosință a unei suprafețe de aproximativ 100 de hectare din islazul comunal, transformând respectiva suprafață în teren arabil. Beneficiarul direct al acestei decizii ilegale a fost chiar fiul edilului, administrator al societății Agricola Axintele. Astfel, în baza unei simple adeverințe eliberată de Primăria Axintele și semnată de primarul Tudor Grigore, fiul acestuia a putut să beneficieze de subvențiile acordate de APIA. Surse judiciare apreciază faptul că societatea și administratorul său a încasat de pe urma pământului pe care l-a primit prin adeverința semnată de primarul Tudor Grigore ajutoare financiare de peste 32 mii de euro. După ce au descoperit această ilegalitate, auditorii Camerei de Conturi Ialomița au sesizat organele de cercetare penală. Cazul s-a aflat inițial în lucru la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, ulterior fiind declinat către Direcția Națională Anticorupție. Mai mult, au fost sesizați și reprezentanții APIA Ialomița care au dispus o serie de măsuri cu privire la recuperarea prejudiciului. La aproximativ un an distanță de la sesizare, prejudiciul pe care Agricola Axintele l-a produs prin activitatea ilegală întreprinsă de administratori au fost recuperat integral. Surse judiciare susțin însă că cercetările procurorilor Direcției Naționale Anticorupție încă nu s-au finalizat. Procurorii continuă să facă verificări pentru a stabili cu exactitate faptele sesizate de către auditorii Camerei de Conturi Ialomița în urmă cu 5 ani...

22 Septembrie 2017, 15:40 (11704 vizualizări - 10 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Tudor :
(3 Octombrie 2017, 19:54)
Grigore nici nu ști cat de mic începi sa fi . Am zis .
Tudor Onedia :
(30 Septembrie 2017, 12:35)
Grigore nici NU sti cate mic incepi sa fi .
Observator deștept:
(24 Septembrie 2017, 16:03)
La Axintele și în tot județul e jaf! Dacă s-ar opri jaful, n-ar mai fi Ialomița, ar fi județ normal. Nu este nimic normal la sate sau orașe! Și populația adormită și prostită este vinovată. Lașitate, lipsă carte, credulitate și rudimentarism. Serialul LAS FIERBINȚI atinge tot, doar pentru cine se prinde....Și dacă se văd acolo, satirizați, îi doare undeva, afacerile personale ilicite să meargă!
christache:
(23 Septembrie 2017, 23:54)
Gogule@ cand Tinel va cadea in urma unor piedici va expoda mamaliga si vor fii multe capete cazute,primari consilieri si nu numai. Lantul este mare si fara numar de la mamaliga saracului consilier pana la primari. Serios vorbind ata va fi rupta. Si fac pariu cu INDEPENDENT ca se va intampla curand (pe surse demne de luat in consideratie) Cumetre demn de luat in seama de la independent retine... La Axintele se vorbeste de mult de povestea asta dar a fost luata drept gluma sovietica.
NicoLetal:
(23 Septembrie 2017, 19:30)
Fai Mariana am vazut Las Fierbinti din 19 septembrie 2017 ba esti nebun ca este adevarat soro. Cum zice ala del joaca rolul prefectului Petre Gigi, boul de la Dridu, ba cat curaj au sa-l injure pe lingaul lui Tinel. O fii fai Mariano adevarat daca au ajuns aia de la PRO TV sai spurce asa de tare. Eu stiu ca sunt cateva persoane din Dridu care lucreaza pe la serialul asta si mai este cineva care se tine scai de boul citat in Las Fierbinti.Am auzit chiar azi de la cineva din sarindar ca o sa fie un subiect si mai tare pe la Gadea sau asa ceva.Fai Mariano asta de la Axintele este belelus in patru labe fata de bouul sforar spagar dadator de mita cum spune insasi cel din serial. Ghiulea fai Mariano poate vad si cei de sus ca nu ori fii murit toti cu bratele legii incrucisate de frica lui Gheorghe sau a lui Turiga.Dal dracu de ulcior cand se sparge toti or sa vomite. Ce subentii APIA se primesc la Dridu Ce teren islaz comunal al cui este si cym se imparte cozonacul cat se da afara prefectului cat se da lui Gheirghe de unde bani fa Mariano. Sai ia dai dracu de spurcaciuni lesinate care fura pporumb in san de la CAP si ii lua tiganii banii la barbut.
Axinteanul:
(23 Septembrie 2017, 15:11)
Cam greu se deruleaza ancheta de la Ana la Caiafa...pentru ca au mai fost deschise dosare privind si alte patramazlacuri la aceasta primarie dar fara rezultat..din partea anchetatorilor pentru ca spatele erea la greu acoperiti pentru acesti baiet destepti din Axintele ...mafia este mare de tot ce s-a descoperit de camera de conturi IL atunci este numai o parte ..dar cum ramane cu Dosarul Alimentarii cu apa pus la clasat de parchetul Urziceni cand si acolo ereau vreo 32 miliarde bani vechi dusi pe apa sambetei dosar facut tot de Camera de conturi Ialoimita si a ramas tot in coada de peste plus ca s-au mai fraudat si delapidat 800 mil lei vechi din caseria unitatii in urma cu cativa ani si tot acest eveniment a ramas musamalizat de binevoitorii organelor de cercetare penale ...tare cred ca si acum nu s-a cercetat cazul constructiei marelui stadion comunal Axintele care facea parte ca teren tot din izlazul comunal si a fost trecut in propietatea Agricola Axintele-Onedia a se citi si vedea cum s-a facut aceasta trecere de la avutul public la cel privat...poate o vedea totusi cineva si acest lucru??!!
Vasile:
(23 Septembrie 2017, 14:11)
Se pare că Tinel nu se bagă numai la isj Ialomița...cu barcari susținută numai de Tinel...el face multe alte gafe! Nu este abuz să nu-i apară numele! Mare om, influent, frate!
gogu:
(23 Septembrie 2017, 11:16)
Cine poate avea atata putere incat sa-l protejeze pe Tinel Gheorghe cu toate marsaviile si faptele de coruptie si abuzuri pe care le-a facut?
Cocorean:
(23 Septembrie 2017, 01:04)
DNA-ul are treaba și la Cocora, sa meargă sa constate cum primarul a dat contracte firmei soției, cum a cumpărat zeci de ha de teren din proprietatea comunei și multe alte ilegalitați sa ii fie lui bine.
Mariana Pasol:
(22 Septembrie 2017, 19:19)
A intrat morcovul cu iepure cu tot. Nu este singurul care a scimbat destinatia unor terenuri.Eu va propun dragi cititori Ialomiteni si nu numai sa accesati YouTube si sa cutati serialul LAS FIERBINTI episodul din date de,19 septembrie 2017, minutul 14;secundele 50. Dar si mai inainte. Oare cei de la PRO TV sunt chiar ada de obraznici sa acuze prefectul si inca un edil Valentin cancerul femeilor maritate. Oare pe el de ce nu-l agata D.N.A.ul sa fie datorita unei posibile prietenii cu Tinel iar acesta sa faca oarece trafic de influenta. Ascultati cu atentie si urmariti dementa unui poste de tv. Sa fie o calomnie ori un adevar ascuns plebei.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bătrînă de 83 de ani, salvată de SMURD Fetești

Echipajul de descarcerare dar și cel de acordare a primului-ajutor de la Garda Fetești au fost solicitate sîmbătă, 13 martie a.c., în jurul orei 18.30, la apartamentul unei bătrîne din localitate, care ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:45
(17340 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu laBorănești

Flăcările au izbucnit sîmbătă, 13 martie a.c., la miezul nopții, la locuința unui cetățean din localitate. Incendiul a avut ca sursă probabilă de aprindere efectul termic al unui coș de evacuare a fumului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:42
(18083 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectura Ialomița, la raport

În săptămîna precedentă, Prefectura Ialomița a înregistrat 6 Ordine ale prefectului, 166 documente la Registratură, 11 scrisori, 2 apostile și au fost ținute 7 audiențe.
În cadrul Compartimentului Controlul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2010, 11:19
(15297 vizualizări - 0 comentarii)


Deținut evadat, dat în urmărire națională

Deținut evadat, dat în urmărire națională

În dimineața zilei de joi, 12 martie a.c., de la Penitenciarului Tulcea a evadat Ichim Gheorghiță, de 21 de ani, din comuna Băltătești, județul Neamț.
Bărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:52
(15255 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilicit cu pantofi

Un bărbat, de 32 de ani, din Capitală, șofer al unui autovehicul, a fost depistat în trafic transportînd peste 400 de perechi de pantofi, în valoare de peste 20000 de lei. Șoferul a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:43
(16721 vizualizări - 0 comentarii)


Jocuri electronice, fără licențe de exploatare

La o societate comercială din localitatea Gîrbovi, polițiștii au identificat cinci aparate de jocuri electronice, ce funcționau fără licențe de exploatare. Pe numele administratorului societății a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:38
(15909 vizualizări - 0 comentarii)


500 litri de băuturi alcoolice, confiscate la Slobozia

Pe raza municipiului Slobozia a fost depistat un bărbat de 34 ani, din municipiul Brăila, ce transporta cu un autoturism cantitatea de 500 litri de alcool fără a deține documente de proveniență. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:37
(15669 vizualizări - 0 comentarii)


În Fetești, beat la volan

Vineri, 12 martie a.c., în jurul orelor 22.00, pe raza municipiului Fetești a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din localitate. După testarea cu etilotestul, s-a constatat că șoferul conducea ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:36
(18654 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din județul Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:30
(18323 vizualizări - 0 comentarii)


Accident din cauza neacordării de prioritate

Pe DN 2, în afara localității Urziceni, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Un șofer, de 50 de ani, din județul Călărași, pe fondul neatenției, a pătruns ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:24
(15292 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt comis în județul Brăila, prinși de polițiștii ialomițeni

În cursul dimineții de vineri, 12 martie a.c., în jurul orei 06.00, agenții Postului de Poliție Ciocîrlia, cu ocazia efectuării serviciului de patrulare în vederea prevenirii și combaterii furturilor din ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:20
(14134 vizualizări - 0 comentarii)


Pocora și investițiile în școli și diguri

Pocora și investițiile în școli și diguri

Ultima preocupare a deputatului PNL de Ialomița, Cristina Pocora vizează investițiile din învățămînt. Astfel, parlamentarul a remis ministrului Educației un set de întrebări privitoare la situația școlilor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 18:31
(19183 vizualizări - 0 comentarii)


Minor, suspect de comiterea a 12 furturi

Polițiștii din Țăndărei au reușit identificarea și probarea activității infracționale a unui minor, suspect a 12 furturi, care figurau în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Suspectul este un minor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 09:36
(16018 vizualizări - 1 comentariu)


Au furat fier de la o moară din Făcăeni

Miercuri, 10 martie a.c., polițiștii din Făcăeni au fost sesizați de un bărbat, de 60 de ani, din Constanța, administrator la o societate comercială din localitate, asupra unui furt. Astfel, în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 08:16
(24053 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

• Miercuri, 10 martie a.c., timp de trei ore, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 06:21
(20988 vizualizări - 0 comentarii)


Scrimă: Campionatele Europene de Cadeți, Atena 2010

În perioada 2-8 martie 2010, la Sala Olimpică din Atena, s-au desfășurat Campionatele Europene de Cadeți. După cum am anunțat, la eveniment a participat și reprezentantul Ialomiței, Mihai Cruțu, legitimat ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:57
(16377 vizualizări - 3 comentarii)


Prins în flagrant încercînd să mituiască un polițist

Un bărbat a fost depistat de un polițist în timp ce transporta 30 de miei tăiați, fără acte de proveniență. Pentru a nu fi sancționat și a nu i se confisca marfa, R.L. i-a oferit polițistului 200 de lei ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:40
(28348 vizualizări - 4 comentarii)


6 persoane, victime ale unui accident rutier

Neadaptarea vitezei la condițiile meteo a fost cauza principală a producerii unui accident rutier între Coșereni și Urziceni. Potrivit polițiștilor, în accident a fost implicat un microbuz în care se aflau ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 11:33
(29940 vizualizări - 0 comentarii)


Depășire în triplare și a ajuns cu mașina în pom

Pe șoseaua ce leagă Slobozia de Amara s-a petrecut marți, 9 martie a.c., un accident spectaculos. Așadar, polițiștii au fost sesizați telefonic de producerea accidentului, din primele investigații la fața ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:42
(20692 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni cercetați penal

Marți, 9 martie, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Fetești, au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii distribuirii și comercializării băuturilor ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:34
(18135 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale Poliției

• În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat mai multe acțiuni pe șoselele ialomițene. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 153 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:32
(17694 vizualizări - 0 comentarii)


Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

În intervalul 10 martie, ora 22.00-11 martie, ora 20.00, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și în zona Carpaților Meridionali și Carpaților de Curbură va ninge, vîntul va avea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 14:53
(16518 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:42
(16434 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:21
(19046 vizualizări - 0 comentarii)


Materiale neferoase, confiscate

Luni, 8 martie a.c., cu ocazia unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, polițiștii feteșteni au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:18
(13646 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru siguranța traficului rutier

În acest week-end, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere. 9 infracțiuni constatate, 329 sancțiuni contravenționale aplicate, 18 certificate de înmatriculare retrase și ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:17
(15786 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijinul pe suprafață, solicitat de 54 mii de fermieri

«În prima săptămână de la lansarea campaniei SAPS 2010, au fost depuse 54 mii de cereri de plată, pentru o suprafață de circa 242 mii de hectare» informează reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 14:42
(14563 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 8 martie, ora 18.00-9 martie, ora 21.00, în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în Dobrogea, intensificările de ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 14:08
(13735 vizualizări - 0 comentarii)


Cîine pe acoperiș

Un cîine s-a urcat pe acoperiș și n-a mai putut coborî decît cu ajutorul pompierilor. Patrupedul, în cursul nopții trecute, a ajuns pe un bloc cu patru etaje din orașul Amara, locatarii solicitînd intervenția ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(14796 vizualizări - 0 comentarii)


Echipajele SMURD în acțiune

Echipajul SMURD Urziceni a intervenit sîmbătă, 6 martie a.c., în jurul orei 19.00, pentru acordarea primului ajutor calificat unei femei de 89 de ani cu afecțiuni medicale, din comuna Gîrbovi. La sosirea ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(14149 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...