Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primarul din Cocora are dosar penal!

Primarul din Cocora are dosar penal!

Scandal penal la Primăria Cocora. Edilul Sorin Lefter a intrat în atenția organelor de urmărire penală și urmează să fie chemat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia pentru audieri. Pe numele primarului a fost deschis un dosar penal după ce a fost surprins conducând fără permis. Mai mult, nu este pentru prima dată când acesta încalcă regulile de circulație. În luna mai a rămas pieton după ce polițiștii din Ilfov l-au surprins conducând cu peste 100 de km la oră pe drumurile publice. Povestea din spatele anchetei este însă mult mai elaborată și, spun martorii apropiați acesteia, scoate în evidență modul în care Sorin Lefter seamănă groaza în toată localitatea. Contactat telefonic pentru un punct de vedere, edilul a respins apelul.

Povești din Cocora lui Sorin Lefter
Pentru cei care cred că edilul Sorin Lefter este doar o victimă persecutată de Sistem și legile după care acesta guvernează, trebuie explicat că realitatea este cu totul alta. Edilul Lefter a reușit să transforme localitatea în fruntea căreia a fost ales într-o adevărată moșie, unde nimic nu se întâmplă fără acceptul său. Așa se face că, spun unii martori, edilul Sorin Lefter a dorit să-și impună punctul de vedere asupra activității pe care o desfășoară agenții din cadrul Secției de Poliție Cocora. Încercarea a fost sortită eșecului, unul dintre agenți explicându-i omenește că între activitatea administrativă și cea polițienească nu există nicio legătură, motiv pentru care este bine să-i lase să-și facă treaba. Atitudinea agenților l-a scos din sărite pe primarul Sorin Lefter, care a promis că va face singur dreptate în comunitatea sa. Recent, în timp ce circula cu mașina pe ulița mare  a satului, edilului i-a ieșit în cale agentul M.S. Aflat în timpul liber, omul legii era pe bicicletă și a fost amenințat de primar că va fi călcat cu mașina. Speriat, acesta a sunat la 112 și a cerut ajutorul colegilor de la Slobozia. Imediat, la fața locului au sosit două mașini de polițiști care i-au cerut socoteală primarului. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit faptul că edilul Sorin Lefter se afla la volanul unui vehicul fără a deține permis de conducere. El a fost condus la secție, acolo unde i s-a întocmit un dosar penal pentru conducere fără documente legale. Potrivit procedurilor, ancheta a fost înaintată procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, care urmează să-l cheme pe Sorin Lefter la audieri. Dacă va fi găsit vinovat, primarul din Cocora riscă să petreacă după gratii între 6 luni și 3 ani, cum prevede Codul Penal.

A condus cu peste 100 km/h
Primarul din Cocora a rămas fără permis de aproximativ 5 luni, când a fost tras pe dreapta pentru că a călcat prea tare pedala de accelerație. Concret, în mai 2017, acesta a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor din Ilfov conducând pe drumurile publice cu peste 100 de kilometri la oră! Surse judiciare susțin faptul că edilul se afla în situația de a-și recupera carnetul de șofer, însă cu o zi înainte a provocat scandalul pe ulița mare a comunei și a fost prins conducând fără documente legale. Contactat telefonic pentru un punct de vedere, primarul Sorin Lefter a respins apelul în repetate rânduri.

Audiat de procurorii Anticorupție Pentru cei care au uitat le reamintim faptul că Sorin Lefter este unul dintre cei 10 primari ialomițeni audiați de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul lui Silvian Ciupercă, fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița. În calitate de martor al anchetei, Lefter a fost întrebat cum a fost determinat de Ciupercă să plătească bani din bugetul local pentru proiectele realizate de reprezentanții firmei de consultanță Consult Invest, recomandată de Silvian Ciupercă. Potrivit Rechizitoriului, procurorii DNA susțin faptul că Sorin Lefter ar fi încheiat cu firma Consult Invest 4 contracte de prestări servicii, pentru care ar fi plătit peste 100 mii de lei din bugetul local. Mai mult, într-un articol anterior, ziarul nostru a publicat și informații referitoare la averea pe care edilul din Cocora o are. Acesta ar deține 22 de hectare de teren agricol și obține, tot oficial, venituri anuale de 200 mii de lei din creșterea animalelor...

25 Septembrie 2017, 10:45 (42432 vizualizări - 68 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@dottore:
(26 Septembrie 2017, 10:26)
Lica Sămădău din "Moara fără de noroc". Sunt multe de spus și despre firma, cum sunt tratati salariații, cate ore muncesc pe zi si noapte si cum arată un pontaj, cum sunt umiliți și amenințati ....iar ITM-ul, sesizat fiind, nu a luat nici o măsura.
Protectie:
(26 Septembrie 2017, 09:15)
Poliția din Cocora are mare grija cum își desfășoară activitatea, astfel încât sa nu supere protejații primarului care circula fara permis de conducere (consilier roșu), consuma alcool la greu la Canu, Carol si Burcea ( prieteni, salariați ai firmei)și mai apoi pleaca la volanul mașinilor, noaptea este un calvar, frâne si raliuri făcute de cei care l au votat, ca de...., au spate băieții.
A.N.I.:
(26 Septembrie 2017, 03:25)
Care 22 ha de teren? In declaratia de avere nu este nimic real. Venituri din creșterea animalelor și producții agricole? Sa demonstreze Lefter ca veniturile au fost impozitate, declarate la ANAF! Sa demonstreze de unde a avut bani sa cumpere atâta teren " pe persoana fizica", sa-și construiască o așa casa de mare, la care anual mai modifica ceva! De unde ? Da' pana când sa toleram o haimana la conducerea comunei?
Mario:
(26 Septembrie 2017, 02:55)
Vad ca Marcel scrie mai jos de FRATII LEFTER SI MILEA. Domnule este o adevarata mafie in politie. Milea Vali, seful de la arme tine cu dintii de scaun iar celalalt a disparut din peisaj la Reviga. O ancheta televizata ar scoate la iveala cum a ajuns Lefter adjunct de IJP IALOMITA, adica la sprijinul politic al lui asta de la Cocora, cand a trecut la PSD, cica Ciuperca la uns adjunct ... D l ofiter Milea Vali il acopera pe fratela, ala cu pamanturi, oi, vaci, capre si de aceea a ramas in functie, agatat de scaun cu dintii. Sincer ii doare in .... de noi. Sa va fie rusine bai penalilor!!! Ne meritam soarta. Asa ne trebuie... PSD, trandafirii,Iliescu - comunistii care ne conduc.
Mario:
(26 Septembrie 2017, 02:16)
Nu mai este nimic de spus, am ajuns un stat de rusine si o societate nebuna. Bagati repede nebunul dupa gratii, ca la ce se scrie aici, trebuie sesizat DNA - UL, TELEVIZIUNILE CA POLITIA ESTE COMPROMISA DIN CE VAD DIN CAUZA LUI FRATELA. Primare locul tau este la beciul domnesc. Esti .... de legat
Violen:
(26 Septembrie 2017, 01:40)
Este extrem de violent, verificați cum a molestat o doamna care a îndrăznit sa între pe proprietatea firmei primarului, pentru a ridica un containar( baraca) care ii aparținea. Doamna a sunat la 112, dar nu s-a rezolvat nimic, mai mult Lefter Cristi a mers la doamna sa i ceara sa și retragă plângerea împotriva fratiorului mai mare. Tupeu fără margini, nesimțire maxima. Felicit curajul jurnaliștilor de la Independentul!
Breeee !:
(26 Septembrie 2017, 01:24)
Ce fata de babalau are huuuuuu!!!!
Maria:
(26 Septembrie 2017, 00:46)
Mașina pe care o conducea este a primăriei? Cine i-a încredințat mașina când știa ca are permis de conducere suspendat? Trebuie acuzat și proprietarul mașinii! Curaj oameni buni, spune-ți-va părerea despre aceasta bestie!
Viorela:
(25 Septembrie 2017, 23:50)
Sunt multe de spus de acest specimen, in 2008 înaintea alegerilor locale mulți cetățeni spuneau ca seamana cu Sadam Husein, așa este! Ce mai poți spune când a făcut o cloaca din Cocora, este un penal, este condamnat penal in trei dosare, averea și-a făcut-o numai pe hoție și minciuna. ANAF-ul doarme, DNA-ul nu-l deranjează, Poliția a foat cu el. A luat cu forța pământurile săracilor, poate se trezește cineva sa-l întrebe cum l-a lăsat fără pământ pe Stanciu Ion???!!!! Cum a folosit arma pe care o deține? Cum a luat la palme un polițist care a mers acasă la el sa verifice modul cum păstrează arma? Nu mai vorbesc de banul public care l-a gestionat după bunul lui plac și interes personal. Îmi doresc ca acest articol sa fie un semn bun, un început al sfârșitului lui Lefter!. Asa sa-i ajute Dumnezeu!
Sergiu:
(25 Septembrie 2017, 23:15)
Acesti oameni de genul asta, adica cei care s-au imbogatit din cauza agriculturii si sunt multi ca el, cred ca nimic nu ii mai opreste in viata asta. Banii ii schimba rau pe taranii astia , majoritatea celor cu mult pamant sunt primari de comune in Ialomita. Atatia bani pe mana la aceste specimene , nu o sa faca bine societatii noastre. O sa se vada in timp cat de hapsani sunt, nu le mai ajunge. Daca DNA era o institutie corecta , lua la puricat activitatea tuturor primarilor arendatori sau proprietari de pamant. Sa te faci primar pentru un salariu mic.... nu are logica?! Ba are .... acolo e pamantul , informatia privind pamantul, constrangerea oamenilor pentru pamant. De aia candideaza acesti oameni, nu pentru cariera si salariu.
dottore:
(25 Septembrie 2017, 21:25)
Lica Samadau era mic copil pe langa acest primar cu fata de cocalar :D 
Cuiul lui Prepelea:
(25 Septembrie 2017, 20:43)
Primarul conducea , cu permisul suspendat, zi de zi mașina prin comună. Cetățenii comunei, salariații primăriei, indignați, vorbeau nemulțumiți pe la colțuri. Cum, tocmai primarul... O să vedeți că din cuprinsul dosarului va reieși că a condus și el, câțiva metri, împins de împrejurări fortuite și va fi soluționat în favoarea sa. Cum vă explicați că nici un polițist, deși toți știau...nu a îndrăznit să-l oprească din mers și să-i verifice permisul. Întrebarea este, va fi favorizat primarul? Pentru că este clar ca bună ziua că până acum a fost.
COCOREAN:
(25 Septembrie 2017, 20:27)
Preotului pensionar al comunei Cocora, nu i s-a dat arenda pe 25 ha timp de 2 ani. Datorită fricii, preotul nu a mai mers cu botezul la fam. Lefter mulți ani. Rușinică, Lefterică! Nici de Dumnezeu nu ți-e frică?!!...

COCOREAN:
(25 Septembrie 2017, 20:22)
În urmă cu 2 ani primarul Lefter și-a turnat asfalt pe banii primăriei până la ferma sa. Anul acesta, și-a aprobat să toarne asfalt pe 3 străzi. Strada sa, a vice-primarului și a secretarului. Rușinică, Lefterică! Tu n-ai frică?!!...

Marcel:
(25 Septembrie 2017, 19:51)
FELICITARI ZIARULUI INDEPENDENT PT ACEST ARTICOL DESPRE PRIMARUL LEFTER SI CURAJUL DE CARE ATI DAT DOVADA !!! CORUPTIA UCIDE OAMENI BUNI SI A DISTRUS SOCIETATEA ROMANEASCA

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Conlucrare între biserică și școală la Urziceni

Conlucrare între biserică și școală la Urziceni

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Catedrala din Urziceni desfășoară un amplu program în vederea formării și dezvoltării intelectuale, morale și spirituale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2017, 15:55
(5827 vizualizări - 0 comentarii)


2232 de elevi din Ialomița susțin Evaluarea Națională

Luni, 19 iunie 2017, elevii susțin prima probă a Evaluării Naționale, la Limba și Literatura Română. Datele Inspectoratului Școlar Județean Ialomița arată că la acest examen s-au înscris 2232 de elevi de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2017, 12:25
(4108 vizualizări - 0 comentarii)


Albești: A descoperit o bombă în curte

Un cetățean din comuna Albești a descoperit în propria gospodărie un element de muniție neexplodat. Omul a găsit bomba în timp ce săpa o groapă în curte. Speriat, a sunat la 112, iar la fața locului s-au ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2017, 22:05
(5550 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Braconaj piscicol

Doi bărbați, de 37 și 64 de ani, din comuna Bordușani, au intrat în vizorul polițiștilor fiind identificați pescuind ilegal în apele lacului Bentu Mare. Asupra acestora au fost descoperite mai multe unelte ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2017, 21:35
(5605 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Tineri infractori, trimiși la închisoare

Polițiștii ialomițeni au reușit identificare a doi tineri, de 18 și 19 ani, domiciliați în Fetești, care se sustrăgeau executării pedepselor de 3 ani și 4 luni închisoare. Sentințele au fost emise de Tribunalul ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2017, 21:10
(5913 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Se redeschide «Clubul de vacanță»

Reprezentanții Protopopiatului Urziceni organizează și în această vară «Clubul de vacanță». Este vorba despre o serie de întâlniri cu scop educativ, de tipul «școală de vară», organizate în cadrul instituției ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2017, 20:55
(5597 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Amenzi de 31 mii de lei pentru «munca la negru»

29 de angajatori din Ialomița, care desfășoară activități în industria alimentară, au fost verificați în vederea identificării angajaților care lucrau «la negru», de către inspectorii Inspectoratului Teritorial ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2017, 20:25
(6521 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Transporturi ilegale de lemne

Un tânăr de 27 de ani, din județul Vrancea, a fost sancționat contravențional cu 3000 de lei pentru transport ilegal de material lemnos. În urma unui control al polițiștilor ialomițeni, oamenii legii au ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2017, 20:05
(5373 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beat la volan

Un șofer în vârstă de 39 de ani, din Căzănești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost depistat în trafic sub influența băuturilor alcoolice. Cel în cauză avea o alcoolemie de 1,16 miligrame alcool pur ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2017, 19:10
(5815 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Cadouri pentru elevii merituoși

În ultima zi a anului școlar, reprezentanții Protopopiatului Urziceni au împărțit cadouri elevilor cu rezultate bune la învățătură din cadrul Colegiului Național «Grigore Mosil» din municipiu. Astfel, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2017, 18:30
(5437 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă în domeniul confecțiilor

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza joi, 22 iunie 2017, Bursa locurilor de muncă în domeniul confecțiilor, acțiune ce va avea loc la sediul punctului de lucru Urziceni ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2017, 20:05
(6392 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: S-au confiscat 575 mc de lemne!

IPJ Ialomița: S-au confiscat 575 mc de lemne!

Marți, 13 iunie a.c., polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din silvicultură. Astfel ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2017, 19:20
(18352 vizualizări - 19 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: 3 permise reținute, amenzi de peste 37000 de lei

Polițiștii ialomițeni au desfășurat pe raza județului acțiuni pe linie de circulație rutieră, pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun și îi expun pe ceilalți ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2017, 19:05
(8154 vizualizări - 0 comentarii)


Sistare temporară a alimentării cu gaze naturale la Slobozia

Distrigaz Sud Rețele efectuează lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Distrigaz Sud Rețele ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2017, 19:45
(8379 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Funcționarea grădinițelor pe perioada vacanței de vară

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, pentru a veni în sprijinul familiilor care au solicitat funcționarea grădinițelor pe perioada vacanței de vară, în perioada 19.06.2017-31.08.2017, vă informează că ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2017, 18:15
(7138 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă în turism și alimentație publică

Marți, 13 iunie 2017, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat la Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», Bursa locurilor de muncă în turism și alimentație publică. La nivelul ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2017, 17:10
(7865 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Marți, 13 iunie-«Ziua Informării Preventive»

ISU Ialomița: Marți, 13 iunie-«Ziua Informării Preventive»

Credința populară acordă alăturării datei de 13 cu ziua de marți, o conotație nefastă, marcată de ghinion. De aceea, sub sloganul «Preveniți ghinionul», această zi este dedicată în fiecare an, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2017, 16:15
(5740 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea de apă în Fetești

Pentru remedierea unei avarii survenite luni, 12 iunie 2017, în municipiul Fetești, la conducta cu diametrul de 250 mm de pe strada Călărași, RAJA Constanța este nevoită să întrerupă furnizarea de apă în ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2017, 12:10
(8947 vizualizări - 0 comentarii)


Întreruperi programate în alimentarea cu energie electrică la Slobozia, Munteni Buzău, Roșiori și Bărcănești

Enel Distribuție Dobrogea SA anunță că, urmare a lucrărilor planificate de revizii, reparații și modernizări în rețeaua de distribuție, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în perioada 12- ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2017, 17:45
(7680 vizualizări - 0 comentarii)


Cerc Pastoral la Parohia «Sfântul Dumitru» Slobozia

Cerc Pastoral la Parohia «Sfântul Dumitru» Slobozia

Miercuri, 7 iunie 2017, preoții parohiilor din municipiul Slobozia, în frunte cu părintele Butu Ionuț, Protopop de Slobozia, au săvârșit Sfânta Taină a Maslului la Parohia «Sfântul Dumitru» Slobozia, alături ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2017, 15:20
(7198 vizualizări - 0 comentarii)


DADP execută lucrări de dezinsecție la Slobozia

În perioada 12-28 iunie 2017, între orele 7,30-16,30, Primăria Slobozia va executa lucrări de dezinsecție pe domeniul public, respectiv la parterul blocurilor, parterul blocurilor de locuit, realizându ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2017, 20:25
(5551 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Simpozion «Școala și viața»

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița și Casa Corpului Didactic Ialomița organizează miercuri, 14 iunie 2017, a XXXVIII-a ediție a simpozionului «Școala și viața». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2017, 18:25
(5936 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosare penale pentru «furt calificat»

Polițiștii ialomițeni au deschis dosare penale pe numele a patru tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 22 de ani, sub acuzația de «furt calificat». Aceștia au pătruns în sediul unei firme din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2017, 17:20
(5778 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Examene de Bacalaureat, în siguranță

Efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița și Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița vor asigura, în perioada 6-30 iunie 2017, ordinea și siguranța publică la mai multe ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2017, 23:27
(6214 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Faza interjudețeană a concursului «Cu viața mea apăr viața»

Joi, 8 iunie 2017, începând cu orele 10,00, se va desfășura faza interjudețeană a concursului de elevi «Cu viața mea apăr viața». Echipele clasate pe primele locuri la ciclurile gimnazial și liceal ale ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2017, 21:20
(8123 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM: Primul tău loc de muncă EURES

«Your first EURES job» este o schemă de mobilitate a locurilor de muncă din Uniunea Europeană care își dorește să ajute tinerii din Europa să își găsească un loc de muncă sau oportunități de instruire la ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2017, 19:25
(5599 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: ANOFM EURES


Lapte stricat la școlile din Buești și Sălcioara!

Laptele distribuit prin programul «Cornul și Laptele» este un pericol pentru sănătatea elevilor din Ialomița. Școlile Gimnaziale Sălcioara și Buești au sesizat recent Direcția Sanitară Veterinară și pentru ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2017, 22:40
(6887 vizualizări - 0 comentarii)


Spectacol pentru copii, organizat de Protoieria Urziceni

Protopopiatul Urziceni a marcat și anul acesta Ziua Internațională a Copilului prin desfășurarea evenimentului «Zâmbet de copil». Manifestarea se află la a IX-a ediție și a constat în prezentarea unui spectacol ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2017, 21:20
(6061 vizualizări - 0 comentarii)


Opt feteșteni, la spital cu toxiinfecție alimentară după ce au consumat brânză din piață. Producătorul a fost amendat de DSVSA Ialomița!

Reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au confiscat 49,64 de kilograme de brânză telemea și au amendat cu 1000 de lei administratorul firmei care a produs ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2017, 20:25
(10513 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat preventiv pentru că și-a agresat tatăl

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița au solicitat miercuri, 31 mai 2017, arestarea preventivă a inculpatului Ioan Andreas Ferar. Acesta este acuzat de faptul că și-ar ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2017, 20:05
(6454 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...