Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

În vreme ce dăscălimea ialomițeană urmărește resemnată la alba-neagra schimbărilor de la Inspectoratul Școlar, la Liceul de Arte din Slobozia familia Petre își adjudecă portofoliul de director al acestei unități școlare etalon. Adus de mână de părinți, noul director George Petre și-a dat deja în petic, demonstrând că așchia nu sare departe de gardul vilei ridicat din zeciuirea banilor publici.

Machiavelism artistic Povestea înlocuirii din funcția de director a lui Dumitru Cioboată a început în luna ianuarie a acestui an, când acesta a refuzat să participe la concursul unde trebuia să răspundă la întrebări de genul «câte copite are măgarul?». Inconștiența l-a costat scump, chiar dacă primul atac al familiei Petre a fost respins in corpore de către profesorii Liceului. Vineri, 15 septembrie a.c., după 8 luni de joacă de-a șoarecele și pisica George Petre a devenit oficial director al Liceului de Arte din Slobozia și a prezidat (dublat de inspectorul general adjunct Steluța Mitrea și seniorul Gheorghe Petre, prezent pentru prima dată în 19 ani la un astfel de eveniment) primul consiliu profesoral al instituției. Gurile rele spun că George Petre s-a remarcat doar prin ignoranță, confundând «obiectivele» cu «obiectivitatea». Dar noi nu credem și oricum nu contează pentru că România îl are deja pe Liviu Pop drept ministru al Educației... Ceea ce credem însă pentru că putem proba cu înregistrări audio e că George Petre și-a legitimat impostura administrativă proferând amenințări la adresa foștilor colegi. «Dacă mă mai calomniați, suportați consecințele legii!» se aude el anemic, ascuns în spatele «adjunctei» Steluța Mitrea.

Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor Dincolo de această sordidă luptă pentru putere, săptămâna de domnie a familiei lui George Petre la cârma Liceului de Arte a produs deja efecte. În lipsa unui lider, profesorii nu mai intră la ore, elevii ies pe poartă și uită să se mai întoarcă, orarul a devenit opțional, iar noul director, preocupat exclusiv să-și racoleze adepți, este dispus să distrugă tot ce s-a realizat în ultimii 20 de ani. Veți spune că acestea sunt opinii subiective și că este prea devreme pentru concluzii... Nu vă contrazicem. Nu noi! Părinții însă o fac! Și, îngrijorați de haosul instituit de noua direcțiune au depus luni, 18 septembrie 2017, un memoriu la Inspectoratul Școlar în care reclamă faptul că elevii sunt obligați să stea la școală între 8 și 9 ore zilnic! Adăugați la acest aspect și decizia de a muta elevii claselor primare într-un corp de clădire fără toalete și aveți o primă imagine de început de an a unui liceu scăpat definitiv de sub control. În plus, vă informăm că una dintre primele decizii ale lui George Petre a fost aceea de a achiziționa cu modica sumă de 800 de lei un soft care să genereze orarul profesorilor. Nu știm dacă e mult sau puțin, dacă suma e plătită lunar ori dacă cea care a recomandat achiziția a primit drept bonus și o catedră... Dar nici nu credem că mai contează! Războiul e abia la început...

Gheorghe Petre are venituri de 115 mii de lei anual
Nu toți avem amante, nepoți, neamuri sau pile la Finanțe să ne angajăm copilul, că acolo salariul e mare și munca o fac ăia care știu! În cazul lui Gheorghe Petre însă sunt posibile multe... În general, știe de pe vremea când era inspector general școlar că profesorii pot fi supuși ca oile dacă ai niște câini de nădejde... Și el are, că doar nu degeaba a adus-o pe doamna Mitrea la Consiliul Profesoral de la Liceul de Arte. Revenind... Ni se pare prea mult pentru că Gheorghe Petre deja are... Potrivit declarației sale de avere, câștigă aproape 53 mii de lei anual în calitate de director al Muzeului Agriculturii, peste 22 mii de lei ca pensionar, vreo 12 mii de lei din stipendiile oferite de Uniunea Artiștilor Plastici și aproape 29 mii de lei din orele pe care i le suplinește fiul sau soția la Liceul de Arte. Și-atunci, domnule director Gheorghe Petre? Qui prodest? Ei, bine, la întrebarea asta naivă se pare că vor răspunde curând instituții abilitate ale statului... Căci, spun surse mai bine informate decât noi, Gheorghe Petre este dezgustat de bugetul derizoriu de la Muzeu și visează la unul mai mare, demn de trecutul său. Iar cel al Liceului de Arte ar reprezenta un start bun. Că tovarășul Cioboată n-a fost în stare de nimic, degeaba i-au trecut atâția bani prin mâini...

Drept la replică
În urma publicării de către ziarul «Independent» a articolului din 20 septembrie 2017-pagina 10, cu titlul «Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia», conducerea acestei instituții vă solicită publicarea următorului drept la replică, în conformitate cu Legea presei (Codul deontologic al ziaristului) și Codul audiovizualului-art 50 2). Considerăm că articolul apărut în ediția de miercuri, 20 septembrie 2017, în ziarul «Independent» a încălcat principiul audiatur et altera pars și nu reflectă cu obiectivitate realitatea acestui moment din instituția la care faceți referire, mai mult, lezează intenționat imaginea prestigioasei instituții școlare, a corpului profesoral care își desfășoară activitatea instructiv-educativă la acest liceu, a elevilor și a tuturor celor implicați în acest proces. În baza dreptului la replică, vă solicit să dați publicității în ediția viitoare a ziarului dvs. următorul text:
STIMATĂ REDACȚIE,
Domnul profesor doctor George Petre a fost numit director în urma unui concurs național, în care l-a devansat pe fostul director, dl Cioboată Dumitru, ce deținea această funcție de 23 de ani. La acest concurs se putea înscrie oricare profesor din cadrul Liceului de Arte «Ionel Perlea», iar rezultatele sunt publice și de necontestat. Aspectele la care faceți referire nu sunt reflectate obiectiv, încălcând principiul audiatur et altera pars deoarece nu s-a solicitat un punct de vedere oficial și nu a fost intervievat niciun profesor sau elev. Dorim rectificarea publică a următoarelor afirmații care lezează grav imaginea instituției școlare:
-softul educațional la care faceți referire nu a fost plătit din fonduri publice, în acest sens putând fi verificată evidența contabilă, fiecare școală având obligația să dețină aplicația necesară întocmirii orarului
-orarul la care faceți referire este provizoriu, ca în toate școlile, având în vedere calendarul mobilității cadrelor didactice
-Regulamentul de Ordine Interioară în vigoare, aprobat de vechea conducere, precizează la art. 11 că orarul trebuia întocmit până la 1 septembrie, aspect ce nu poate fi imputat noii conduceri care a încercat să remedieze o situație ce intră în sarcina conducerii anterioare
-decizia de a muta clasele pregătitoare în alt corp este legală și aprobată de Consiliul Profesoral, deoarece metodologia prevede condiții pe care actuala conducere le respectă obligatoriu, luându-se măsurile necesare rectificării situației anterioare datei de 1 septembrie 2017
-înregistrările audio la care faceți referire sunt ilegale și lezează imaginea publică a tuturor participanților la Consiliul Profesoral care nu și-au exprimat acordul în acest sens
-acuzațiile că profesorii nu mai intră la ore, că liceul e scăpat definitiv de sub control și că s- au primit bonus catedre sunt tendențioase, incitatoare, ca și titlul și amenințările din finalul acestui articol, aducând atingere intereselor învățământului, ale elevilor și ale profesorilor acestei renumite instituții. Vă asigurăm că procesul instructiv-educativ se desfășoară normal și condamnăm orice încercare de a-l destabiliza din motive incompatibile cu demnitatea, respectul și responsabilitatea față de elevii acestei școli. Actuala conducere și profesorii sunt onorați că dati atenție liceului și înțeleg că uneori, aceasta este singura posibilitate de atac la adresa competenței cadrelor didactice și a elevilor care obțin rezultate de invidiat, însă vă recomandăm să prezentați opiniei publice aspecte fundamentate, nu presupuneri, respectând consultarea mai multor surse, dând dovada de profesionalism și de obiectivitate.
LICEUL DE ARTE «IONEL PERLEA»
Str. Mihai Eminescu, nr. 3, telefon: 0243/234.430
e-mail [email protected]

26 Septembrie 2017, 11:10 (85963 vizualizări - 183 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


Anticoruptia:
(29 Septembrie 2017, 00:56)
Cer organelor abilitate anchetarea laborantului liceului in ceea ce priveste decontarea navetei Slobozia - Bucuretsi si cum isi facea orele de sport ( daca erau sau nu in timpul programului de laborant)!
Sandu :
(29 Septembrie 2017, 00:26)
George Petre este cel mai bun director din Slobozia!
Nicolae:
(28 Septembrie 2017, 19:16)
Dumitru Cioboată, fugi și nu te uita înapoi! Ai luptat luptă deșartă.... Totu-i praf! Nu te-au meritat și tu ai încercat să ții de prestigiul acestui liceu! Nu te merită! Ține doar de elevii tăi, cât mai sunt încă curați!
Iancu:
(28 Septembrie 2017, 19:06)
E vremea dobitocilor, la orice nivel! Ei vor îngropa și școala românească, dacă nu chiar au și făcut-o.
Hunter:
(28 Septembrie 2017, 17:40)
Circ si panarama asa o sa ajunga Liceul de arte datorita circarilor care sunt acum la putere.. Dl Ciuboata tu esti cel mai bun si apt sa ai grija de un liceu nu toate rablele care sunt acum la puterea liceului
INDEPENDENCE DAY:
(28 Septembrie 2017, 14:34)
ar fi cazul sa fie cenzurate comentariile in care limbajul e deplasat.sa si exprime oricine parerea dar in limitele bunului simt.
@Adriana:
(28 Septembrie 2017, 14:23)
draga noastra colega, sa nu uitam cum, in comisiile de bacalaureat discutai viata amoroasa a coolteanului dumitale, recunoscand ca sunteti prieteni, dar nu erai de acord cu anumite aspecte.acum dadu solidaritatea in tine! esti postacul cel mai slobod la gura de pe aici si ai aceeasi atitudine comunista! nu stim insa ce ai de castigat din asta.oamenii au , ca si tine, dreptul sa isi exprime opinia.in zona aia, olteneasca, de scornicesti, e vreo lege care va ofera doar voua ,drag(n)a doamna, acest privilegiu?
ADRIANA:
(28 Septembrie 2017, 13:25)
N-aș fi crezut, pentru D-zeu, ca din molcomii (să nu le zic altfel!) profesori de la Liceul de Artă sî țâșnească, foarte tardiv, atâta venin! A dat dezvăluirea în voi, reptilelor! Până acum, slugarnici, vitejilor! Acum aveți multe de zis că sunteți la adăpost. Vitejia Ipocriților lași! Loviți curajoșilor, că oricum este căzut! Copitele măgarilor acum lovesc! Josnică atitudine, profesorilor!
Profesor:
(28 Septembrie 2017, 01:23)
@Șomer....nu aveti nici cea mai mica idee despre cat de implicat sunt sau nu...nu stiu sigur nici daca va priveste acest lucru...pacat ca nu ati inteles mesajul meu. Aleg vorbe frumoase si aleg sa fiu politicos in tot ceea ce spun tocmai pentru ca ma respect ca om. Dreptul la exprimarea parerii nu ni-l poate lua nimeni. 
Jaleee!:
(28 Septembrie 2017, 00:09)
Mai lasă-ne lingăule cu barcari! Să se întoarcă Bau-baul, că ea e în stare de orice umilință, numai șefă să fie! Pe cine crezi că sperie pedelista? Să se întoarcă până nu i se răcește tronu princiar!
Șomer:
(27 Septembrie 2017, 23:43)
@profesor (ultimul). Pacifist, ca toți nepăsătorii. Câinii latră, ursul merge! De ce drc. ai scris atât? Ca să spui nimic. Dacă chiar ești profesor, adorm elevii la ora ta și tu vorbești ca să te auzi singur!
observator:
(27 Septembrie 2017, 23:01)
Parerea mea este ca acesta este un razboi intre familia Petre si familia Hancescu! Se stie ca Cioboata era catelusul lui Hancescu, marele lider sindical din invatamant, unul din oamenii care urmarind interesele personale a ingropat invatamantul romanesc, infruptandu-se din banii sindicalistilor! Oare cati romani, salariati bugetari, isi permit un Mercedes? Si cine stie ce o mai avea...
Acest Cioboata intotdeauna a avut spatele asigurat! A stiut ce sa pupe si unde! Pana acum!
Oameni buni, priviti in istorie, priviti in realitate! Un om lasat pe o functie de conducere atatia ani devine dictator! Cioboata a fost manat in tactica sa manageriala de principul "Divide et impera", principiu mai degraba comunist. Au trecut acele vremuri, sa incercam sa ne modernizam!
Nu trebuie sa pornim nici de la premisa ca noua conducere e mai buna, asta ramane de vazut, de observat. Ideea principala este ca trebuia facuta o schimbare la Liceul de Arte! Acolo, fostul director a reusit prin "managementul" sau deosebit sa dezbine, sa creeze tabere, sa ii puna pe profesori unul impotriva celuilalt! 
Sunt lucruri pe care probabil multi nu le stiu! Doar cei care au trait acolo, care au putut observa adevarata tactica a directorului indispensabil, stiu cine este cu adevarat si ce a fost cu adevarat!
Acest director impunea chiar si liderul de sindicat, in ciuda faptului ca se afla in tabara opusa, era un reprezentant al Ministerului Educatiei! Acesta a fost si este Cioboata! Sunt multe ilegalitati care s-au petrecut sub conducerea acestui stimat profesor! Si da, pentru aceste calitati, de dascal de calitate, il dorim din nou la catedra! Cu siguranta va avea rezultate mult mai bune! Va dorim un sfarsit de cariera fructuos, productiv!

Slobozean interesat:
(27 Septembrie 2017, 22:40)
Pentru redactorii ziarului Independent! Daca va respectati ca jurnalisti si acest articol nu v-a fost transmis prin posta de insusi "Regele" Cioboata, va ofer in dar subiecte de ancheta jurnalistica de clasa a II-a, daca nu oricum o vor face institutiile abilitate la un moment dat: 1) Deconturile profesorilor veniti de pe alte meleaguri sa predea in municipiul Slobozia sunt platite din banii nostri! Banii cetatenilor! De foarte multi ani, si foarte transparent (informatii publicate pe site-ul primariei municipiului cu ocazia fiecarei sedinte de consiliu), au fost aprobate de catre Consiliul de Administratie al Liceului de Arte sume extrem de mari pentru decontul unui laborant...profesor de sport (bineinteles cu facultatea facuta pe genunchi)...fost sofer personal al directorului plangacios...si bineinteles, dupa cum s-a mai spus...observatorul si turnatorul principal la Conducere! Da...aceasta eminenta cenusie a beneficiat de cele mai bune conditii: birou personal, xerox de care nu se putea atinge nimeni, program preferential). Pe vremea cand deconturile municipiului nostru catre profesorii navetisti erau in cuantum de cca. 3000 RON/luna, acest individ de care municipalitatea chiar nu se putea lipsi (criza totala in Slobozia de laboranti si profesori de sport) incasa cca. 900-1000 RON/luna pentru decontul deplasarilor din capitala Romaniei, deplasari care evident NU EXISTAU! Singura deplasare era vinerea cand pleca la Bucuresti (avand resedinta acolo in urma casatoriei cu o domnisoara care...spun gurile rele...ar fi nepoata stimabilului domn Cioboata), revenind luni dimineata pe meleaguri ialomitene. 2) Propun o verificare a situatiei contabile (inventar) al instrumentelor achizitionate in ultimii 10 ani. Sa se compare denumirea instrumentelor de pe listele de inventar si facturi cu denumirea efectiva a acestora...se pare ca ar fi si aici ceva probleme...tot gurile rele vorbesc! Acestea ar fi doua cai de urmat pentru o ancheta jurnalistica serioasa, care cu siguranta
Profesor:
(27 Septembrie 2017, 19:32)
Ce conteaza cu adevarat sunt oamenii cu care lucrezi...la Arte sunt multi oameni extraordinari care isi fac treaba cu seriozitate si respect pentru elevi, care participa la concursuri si olimpiade si fac cinste scolii pe care o reprezinta si care obtin rezultate frumoase la evaluari si examene nationale. Cinste lor! Elevii sunt ceea ce ne determina pe multi sa facem lucrurile asa...ei sunt pe primul loc...nu meditatiile si alte interese personale...acelea vin la finalul programului de munca. Sunt unii care se plang ca au sapte sau opt ore pe zi...ca adulti...dar uitam de elevii de la step si de la clasele de muzica si desen care fac cel putin tot atat de multe ore....ei de ce nu se mai plang? Pentru ca stiu ca asta trebuie facut ca sa beneficieze de educatia dorita. Sunt multi cei care au inteles ca poate fi bine...dar este nevoie de rabdare si efort comun ca lucrurile sa mearga bine. Sa nu uitam pentru ce suntem acolo: sa oferim modele demene de urmat...sa-i inspiram pe cei ce vin sa invete, nu sa ii indepartam de ceea ce conteaza.  Profesorii nu intra la ore si este harababura...nimic mai lispit de adevar! Lumea isi vede de treaba ei. Clasele au fost mutate intr-un corp necorespunzator...a cui a fost decizia? Memoriul parintilor nemultumiti ca elevii stau 8-9 ore (oamenii aveau dreptate!) ...dar echipa nu avea de gand sa lase lucrurile asa...s-a generat o noua formula a orarului...toate scolile genereaza variante noi pana iese un orar corespunzator. Pentru cei din conducere au contat foarte mult elevii...ei au fost la baza deciziilor care au fost luate...lor li s-a multumit pentru implicare, sugestii si rabdare! Speram ca lumea sa se linisteasca si sa nu mai caute motive de cearta si jignire...sa mergem mai departe frumos si cu respect! Pacat ca presa este preocupata numai de scandal...cand a fost ultima oara cand ati publicat un articol despre un proiect facut de o scoala sau despre oamenii minunati care se dedica acestei meserii? Poate ca este momentul sa va
Profesor:
(27 Septembrie 2017, 18:22)
1.Concursul este concurs. Cel mai slab pierde 2. Cei care nu îndeplinesc atribuțiile de serviciu de sancțiunioneaza conform legislației 3. A da din gura vrute și nevrute este tipic haitei care latră...poate sperie pe cineva 4. Trăim în UE (comunismul a văzut acu 26 de ani), prin urmare învățământul ca si alte domenii, are nevoie de oameni deștepți (nu de dictatori...fara punctaj) 5. Felicitări pentru câștigarea concursului (pentru cel care a câștigat, indiferent de nume) 6. CICA JUSTITIA SE MISCA BINE( zilele astea ieșim în stradă)... BARCARI SE INTOARCE DE LA 15 OCTOMBRIE.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
322 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Centrele autorizate pentru testarea cărnii de porc

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cetățenii cu privire la efectuarea examenului trichineloscopic pentru carnea provenită din sacrificări tradiționale î ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 11:00
(7514 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii octombrie 2025

La sfârșitul lunii octombrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4485 de șomeri (din care 2168 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 10:00
(5540 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center, pus la dispoziția clienților RAJA Constanța, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale beneficiarilor. Serviciul funcționează ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:25
(3363 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor privind subvenția la motorină 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:00
(27955 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

Telefoanele și faxurile Tribunalului Ialomița și ale Judecătoriei Slobozia sunt indisponibile pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei probleme la furnizorul de servicii. 
 Vă puteți adresa instanțelor la adresele de e-mail:

- [email protected] (Tribunalul Ialomița) 

- [email protected] (Judecătoria Slobozia) 

De asemenea, puteți să vă adresați și la sediul celor două instanțe. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

3 Decembrie 2025, 15:30


IPJ Ialomița: Băuți la volan

Duminică, 30 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua București-Constanța, din Slobozia, deși s-ar ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:25
(7273 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 249 evenimente, 229 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:20
(8621 vizualizări - 0 comentarii)


APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,455 milioane de euro ajung în conturile fermierilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2025, 10:40
(9710 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise luni, 1 Decembrie 2025!

RAJA Constanța aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 14:25
(6083 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2025, un camion încărcat cu 24 tone de uree a luat foc. Incendiul s-a produs în zona Stației ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 09:30
(19057 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 63,64 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în cuantum ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:50
(6468 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite miercuri, 26 noiembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:25
(889 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Marți, 25 noiembrie 2025, în zona Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 14:30
(10868 vizualizări - 0 comentarii)


2436 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-octombrie 2025

În perioada ianuarie-octombrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2436 persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 13:40
(4001 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,543 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de peste ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 11:55
(9013 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Slobozia și Andrășești

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au fost puse în executare două ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:40
(9162 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Reținut pentru «tâlhărie»

Polițiști au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 33 ani, din Perieți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie». În fapt, din materialul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:00
(2458 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tineri reținuți pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 20 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, din Slobozia, cercetat sub aspectul comiterii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 12:00
(8612 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de droguri de mare risc»

Miercuri, 19 noiembrie 2025, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au dispus, în două cauze penale,  reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 38 și 47 de ani, cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2025, 16:00
(7986 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, împreună cu structurile rutiere din cadrul IPJ Ialomița, desfășoară, sub egida ROADPOL, acțiunea «Truck&Bus» ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 15:45
(7762 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 7,87 milioane de lei în octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 11:25
(9411 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 19 noiembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2025, 10:15
(8170 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetați penal pentru «înșelăciune»

În cadrul operațiunii «JUPITER», procurorii și polițiștii din Slobozia au reușit să probeze activitatea a trei bărbați din zona București-Ilfov, acuzați de «înșelăciune ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 16:20
(1291 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 15:05
(1266 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF intensifică acțiunile de control la marii contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță demararea, în perioada imediat următoare, a unei serii de controale fiscale ce vor viza peste 500 de mari contribuabili din diverse domenii ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 14:55
(1456 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 185,69 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 185,69 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 10:20
(1119 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr reținut după ce a «spart» un magazin din Stelnica

Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut un tânăr bănuit  de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». Potrivit cercetărilor, persoane necunoscute ar ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:35
(10653 vizualizări - 0 comentarii)


Buești: Bătrân de 70 de ani, monitorizat electronic în urma unui caz de violență domestică

Secția nr. 1 Poliție Rurală Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 70 de ani,  din Buești, cu privire la faptul că în timp ce se află la domiciliu ar fi fost agresată fizic și verbal î ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:20
(3534 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 30 septembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că în conformitate cu prevederile legale au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 09:55
(9770 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2025, 10:35
(8656 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...