Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

În vreme ce dăscălimea ialomițeană urmărește resemnată la alba-neagra schimbărilor de la Inspectoratul Școlar, la Liceul de Arte din Slobozia familia Petre își adjudecă portofoliul de director al acestei unități școlare etalon. Adus de mână de părinți, noul director George Petre și-a dat deja în petic, demonstrând că așchia nu sare departe de gardul vilei ridicat din zeciuirea banilor publici.

Machiavelism artistic Povestea înlocuirii din funcția de director a lui Dumitru Cioboată a început în luna ianuarie a acestui an, când acesta a refuzat să participe la concursul unde trebuia să răspundă la întrebări de genul «câte copite are măgarul?». Inconștiența l-a costat scump, chiar dacă primul atac al familiei Petre a fost respins in corpore de către profesorii Liceului. Vineri, 15 septembrie a.c., după 8 luni de joacă de-a șoarecele și pisica George Petre a devenit oficial director al Liceului de Arte din Slobozia și a prezidat (dublat de inspectorul general adjunct Steluța Mitrea și seniorul Gheorghe Petre, prezent pentru prima dată în 19 ani la un astfel de eveniment) primul consiliu profesoral al instituției. Gurile rele spun că George Petre s-a remarcat doar prin ignoranță, confundând «obiectivele» cu «obiectivitatea». Dar noi nu credem și oricum nu contează pentru că România îl are deja pe Liviu Pop drept ministru al Educației... Ceea ce credem însă pentru că putem proba cu înregistrări audio e că George Petre și-a legitimat impostura administrativă proferând amenințări la adresa foștilor colegi. «Dacă mă mai calomniați, suportați consecințele legii!» se aude el anemic, ascuns în spatele «adjunctei» Steluța Mitrea.

Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor Dincolo de această sordidă luptă pentru putere, săptămâna de domnie a familiei lui George Petre la cârma Liceului de Arte a produs deja efecte. În lipsa unui lider, profesorii nu mai intră la ore, elevii ies pe poartă și uită să se mai întoarcă, orarul a devenit opțional, iar noul director, preocupat exclusiv să-și racoleze adepți, este dispus să distrugă tot ce s-a realizat în ultimii 20 de ani. Veți spune că acestea sunt opinii subiective și că este prea devreme pentru concluzii... Nu vă contrazicem. Nu noi! Părinții însă o fac! Și, îngrijorați de haosul instituit de noua direcțiune au depus luni, 18 septembrie 2017, un memoriu la Inspectoratul Școlar în care reclamă faptul că elevii sunt obligați să stea la școală între 8 și 9 ore zilnic! Adăugați la acest aspect și decizia de a muta elevii claselor primare într-un corp de clădire fără toalete și aveți o primă imagine de început de an a unui liceu scăpat definitiv de sub control. În plus, vă informăm că una dintre primele decizii ale lui George Petre a fost aceea de a achiziționa cu modica sumă de 800 de lei un soft care să genereze orarul profesorilor. Nu știm dacă e mult sau puțin, dacă suma e plătită lunar ori dacă cea care a recomandat achiziția a primit drept bonus și o catedră... Dar nici nu credem că mai contează! Războiul e abia la început...

Gheorghe Petre are venituri de 115 mii de lei anual
Nu toți avem amante, nepoți, neamuri sau pile la Finanțe să ne angajăm copilul, că acolo salariul e mare și munca o fac ăia care știu! În cazul lui Gheorghe Petre însă sunt posibile multe... În general, știe de pe vremea când era inspector general școlar că profesorii pot fi supuși ca oile dacă ai niște câini de nădejde... Și el are, că doar nu degeaba a adus-o pe doamna Mitrea la Consiliul Profesoral de la Liceul de Arte. Revenind... Ni se pare prea mult pentru că Gheorghe Petre deja are... Potrivit declarației sale de avere, câștigă aproape 53 mii de lei anual în calitate de director al Muzeului Agriculturii, peste 22 mii de lei ca pensionar, vreo 12 mii de lei din stipendiile oferite de Uniunea Artiștilor Plastici și aproape 29 mii de lei din orele pe care i le suplinește fiul sau soția la Liceul de Arte. Și-atunci, domnule director Gheorghe Petre? Qui prodest? Ei, bine, la întrebarea asta naivă se pare că vor răspunde curând instituții abilitate ale statului... Căci, spun surse mai bine informate decât noi, Gheorghe Petre este dezgustat de bugetul derizoriu de la Muzeu și visează la unul mai mare, demn de trecutul său. Iar cel al Liceului de Arte ar reprezenta un start bun. Că tovarășul Cioboată n-a fost în stare de nimic, degeaba i-au trecut atâția bani prin mâini...

Drept la replică
În urma publicării de către ziarul «Independent» a articolului din 20 septembrie 2017-pagina 10, cu titlul «Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia», conducerea acestei instituții vă solicită publicarea următorului drept la replică, în conformitate cu Legea presei (Codul deontologic al ziaristului) și Codul audiovizualului-art 50 2). Considerăm că articolul apărut în ediția de miercuri, 20 septembrie 2017, în ziarul «Independent» a încălcat principiul audiatur et altera pars și nu reflectă cu obiectivitate realitatea acestui moment din instituția la care faceți referire, mai mult, lezează intenționat imaginea prestigioasei instituții școlare, a corpului profesoral care își desfășoară activitatea instructiv-educativă la acest liceu, a elevilor și a tuturor celor implicați în acest proces. În baza dreptului la replică, vă solicit să dați publicității în ediția viitoare a ziarului dvs. următorul text:
STIMATĂ REDACȚIE,
Domnul profesor doctor George Petre a fost numit director în urma unui concurs național, în care l-a devansat pe fostul director, dl Cioboată Dumitru, ce deținea această funcție de 23 de ani. La acest concurs se putea înscrie oricare profesor din cadrul Liceului de Arte «Ionel Perlea», iar rezultatele sunt publice și de necontestat. Aspectele la care faceți referire nu sunt reflectate obiectiv, încălcând principiul audiatur et altera pars deoarece nu s-a solicitat un punct de vedere oficial și nu a fost intervievat niciun profesor sau elev. Dorim rectificarea publică a următoarelor afirmații care lezează grav imaginea instituției școlare:
-softul educațional la care faceți referire nu a fost plătit din fonduri publice, în acest sens putând fi verificată evidența contabilă, fiecare școală având obligația să dețină aplicația necesară întocmirii orarului
-orarul la care faceți referire este provizoriu, ca în toate școlile, având în vedere calendarul mobilității cadrelor didactice
-Regulamentul de Ordine Interioară în vigoare, aprobat de vechea conducere, precizează la art. 11 că orarul trebuia întocmit până la 1 septembrie, aspect ce nu poate fi imputat noii conduceri care a încercat să remedieze o situație ce intră în sarcina conducerii anterioare
-decizia de a muta clasele pregătitoare în alt corp este legală și aprobată de Consiliul Profesoral, deoarece metodologia prevede condiții pe care actuala conducere le respectă obligatoriu, luându-se măsurile necesare rectificării situației anterioare datei de 1 septembrie 2017
-înregistrările audio la care faceți referire sunt ilegale și lezează imaginea publică a tuturor participanților la Consiliul Profesoral care nu și-au exprimat acordul în acest sens
-acuzațiile că profesorii nu mai intră la ore, că liceul e scăpat definitiv de sub control și că s- au primit bonus catedre sunt tendențioase, incitatoare, ca și titlul și amenințările din finalul acestui articol, aducând atingere intereselor învățământului, ale elevilor și ale profesorilor acestei renumite instituții. Vă asigurăm că procesul instructiv-educativ se desfășoară normal și condamnăm orice încercare de a-l destabiliza din motive incompatibile cu demnitatea, respectul și responsabilitatea față de elevii acestei școli. Actuala conducere și profesorii sunt onorați că dati atenție liceului și înțeleg că uneori, aceasta este singura posibilitate de atac la adresa competenței cadrelor didactice și a elevilor care obțin rezultate de invidiat, însă vă recomandăm să prezentați opiniei publice aspecte fundamentate, nu presupuneri, respectând consultarea mai multor surse, dând dovada de profesionalism și de obiectivitate.
LICEUL DE ARTE «IONEL PERLEA»
Str. Mihai Eminescu, nr. 3, telefon: 0243/234.430
e-mail [email protected]

26 Septembrie 2017, 11:10 (85770 vizualizări - 183 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


Elevul de la dristor:
(19 Decembrie 2017, 19:35)
Directorul era un mincinos. Mintea de înghețau apele. Dar așa pe față!
esti varza:
(19 Decembrie 2017, 18:25)
De ce sa-i elimine in timp ...nu mai bine nu -i mai baga si era un examen corect? Ore oricum erau, nu asta era problema, ci imaginea directorului. Aici totul a mers ca in comunism; totul parea ca merge bine dar de fapt nu mergea nimic bine. Nu-i pasa de nimic decat de propria-i functie.
Pentru @stela:
(19 Decembrie 2017, 13:24)
@stela. Să se laude la inspectorat cu clasele lui?! Erau ale lui? Îi dădea inspectoratul vreun premiu? Da! Menținerea pe funcție. Dacă a băgat la clasa de muzică niște afoni analfabeți, profesorii de la clsa respectivă trebuiau să-i elimine în timp. V-a convenit afacerea să aveți ore, să luați salarii! Bravo directorului! Cum necum, a ridicat școala din mizerie și a dat salarii jigodiilor! Vreți să cunoașteți un director curat? Pe lumea cealaltă...!
Stela:
(19 Decembrie 2017, 11:16)
Am predat si eu un an la Arte. Se vedea clar cum Cio isi crease prin 2010 "monstruoasa coaliție". Dar l-au trădat aproape toți. El nu semna fapte ilegale, isi punea adjuncții. Admiterea la muzică in clasa a IX-a a fost frauduloasă si ilegală, dat ca sef de comisie examinatorie întotdeauna era un adjunct. El nu semna. Aici e mult de spus. Elevi care nu știau notele muzicale erau admiși cu 8 si 9 la ordinul lui Cioboată, sa se facă clasele si sa se laude la inspectorat si minister ce liceul de Arte are el.
Recunoașteți personajul?:
(18 Decembrie 2017, 21:04)
@oficial. Zici tu:,,directorul.......să fie un om ireproșabil”! Te referi și la școlile din Ialomița? Cei mai indisciplinați la program, sunt acum directori. Veneau cu întârziere, dădeau drumul elevilor când vroiau mușchii lor, aruncau cu lopata numai note de 10 să închidă orice gură, ce mai! își făceau de cap. Profesori! Ce fac acei lehămiți, cu petecul în cr. odinioară? Directori de școli cu concurs!
Asa e:
(18 Decembrie 2017, 18:19)
Cioboata a rezistat 23 e ani pentru ca se perfectionase in manipulare citind carti de specialitate. Stie pe de rost cartea ''Tehnici de manipulare'' a lui Bogdan Ficeac, aparuta in 2014, iar pana atunci ii dadea cu Pavel Corut si altii. Se specializase sa te faca cu propriile-ti arme. Un om deosebit de periculos. Nu are nicio tangenta cu educatia.
Șucăreala :
(18 Decembrie 2017, 14:38)
@pt. bine că am scăpat, SULICĂ. Se zice ,consiliu profesoral’! V-ați scuturat cam târziu de terorist, dacă a fost așa! Consiliul profesoral este aidoma sindicatului din învățământ, vax! Izmene pe călător, oile lui Daea! Sindicatul măcar are profitori dpdv ‘portofel dolofan’, în rest, formă sfoiegită.
ADRIANA:
(18 Decembrie 2017, 14:09)
Din 2008 până-n 2016, e ceva timp! Ați tăcut în tihna ursului care hibernează. Adevărul este că și dacă crâcneați pe la vândutul isj Ialomița, tot ‘’cioaca” era! Totuși, comentăm după....Au fost 23 de ani! Se știu profesoarele profitoare de la ARTE. Acelea au și industrie de meditații. În multe școli, clasele mai bune se dau acelorași profesoare, zeci de ani! Părinții știu din gimnaziu care vor fi profesorii copilului lor, in liceu! Cel puțin, la CNMV, așa era! ROMALINELE, fruncea, apoi, restul! Eu sunt împăcată că n-am tăcut. Că n-am făcut nimic, e altceva! Am fost singură.
Pentru bine ca am scăpat:
(18 Decembrie 2017, 13:24)
Cam din 2008 Ciobi nu mai era agreat in liceu de către profesori. Ceea ce nu se știe este ca el a fost dat jos de catre colectivul profesoral, nu de Petre. George a fost rugat sa candideze de către 90% dintre profesori, el fiind singurul care avea șanse sa-l bată. Cu Ciobi au fost si au mai rămas vreo 8 profesori( cei cu gradații de merit, cu ore suplinite multe, cu clase bune). Dar cum ii merge bine mintea ,i-a băgat si pe părinți in față. E mult de spus, dar daca se va scrie aici cine este cu adevărat Ciobi nu se va publică comm-ul.
Bine că am scăpat!:
(17 Decembrie 2017, 23:07)
@oficial, dacă a fost așa un dezastru de director, cum a fost suportat 23 de ani? Nici MARELE FRÂNCU PAUL , burtos politician, n-a rezistat atât! Ciobi n-a fost susținut politic ca Frâncu sau perseverenta Barcari l. Cum l-ați suportat și nu ați avut niciunul curaj să crâcniți decât acum??? Lașilor momâi! Acum, că nu mai este director, dați lecții de verticalitate, sub anonimat? Zici profesor, zici preș din zdrențe!
@meditați!:
(17 Decembrie 2017, 22:23)
@meditați! Meditatoarea la chimie, actuală pe val, este DOMNIȘOARA ISTRATE GABRIELA! A nu se confunda cu cealaltă, care are nepoți, copil....Istrate Ioana! Lista este lungă! Fiscul îi ocolește că profesorii sunt ,,săraci”! Unii sunt la pușcărie, săracii de ei! Alții stau la coadă să intre!
Tic Tac!:
(17 Decembrie 2017, 16:09)
TREBUIA SĂ SE RETRAGĂ MAI DEMULT. E singura greșeală! Ce e mult, se-mpute, ca la Șc.3, Slobozia! Oricum nu se-aseamănă cu niciun viciu al lui Cilibili, decât mate. Ciobo are universitate, Cilibili, institut de trei ani....Amândoi au sfoiegit pe funcții. Urmează barcari sau alte somități din rural!
Oficial:
(17 Decembrie 2017, 15:14)
Directorul unei institutii de invatamant trebuie sa fie un om ireprosabil. Despre fostul s-au auzit numai lucruri scarboase, despre artistul Petre se aud numai lucruri de cinste. Nici macar cei doi nu pot fi comparati.  Cine nu-l cunoaste bine pe C.B sa nu -i mai ia apararea ... ca a constuit un liceu. A distrus un liceu de arte. C.D a fost si este omul care te lucreaza pe la spate fara nicio remuscare. Voi nu vedeti ce face, vorbeste cu tine si te inregistraza miseleste? Asta-i om, asta-i profesor? Asta-i director de liceu? Nu! Iti surade in fata si cand te intorci iti baga cutitul pe la spate. 
Elisabeta:
(16 Decembrie 2017, 20:52)
Il mai tineti minte pe Domnul profesor de muzica Ionita Ionita? El a fost matrasit din liceu de mica mustata olteneasca venita in baraganul educational din infundatura Calmatuiului. Si ca el multi altii. El nu a facut educatie de niciun fel, ceea ce a facut bine a fost strategia intru perversitate intelectuala prin care  i-a lucrat pe profesorii incomozi prin intermediari, el neexpunandu-se. D-asta i-a mers 23 de ani. Dar uite ca Dumnezeu si-a intors fata catre acest liceu si ne-a eliberat! 
MEDITAȚI!:
(16 Decembrie 2017, 19:44)
Profesorii care fac din meditații prima lor datorie, trebuie toți impozitați! Vă treziți să strigați când e vorba de Cioboată! Pe Paul Frâncu, pe Popescu Marcel, pe Mărgărit, pe Vestineanu, pe Istrate, pe....etc. etc....nu-i vede nimeni?!? Râmelor! Până și idioțenia de Tender ia bani la ,,meditații”. Vai de capul celor care-i dau....!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 13 Oct 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Soțul și-a agresat verbal soția și s-a ales cu un dosar penal!

Polițiștii din Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 44 de ani, din localitate, ar fi fost agresată verbal de soțul său, un bărbat de 56 de ani. În urma verificărilor s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2022, 18:10
(14950 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Borănești, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii ialomițeni au depistat în trafic, pe DN2, în afara municipiului Urziceni, un tânăr de 28 de ani, din comuna Borănești, care circula cu mașina pe drumurile publice deși avea dreptul de a conduce ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2022, 18:05
(3628 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lucrare programată în orașul Căzănești, 8-9 decembrie 2022!

În vederea executării lucrărilor de conectare a instalațiilor hidraulice aferente Stației de Pompare din orașul Căzănești, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei din noaptea de joi, 8 decembrie 20 ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2022, 17:20
(6123 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 61,988 milioane de euro, autorizate la plata finală în cadrul Campaniei 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea plăților finale, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2022, 14:25
(17586 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Înregistrare contracte de chirii la organul fiscal teritorial

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din ...[citește_toată_știrea]

6 Decembrie 2022, 19:20
(11510 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Două persoane rănite în urma unui accident rutier

Miercuri, 30 noiembrie a.c., în jurul orelor 22,20, pompierii din Slobozia au intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism. În urma nefericitului eveniment au rezultat două victime ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2022, 16:00
(6632 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Urziceni: Dealer de droguri la 16 ani

Urziceni: Dealer de droguri la 16 ani

Un adolescent de 16 ani a fost identificat de jandarmi miercuri, 30 noiembrie a.c., în timp ce încerca să vândă canabis în Parcul «Teoharie» din oraș. Acesta a declarat, în prezența tatălui său, că a fost ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2022, 15:30
(6475 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Încep controalele în piețe, carmangerii, magazine alimentare sau restaurante

Pentru Sărbători de Iarnă în siguranță, în perioada 5-24 decembrie 2022, vor fi dispuse măsuri privind intensificarea controalelor sanitare-veterinare în vederea verificării modului în care sunt respectate ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2022, 15:15
(6692 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 15 decembrie 2022, data limită pentru depunerea cererilor pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 15 decembrie 2022 se depun la centrele județene APIA pe raza cărora se află sediul social al solicitantului, cererile ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2022, 10:30
(16212 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Locuințe în flăcări, incendiu stins după 5 ore

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 2 decembrie a.c., pentru a stinge flăcările care au cuprins două locuințe amplasate în aceeași curte, pe raza orașului Țăndărei. La sosirea forțelor de intervenție ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2022, 11:30
(5522 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Polițiștii, pompierii și jandarmii, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

Ialomița: Polițiștii, pompierii și jandarmii, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

Peste 300 de pompieri și jandarmi ialomițeni vor asigura vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică, pe toată perioada minivacanței de 1 Decembrie. Răspunsul la urgențele medicale va fi asigurat ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2022, 15:40
(11376 vizualizări - 0 comentarii)


Ședințe operative, desfășurate de către Instituția Prefectului Județului Ialomița

Ședințe operative, desfășurate de către Instituția Prefectului Județului Ialomița

Marți, 29 noiembrie 2022, prefectul județului Ialomița a prezidat o serie de trei ședințe, respectiv Ședința Colegiului Prefectural, Comitetul pentru Situații de Urgență și Ședința Centrului Local de Combatere ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2022, 15:30
(5785 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna decembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că începând de luni, 5 decembrie 2022, românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1 și 2 ani și dobânzi ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2022, 12:45
(6998 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Începe sesiunea depunerii cererilor pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în cursul lunii decembrie 2022 se depun Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

29 Noiembrie 2022, 12:30
(12159 vizualizări - 0 comentarii)


«Crăciunul din Slobozia», ediția 2022

«Crăciunul din Slobozia», ediția 2022

Primăria și Consiliul Local Slobozia, alături de Direcția Educație, Cultură și Tineret și Direcția de Administrare a Domeniului Public lansează«Crăciunul din Slobozia», cel mai mare eveniment la sfârșit ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2022, 16:35
(10019 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Avarie pe strada General Alexandru Averescu din Fetești

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul unui hidrant de pe strada General Alexandru Averescu din Fetești. În vederea executării acestor lucrări, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2022, 11:50
(7140 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în intervalul 30 noiembrie-4 decembrie 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2022, 11:45
(15442 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

Miercuri și joi, 23/24 noiembrie a.c., polițiștii din Fetești au desfășurat activități preventive la nivelul unităților școlare din municipiu. Acțiunile au vizat prevenirea furturilor din locuințe și a ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2022, 15:50
(4295 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Soți omorâți pe trecerea de pietoni

Un bărbat de 59 de ani și soția sa, în vârstă de 54 de ani, au murit în seara zilei de joi, 24 noiembrie a.c., în urma unui accident produs pe raza localității Giurgeni. Soții se angajaseră să traverseze ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2022, 20:10
(6080 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: A intrat cu mașina în gardul cimitirului

Miercuri, 23 noiembrie a.c., un tânăr de 37 de ani s-a ales cu un dosar penal după ce s-a urcat la volanul unei mașini având dreptul de a conduce suspendat. Pe șoseaua Ciulniței, din Slobozia, acesta a ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2022, 16:20
(5959 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Ordine de protecție emise de polițiști la Slobozia și Movila

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au acționat pe linia combaterii și prevenirii faptelor de violență domestică. Astfel, oamenii legii au emis două ordine de protecție, pe numele a doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2022, 16:10
(3924 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Reținut pentru «tentativă la furt calificat»

Polițiștii din localitatea Grivița au reținut miercuri, 23 noiembrie a.c., un tânăr de 19 ani, din localitate, pentru săvârșirea a două infracțiuni de «tentativă la furt calificat». Acesta a pătruns în ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2022, 16:00
(3449 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 25 noiembrie 2022, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că 25 noiembrie 2022 este termenul limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2022, 12:30
(10535 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Portofel pierdut pe stradă, găsit de un jandarm aflat în timpul liber

Slobozia: Portofel pierdut pe stradă, găsit de un jandarm aflat în timpul liber

Fiind în timpul liber și aflându-se la cumpărături în municipiul Slobozia, plt. adj. șef Zaharia Constantin a găsit pe stradă, miercuri, 23 noiembrie a.c., portofelul piedut de o femeie de 40 de ani. Jandarmul ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2022, 18:00
(5858 vizualizări - 9 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Expoziție cu tematică militară

Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Complexul Național Muzeal «ASTRA» din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Consiliul Județean Ialomița anunță deschiderea expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2022, 15:45
(9083 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 16,63 milioane de lei, în octombrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 16,63 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2022, 12:15
(14310 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Reviga

Trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au acționat pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din localitatea Reviga. În sprijinul ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2022, 16:20
(6300 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga incendiu


Accidente la Platonești, Munteni-Buzău și Coșereni

Accidente la Platonești, Munteni-Buzău și Coșereni

Sâmbătă, 19 noiembrie a.c., în jurul orelor 20,15, pompierii din Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Platonești, în care a fost implicat un autoturism, care s-a răsturnat ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2022, 16:10
(7614 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Luni, 21 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29791, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de duminică, 20 noiembrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2022, 15:50
(3461 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Element de muniție neexplodat, găsit pe câmp

Vineri, 18 noiembrie a.c., în jurul orelor 12,30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a intervenit pentru asanarea unui element ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2022, 15:40
(5768 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli ion marin în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» # în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Gigel în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia cetățean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetățean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Eloise în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Nelu în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...