Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

În vreme ce dăscălimea ialomițeană urmărește resemnată la alba-neagra schimbărilor de la Inspectoratul Școlar, la Liceul de Arte din Slobozia familia Petre își adjudecă portofoliul de director al acestei unități școlare etalon. Adus de mână de părinți, noul director George Petre și-a dat deja în petic, demonstrând că așchia nu sare departe de gardul vilei ridicat din zeciuirea banilor publici.

Machiavelism artistic Povestea înlocuirii din funcția de director a lui Dumitru Cioboată a început în luna ianuarie a acestui an, când acesta a refuzat să participe la concursul unde trebuia să răspundă la întrebări de genul «câte copite are măgarul?». Inconștiența l-a costat scump, chiar dacă primul atac al familiei Petre a fost respins in corpore de către profesorii Liceului. Vineri, 15 septembrie a.c., după 8 luni de joacă de-a șoarecele și pisica George Petre a devenit oficial director al Liceului de Arte din Slobozia și a prezidat (dublat de inspectorul general adjunct Steluța Mitrea și seniorul Gheorghe Petre, prezent pentru prima dată în 19 ani la un astfel de eveniment) primul consiliu profesoral al instituției. Gurile rele spun că George Petre s-a remarcat doar prin ignoranță, confundând «obiectivele» cu «obiectivitatea». Dar noi nu credem și oricum nu contează pentru că România îl are deja pe Liviu Pop drept ministru al Educației... Ceea ce credem însă pentru că putem proba cu înregistrări audio e că George Petre și-a legitimat impostura administrativă proferând amenințări la adresa foștilor colegi. «Dacă mă mai calomniați, suportați consecințele legii!» se aude el anemic, ascuns în spatele «adjunctei» Steluța Mitrea.

Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor Dincolo de această sordidă luptă pentru putere, săptămâna de domnie a familiei lui George Petre la cârma Liceului de Arte a produs deja efecte. În lipsa unui lider, profesorii nu mai intră la ore, elevii ies pe poartă și uită să se mai întoarcă, orarul a devenit opțional, iar noul director, preocupat exclusiv să-și racoleze adepți, este dispus să distrugă tot ce s-a realizat în ultimii 20 de ani. Veți spune că acestea sunt opinii subiective și că este prea devreme pentru concluzii... Nu vă contrazicem. Nu noi! Părinții însă o fac! Și, îngrijorați de haosul instituit de noua direcțiune au depus luni, 18 septembrie 2017, un memoriu la Inspectoratul Școlar în care reclamă faptul că elevii sunt obligați să stea la școală între 8 și 9 ore zilnic! Adăugați la acest aspect și decizia de a muta elevii claselor primare într-un corp de clădire fără toalete și aveți o primă imagine de început de an a unui liceu scăpat definitiv de sub control. În plus, vă informăm că una dintre primele decizii ale lui George Petre a fost aceea de a achiziționa cu modica sumă de 800 de lei un soft care să genereze orarul profesorilor. Nu știm dacă e mult sau puțin, dacă suma e plătită lunar ori dacă cea care a recomandat achiziția a primit drept bonus și o catedră... Dar nici nu credem că mai contează! Războiul e abia la început...

Gheorghe Petre are venituri de 115 mii de lei anual
Nu toți avem amante, nepoți, neamuri sau pile la Finanțe să ne angajăm copilul, că acolo salariul e mare și munca o fac ăia care știu! În cazul lui Gheorghe Petre însă sunt posibile multe... În general, știe de pe vremea când era inspector general școlar că profesorii pot fi supuși ca oile dacă ai niște câini de nădejde... Și el are, că doar nu degeaba a adus-o pe doamna Mitrea la Consiliul Profesoral de la Liceul de Arte. Revenind... Ni se pare prea mult pentru că Gheorghe Petre deja are... Potrivit declarației sale de avere, câștigă aproape 53 mii de lei anual în calitate de director al Muzeului Agriculturii, peste 22 mii de lei ca pensionar, vreo 12 mii de lei din stipendiile oferite de Uniunea Artiștilor Plastici și aproape 29 mii de lei din orele pe care i le suplinește fiul sau soția la Liceul de Arte. Și-atunci, domnule director Gheorghe Petre? Qui prodest? Ei, bine, la întrebarea asta naivă se pare că vor răspunde curând instituții abilitate ale statului... Căci, spun surse mai bine informate decât noi, Gheorghe Petre este dezgustat de bugetul derizoriu de la Muzeu și visează la unul mai mare, demn de trecutul său. Iar cel al Liceului de Arte ar reprezenta un start bun. Că tovarășul Cioboată n-a fost în stare de nimic, degeaba i-au trecut atâția bani prin mâini...

Drept la replică
În urma publicării de către ziarul «Independent» a articolului din 20 septembrie 2017-pagina 10, cu titlul «Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia», conducerea acestei instituții vă solicită publicarea următorului drept la replică, în conformitate cu Legea presei (Codul deontologic al ziaristului) și Codul audiovizualului-art 50 2). Considerăm că articolul apărut în ediția de miercuri, 20 septembrie 2017, în ziarul «Independent» a încălcat principiul audiatur et altera pars și nu reflectă cu obiectivitate realitatea acestui moment din instituția la care faceți referire, mai mult, lezează intenționat imaginea prestigioasei instituții școlare, a corpului profesoral care își desfășoară activitatea instructiv-educativă la acest liceu, a elevilor și a tuturor celor implicați în acest proces. În baza dreptului la replică, vă solicit să dați publicității în ediția viitoare a ziarului dvs. următorul text:
STIMATĂ REDACȚIE,
Domnul profesor doctor George Petre a fost numit director în urma unui concurs național, în care l-a devansat pe fostul director, dl Cioboată Dumitru, ce deținea această funcție de 23 de ani. La acest concurs se putea înscrie oricare profesor din cadrul Liceului de Arte «Ionel Perlea», iar rezultatele sunt publice și de necontestat. Aspectele la care faceți referire nu sunt reflectate obiectiv, încălcând principiul audiatur et altera pars deoarece nu s-a solicitat un punct de vedere oficial și nu a fost intervievat niciun profesor sau elev. Dorim rectificarea publică a următoarelor afirmații care lezează grav imaginea instituției școlare:
-softul educațional la care faceți referire nu a fost plătit din fonduri publice, în acest sens putând fi verificată evidența contabilă, fiecare școală având obligația să dețină aplicația necesară întocmirii orarului
-orarul la care faceți referire este provizoriu, ca în toate școlile, având în vedere calendarul mobilității cadrelor didactice
-Regulamentul de Ordine Interioară în vigoare, aprobat de vechea conducere, precizează la art. 11 că orarul trebuia întocmit până la 1 septembrie, aspect ce nu poate fi imputat noii conduceri care a încercat să remedieze o situație ce intră în sarcina conducerii anterioare
-decizia de a muta clasele pregătitoare în alt corp este legală și aprobată de Consiliul Profesoral, deoarece metodologia prevede condiții pe care actuala conducere le respectă obligatoriu, luându-se măsurile necesare rectificării situației anterioare datei de 1 septembrie 2017
-înregistrările audio la care faceți referire sunt ilegale și lezează imaginea publică a tuturor participanților la Consiliul Profesoral care nu și-au exprimat acordul în acest sens
-acuzațiile că profesorii nu mai intră la ore, că liceul e scăpat definitiv de sub control și că s- au primit bonus catedre sunt tendențioase, incitatoare, ca și titlul și amenințările din finalul acestui articol, aducând atingere intereselor învățământului, ale elevilor și ale profesorilor acestei renumite instituții. Vă asigurăm că procesul instructiv-educativ se desfășoară normal și condamnăm orice încercare de a-l destabiliza din motive incompatibile cu demnitatea, respectul și responsabilitatea față de elevii acestei școli. Actuala conducere și profesorii sunt onorați că dati atenție liceului și înțeleg că uneori, aceasta este singura posibilitate de atac la adresa competenței cadrelor didactice și a elevilor care obțin rezultate de invidiat, însă vă recomandăm să prezentați opiniei publice aspecte fundamentate, nu presupuneri, respectând consultarea mai multor surse, dând dovada de profesionalism și de obiectivitate.
LICEUL DE ARTE «IONEL PERLEA»
Str. Mihai Eminescu, nr. 3, telefon: 0243/234.430
e-mail [email protected]

26 Septembrie 2017, 11:10 (84751 vizualizări - 183 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


Livia:
(2 Decembrie 2017, 16:25)
E nu...C. lua mita intr-un mod grosolan...sub forma cadourilor de tot felul.
Elena:
(2 Decembrie 2017, 14:19)
Măcar Cioboată nu lua mită, pe când C.V., pe față!!
Olteanul:
(2 Decembrie 2017, 13:52)
Așa este. Ca la președinție. Maxim 2 mandate, nu 6 cate a stat Cioboată. Are soricul gros băiatul asta.
Cristi:
(1 Decembrie 2017, 18:10)
Directorii trebuie schimbați la 4-5 ani. Nu mai au dreptul la concurs, să se ducă la isj! In școli, își formează mafie, clan de lingători și cadâne. Iesmilogi, care nu-l contrează pe șef. Chiar cei mai longevivi directori devotați propriilor interese (vezi Cilibeanu Valentin), au plecat cu un șut în cr.! Despre Ioniță Gabriel, au răsuflat totuși niște mizerii...
Alt părinte:
(1 Decembrie 2017, 09:50)
@părinte. Și ai transferat olimpicul la Colegiu? Ar fi fost schimbarea ,,din lac în puț”!
Parinte:
(30 Noiembrie 2017, 23:22)
Eu acum 3 ani mi-am retras copilul olimpic de la Liceul de Arte din mai multe MOTIVE; In primul rand am vazut ca profesorii se certau intre ei si se vedea clar presiunea asuprea copilului meu. M-am interesat de ce copilul meu este mereu AGRESAT si care este motivul. Mi-am dat imediat seama ca acest lucru vine de la conducere, pe principiul DEZBINA-I SI II VEI CONDUCE! Sa nu-mi zica mie nimeni ca nu trebuia schimbat directorul. Lumea vorbeste si nu stie multe!
Liceul nou!:
(30 Noiembrie 2017, 20:27)
Niciun liceu din Slobozia nu mai are credibilitate! Unde dăm copiii? La oile lui Daea. Este siguranță și același nivel de predare. Au și bâte, lapte, corn, cioban-șef (diriginte), mămăligă (directorul), măgarul-măgar și...foarte mulți câini de stână!
Mihai Viteazul:
(30 Noiembrie 2017, 16:50)
Mulțumim, @silviu! Ești o jigodie ( feminină! ) neprețuită! Cioboată nu e Barcari! Nu are sprijin din mizeria politică! Numai în ziua Apocalipsei va fi sprijinit, poate, de Cancelarie, părinți, elevi, isj ialomița...Dumnezeu bate mai târziu, dar bate...!!!
Silver:
(30 Noiembrie 2017, 14:51)
Am fost ieri la liceu, la lectia deschisa de matematica. El Ciobotecas pare un om sfasiat. Nu mai poate vorbi. Sfatul meu este sa treaca peste si sa-si dea demisia de onoare pentru ceea ce a facut ilegal. Stim cu toti ce. Nu o scriu ca asa nu-i pun libertatea in pericol. Nu lovesc intr-un om cazut. 
Răzvan:
(28 Noiembrie 2017, 01:22)
Profesorii în prag de pensie mai țin școlile! Cei de după ei, vai și amar! Ifose și meditații pe apucate!
Cornel:
(28 Noiembrie 2017, 01:10)
@diana. Da, trebuia să se retragă mai devreme! El a pus liceul acesta pe picioare.
Diana:
(27 Noiembrie 2017, 23:08)
Un om cu bunt simt nu sta 23 de ani director. Nu mai zic cum s-a comportat dupa.
Amin!:
(27 Noiembrie 2017, 10:40)
Nevertebrate, necuvântătoare, neiubite! Acestea sunt cadrele didactice de azi și de mâine, în România analfabetă. Școala este distrusă intenționat! Mulți știu, puțini pricep cu ce scop.
Delia:
(26 Noiembrie 2017, 22:21)
@ așa cred eu. În cancelaria de la Arte sunt paranoici. Era admisibil doar mahalagismul, in trend!
Asa cred eu:
(26 Noiembrie 2017, 18:28)
Cioboata ca matematician este unul bun, dar si-a folosit mintea si in alte scopuri necurate, fa-l p-ala, lucreaza-l p-ala, compromite-l p-ala si asta de multe ori prin intermediari ca laborantu' sau femeile de serviciu. Au curaj femeile de serviciu sa jure pe biblie ca nu urmareau profesorii si nu dadeau raportul lui Cioboata sau laborantului? Ei cu asta se ocupau! Plus ca, asta cu inregistratul pe ascus este adevarat, dar il compromite intai pe el astfel de gesturi.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Căzănești pentru o lucrare programată!

Miercuri, 1 octombrie 2025, în intervalul orar 07,00-20,00, se va sista furnizarea apei în localitatea Căzănești, pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere/igienizare ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 08:25
(10110 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 26 septembrie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control, în Fetești, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. În urma verificărilor în ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:25
(6253 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

În perioada 19-26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale de verificare a modului în care societățile ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:15
(23293 vizualizări - 18 comentarii)


Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Joi, 25 septembrie 2025, în intervalul orar 15,30-18,30, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale pe DN2-E85. Scopul acțiunilor desfășurate a fost prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2025, 13:40
(1548 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Miercuri, 24 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut ca scop principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor suspecte și menținerea unui ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2025, 14:20
(4618 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Arestat preventiv pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Luni, 22 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 65 de ani, din comuna Ion Roată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «agresiune sexuală asupra ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 20:30
(6527 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru încălcarea unui ordin de protecție

Marți, 23 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de «î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 15:15
(4859 vizualizări - 1 comentariu)


30 septembrie 2025, ultima zi pentru semnarea Cererilor de Plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până cel târziu la data de 30 septembrie 2025, trebuie să semneze Cererile de Plată pentru Campania ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:20
(642 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:15
(15893 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: «Șofer» reținut după ce a fost urmărit de polițiști. Nu avea permis și era beat la volan!

În cursul zilei de duminică, 21 septembrie a.c., polițiștii din Grivița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut un bărbat pentru «infracțiuni la regimul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:10
(9572 vizualizări - 1 comentariu)


Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a organizat vineri, 19 septembrie 2025, o excursie de o zi, pentru copiii din familiile asistate în cadrul serviciului social acreditat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:25
(7146 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Peste 7000 de conturi alimentate pentru plata facturilor de energie din iulie și august

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis primele tichete de energie pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:10
(8172 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale la Conacul Bolomey

Evenimente culturale la Conacul Bolomey

La sfârșitul săptămânii precedente, Conacul Bolomey din Cosâmbești a fost gazda a două evenimente artistice, în cadrul cărora s-au îmbinat literatura, pictura, muzica și ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:05
(7071 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița informează cu privire la producerea unui conflict spontan, pe raza orașului Țăndărei. Vineri, 19 septembrie 2025, cinci persoane s-au agresat reciproc. În urma ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2025, 07:40
(9651 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Adolescenți arestați la domiciliu pentru «tâlhărie»

Magistrații Judecătoriei Fetești au dispus joi, 18 septembrie 2025, arestul la domiciliu a patru adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, cercetați penal pentru «tâlhărie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 13:00
(10930 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 18 septembrie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență și a accidentelor rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 12:30
(4429 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(5288 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit pentru control pe strada Calea București, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Urziceni. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 15:40
(8105 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: «Rugă Toamnei» la Conacul Bolomey

Conacul Bolomey, din comuna Cosâmbești, va găzdui sâmbătă, 20 septembrie 2025, evenimentul cultural denumit «Rugă Toamnei». Manifestarea va cuprinde o lansare de carte și vernisajul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 08:30
(2113 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

În perioada 16-22 septembrie 2025, polițiștii rutieri se alătură statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul campaniei «ROADPOL-Safety Days», o inițiativă internațională dedicată ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 16:20
(5230 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii»-ediția a XIII-a

Tradițiile din străbuni și prezervarea acestora pentru generațiile următoare reprezintă modalități esențiale de ancorare a valorilor perene ale unui spațiu cultural-istoric în memoria colectivă ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:20
(6114 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 3,78 milioane de lei în august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:10
(4063 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de «furt». În fapt ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:45
(3102 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2628 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(10087 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6740 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3525 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(6298 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6340 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(6564 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...