Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

În vreme ce dăscălimea ialomițeană urmărește resemnată la alba-neagra schimbărilor de la Inspectoratul Școlar, la Liceul de Arte din Slobozia familia Petre își adjudecă portofoliul de director al acestei unități școlare etalon. Adus de mână de părinți, noul director George Petre și-a dat deja în petic, demonstrând că așchia nu sare departe de gardul vilei ridicat din zeciuirea banilor publici.

Machiavelism artistic Povestea înlocuirii din funcția de director a lui Dumitru Cioboată a început în luna ianuarie a acestui an, când acesta a refuzat să participe la concursul unde trebuia să răspundă la întrebări de genul «câte copite are măgarul?». Inconștiența l-a costat scump, chiar dacă primul atac al familiei Petre a fost respins in corpore de către profesorii Liceului. Vineri, 15 septembrie a.c., după 8 luni de joacă de-a șoarecele și pisica George Petre a devenit oficial director al Liceului de Arte din Slobozia și a prezidat (dublat de inspectorul general adjunct Steluța Mitrea și seniorul Gheorghe Petre, prezent pentru prima dată în 19 ani la un astfel de eveniment) primul consiliu profesoral al instituției. Gurile rele spun că George Petre s-a remarcat doar prin ignoranță, confundând «obiectivele» cu «obiectivitatea». Dar noi nu credem și oricum nu contează pentru că România îl are deja pe Liviu Pop drept ministru al Educației... Ceea ce credem însă pentru că putem proba cu înregistrări audio e că George Petre și-a legitimat impostura administrativă proferând amenințări la adresa foștilor colegi. «Dacă mă mai calomniați, suportați consecințele legii!» se aude el anemic, ascuns în spatele «adjunctei» Steluța Mitrea.

Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor Dincolo de această sordidă luptă pentru putere, săptămâna de domnie a familiei lui George Petre la cârma Liceului de Arte a produs deja efecte. În lipsa unui lider, profesorii nu mai intră la ore, elevii ies pe poartă și uită să se mai întoarcă, orarul a devenit opțional, iar noul director, preocupat exclusiv să-și racoleze adepți, este dispus să distrugă tot ce s-a realizat în ultimii 20 de ani. Veți spune că acestea sunt opinii subiective și că este prea devreme pentru concluzii... Nu vă contrazicem. Nu noi! Părinții însă o fac! Și, îngrijorați de haosul instituit de noua direcțiune au depus luni, 18 septembrie 2017, un memoriu la Inspectoratul Școlar în care reclamă faptul că elevii sunt obligați să stea la școală între 8 și 9 ore zilnic! Adăugați la acest aspect și decizia de a muta elevii claselor primare într-un corp de clădire fără toalete și aveți o primă imagine de început de an a unui liceu scăpat definitiv de sub control. În plus, vă informăm că una dintre primele decizii ale lui George Petre a fost aceea de a achiziționa cu modica sumă de 800 de lei un soft care să genereze orarul profesorilor. Nu știm dacă e mult sau puțin, dacă suma e plătită lunar ori dacă cea care a recomandat achiziția a primit drept bonus și o catedră... Dar nici nu credem că mai contează! Războiul e abia la început...

Gheorghe Petre are venituri de 115 mii de lei anual
Nu toți avem amante, nepoți, neamuri sau pile la Finanțe să ne angajăm copilul, că acolo salariul e mare și munca o fac ăia care știu! În cazul lui Gheorghe Petre însă sunt posibile multe... În general, știe de pe vremea când era inspector general școlar că profesorii pot fi supuși ca oile dacă ai niște câini de nădejde... Și el are, că doar nu degeaba a adus-o pe doamna Mitrea la Consiliul Profesoral de la Liceul de Arte. Revenind... Ni se pare prea mult pentru că Gheorghe Petre deja are... Potrivit declarației sale de avere, câștigă aproape 53 mii de lei anual în calitate de director al Muzeului Agriculturii, peste 22 mii de lei ca pensionar, vreo 12 mii de lei din stipendiile oferite de Uniunea Artiștilor Plastici și aproape 29 mii de lei din orele pe care i le suplinește fiul sau soția la Liceul de Arte. Și-atunci, domnule director Gheorghe Petre? Qui prodest? Ei, bine, la întrebarea asta naivă se pare că vor răspunde curând instituții abilitate ale statului... Căci, spun surse mai bine informate decât noi, Gheorghe Petre este dezgustat de bugetul derizoriu de la Muzeu și visează la unul mai mare, demn de trecutul său. Iar cel al Liceului de Arte ar reprezenta un start bun. Că tovarășul Cioboată n-a fost în stare de nimic, degeaba i-au trecut atâția bani prin mâini...

Drept la replică
În urma publicării de către ziarul «Independent» a articolului din 20 septembrie 2017-pagina 10, cu titlul «Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia», conducerea acestei instituții vă solicită publicarea următorului drept la replică, în conformitate cu Legea presei (Codul deontologic al ziaristului) și Codul audiovizualului-art 50 2). Considerăm că articolul apărut în ediția de miercuri, 20 septembrie 2017, în ziarul «Independent» a încălcat principiul audiatur et altera pars și nu reflectă cu obiectivitate realitatea acestui moment din instituția la care faceți referire, mai mult, lezează intenționat imaginea prestigioasei instituții școlare, a corpului profesoral care își desfășoară activitatea instructiv-educativă la acest liceu, a elevilor și a tuturor celor implicați în acest proces. În baza dreptului la replică, vă solicit să dați publicității în ediția viitoare a ziarului dvs. următorul text:
STIMATĂ REDACȚIE,
Domnul profesor doctor George Petre a fost numit director în urma unui concurs național, în care l-a devansat pe fostul director, dl Cioboată Dumitru, ce deținea această funcție de 23 de ani. La acest concurs se putea înscrie oricare profesor din cadrul Liceului de Arte «Ionel Perlea», iar rezultatele sunt publice și de necontestat. Aspectele la care faceți referire nu sunt reflectate obiectiv, încălcând principiul audiatur et altera pars deoarece nu s-a solicitat un punct de vedere oficial și nu a fost intervievat niciun profesor sau elev. Dorim rectificarea publică a următoarelor afirmații care lezează grav imaginea instituției școlare:
-softul educațional la care faceți referire nu a fost plătit din fonduri publice, în acest sens putând fi verificată evidența contabilă, fiecare școală având obligația să dețină aplicația necesară întocmirii orarului
-orarul la care faceți referire este provizoriu, ca în toate școlile, având în vedere calendarul mobilității cadrelor didactice
-Regulamentul de Ordine Interioară în vigoare, aprobat de vechea conducere, precizează la art. 11 că orarul trebuia întocmit până la 1 septembrie, aspect ce nu poate fi imputat noii conduceri care a încercat să remedieze o situație ce intră în sarcina conducerii anterioare
-decizia de a muta clasele pregătitoare în alt corp este legală și aprobată de Consiliul Profesoral, deoarece metodologia prevede condiții pe care actuala conducere le respectă obligatoriu, luându-se măsurile necesare rectificării situației anterioare datei de 1 septembrie 2017
-înregistrările audio la care faceți referire sunt ilegale și lezează imaginea publică a tuturor participanților la Consiliul Profesoral care nu și-au exprimat acordul în acest sens
-acuzațiile că profesorii nu mai intră la ore, că liceul e scăpat definitiv de sub control și că s- au primit bonus catedre sunt tendențioase, incitatoare, ca și titlul și amenințările din finalul acestui articol, aducând atingere intereselor învățământului, ale elevilor și ale profesorilor acestei renumite instituții. Vă asigurăm că procesul instructiv-educativ se desfășoară normal și condamnăm orice încercare de a-l destabiliza din motive incompatibile cu demnitatea, respectul și responsabilitatea față de elevii acestei școli. Actuala conducere și profesorii sunt onorați că dati atenție liceului și înțeleg că uneori, aceasta este singura posibilitate de atac la adresa competenței cadrelor didactice și a elevilor care obțin rezultate de invidiat, însă vă recomandăm să prezentați opiniei publice aspecte fundamentate, nu presupuneri, respectând consultarea mai multor surse, dând dovada de profesionalism și de obiectivitate.
LICEUL DE ARTE «IONEL PERLEA»
Str. Mihai Eminescu, nr. 3, telefon: 0243/234.430
e-mail [email protected]

26 Septembrie 2017, 11:10 (85451 vizualizări - 183 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


EU, ADRIANA:
(26 Noiembrie 2017, 15:17)
Vă apărați viitorul dacă recunoașteți și respectați pe cei care sunt de partea elevului, a intereselor lui ș NUMAI al lui! N-o faceți? Mai avem nevoie de multe pușcării...Inspectori de carton care put a politică, se judecă cu Ministrul! Și, culmea! Cartonul revine cu balele care-i curg după o funcție....
Tinta M:
(26 Noiembrie 2017, 12:48)
Am inteles ca acum in liceu mai nimeni nu mai are curajul sa discute cu fostul director deoarece tine mereu deschis un aparatat ca sa-si inregistreze colegii pentru santaj. Si asta au aflat-o toti!
Alexandra:
(26 Noiembrie 2017, 11:36)
Nu sunt profesori meseriași, nu va fi educație! Cu o ,,hahaha”- leră și un ,,pascale” și foarte multe ca ele, școala ialomițeană este...barcaragită de tot!
hahaha:
(26 Noiembrie 2017, 00:15)
Cine e profesor adevarat, dl. Cioboata? Ca uneltea impotriva profesorilor impreuna cu elevii si parintii  sau care facea presiune asupra anumitor profesori sa se pensioneze anticipat?  Vai vai vai...
Un prost:
(25 Noiembrie 2017, 22:58)
Profesorii adevărați sunt înlăturați prin toate mijloacele! Pe față! Este o politică de câțiva ani. Să rămână numai Bucățelele înconvoiate și cu multăăă carte! Succes în exterminare! Nu mai aveți prea mulți.
Antonio Pascale:
(25 Noiembrie 2017, 19:21)
Stiu, din  exterior pare un om ''de treaba''...dar este un monstru. Prin vene-i curge sange negru de la atata ura si frustrari. A facut si face in continuare lucruri care nu se fac si este foarte usor de dovedit, dar ii merge bine mintea la manipulare!
Teodora:
(20 Noiembrie 2017, 00:53)
@Antonio Pascale. Tu mai lipseai, moluscă! C..ve din mahala fără scrupule!
Prof. :
(19 Noiembrie 2017, 16:17)
@antonio p. E bine că îngropați și liceul acesta! COLEGIUL a murit demult, fără lumânare! Nu-ți bate joc de un adevărat profesor! Nu te baza pe lipsa de atitudine generalizată în Ialomița! Elevii, părinții și majoritatea profesorilor sunt surzi și muți! Handicap! De aceea își permit toate loazele (chiar profesori ei înșiși!) să denigreze, sub anonimat, un cadru didactic, care nu este ca barcari luminița....!
Antonio Pascale:
(19 Noiembrie 2017, 15:26)
Il cunosc bine pe fostul director. Parerea mea ca un astfel de om nu avea ce sa caute in educatie inca din 1982, daramite director de liceu. Cei care ii iau apararea in comentarii nu cunosc fara adevarata a acestui on plin de frustrari si cu ce se ocupa de fapt chiar si acum, inregistrandu-si colegii pe ascuns asa cum se vede din articol, dorind doar razbunare si conflicte.  
@daniel m:
(2 Noiembrie 2017, 14:36)
@daniel m. ,,conștiința profesorilor” se vede după educația pe care o fac! Ți se pare că suntem un popor educat și învățat?! Nici, nici! Românului, chiar profesor fiind (mai ales!) trebuie să-i pui sula-n coastă ca să-și facă datoria. Și atunci, tot găsește cale de chiul! Lasă-ne, suntem sătui de idioți ,,democrați” ca tine!
Voinea :
(2 Noiembrie 2017, 13:12)
Actualul director va face o caricatură din liceul acesta! Unul mai sănătos nu s-a găsit? Barcari este vinovata!!
fost profesor:
(2 Noiembrie 2017, 13:08)
@george. Da, a fost un director capabil. Acum s-a-mpuțit treaba în interior. Alte cadre, slabe, mahalagisme, dezinteres total față de menirea unui profesor. A plecat în glorie, a lăsat câinii să urle, că doar n-or face lecții...Să fie împăcat că oamenii cu cap îl apreciază. Cu mult respect, un fost profesor
George :
(1 Noiembrie 2017, 21:14)
23 de ani de directorat...suficient. Fiecare pasare pe limba ei piere.
Daniel M:
(12 Octombrie 2017, 01:22)
Situatia in liceu este foate buna. Chiar daca nu mai are cine sa asculte pe la usa ca un pitic frustrat sa vada daca profesorul este la ora sau nu, constiinta profesorilor din liceu lucreaza mai bine ca oricand!
Iosif:
(10 Octombrie 2017, 20:44)
Liceul de artă putea să fie primul pe județ. Acum, cu noua conducere, pa pa! Chiar dacă fostul era de dus, măcar alții mai capabili nu au vrut să fie?! Mafia din școli!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 12 Oct 2026
197 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

A dat cu tractorul peste un bătrîn

Poliția Urziceni a fost sesizată miercuri, 21 aprilie a.c., prin 112, despre faptul că pe raza localității Hagiești s-a produs un accident de circulație, un pieton fiind implicat. Din cercetări s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 18:56
(20597 vizualizări - 0 comentarii)


Recidivist încarcerat după ce a tîlhărit un tînăr în stare de ebrietate

Un tînăr în vîrstă de 28 de ani, din Slobozia, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului după ce Judecătoria Slobozia a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 18:39
(25933 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat

Miercuri, 21 aprilie a.c., polițiștii l-au identificat și reținut, pe raza comunei Frumușani-Călărași, pe un tînăr, în vârstă de 28 ani, din Fetești, care lucra în cadrul unei vulcanizări din localitate ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:58
(14363 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au constatat o infracțiune comisă de un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Săveni, care se deplasa la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare străine, fără a poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:42
(25685 vizualizări - 0 comentarii)


Firmă sancționată pentru nerespectarea regimului materialului lemnos

În urma verificărilor efectuate la un agent economic din comuna Făcăeni s-a constatat că acesta comercializa material lemnos pentru construcții fără a utiliza sistemul informatic integrat de urmărire a ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:40
(15697 vizualizări - 0 comentarii)


Bursa generală a locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 23 aprilie 2010, începînd cu ora 9.00, Bursa generală a locurilor de muncă. Acțiunea se va desfășura în Slobozia la Clubul ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:48
(21349 vizualizări - 0 comentarii)


22 aprilie, ziua Pământului: 200 de preșcolari au salvat Planeta la Slobozia

22 aprilie, ziua Pămîntului: 200 de preșcolari au salvat Planeta la Slobozia

Joi, 22 aprilie, la orele 10,00, preșcolarii Grădiniței «Junior» din Slobozia au organizat marșul annual de Ziua Pămîntului. Însoțiți de educatori și oficiali locali (l-am remarcat, în treacăt, pe nelipsitul ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:24
(17668 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători uitate, sărbători regăsite: Caloianul îngropat la Slobozia

Sărbători uitate, sărbători regăsite: Caloianul îngropat la Slobozia

Caloiene, Iene,
Du-te-n cer și cere
Să deschiză porțile,
Să sloboadă ploile,
Să curgă și gîrlele,
Zilele și nopțile,
Ca să crească grînele!
Iani, Iani, Caloiani,
Ia cerului torțele ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:22
(13136 vizualizări - 0 comentarii)


«Activitatea economică în Ialomița a scăzut cu 40-50%»

«Activitatea economică în Ialomița a scăzut cu 40-50%»

În cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri, 21 aprilie, reprezentații Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița au dat publicității raportul de activitate al instituției pe anul 2009. ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 06:52
(11788 vizualizări - 1 comentariu)


Pistol de calibru 5,5 mm, deținut ilegal

Polițiștii au depistat marți, 20 aprilie, un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, de 66 de ani, din Fetești, deținea fără drept un pistol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:11
(21601 vizualizări - 0 comentarii)


Nu vrea să se întoarcă acasă: Dat dispărut de Poliția Constanța, găsit la Sudiți

Marți, 20 aprilie, polițiștii Postului de Poliție Sudiți au depistat pe islazul comunal un tînăr, de 23 de ani, din județul Tulcea, care lucra ca cioban la stîna de oi a unui bărbat din localitatea Sudiți ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:11
(21365 vizualizări - 0 comentarii)


2340 de pachete cu țigări în portbagajul unei mașini

Marți, 20 aprilie în jurul orei 20,50, polițiștii din Slobozia au blocat și oprit în trafic, pe Strada Nicolae Bălcescu, din localitate, un autoturism înmatriculat în județul Galați cu privire la care existau ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:10
(14279 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț prins de un țăndărean

Marți, 20 aprilie, în jurul orei 23,30, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată prin 112 de un localnic cu privire la faptul că a observat un individ care, după ce a spart geamul unui autoturism, a încercat ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:10
(16994 vizualizări - 1 comentariu)


În primele trei luni, 235 de intervenții ale pompierilor

Pompierii ialomițeni au dat publicității, miercuri, 21 aprilie, sinteza raportului de activitate al instituției pentru primul trimestru al anului în curs. Pe scurt, pompierii au fost chemați să sprijine ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:09
(22575 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța în unitățile de învățămînt, în atenția polițiștilor ialomițeni

La începutul săptămînii, marți 20 aprilie, în municipiile Fetești și Urziceni, au fost desfășurate acțiuni preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt, avînd ca obiectiv prioritar ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:07
(17605 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură face apel către fermieri să respecte data la care au fost programați pentru depunerea cererii în cadrul Campaniei SAPS 2010, astfel încît să se evite ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 15:56
(33547 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:36
(15982 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:20
(16228 vizualizări - 0 comentarii)


Campania «Un nou început»: SOS pentru un suflet de copil

În cadrul campaniei «Un nou început», campanie inițiată de Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu parohiile din Municipiul Urziceni, respectiv Catedrala Sfinții Împărați ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:01
(15838 vizualizări - 0 comentarii)


Pocora condamnă heirupismul guvernanților. Independent o învață CUM!

Într-unul dintre comunicatele de presă furibunde cu care ne-a obișnuit în ultimul an, deputatul PNL Cristina Ancuța Pocora tună și fulgeră împotriva guvernanților care, în opinia ei, se grăbesc să treacă ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:58
(10582 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat cu mopedul

Doi bărbați din comuna ialomițeană Platonești au fost transportați în cursul zilei de luni la Spitalul Orașului Țăndărei, după ce au fost implicați într-un accident rutier. Polițiștii au fost sesizați că ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:55
(23550 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț prins și prejudiciu recuperat

Luni, 19 aprilie, un cetățean din orașul Amara a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute, prin forțarea ușii de acces, au intrat într-o magazie a unei ferme de unde au furat ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:54
(18207 vizualizări - 0 comentarii)


47 mii de lei, amenzi aplicate de polițiștii rutieri în două zile

În perioada 16-18 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile pe șoselele din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:54
(20939 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» la 13 ani

Duminică, 18 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 66 de ani, din localitate, despre faptul că pe strada Pelinului din municipiu se deplasează ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 13:12
(30008 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușelu: Pieton imprudent

Duminică, 18 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, pe Drumul Județean 201 B, pe raza localității Bordușelu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 13:11
(29226 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permise, cu carnetele suspendate sau beți, la volan

• Sîmbătă, 17 aprilie a.c., în jurul orei 12.45, polițiștii din Axintele au depistat, pe raza localității, un «șofer» fără permis. Autoturismul, la volanul căruia se afla un tînăr, de 23 de ani, din București ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 13:08
(24303 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Furau din garaje

Sîmbătă, 17 aprilie a.c., în jurul orei 3.30, o patrulă din cadrul Detașamentului de Jandarmi Fetești a sesizat faptul că ușile unui garaj din zona blocurilor de pe strada Garofiței sînt deschise, din interiorul ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 12:57
(30297 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Un bătrîn de 80 de ani a fost lovit de mașina care dădea cu spatele

În dimineața zilei de joi, 15 aprilie a.c., în jurul orei 09.20, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că în Piața Agroalimentară din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 12:47
(28857 vizualizări - 0 comentarii)


Inconștiență: La volan, beat și fără pemis

În noaptea de joi spre vineri, 15/16 aprilie a.c., în jurul orei 01.15, agenții Postului de Poliție Săveni, aflați în serviciul de patrulare pe raza comunei, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 12:44
(19917 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității

Efective sporite de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au organizat și efectuat mai multe acțiuni pe raza județului, continuînd astfel activitățile specifice pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 12:41
(24408 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cumpărăm autoturisme în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 vai în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor» Maps în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu *Adevăr în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Adevar în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...