Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia

În vreme ce dăscălimea ialomițeană urmărește resemnată la alba-neagra schimbărilor de la Inspectoratul Școlar, la Liceul de Arte din Slobozia familia Petre își adjudecă portofoliul de director al acestei unități școlare etalon. Adus de mână de părinți, noul director George Petre și-a dat deja în petic, demonstrând că așchia nu sare departe de gardul vilei ridicat din zeciuirea banilor publici.

Machiavelism artistic Povestea înlocuirii din funcția de director a lui Dumitru Cioboată a început în luna ianuarie a acestui an, când acesta a refuzat să participe la concursul unde trebuia să răspundă la întrebări de genul «câte copite are măgarul?». Inconștiența l-a costat scump, chiar dacă primul atac al familiei Petre a fost respins in corpore de către profesorii Liceului. Vineri, 15 septembrie a.c., după 8 luni de joacă de-a șoarecele și pisica George Petre a devenit oficial director al Liceului de Arte din Slobozia și a prezidat (dublat de inspectorul general adjunct Steluța Mitrea și seniorul Gheorghe Petre, prezent pentru prima dată în 19 ani la un astfel de eveniment) primul consiliu profesoral al instituției. Gurile rele spun că George Petre s-a remarcat doar prin ignoranță, confundând «obiectivele» cu «obiectivitatea». Dar noi nu credem și oricum nu contează pentru că România îl are deja pe Liviu Pop drept ministru al Educației... Ceea ce credem însă pentru că putem proba cu înregistrări audio e că George Petre și-a legitimat impostura administrativă proferând amenințări la adresa foștilor colegi. «Dacă mă mai calomniați, suportați consecințele legii!» se aude el anemic, ascuns în spatele «adjunctei» Steluța Mitrea.

Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor Dincolo de această sordidă luptă pentru putere, săptămâna de domnie a familiei lui George Petre la cârma Liceului de Arte a produs deja efecte. În lipsa unui lider, profesorii nu mai intră la ore, elevii ies pe poartă și uită să se mai întoarcă, orarul a devenit opțional, iar noul director, preocupat exclusiv să-și racoleze adepți, este dispus să distrugă tot ce s-a realizat în ultimii 20 de ani. Veți spune că acestea sunt opinii subiective și că este prea devreme pentru concluzii... Nu vă contrazicem. Nu noi! Părinții însă o fac! Și, îngrijorați de haosul instituit de noua direcțiune au depus luni, 18 septembrie 2017, un memoriu la Inspectoratul Școlar în care reclamă faptul că elevii sunt obligați să stea la școală între 8 și 9 ore zilnic! Adăugați la acest aspect și decizia de a muta elevii claselor primare într-un corp de clădire fără toalete și aveți o primă imagine de început de an a unui liceu scăpat definitiv de sub control. În plus, vă informăm că una dintre primele decizii ale lui George Petre a fost aceea de a achiziționa cu modica sumă de 800 de lei un soft care să genereze orarul profesorilor. Nu știm dacă e mult sau puțin, dacă suma e plătită lunar ori dacă cea care a recomandat achiziția a primit drept bonus și o catedră... Dar nici nu credem că mai contează! Războiul e abia la început...

Gheorghe Petre are venituri de 115 mii de lei anual
Nu toți avem amante, nepoți, neamuri sau pile la Finanțe să ne angajăm copilul, că acolo salariul e mare și munca o fac ăia care știu! În cazul lui Gheorghe Petre însă sunt posibile multe... În general, știe de pe vremea când era inspector general școlar că profesorii pot fi supuși ca oile dacă ai niște câini de nădejde... Și el are, că doar nu degeaba a adus-o pe doamna Mitrea la Consiliul Profesoral de la Liceul de Arte. Revenind... Ni se pare prea mult pentru că Gheorghe Petre deja are... Potrivit declarației sale de avere, câștigă aproape 53 mii de lei anual în calitate de director al Muzeului Agriculturii, peste 22 mii de lei ca pensionar, vreo 12 mii de lei din stipendiile oferite de Uniunea Artiștilor Plastici și aproape 29 mii de lei din orele pe care i le suplinește fiul sau soția la Liceul de Arte. Și-atunci, domnule director Gheorghe Petre? Qui prodest? Ei, bine, la întrebarea asta naivă se pare că vor răspunde curând instituții abilitate ale statului... Căci, spun surse mai bine informate decât noi, Gheorghe Petre este dezgustat de bugetul derizoriu de la Muzeu și visează la unul mai mare, demn de trecutul său. Iar cel al Liceului de Arte ar reprezenta un start bun. Că tovarășul Cioboată n-a fost în stare de nimic, degeaba i-au trecut atâția bani prin mâini...

Drept la replică
În urma publicării de către ziarul «Independent» a articolului din 20 septembrie 2017-pagina 10, cu titlul «Scandal intern la Liceul de Arte din Slobozia», conducerea acestei instituții vă solicită publicarea următorului drept la replică, în conformitate cu Legea presei (Codul deontologic al ziaristului) și Codul audiovizualului-art 50 2). Considerăm că articolul apărut în ediția de miercuri, 20 septembrie 2017, în ziarul «Independent» a încălcat principiul audiatur et altera pars și nu reflectă cu obiectivitate realitatea acestui moment din instituția la care faceți referire, mai mult, lezează intenționat imaginea prestigioasei instituții școlare, a corpului profesoral care își desfășoară activitatea instructiv-educativă la acest liceu, a elevilor și a tuturor celor implicați în acest proces. În baza dreptului la replică, vă solicit să dați publicității în ediția viitoare a ziarului dvs. următorul text:
STIMATĂ REDACȚIE,
Domnul profesor doctor George Petre a fost numit director în urma unui concurs național, în care l-a devansat pe fostul director, dl Cioboată Dumitru, ce deținea această funcție de 23 de ani. La acest concurs se putea înscrie oricare profesor din cadrul Liceului de Arte «Ionel Perlea», iar rezultatele sunt publice și de necontestat. Aspectele la care faceți referire nu sunt reflectate obiectiv, încălcând principiul audiatur et altera pars deoarece nu s-a solicitat un punct de vedere oficial și nu a fost intervievat niciun profesor sau elev. Dorim rectificarea publică a următoarelor afirmații care lezează grav imaginea instituției școlare:
-softul educațional la care faceți referire nu a fost plătit din fonduri publice, în acest sens putând fi verificată evidența contabilă, fiecare școală având obligația să dețină aplicația necesară întocmirii orarului
-orarul la care faceți referire este provizoriu, ca în toate școlile, având în vedere calendarul mobilității cadrelor didactice
-Regulamentul de Ordine Interioară în vigoare, aprobat de vechea conducere, precizează la art. 11 că orarul trebuia întocmit până la 1 septembrie, aspect ce nu poate fi imputat noii conduceri care a încercat să remedieze o situație ce intră în sarcina conducerii anterioare
-decizia de a muta clasele pregătitoare în alt corp este legală și aprobată de Consiliul Profesoral, deoarece metodologia prevede condiții pe care actuala conducere le respectă obligatoriu, luându-se măsurile necesare rectificării situației anterioare datei de 1 septembrie 2017
-înregistrările audio la care faceți referire sunt ilegale și lezează imaginea publică a tuturor participanților la Consiliul Profesoral care nu și-au exprimat acordul în acest sens
-acuzațiile că profesorii nu mai intră la ore, că liceul e scăpat definitiv de sub control și că s- au primit bonus catedre sunt tendențioase, incitatoare, ca și titlul și amenințările din finalul acestui articol, aducând atingere intereselor învățământului, ale elevilor și ale profesorilor acestei renumite instituții. Vă asigurăm că procesul instructiv-educativ se desfășoară normal și condamnăm orice încercare de a-l destabiliza din motive incompatibile cu demnitatea, respectul și responsabilitatea față de elevii acestei școli. Actuala conducere și profesorii sunt onorați că dati atenție liceului și înțeleg că uneori, aceasta este singura posibilitate de atac la adresa competenței cadrelor didactice și a elevilor care obțin rezultate de invidiat, însă vă recomandăm să prezentați opiniei publice aspecte fundamentate, nu presupuneri, respectând consultarea mai multor surse, dând dovada de profesionalism și de obiectivitate.
LICEUL DE ARTE «IONEL PERLEA»
Str. Mihai Eminescu, nr. 3, telefon: 0243/234.430
e-mail [email protected]

26 Septembrie 2017, 11:10 (84699 vizualizări - 183 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber
Femeie bătută cu bestialitate în incinta unui motel din Slobozia
Scandal pentru banii CNI în șantierul creșei «nZEB» din Slobozia

Comentariile cititorilor:


LEONARDO DI CAPRIO:
(10 Octombrie 2017, 16:06)
ce va mai certati pe aci, dar va scapa lucrurile importante...sa schimbe domnule legea educatiei in care e prevazuta birocratia asta cu decontarea navetei, sa dea copiilor retroactiv-in cei 20 de ani-drepturile si despagubiri morale pt discriminare.n-a carait nimeni pana acum, ce bine era!!!aia care latra, latra la luna, cum au facut dintotdeauna.si ce bine era....ce anchetari si decontari, daca era asa bine/?ce consilieri locali, daca le e asa de bine??transport de congo, aia trebuie slobozenilor care au votat cu paharul in mana
Vasile Ionuț:
(10 Octombrie 2017, 15:37)
Se duce și liceul ăsta! Pedagogicul și renumitul Colegiu sunt în comă demult. Dumnezeu să-i ierte!
@@@@@@!:
(10 Octombrie 2017, 14:30)
Domnule, @@direcțiunea (lasule!) nu vorbești unde trebuie! Du-te direct, acționează, audiențe...Viteaz de slobozia (cu s mic!)!!!!!!! De lătrat suntem scârbiți.
@@directiunea:
(10 Octombrie 2017, 12:44)
NU AM INVINOVATIT SCOALA!
Am spus sa asigurati transportul elevilor asa cum se procedeaza pentru cei din cartierul Bora (daca era invers era discriminare...) Ar fi culmea sa acuz noua conducere pentru ceva ce nu s-a facut de ani de zile de catre conducerea anterioara! A fost numai o SOLICITARE!
Cat despre procedura de obtinere a legitimatiei de transport, a fost o propunere de a gasi solutii de debirocratizare (se cer lunar: adeverinta de la scoala din care sa rezulte faptul ca solicitantul legitimatiei este elev, copie certificat nastere elev, copie buletin parinte...si asta in fiecare luna, in fiecare an!) Gasiti o modalitate impreuna cu Primaria si firma locala de transport astfel incat sa nu mai fie nevoie de zeci de hartii pentru fiecare elev, de zeci de drumuri la scoala si la sediul firmei de transport. Transmiteti un mail cu situatia elevilor/scoala si il actualizati cand este cazul; iar Primariei ii voi adresa o solicitare sa scaneze documentele de identitate pentru a nu mai fi nevoie sa consumam atata hartie lunar si costuri cu copiatul actelor!
P.S. pana iti elibereaza firma de transport legitimatia, 2, 3 zile, copilul plateste biletele! (e vina firmei de transport, nu a scolii, in ideea ca mai citesc pe aici si consilierii locali, care in acord cu legea - din CONGO -, mai au si calitatea de administratori la firma locala de transport). De aceea AM SOLICITAT TRANSPORTUL CU MICROBUZUL SCOLAR, deoarece nu am asteptari sa se imbunatateasca conditiile de transport in comun in slobozia (cu s mic).
Din Țăndărei:
(9 Octombrie 2017, 16:23)
direcțiunea actuală nu va rezista!! Liceul respectiv este titanicul în derivă.
Sapa și Lopata:
(9 Octombrie 2017, 16:17)
Se sapă pentru un metrou până la Sl. Nouă! Se sapă unul pe altul, nu numai în școli. Când Directorul este prost, nici CA nu poate fi altfel! Spune-mi cu cine conduci, ca să-ți spun cine ești! Corect?
@@directiunea:
(7 Octombrie 2017, 16:21)
deja se lucreaza in acest sens..se cauta o solutie , desi copii navestisti la Sl. Noua nu sunt doar incepand cu acest an scolar. la fel de corect ar fi sa va adresati celor care nu asigura transport corespunzator, nu cred ca tot scoala e vinovata de acest aspect.
@DIRECTIUNEA:
(3 Octombrie 2017, 15:10)
NU ma intereseaza disputele pe functii!
MA intereseaza siguranta copilului!
Asigurati transport cu microbuzul scolar si pe ruta Slobozia Noua asa cum se procedeaza pentru cartierul Bora.
Transportul in comun cu maxi-taxi de la firma locala reprezinta o bataie de joc "in forma continuata" la infinit... intervale orare mari 30 minute, sunt foarte aglomerate, copii nu se pot urca si sunt nevoiti sa mai astepte alte 30 minute de regula. Vara este foarte cald pentru ca nu dau drumul la aerul conditionat (fac economie).
Desi suntem in era digitala (de ceva vreme) ar trebui sa conveniti cu primaria si firma locala de transport astfel incat sa nu mai fie nevoie ca parintii/elevii sa solicite LUNAR adeverinte de la scoala in vederea obtinerii legitimatiei de transport. Astept un raspuns public la aceasta solicitare
Directorul unei institutii trebuie sa fie un Manager in slujba tuturor!
Ochiul din umbra:
(2 Octombrie 2017, 22:07)
Schimbarea lui Cioboata este bine venita! A condus liceul 23 de ani dupa un singur principiu: "Cine poate oase roade"! De aceea asa i-a ramas si numele printre profesori, directorul "cine poate oase roade" si asta pentru ca la orice intrebare raspundea "cine poate oase roade"!
Succes!:
(2 Octombrie 2017, 16:54)
Școlile din Slobozia au nevoie de educatori, învățători și profesori! De rasă pură! Acum sunt corcituri, mai mulți maidanezi!
Noi:
(2 Octombrie 2017, 14:24)
@anticorupția. Ești ,,șobolanul,, care a înregistrat? Vezi că te linșează pisicile de la noi!
Anticoruptia:
(1 Octombrie 2017, 22:48)
De aceea, in timpul saptamanii, laborantul isi ascundea masina in garaje diferite din Slobozia, sa nu fie vazuta!!!
Dan:
(29 Septembrie 2017, 16:30)
Ce anume cer vitejii de la ARTE? E cam târziu...verticalilor!
Cerere degeaba:
(29 Septembrie 2017, 16:28)
@ anticor. Ceri mata, dar ceri degeaba! Dacă S-ar lua după toate cerințele nebunilor de pe-aici, ar fi bine! CERE mata oficial ce vrei să ceri. Și eu cer să se astupe gropile. Sigur mâine se vor astupa?!
pt anticoruptia:
(29 Septembrie 2017, 13:07)
da, da, vezi sa nu! daca era asa, sesiza cineva de ani de zile.nu vezi ca tipa ca din gura de sarpe tot cei care promoveaza coruptia? oamenii de bunsimt isi vad de treaba lor si isi rezerva dreptul de a fi scarbiti de astfel de caractere

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
194 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

Accidente la Coșereni, Scânteia și Urziceni

În dimineața zilei de sâmbătă, 5 octombrie a.c., în jurul orei 7,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2, în localitatea Coșereni. Î ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2024, 10:25
(2050 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Lemne confiscate de polițiști

Joi, 3 octombrie a.c., pe raza localității Mărculești, polițiștii au depistat în trafic un tânâr de 27 de ani, din județul Argeș, în timp ce transporta cu o autoutilitară material ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:20
(1054 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Un tânăr de 21 de ani, domiciliat în Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic de polițiști având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Î ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 14:00
(3666 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele

Joi, 3 octombrie 2024, polițiștii au efectuat o razie în localitățile Urziceni, Bărbulești și Jilavele. Oamenii legii au legitimat 413 de persoane, au fost verificate 345 de autoturisme și au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 13:40
(2148 vizualizări - 2 comentarii)


DSVSA Ialomița: Modificări legislative privind desfășurarea activității de către farmaciile veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează crescătorii de animale de pe raza județului Ialomița, precum și administratorii farmaciilor veterinare, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 12:50
(2641 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Câmpului din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Câmpului din localitatea Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:55
(6008 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Marți, 8 octombrie 2024, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia organizează vernisajul expoziției «Chipuri de țăran». Evenimentul are loc în sala mare a instituției, încep ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2024, 11:50
(3189 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale în trafic pentru verificarea transporturilor de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului că, la momentul actual, sunt permise mișcările de ovine/caprine ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 16:00
(1257 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Reprogramare lucrare Cartier Buliga/Fetești pentru vineri, 4 octombrie 2024!

Din cauza unor probleme de ordin tehnic, lucrările periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești se reprogramează pentru ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2024, 09:20
(2329 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Urziceni: Fetiță de 4 ani, găsită de polițiști la scurt timp după ce a fost dată dispărută

Marți, 1 octombrie a.c., în jurul orelor 18,30, polițiștii din Urziceni au fost sesizați, prin 112, de către o femeie din Urziceni, cu privire la faptul că nepoata sa de 4 ani s-ar fi pierdut din ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 15:05
(3642 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Procedură de anulare a obligațiilor fiscale

 Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că a fost publicat Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5521/16 septembrie 2024, pentru aprobarea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:35
(4254 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga/Fetești!

Joi, 3 octombrie 2024, se vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/municipiul Fetești. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2024, 11:20
(1376 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare profilactică împotriva turbării

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de carnasiere domestice că, în perioada 01.10.2024-31.12.2024, se desfașoară campania de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 16:40
(3632 vizualizări - 1 comentariu)


ANAF: Seminarii web dedicate facilităților fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează seminare web dedicate facilităților fiscale prevăzute ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2024, 10:40
(1208 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,07 milioane de lei, în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-august 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 14:45
(4413 vizualizări - 0 comentarii)


Chatbotul RAReș, disponibil pe site-ul Registrului Auto Român 

«Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului sau cum să obții o ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 13:55
(2810 vizualizări - 0 comentarii)


Albești: Incendiu la o șiră de paie

Duminică, 29 septembrie 2024, în jurul orelor 20,50, trei echipaje operative din cadrul Detașamentui de Pompieri Slobozia au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:45
(1611 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Albești incendiu


Accidente la Dridu și Căzănești

Accidente la Dridu și Căzănești

În dimineața zilei de sâmbătă, 28 septembrie a.c., în jurul orei 5,50, pompierii din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe raza localității Dridu, în eveniment ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2024, 12:40
(5481 vizualizări - 0 comentarii)


Scandal în plină stradă între familiile de romi din Țăndărei

Polițiștii au intervenit în forță vineri, 27 septembrie 2024, după ce două familii de romi s-au luat la bătaie în apropiere de centrul orașului Țăndărei. Se pare că scandalul ar fi izbucnit ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 19:00
(6595 vizualizări - 5 comentarii)


Razie a polițiștilor în localitățile Ion Roată, Balaciu și Sălcioara

Joi, 26 septembrie 2024, polițiștii au organizat o acțiune de amploare pe raza localităților Ion Roată, Balaciu și Sălcioara. Oamenii legii au legitimat 119 de persoane, au verificat 88 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:20
(2998 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan având dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii ialomițeni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un conducător ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 14:00
(2012 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,53%, rata șomajului în luna august 2024

La sfârșitul lunii august 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4399 de șomeri (din care 2125 de femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2024, 10:30
(3343 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Începe o nouă ediție a «Salonului Anual de Carte»

Marți, 1 octombrie 2024, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» va deschide oficial porțile «Salonului Anual de Carte», ediția 2024, în incinta Galeriilor «Arcadia ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2024, 11:10
(3227 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,038 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-august 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 31 august 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al Statului în sumă ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:25
(4561 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Urziceni, la volan cu permisul suspendat

Polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru verificări un vehicul condus ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:15
(1590 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Braconaj piscicol

Politiștii din Urziceni au depistat duminică, 22 septembrie a.c., în comuna Borănești, doi bărbați, de 56 și 65 de ani, care ar fi pescuit ilegal, folosind două unelte de pescuit confecționate ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 16:10
(955 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controlul clasic pe teren-Campania 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează opinia publică că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 14:55
(1502 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Protopopiatul Slobozia: O nouă acțiune de donare de sânge

Marți, 24 septembrie 2024, Protopopiatul Slobozia a organizat o acțiune de donare de sânge în cadrul Campaniei naționale «Donează sânge! Salvează o viață!», inițiată și ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 11:05
(1364 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:50
(936 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează crescătorii de ovine și caprine de pe raza județului cu privire la stabilirea unor măsuri suplimentare pentru controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2024, 10:25
(1566 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...