Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

«Îmi doresc din tot sufletul victoria cu Roman!»

Handbal, HCM Slobozia, antrenor Gheorghe Covaciu

«Îmi doresc din tot sufletul victoria cu Roman!»

Înfrângerea rușinoasă cu Brăila a atras după sine ruperea înțelegerii dintre HCM Slobozia și antrenorul Dumitru Muși. În locul acestuia, la conducerea tehnică a echipei a fost instalat Gheorghe Covaciu. Antrenorul de 60 de ani care în urmă cu 5 sezoane juca în Liga Campionilor cu «U» Cluj a fost anul trecut pe banca tehnică a celor de la CSM Roman. Buzoian prin origine și băimărean prin adopție, Gheorghe Covaciu a venit la Slobozia pentru a aduce echipa pe unul dintre primele 10 locuri, așa cum reiese și din interviul pe care ni l-a acordat la scurt timp după preluarea echipei.
-Domnule profesor, discuțiile cu cei de la Slobozia au durat practic cateva ore. Ce v-a făcut să luați așa repede hotărârea de a prelua HCM-ul?
-Pentru mine este o provocare! Am avut o scurtă discuție telefonică cu domnul președinte Goidea, după care, profitând de faptul că eram într-o vizită în Buzău, orașul meu natal, ne-am întâlnit și ne-am înțeles ca eu să preiau conducerea tehnică a HCM Slobozia, contractul întinzându-se până pe 31 mai anul viitor...
-În general, ați pregătit echipe angrenate în marea performanță: Cluj, Roman sau chiar Ploiești! E mai greu cu o echipă care luptă pentru evitarea retrogradării?
-HCM Slobozia este o adevărată echipă de primă ligă. Suntem în al patrulea sezon aici, chiar dacă în ultimii 3 ani s-a evitat retrogradarea la baraj... Eu am venit să ajut ca anul acesta să evităm barajul! Prin urmare, obiectivul este o clasare în primele 10 echipe ale Ligii Naționale. Sper ca eu și fetele să demonstrăm că suntem capabili de această performanță.
-Handbalistele de la Slobozia vă sunt, în totalitate, eleve în premieră. Care ar fi primele concluzii despre lotul nostru?
-Prea multe nu vă pot spune. Le-am cunoscut pe fete, le-am testat parametrii fizici, iar de luni am intrat în sală pentru lucrul cu mingea. Mă voi exprima ulterior cu privire la potențial sau eventuale posturi deficitare. Deocamdată avem în față pauza competițională, pe care o vom acoperi prin antrenamente în sală și două meciuri amicale, jucate vineri și sâmbătă la Brăila. Pe 7 octombrie 2017 jucăm acasă cu CSM Roman și îmi doresc din tot sufletul să pornim cu dreptul, printr-o victorie...
-Veți colabora cu preparatorul fizic Marius Milea. Vor apărea și alte nume în conducerea tehnică?
-Până în iarnă nu vor apărea noutăți nici în lot, nici pe banca tehnică. Din iarnă vom face unul sau două transferuri care să ne ajute în îndeplinirea obiectivului și este posibil să apară noutăți și pe bancă.

27 Septembrie 2017, 18:05 (3850 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Oana Chitacu, noul antrenor secund al handbalistelor senioare
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 12 Aug 2026
241 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiune a Poliției în zona Țăndărei

Miercuri, 9 martie, timp de două ore, după-amiaza, polițiști din Țăndărei, în colaborare cu jandarmii din localitate, au desfășurat o acțiune atît în oraș cît și pe raza comunelor limitrofe, scopul principal ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:30
(7719 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Patron cercetat pentru evaziune

Administratorul unei societăți comerciale din Fetești este cercetat penal pentru evaziune fiscală. Bărbatul a fost depistat de polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din localitate neînregistrînd ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:28
(9085 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Țăndărei

Incendiu la o casă din Țăndărei

Casa unui cetățean din Țăndărei s-a aprins, miercuri, 9 martie, după ce un televizor aflat sub tensiune a generat flăcările. Flăcările au fost stinse de pompierii militari din localitate după mai bine de ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:22
(8279 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: I-au confiscat arma

Polițiștii ialomițeni au confiscat o armă de tir cu aer comprimat de calibru 5,5 mm. Arma și alte 232 de diaboluri erau deținute fără drept de un bărbat, de 59 ani, din localitatea Sudiți. Individul a primit ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:17
(11659 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți armă


Fetești: Beat la volan

De 8 Martie, aproape de miezul nopții, la Fetești, polițiștii au prins un șofer băut la volan. Bărbatul de 33 ani conducea o mașină pe strada Călărași din localitate și, fiindcă mirosea a alcool, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:16
(8529 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Marți, 8 martie, polițiștii din Urziceni în colaborare cu agenții posturilor din Borănești și Ion Roată au executat pe raza mai multor localități a acțiune pe linia mandatelor de executare a pedepsei. ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:16
(7382 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Șofer» fără permis

Un bărbat de 28 ani din Urziceni a fost prins de polițiștii din localitate în timp ce conducea o mașină deși nu avea permis de conducere. Individul a fost depistat miercuri, 8 martie, conducînd o mașină ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:15
(6902 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 35 de persoane depistate muncind «la negru» la un singur angajator!

«Prin Hotărîrea nr. 1024/2010, a fost arobată Strategia națională privind reducerea incidenței muncii nedeclarate pentru perioada 2010-2012, precum și Planul național de acțiune pentru implementarea Strategiei ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 16:00
(12980 vizualizări - 6 comentarii)


Ialomița: Rata șomajului, în scădere

Cel puțin așa susțin reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița în ultima informare dată publicității. Astfel, potrivit datelor statistice, la sfîrșitul lunii februarie 2 ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 15:52
(10957 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Medalion aniversar Petre Dulfu»

În organizarea Bibliotecii Județene «Ștefan Bănulescu» și a Școlii nr. 3 Slobozia, joi, 10 martie, de la orele 12.00, va fi organizat evenimentul «Păcală-Medalion aniversar Petre Dulfu». Astfel, pe lîngă ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 15:06
(12402 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Spectacol «Prețuire Femeii»

Urziceni: Spectacol «Prețuire Femeii»

Miercuri, 2 martie 2011, s-a desfășurat ediția a VII-a a evenimentului «Prețuire Femeii», spectacol dedicat Zilei Internaționale a Femeii. Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Urziceni în colaborare ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 13:54
(12284 vizualizări - 0 comentarii)


«Târgul Mărțișorului», organizat de Protopopiatul Urziceni

«Tîrgul Mărțișorului», organizat de Protopopiatul Urziceni

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 27 februarie-1 martie 2011, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a evenimentului «Tîrgul Mărțișorului ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 13:36
(11035 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Plăți anticipate aferente trimestrului I

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita informează contribuabilii persoane fizice organizați ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care realizează venituri ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 13:28
(9405 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Flori de la Poliția Rutieră

Slobozia: Flori de la Poliția Rutieră

Cu ocazia zilei de 8 Martie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, în colaborare cu BCR Asigurări au oferit flori femeilor ce s-au aflat la volan. Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 13:20
(9642 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate. ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2011, 19:00
(5769 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 160 de infracțiuni «vînătorești» și 28000 articole pirotehnice confiscate

La mijlocul săptămînii precedente, polițiștii ialomițeni au oferit publicității rezultatele acțiunii «Cinegetic 2010», acțiune ce a avut drept scop aplicarea prevederilor legale în domeniul cinegetic și ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2011, 08:42
(10397 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Două accidente, două victime

Duminică, 6 martie, pe șoselele ialomițene s-au produs două accidente rutiere în urma cărora două persoane au fost rănite.
Primul incident s-a produs într-un sens giratoriu din localitatea Urziceni. ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:13
(9902 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Prins în flagrant la furat din podul unei case

Un bărbat de 49 ani din Manasia a alertat polițiștii din Urziceni susținînd că a prins în flagrant un individ ce încerca să fure mai multe bunuri din podul vecinului. La fața locului, polițiștii au identificat ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:12
(9853 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Fetești: Delapidare la o firmă și furt de capace de canalizare

Vineri, 4 martie, polițiștii feteșteni au organizat o acțiune în localitate, în cadrul căreia au legitimat 120 de persoane, au controlat 90 de autovehicule, au constatat 6 infracțiuni și au aplicat aproximativ ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:11
(11352 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Vînători de guguștiuci

O armă de tir cu aer comprimat de calibru 4,5 mm și 42 de diabolduri, aceasta este ultima captură a polițiștilor Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Arma era deținută fără drept de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:11
(14731 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Turc prins cu mașina neînmatriculată

La sfîrșitul săptămînii precedente, în perioada 4-6 martie, polițiștii ialomițeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră au intensificat controalele în zona municipiului Urziceni și a comunelor ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:10
(8623 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă

Polițiștii slobozeni au organizat vineri, 4 martie, acțiuni în scopul de prevenire a criminalității stradale, dar și asigurarea ordinii și liniștii publice. Acțiunea, desfășurată în intervalul orar 13. ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:09
(10673 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de 68000 lei pentru șoferii indisciplinați

340 de amenzi, 5 certificate de înmatriculare retrase și 9 permise reținute, sînt pe scurt, rezultatele acțiunilor de sfîrșit de săptămînă ale polițiștilor ialomițeni. Astfel, peste 120 de conducători auto ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:09
(9196 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Bunuri din confiscări, scoase la vînzare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele juridice interesate că sînt oferite spre vînzare firmelor mai multe bunuri devenite proprietate privată a statului, respectiv confecții ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 16:31
(13767 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Elicopter SMURD pentru victima unui accident rutier

Ialomița: Elicopter SMURD pentru victima unui accident rutier

Un bărbat de 39 ani a fost preluat de un elicopter SMURD după ce a fost victima unui accident rutier. Incidentul s-a produs duminică, 6 martie, cînd bărbatul aflat la volanul propriei mașini a intrat într ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 16:24
(8565 vizualizări - 0 comentarii)


CCIA Ialomița: Invitații la expoziții în Republica Moldova

În perioada 16-19 marie 2011, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița organizează o misiune economică în Republica Moldova, respective la Chișinău, pentru vizitarea expozițiilor specializate ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 16:18
(9845 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Au furat calea ferată!

Patru ialomițeni sînt în prezent cercetați penal după ce au fost prinși de jandarmi furînd șine de cale ferată. Indivizii au fost depistați încă de la primele ore ale dimineții de joi, 3 martie. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2011, 16:22
(9284 vizualizări - 0 comentarii)


Instruire gratuită pentru angajații ANAF

«Agenția Națională de Administrare Fiscală anunță organizarea în data de 7 martie 2011, la sediul Agenției, a conferinței pentru închiderea oficială a proiectului cu titlul „Îmbunătățirea abilităților tehnice ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2011, 16:20
(10878 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 66 de locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Ialomița, miercuri, 3 martie, în Ialomița, erau disponibile 66 locuri de muncă vacante. Dintre acestea, două posturi sînt destinate ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2011, 18:44
(14120 vizualizări - 3 comentarii)


ITM Ialomița: Cărțile de muncă, predate angajatorilor

Potrivit unor noi prevederi legale, începînd cu data de 1 ianuarie 2011, carnetele de muncă nu vor mai exista. Vechimea în muncă pînă la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă, urmînd ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2011, 18:42
(10104 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...