Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Unirea Slobozia, grupa 2005

Fotbal, Unirea Slobozia, juniori

Unirea Slobozia, grupa 2005

bonus: Denis Dragomir, omul cu golul; Alin Popa, pur și simplu om de echipă

În sezonul 2022 sau 2023, sau poate chiar mai devreme, o parte dintre acești puști ar putea evolua în echipa mare a Unirii. Până acolo însă e cale lungă, iar antrenorul Ion Ionescu îi ține în priză prin partide de pregătire. La finalul săptămânii trecute au învins echipa similară a orașului Amara și urmează să joace cu Atletic Călărași. Noi continuăm să vă prezentăm speranțele Unirii din generația 2005.

Denis Dragomir, omul cu golul
De mic i-a plăcut sportul, a încercat mai multe discipline, dar în final s-a axat pe fotbal, avându-l drept exemplu pe fratele său care actualmente evoluează la juniorii FCSB. Are doar 12 ani, dar se remarcă prin înălțimea de 1,70 m și maturitate: «De când am început să joc fotbal nu am avut idoli. Nu cred în supraoameni sau superfotbaliști, dar mi-a plăcut ambiția de a fi lider a lui Neymar și sper să reușească, așa cum și eu îmi doresc să fiu fotbalist și să evoluez pe marile arene ale lumii!». Denis este atacantul grupei 2005 și, prin urmare, omul responsabil cu golul. Îl recomandă viteza de reacție, șutul și, firește, lovitura de cap. Suficiente atribute pentru a ataca o carieră de fotbalist în bătaia blitzurilor.

Alin Popa, pur și simplu om de echipă
«Am început la bunici la Topoloveni și credeam că fotbalul reprezintă doar șutul la poartă. Pe atunci îmi plăcea Messi, dar nici nu știam cum arată. L-am bătut pe tata la cap vreo două luni să mă dea la fotbal și, în cele din urmă, a cedat. Am găsit aici o mare pasiune și niște colegi deosebiți!». Alin Popa este acel copil cu care, pur și simplu, îți este drag să vorbești. Joacă mijlocaș la închidere și este conștient de responsabilitatea pe care o implică acest post. «Am fost și atacant! Dar nu mi-a plăcut... Îmi place să creez și să recuperez mingi, să ajut echipa!». E om de echipă și la fotbal, și la școală, unde este elev de nota 10. El și-ar dori să fie medic, iar noi l-am vrea și fotbalist. În mod sigur ar avea ce arăta în meciuri. Și ce ar spune la finalul lor...

1 Octombrie 2017, 14:15 (5394 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Grupa 2014 a câștigat «Țăndărei Cup»
«Cupa Crăciunului», bucuria micilor fotbaliști

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
262 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

La acțiunile de miercuri, 12 ianuarie a.c., aproximativ 90 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au desfășurat activități de verificare pentru respectarea măsurilor de ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 15:50
(2680 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 48 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 13 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19953, fiind înregistrate 48 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 15:35
(3130 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fetești!

RAJA Constanța va executa vineri, 14 ianuarie 2022, devierea unui tronson din conducta de alimentare cu apă potabilă, cu diametrul de 250 mm, de pe strada Călărași din Fetești. În vederea realizării acestor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2022, 13:25
(6564 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni rutiere

În după amiaza zilei marți, 11 ianuarie a.c., în jurul orelor 16,30, polițiștii din Urziceni au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe raza municipiului Urziceni. La volanul acestuia a ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 17:15
(1625 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Peste  80 de polițiști, împreună cu jandarmi, polițiști locali și pompieri au acționat, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 17:05
(2379 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 41 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 12 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19905, fiind înregistrate 41 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 15:40
(1819 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,489 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița-Activitatea de Inspecție Fiscală au efectuat, în luna decembrie 2021, mai multe controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 14:40
(6933 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data 31 ianuarie 2022 inclusiv, se depun cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor, aferent ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 12:45
(11560 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: 30 tone de furaje, mistuite de flăcări

Orezu: 30 tone de furaje, mistuite de flăcări

Marți, 11 ianuarie a.c., în jurul orelor 13,55, pompierii Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs în gospodăria unui cetățean din satul Orezu. Trei echipaje de salvatori ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 12:20
(9401 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat «Broșura privind Declarația unică»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2022, 10:25
(5504 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 6 persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării

Luni, 10 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au identificat 6 persoane care au încălcat măsura carantinării la adresa de domiciliu declarată Direcției de Sănătate Publică, precum și 22 de persoane care ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2022, 17:20
(3580 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 54 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 11 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19864, fiind înregistrate 54 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2022, 16:05
(1631 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1 martie 2022, termen limită pentru înregistrarea în SPV

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, începând cu data de 01.03.2022, înregistrarea contribuabililor în Spațiul Privat Virtual (SPV) va fi obligatorie. ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2022, 13:05
(11748 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Rovine și Țăndărei

Luni, 10 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,40, pompierii Gărzii de Intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă a unui cetățean din satul Rovine. ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2022, 12:10
(4274 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Pompierii au salvat un porc căzut în beci

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină la Condeești, la gospodăria unui localnic. La fața locului, pompierii au descoperit un porc căzut într-un beci. ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2022, 12:05
(9540 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 17 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 10 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19810, fiind înregistrate 17 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2022, 15:15
(9930 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Dispărut de la domiciliu

Valea Ciorii: Dispărut de la domiciliu

Polițiștii ialomițeni desfășoară activități specifice pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 59 de ani, care a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Sesizarea a fost făcută de vecinul bărbatului ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2022, 14:45
(3335 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie organizată de polițiști și jandarmi

În zilele de sâmbătă și duminică, 8/9 ianuarie a.c., aproximativ 60 de polițiști din structurile de Ordine Publică și Poliție Rutieră, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune de menținere ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2022, 14:15
(3341 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Țăndărei: Au fugit din spital și s-au ales cu dosare penale

Sâmbătă, 8 ianuarie a.c., Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de personalul Spitalului Orășenesc Țăndărei cu privire la faptul că o persoană depistată pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 a părăsit incinta ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2022, 14:00
(8285 vizualizări - 0 comentarii)


Elevi ai școlilor militare, în practică la Jandarmeria Ialomița

Elevi ai școlilor militare, în practică la Jandarmeria Ialomița

În perioada 7 ianuarie-25 martie 2022, trei elevi din cadrul Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi «Grigore Al. Ghica» Drăgășani și «Petru Rareș» Fălticeni se află la Inspectoratul de Jandarmi Județean ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2022, 11:20
(6748 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziție la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Luni, 10 ianuarie 2022, de la orele 14,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția «PIG A SLAUGHTER STORY». Expoziția este realizată de artiști și elevi ai Liceului de ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2022, 10:50
(4794 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 58 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 9 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19793, fiind înregistrate 58 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2022, 16:20
(3217 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 21 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 8 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19735, fiind înregistrate 21 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2022, 16:10
(6718 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident produs în zona stației de taxare de pe A2

Fetești: Accident produs în zona stației de taxare de pe A2

Un accident rutier s-a produs pe autostrada A2, la stația de taxare. În eveniment au fost implicate două autoturisme, rezultând cinci victime conștiente, din care una încarcerată. La locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2022, 15:30
(5617 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 38 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 7 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19714, fiind înregistrate 38 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2022, 15:45
(1775 vizualizări - 0 comentarii)


deces

deces

Colectivul Consiliului Județean Ialomița
își exprimă regretul și profunda tristețe
pentru trecerea în neființă a mamei
Președintelui Consiliului Județean Ialomița,
Marian Pavel, iar gândurile noastre
se îndreaptă în aceste momente
către familie și toți cei apropiați.
Sincere condoleanțe!
Dumnezeu s-o odihnească în pace!

7 Ianuarie 2022, 15:05


Ograda: Bătrân de 73 de ani, bătut de fiul său

Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat de 47 de ani, din comuna Ograda, care și-ar fi lovit tatăl. Astfel, joi, 6 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2022, 14:30
(5208 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Joi, 6 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate, respectiv ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2022, 14:20
(2140 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 31 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 6 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19676, fiind înregistrate 31 de noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2022, 15:30
(2310 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor sanitare

În ultimele 24 de ore, polițiști ialomițeni au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe ...[citește_toată_știrea]

6 Ianuarie 2022, 15:10
(2509 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...