Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Invazie de păduchi în școlile din Ialomița

Invazie de păduchi în școlile din Ialomița

Organizate la fiecare început de an școlar, obișnuitele controale medicale privind starea de sănătate a elevilor și preșcolarilor au scos la iveală zeci de cazuri de pediculoză. Cele mai numeroase au fost sesizate la Școala Gimnazială «George Vâlsan» din Amara. Deși conducerea unității de învățământ susține că problema a fost rezolvată, profesorii sunt de altă părere. Dascălii precizează că și acum există clase care se confruntă cu această problemă...

Păduchii dau năvală în clase
La fiecare început de an școlar, medicii de familie din localitățile ialomițene sau asistenții din cadrul unităților de învățământ verifică starea de sănătate a preșcolarilor. Și cu fiecare control care se încheie, problemele apar una câte una. Cea mai des întâlnită afecțiune cu care copiii vin la școală este pediculoza. O situație statistică a Direcției de Sănătate Publică Ialomița, dată publicității la două săptămâni de la deschiderea școlilor și grădinițelor, confirmă faptul că în unitățile de învățământ este o adevărată invazie de păduchi. Deși controalele sunt încă în plină desfășurare, până în prezent au fost confirmate aproape 100 de cazuri. «Așa cum menționam și înainte de debutul anului școlar, medicii de familie și cei arondați unităților de învățământ au demarat controalele medicale ale elevilor. Este o măsură obligatorie, care se impune prin lege și care trebuie respectată, așa cum se arată în protocoalele noastre. Într-adevăr, au fost și situații în care s-au descoperit cazuri de pediculoză... Toate se află în prezent sub monitorizarea noastră și copiii au beneficiat de tratamentul corespunzător. Trebuie precizat faptul că aceste cazuri provin din mediile în care copiii trăiesc...» explică situația Mihaela Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Ialomița. Pe lista unităților de învățământ care au înregistrat cele mai multe cazuri de pediculoză la început de an se numără Școala Gârbovi (14 cazuri), școlile din Valea Măcrișului, Dridu, Traian (fiecare cu câte 10 cazuri), Școala Ciulnița (12 cazuri), Școala Valea Ciorii (9 cazuri), Școala Miloșești (8 cazuri), Școlile Sărățeni și Manasia (7 cazuri fiecare).

Eco-Școala cu păduchi
Pe lista unităților de învățământ din Ialomița unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de pediculoză este trecută și Școala Gimnazială «George Vâlsan» din orașul Amara. Anul acesta unitatea a câștigat titlul de Eco-Școala, datorită programelor educaționale privind protecția mediului înconjurător pe care le-a demarat. Valoarea acestei distincții este insignifiantă dacă privim statistica Direcției de Sănătate Publică Ialomița. Astfel, potrivit DSP, primele controale medicale efectuate la Școala Gimnazială  «George Vâlsan» Amara au scos la iveală faptul că în aproape jumătate din clasele instituției au fost descoperite cazuri de pediculoză! În total, Școala «George Vâlsan» a raportat 15 cazuri. Au fost situații când s-au semnalat și câte 3 cazuri într-o singură clasă. În ciuda statisticilor, conducerea școlii susține că problema este rezolvată. «Am avut o problemă, dar ea a fost remediată imediat ce cazurile au fost depistate... Copiii au beneficiat de tratamentul corespunzător, iar acum s-au întors la școală. Pot să vă spun că acum nu mai este niciun pericol pentru nimeni!» ne-a declarat Elena Mitran, directorul Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara. Nu de aceeași părere sunt însă și profesorii din cadrul aceleași unități de învățământ. Sub protecția anonimatului, unii dintre dascăli precizează că problema păduchilor încă persistă în clase. «Nu s-a terminat nimic! La mine în clasă, ieri, trei elevi am descoperit... Ce să le faci dacă vin nespălați la școală?».

Începe campania de vaccinare Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Sănătății, din octombrie 2017 debutează campania de vaccinare a elevilor. Astfel, primii vor fi elevii de clasa I, în luna noiembrie cei din clasele a IX-a și a X-a, urmând ca în luna decembrie să fie vaccinați elevii de clasa a II-a. Afecțiunile împotriva cărora aceștia vor fi imunizați sunt rujeola, rubeola, oreionul, poliomielita, dar și antitetanos. Medicii fac apel către părinți să înțeleagă importanța vaccinării și să-și dea acceptul în acest sens.

3 Octombrie 2017, 11:15 (6068 vizualizări - 10 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Gore:
(5 Octombrie 2017, 15:32)
MITRAN E. este cea care trebuia înfiptă în ISJ? Nu-i pericol, că acolo sunt deja păduchi mai șmecheri decât cei de la Amara.
Paduche liberal:
(4 Octombrie 2017, 12:07)
@Gigi....Daca nu stii sa citesti printre randuri, abtinete de la comentarii deplasate. Era vorba in context de concurenta ordinara a politicianului PADUCHIOS. Nu de apartenenta paduchelui in sine...Anda sten ma cocosatule de dreapta?????
Logică:
(3 Octombrie 2017, 16:38)
Păduchii ies în frunte! În fruntea școlilor ialomițene este inspectoratul școlar! Deci, de unde vi se trage!?
Europa:
(3 Octombrie 2017, 16:34)
Iti dai seama stire de ziar ,,paduchi in scoli" In Spania sunt foarte multi prin scoli si nu mai iese in ziar .Mai bine cumparti soluti si dato gratis parintii !
Traiasca ministrul:
(3 Octombrie 2017, 14:48)
Gratie ministrului Pop,cel care se remarca de fiecare data cand ia cuvantul cu cate o gafa monumentala(si-a "cerut scuze anticipat pt greselile facute pana acum"si, mai nou,"orice elev merita un viitor mai bun decat cel prezent"), pana si paduchii se arata interesati de educatie, luand cu asalt pur si simplu scolile ialomitene.
Saracie mare:
(3 Octombrie 2017, 14:41)
Era atat de sarac incat purecii de pe el erau plini de paduchi..
gore:
(3 Octombrie 2017, 13:45)
E mai ceva ca pe vremea "impuscatului". Cosmetizam orice situatie:" nu e adevarat, dom'ne", "la noi asa ceva ?" etc. Dar de vorba din popor " ca paduchele iese mereu in frunte" , ce ziceti?
Gigi..:
(3 Octombrie 2017, 13:15)
Pt.paduche luberal..Ce jeguri de oameni! Ati politizat pana si păduchii! 'Tiai dracu de romani prosti!!
Pulicimea:
(3 Octombrie 2017, 12:37)
Păduchi în școli sunt și bipezi! Au năvălit păduchii că șobolanii au fost deja adoptați! Mizerie, mon Cher, mizerie! Căutați-i în capete pe toți, nu pe capete! Dacă se înțelege ceva...
Paduche liberal:
(3 Octombrie 2017, 11:43)
Terminati cu prostiile astea liberale!!!! Cum sa fie paduchi in orasul care a dat PRESEDINTELE tuturor europenilor ialomizati? Nu va dat seama la vorba! Astia sunt paduchi liberali,care au menirea sa o deranjeze pe doamna MITRAN, directoare si SOTIE model. Si consilier judetean pe deasupra...presedintelui si al .....hai, gata cu paduchii liberali!!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
236 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Ialomița: Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat

Ialomița: Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat

Pentru luni, 2 august 2021, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat și pentru județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

2 August 2021, 13:05
(3862 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 1 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

1 August 2021, 16:55
(3327 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Sâmbătă, 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2021, 16:25
(2834 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna august

Ministerul Finanțelor emite, începând cu 2 august 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,15%, 3,50% și 3,85%. Titlurile de ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2021, 16:50
(2746 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Vineri, 30 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2021, 16:35
(2430 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură trimestrul I/2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că a început să efectueze plățile aferente ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură, perioada ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2021, 12:35
(4464 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 81000 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 75 evenimente, din care 66 sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 14 infracțiuni și au aplicat 225 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2021, 18:45
(3590 vizualizări - 1 comentariu)


Prevenirea ilegalităților din domeniul pisciculturii, în atenția polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 28 iulie a.c., polițiștii ialomițeni, alături de specialiștii Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, au realizat o amplă acțiune cu scopul de a preveni ilegalitățile comise în domeniul ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2021, 18:40
(5951 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Joi, 29 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2021, 16:40
(2051 vizualizări - 0 comentarii)


Două trenuri s-au ciocnit în Depoul Gării Fetești. Cauza: unul dintre mecanicii de locomotivă ar fi fost băut!

Două trenuri s-au ciocnit în Depoul Gării Fetești. Cauza: unul dintre mecanicii de locomotivă ar fi fost băut!

În seara zilei de miercuri, 28 iulie a.c., două trenuri de marfă s-au ciocnit în zona Depoului Gării Fetești. Unul dintre trenuri transporta fier vechi, moment în care a fost lovit de o altă garnitură, ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2021, 13:35
(11697 vizualizări - 2 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, miercuri, 28 iulie 2021, în intervalul orar 8,00-12,30, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a continuat ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2021, 17:40
(3529 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Miercuri, 28 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2021, 17:15
(3405 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2021, 12:35
(3149 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Mandate de executare a pedepsei, puse în aplicare de polițiști

În cadrul unei acțiuni desfășurată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, oamenii legii au reușit identificarea a doi bărbați, de 28 și 43 de ani, domiciliați în Slobozia, ce se sustrăgeau ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2021, 19:10
(5098 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Marți, 27 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2021, 16:35
(4992 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți Renta Viageră Agricolă campania 2020

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a efectuat plățile sumelor cuvenite sub formă de rentă viageră agricolă aferentă anului 2020. Astfel, marți, 27 iulie 2021, APIA a ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2021, 13:10
(2963 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Luni, 26 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față de ziua ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2021, 16:25
(1987 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de plată pentru Programul Național Apicol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează beneficiarii că Cererile de plată pentru accesarea Programului Național Apicol (PNA) se pot depune până la data de 2 august 2021, inclusiv ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2021, 15:55
(5577 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Manasia

Incendiu la o casă din Manasia

În dimineața zilei de luni, 26 iulie a.c., pompierii Detașamentului Urziceni au fost solicitati, prin 112, să intervină la un incendiu izbucnit la acoperișul unei case din comuna Manasia. 3 echipaje de ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2021, 15:20
(4254 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Movila: Șase persoane rănite într-un accident rutier

Movila: Șase persoane rănite într-un accident rutier

În seara zilei de duminică, 25 iulie a.c., în zona localității Movila, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a șase persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2021, 23:15
(5636 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Movila accident


Orboești: A intrat cu mașina într-un copac

Orboești: A intrat cu mașina într-un copac

Duminică, 25 iulie a.c., în localitatea Orboești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în evenimentul rutier a fost ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2021, 21:40
(5232 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: Niciun caz nou de COVID-19 în județul Ialomița!

Duminică, 25 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 10802, nefiind înregistrat vreun caz nou față ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2021, 17:10
(3569 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 24 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10802, fiind înregistrat 1 nou caz de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2021, 16:40
(2679 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Tovărășia și Urziceni

Accidente la Tovărășia și Urziceni

Pompierii ialomițeni au intervenit vineri, 23 iulie a.c., în cazul a două accidente rutiere petrecute pe raza localităților Tovărășia și Urziceni. În urma evenimentelor au rezultat cinci persoane rănite ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 19:30
(4623 vizualizări - 3 comentarii)


DSVSA Ialomița: 7 focare de Pestă Porcină Africană, identificate pe raza județului

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației că, la data de ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 17:10
(4097 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 23 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10801, fiind înregistrate 3 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 17:00
(2876 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 decembrie 2021, data limită de plată a impozitului specific aferent semestrului I

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabili că, potrivit normelor în vigoare, declararea și plata impozitului specific unor activități, aferent semestrului I 2021, se ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 16:30
(7880 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 26 iulie 2021, termen limită pentru depunerea a 9 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că 26 iulie 2021 este termenul de depunere a următoarelor declarații: Formularele 100, 112, 208, 224, 300, 301, 307, 311, 390 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 16:20
(4303 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Urziceni

Joi, 22 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat o razie de amploare pe raza municipiului Urziceni. Astfel, forțele de ordine au controlat în trafic 295 de autovehicule și legitimat peste 390 de persoane ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 15:30
(4538 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Conducea în stare de ebrietate

Un bărbat de 35 de ani, din Țăndărei, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins în trafic în stare de ebrietate. Acesta a fost oprit pentru un control de rutină în seara zilei de joi, 22 iulie ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2021, 15:20
(2475 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...