Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Proiectele de management ale administratorilor publici, «secretizate»

Proiectele de management ale administratorilor publici, «secretizate»

bonus: Providențialul domn Puia-«Superadministratorul» public al Sloboziei

În ultimul an, edilii administrației locale și județene și-au asumat răspunderea angajării unor oameni în poziții-cheie ale administrației. Numitorul comun al acestor angajări îl reprezintă «proiectul de management». Paradoxal însă, unele dintre aceste proiecte sunt declarate de către șefii instituțiilor «secrete de serviciu». Fie că vorbim de interpretare defectuoasă a legii, fie că vorbim de rea-voință, realitatea este una singură. Aceste proiecte de management sunt publice și reprezintă măsura competenței celor numiți să gestioneze «mai binele» public al orașului sau județului.

Oamenii stăpânirii administrative Primul oficial care și-a asumat riscul numirii unui reprezentant personal într-o funcție publică a fost primarul Adrian Mocioniu, care l-a impus pe Gheorghe Puia în postul de administrator public al municipiului Slobozia. Acestuia i-a urmat Larisa Mihai, pupila administrativă a președintelui Moraru, apoi Mariana Iancu, directorul Spitalului Județean și, recent, Valeriu Roșca, impus tot de către Adrian Mocioniu în funcția de director al DADP Slobozia. Fiecare dintre cei patru nominalizați au ca numitor comun, pe lângă afiliația politică, «proiecte de management». Stipulat clar în condițiile de concurs, acest proiect de management are caracter «secret», în funcție de protejat și de instituție. Astfel, în cazul lui Gheorghe Puia, Primăria Slobozia refuză, ascunsă în spatele corespondenței administrative, să facă public proiectul de management în baza căruia acesta câștigă lunar peste 11 mii de lei. La fel se întâmplă și în cazul Larisei Mihai, care a fost angajată în urmă cu 8 luni de zile în baza unui concurs în cadrul căruia și-a prezentat «proiectul de management» în cadrul interviului. Instituția s-a dovedit însă transparentă în ceea ce privește furnizarea «proiectului de management» al directorului Spitalului Județean, Mariana Iancu. Acesta ne-a fost furnizat fără probleme și va fi prezentat in extenso, într-una dintre săptămânile următoare. În ceea ce-l privește pe Valeriu Roșca, acesta susține că nu are nimic de ascuns, iar corespondența cu Primăria Slobozia pentru «desecretizarea» proiectului său de management este abia la debut.

Tandemul Puia-Mocioniu, studiu de caz Dintre tentativele ziarului nostru de a face publice «proiectele de management» am ales să o detaliem, pentru a exemplifica lipsa de transparență a oficialilor administrației, pe cea care îl vizează pe administratorul public al orașului Slobozia, Gheorghe Puia. După ce, inițial, Compartimentul de Relații cu Presa din cadrul instituției solicită pe 18 septembrie extinderea termenului de răspuns la 30 de zile, în aceeași zi același Compartiment oferă un răspuns stupefiant: «(...) vă comunicăm că nu vă putem pune la dispoziție acest document deoarece autorul nu a fost de acord cu publicarea sa. Documentul solicitat de dumneavoastră este protejat pentru reproducere și redistribuire în conformitate cu prevederile Legii nr. 8 din 1996, privind drepturile de autor și drepturile conexe. Documentul solicitat de dumneavoastră este exceptat de la accesul liber al cetățenilor conform prevederilor HCL nr. 33 din 31.03.2011, fiind inclus în categoria informațiilor a căror publicare poate aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală». Enormitățile debitate în corespondența oficială a Primăriei Slobozia cu ziarul nostru sunt dublate și de către atitudinea publică a tandemului Mocioniu-Puia. În pofida întârzierilor înregistrate în finalizarea lucrărilor de investiții derulate în acest an în Slobozia, cei doi refuză să furnizeze informații publice valide și se complac în declarații inconsistente...

Gheorghe Puia, în urmă cu un an
Singura declarație publică notabilă a lui Gheorghe Puia a fost făcută de acesta în urmă cu un an, într-un interviu găzduit în paginile ziarului nostru. La momentul respectiv, deloc preocupat de «drepturile de autor», acesta creiona 3 direcții de dezvoltare din «proiectul de management»: «În primul rând, interconectarea departamentelor din subordinea Primăriei. Adică eficiență! Ne luptăm cu mentalitatea oamenilor. Eu mă ghidez după următorul principiu: „Nu știi, te învăț, nu poți, te ajut, nu vrei, te oblig!“. Dacă nu merge nici așa, ne despărțim... E simplu! Apoi vreau să realizăm un management al traficului. E prea mult haos, prea multă dezordine... Iar a treia direcție de dezvoltare o reprezintă asigurarea unui cadru instituțional pentru apariția locurilor de muncă. Nu promit 700, cum s-au mai promis... Dar dacă vom reuși să asigurăm cadrul pentru crearea a 200 de locuri de muncă în Parcul IMM, eu voi fi mulțumit...».

 
Providențialul domn Puia 
«Superadministratorul» public al Sloboziei
În timp ce proiectul de management al administratorului public al Sloboziei este protejat de Legea nr. 8 privind drepturile de autor (Doamne, ce scuză jalnică pentru a justifica inexistența unui document, domnule Mocioniu!), Contractul de management al domnului Gheorghe Puia e public. Ne grăbim să profităm de acest paradox administrativ pentru a spicui din acest document incredibil, care îl transformă pe Gheorghe Puia dintr-un angajat oarecare într-un «superadministrator» public!
Drepturi și obligații asumate public Deși neactualizat (între timp, salariul domnului Gheorghe Puia a fost majorat la 11 mii de lei), contractul de management al acestuia, încheiat cu primarul Adrian Mocioniu «în calitate de reprezentant legal al muncipiului Slobozia», reflectă clar beneficiile aduse de acest post înființat special, așa cum am mai precizat, pentru a genera «mai binele» comunității. Astfel, pentru o durată de 4 ani, comunitatea se angajează prin semnătura edilului Mocioniu, să ofere acestuia un salariu de încadrare de 11 mii de lei, la care se adaugă, înțelegem noi, un spor de vechime de 25% și un spor de «condiții deosebite» de 10%. De asemenea, administratorul Gheorghe Puia are dreptul la «repaus zilnic și săptămânal», concediu de odihnă anual, premii și stimulente, dreptul la formare profesională și, «atunci când consideră temeinic și oportun», dreptul de a modifica obiectivele și indicatorii instituției. Rețineți acest din urmă drept, căci vom reveni asupra lui... Și nu vă grăbiți să judecați pripit, căci, pentru toate aceste drepturi, Gheorghe Puia are și obligații. De exemplu, el este acela care coordonează realizarea lucrărilor de investiții și serviciilor publice de interes local «în limitele și competențele date de primar». Tot el este consultantul general tehnic al primarului «efectuând analiza de politici publice, implementând aceste politici și propunând măsurile care se impun pentru respectarea prevederilor legale în regimul construcțiilor pe domeniul public și privat al municipiului». Și lista obligațiilor continuă pe două pagini, dar din lipsă de spațiu, ne oprim aici...
Sarcini de «superadministrator» Contractul de management pălește însă în fața anexei privind «zonele de responsabilitate, obiectivele, indicatorii de performanță, precum și nivelul minim asociat acestora». Potrivit acestei anexe, Gheorghe Puia ar putea obține lejer titlul de cel mai eficient angajat din Ialomița. Astfel, Gheorghe Puia s-a obligat prin contract să asigure «creșterea cu 5% a veniturilor instituției», «să obțină fonduri nerambursabile în valoare de 580 mii de euro pentru finanțarea unui proiect de investiții de interes local» și «să asigure un nivel de satisfacție de 95% pentru serviciile publice aflate în coordonarea sa». Evident sunt numai 3 dintre cele peste 20 de criterii și standarde de performanță stipulate în această anexă. Pentru atingerea lor, Gheorghe Puia este decis să aplice «principii și tehnici moderne de administrație în domeniul serviciilor publice de interes local» și, printre altele, «coordonează activitățile de dezvoltare economică și cele suport aferente mediului de afaceri local, în limita cadrului legal». Însă ceea ce e cu adevărat lăudabil e faptul că toate aceste sarcini și obiective au drept termen scadent sfârșitul anului în curs! În caz contrar, ne grăbim să tragem noi concluzia, Contractul de management poate fi reziliat pentru «neîndeplinirea atribuțiilor» sau «denunțat unilateral de către administratorul public» conștient că nu poate fi plătit la nesfârșit din bani publici fără să facă nimic. Că doar el nu e ales local, ca dumneavoastră, domnule primar, să facă cum îl taie capul, pardon de expresie!

19 Octombrie 2017, 17:45 (6018 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
«Frații» primarului Adrian Mocioniu
PSD cere capul administratorului public Gheorghe Puia!

Comentariile cititorilor:


????:
(20 Octombrie 2017, 16:14)
"proiecte de management" ?? sa fim seriosi ? nici nu invata, nici nu stie, nici nu vrea.........pai....hai sa-l obligam?!
Pui:
(20 Octombrie 2017, 13:16)
Piticotul asta nu e bun de nimic, probabil doar sa si incasese salariul baban
"Supermanului":
(19 Octombrie 2017, 22:24)
Nea Puia, vorba lu'matale: Nu știi, te învățam, nu poți, te ajutam, nu vrei, te obligam! Si noi si, mai ales, legea. Dacă nu merge nici așa, ne despărțim... E simplu!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 21 Oct 2026
220 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

20 Octombrie 2026, 18:35


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(174 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(115 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(609 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(44 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(93 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(118 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(852 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(1941 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1569 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(1856 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1445 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1696 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(1741 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1690 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1181 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2119 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(5858 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(5916 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2559 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2398 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(1882 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2398 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(3063 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(2734 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(2286 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2303 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(2666 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1783 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(2209 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Inhalosedatul în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Maria în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Cetățean în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice alegator în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Madalina în Poliția Locală Slobozia, amenzi pentru «utilizarea necorespunzătoare» a bicicletelor publice Cetățean în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate Bratu în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății Cetatean al orasului în Angajații Urban SA Slobozia, proces colectiv împotriva societății DEUS INTERITUS în Ialomița a înregistrat peste 54 mii de apeluri non-urgente la 112 Andrei în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Ciorex în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» AlexDan în Pensionarii din Ialomița, cu venituri peste 3000 de lei, reclamă reținerea ilegală a contribuției pentru Sănătate apartament 3 camere Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 vilă/complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Kovesi în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Pinochio în Anchetă in rem a Parchetului Județean Ialomița în cazul ADI «Lunca Dunării» Drăguț în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...