Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Amara are administrator public

Amara are administrator public

În timp ce conducerea Școlii Gimnaziale din Amara scandalizează părinții, noul primar Ion Măiță a găsit un înlocuitor pentru fostul administrator public, Larisa Mihai. Numele noului administrator public al orașului este Iuliana Sohodoleanu. Ea obținut 80 de puncte la proba scrisă și 86,42 la interviu...

Primarul face, primarul trage
După modelul predecesorului său, ajuns între timp președinte de județ, noul primar al orașului Amara a organizat un concurs pentru numirea în funcție a unui administrator public. Decizia primarului Ion Măiță de a organiza concursul survine la nici 2 luni de la majorarea ilegală a salariilor din cadrul instituției. Și atunci, și acum, primarul orașului Amara a refuzat să facă declarații publice cu privire la deciziile sale. Surse administrative interne confirmă însă faptul că numirea în funcție a unui nou administrator public marchează o nouă «etapă» a activității primarului Ion Măiță, rămânând însă sub tutela politică și administrativă a președintelui Victor Moraru. Cu toate acestea, președintele Moraru a declarat în cadrul unei conferințe de presă, referitor la modul în care Ion Măiță înțelege să conducă pseudo-orașul: «Puteam fi întrebat, ca unul care a făcut administrație acolo 16 ani... Poate că așa nu s-ar fi făcut atât de multe greșeli!».

Nu e pentru cine se pregătește
Revenind, lupta pentru impunerea unui administrator public la Amara a fost acerbă. Se spune că «alegerea» președintelui Moraru ar fi fost Ionica Băicoianu, fostă angajată a Primăriei Amara, acum transferată la Consiliul Județean... Candidatura acesteia s-a pierdut însă pe drum, în cursa finală înscriindu-se Cezar Vâlcan, fost jurist al aceluiași Consiliu Județean, Iuliana Sohodoleanu, «protejata» viceprimarului Gheorghe Sohodoleanu și un oarecare Andrei Paraschiv, care s-a retras discret înainte de proba scrisă, înțelegând că Primăria Amara funcționează după legile nescrise ale administrației, iar nu după cele scrise. Concursul s-a finalizat pe 18 octombrie 2017, fără incidente, iar contestația depusă de către Cezar Vâlcan nu face decât să statueze rezultatul. Iuliana Sohodoleanu a obținut 80 de puncte la proba scrisă (n. red.: în timp ce Cezar Vâlcan a obținut 75 de puncte) și 86,42 puncte la interviu (n.red.: în timp ce Cezar Vâlcan a obținut 70,77 de puncte).

24 Octombrie 2017, 20:15 (15963 vizualizări - 18 comentarii)

Citiți și:
Larisa Mihai e vicepreședinte. Și Președintele e fericit!

Comentariile cititorilor:


Cetatean :
(16 Mai 2018, 02:12)
Hai gata , lasati comentariile rele si mars la munca , asteptati ajutor social si nu faceti nimic in afara de : sa vorbiti de rau si sa faceti rau altora!!!
Ma-ta:
(16 Mai 2018, 02:09)
Nu va mai dati cu parerea , nu mai fiti subiectivi ! Daca cineva a gresit cu ceva va plati in fata lui Dumnezeu .
Pentru @...:
(19 Martie 2018, 23:08)
Trebuie sa pricepi un lucru: cand devii persoana publica, platita din bani publici,nu te astepta doar la laude. Oamenii au dreptul sa-i critice pe cei care traiesc din impozitele lor. Stiu,nu e drept, mai ales cand esti judecat gresit, dar, daca nu te tine cureaua sa rezisti, schimba-ti locul de munca.
...:
(19 Martie 2018, 22:30)
Doamne ce oameni rai . Nu mai criticati pe altii si vedti-va de ale voastre .
Anonim:
(19 Martie 2018, 22:29)
Ea a plecat de la Amara pentru ca erau niste imbarligaturi urate facute de Moraru si ea nu a vrut sa fie implicata cu nimic si s-a intors pentru ca a fost ales alt primar in locul lui Victor si acele .... chestiiii au plecat cu el .
Anonim:
(12 Februarie 2018, 01:52)
Aveti grija de imbarligaturile voastre nu de ale altora.!
Anonim:
(12 Februarie 2018, 01:50)
Cred ca e foarte urat sa vorbesti asa despre cineva pe care sa nu cunosti ...
...:
(12 Februarie 2018, 01:47)
Iuliana si-a meritat locul . A muncit mult si acum vin roadele cat despre partea cu stat in concediu 6 ani e total gresit iar despre faptul ca a fost in concediu pentru a vinde pepeni e strict ceva personal este alegerea ei daca pleaca in vacanta sau vinde pepeni.
Xxx:
(29 Octombrie 2017, 12:40)
Pai nu era normal sa se reîntoarcă iuliana la Amara? Treburile sau aranjat repede... transfer. .. concurs aranjat ... viceprimar este socrul. .. În comisie primarul. ..apropo o fi legal? Și restul ce mai e de comentat?
Alin:
(29 Octombrie 2017, 11:35)
Poate vine odată Dna sane salveze sane scape de hoți și curve.
ax:
(28 Octombrie 2017, 21:35)
Ma umfla risul! Iulica administrator!? În ultimi 10 ani, 6 a fost în concediu de crestere a copilului si 2 in concedii medicale sa vanda pepeni! În curând o sî vă pun și poze de la o petrecere de Crăciun cu ea în acțiune. Mai avea puțin și-l altoia în public pe unu. Nu spun numele.....persoanî importantî dar toatî Slobozia știe....
Ion:
(27 Octombrie 2017, 14:28)
NISTE HOTI. SI LA AMARA SI LA SLOBOZIA
Florina:
(27 Octombrie 2017, 11:34)
Dupa cum se vede Doamna Baicoianu tinjea dupa Primaria Amara, dar nu se poate asa, pai cum asa, stai acolo linga Moraru, nu ai ales tu sa fii cadina lui ! Scuze dar roata sa intors, tu ai ales, acest lucru. Cit despre Iuliana chiar este o fata desteapta si merita acest post.Ca a plecat di Primarie a fost vina prea fericitului de Moraru care a imprastiat teroare dar si supunere, dar fata desteapta a mers in alta parte si a demonstrat ca poate. Felicitari, meriti tot respectul ! In comparatie cu alte maimute care tijea acest post scuze .
Eu:
(26 Octombrie 2017, 21:57)
Dar de ce a plecat această doamna de la Primăria Amara și de ce s-a întors?
un cetatean:
(26 Octombrie 2017, 20:33)
Cred că prea carcotim. Doamna este o isteață si chiar munceste in instituție. De ce nu se vad vechile bisericuțe care ....le curg balele ptr functii....se stie. Hai sa- o lăsăm sa si muncească.. ..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 09 Oct 2026
227 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Bărbat de 53 de ani din Slobozia, înecat în apele Mării Negre

Un bărbat de 53 de ani din Slobozia, aflat în vacanță pe litoralul Mării Negre, în stațiunea Jupiter, și-a pierdut viața în ziua de vineri, 2 septembrie 2022. Bărbatul nu a respectat steagul roșu arborat ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 15:30
(5101 vizualizări - 1 comentariu)


Educația-prioritate a Bisericii: Acțiune a Protopopiatului Urziceni

Educația-prioritate a Bisericii: Acțiune a Protopopiatului Urziceni

Din dorința de a veni în sprijinul părinților deoarece mai sunt câteva zile până la începerea noului an școlar, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a oferit vineri, 2 septembrie ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 15:10
(20936 vizualizări - 0 comentarii)


Statistică sumbră a Poliției Rutiere Ialomița: 39 de accidente soldate cu decesul a 34 de persoane și rănirea gravă a altor 17!

Acțiunile polițiștilor de la Rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți participanții la trafic ar reduce semnificativ tragediile ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2022, 14:05
(6214 vizualizări - 1 comentariu)


O zi de tabără la Jandarmeria Ialomița

O zi de tabără la Jandarmeria Ialomița

Întrucât la 1 septembrie se împlinesc 129 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale, jandarmii ialomițeni au sărbătorit alături de copii de la grupul de cateheză «Doar noi?» al Parohiei Sfântul Nicolae ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 22:20
(4997 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare în comuna Gheorghe Doja

Două percheziții domiciliare s-au desfășurat joi, 1 septembrie a.c., în localitatea ialomițeană Gheorghe Doja. Descinderile au fost organizate de Poliția Capitalei într-un dosar ce vizează fapte de evaziune ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 16:30
(3680 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Joi, 1 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29219, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de miercuri, 31 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 16:15
(1922 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții ale pompierilor ialomițeni: Accident în apropiere de Urziceni, incendiu la Gheorghe Lazăr

Trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident rutier, în care au fost implicate două autotrenuri, în urma căruia a rezultat o victimă. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 13:25
(5460 vizualizări - 0 comentarii)


«Slobozia», distrusă de un șofer grăbit

«Slobozia», distrusă de un șofer grăbit

Literele volumetrice care alcătuiau numele reședinței județului au fost distruse în urma unui accident rutier produs joi, 1 septembrie 2022. Cel care a produs accidentul este șoferul unui BMW. Acesta venea ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 13:00
(3690 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Sprijin financiar de 26,046 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Ministerul Agriculturii și dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2022, 11:50
(6756 vizualizări - 0 comentarii)


Smirna: Polițiștii ialomițeni, printre copii

Smirna: Polițiștii ialomițeni, printre copii

Marți, 30 august a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat în localitatea Smirna activități ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 18:50
(3441 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evenimente la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Vineri, 2 septembrie 2022, de la orele 13,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» se va vernisa expoziția artiștilor Daniela Frumușeanu, Georgeta Hlihor, Maria Manceanu Bogatu și Mihai Hlihor. În continuare ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:55
(6217 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 19 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 31 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29200, fiind înregistrate 19 cazuri noi față de ziua de marți, 30 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:45
(1912 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Sancțiuni la unitățile de învățământ

Premergător începerii anului școlar, specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița au desfășurat controale de prevenire ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 16:30
(11626 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 31 august 2022, prefectul județului Ialomița a convocat ședința Colegiului Prefectural. Astfel, în cadrul ședinței, a fost adusă la cunoștință o informare privind siguranța elevilor și personalului ...[citește_toată_știrea]

31 August 2022, 15:20
(10094 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 24 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 30 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29181, fiind înregistrate 24 de cazuri noi față de ziua de luni, 29 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 16:40
(4023 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Incendiu la o boxă din subsolul unui bloc

Două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la o boxă aflată la subsolul unui bloc de locuințe, în Urziceni ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 15:55
(11040 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni incendiu


Accident pe Autostrada A2

Un accident soldat cu două victime s-a produs luni, 29 august a.c., în jurul orelor 14,20, pe Autostrada A2, km 144. Un echipaj de pompieri din Fetești a intervenit în scurt timp, în accident fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

30 August 2022, 15:50
(2338 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 51,59 milioane de lei, în primele 7 luni din 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iulie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 51,59 milioane de ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 17:50
(8768 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 29 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 29 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29157, fiind înregistrate 29 de cazuri noi față de ziua de duminică, 28 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 16:25
(5156 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Gura Ialomiței

Duminică, 28 august 2022, un echipaj de pompieri din Țăndărei a intervenit la un accident rutier produs între un autoturism și o motocicletă, în comuna Gura Ialomiței. În sprijin a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 15:20
(7773 vizualizări - 1 comentariu)


Incendiu la o hală în Ograda, combină în flăcări la Jilavele

Trei echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o hală de producție în comuna Ograda ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 15:10
(4892 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 31 august 2021, termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanță ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 14:40
(5796 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Constructorii de pe Unirii au spart un hidrant

Slobozia: Constructorii de pe Unirii au spart un hidrant

În dimineața zilei de luni, 29 august 2022, constructorii care reabilitează bulevardul Unirii din Slobozia au spart un hidrant aparținând firmei Urban SA. Lucrările de execuție au fost sistate temporar ...[citește_toată_știrea]

29 August 2022, 14:20
(11968 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 28 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29128, fiind înregistrate 12 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 27 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

28 August 2022, 17:05
(2575 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 9 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 27 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29116, fiind înregistrate 9 cazuri noi față de ziua de vineri, 26 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

27 August 2022, 16:40
(2339 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Accident rutier cu patru victime

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, 27 august a.c. în apropiere de localitatea Iazu. Din primele informații este vorba despre o mașină care s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

27 August 2022, 14:15
(7575 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident


Agresorul medicului din Fetești, supravegheat sub control judiciar

Agresorul medicului Ioana Costandache, din cadrul Spitalului Municipal «Anghel Saligny», va fi supravegheat, sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Această măsură a fost dispusă de către ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 18:30
(15914 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de 657,84 milioane de lei, colectate în primele 7 luni

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat, în primele 7 luni ale anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 657,84 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 17:20
(7753 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 23 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 26 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29107, fiind înregistrate 23 de cazuri noi față de ziua de joi, 25 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

26 August 2022, 16:15
(3880 vizualizări - 0 comentarii)


Întâlnire cu Istoria sub patronajul Ligii Aeriene Române

În urma protocolului de colaborare între Liga Aeriană Romană și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ialomița, în data de 21 august a.c., 16 beneficiari ai Centrului de Plasament ...[citește_toată_știrea]

25 August 2022, 17:15
(8275 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Unu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție blog sud-est în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» ADEVAR în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile slobozean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nary în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Urbanistul în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Nimeni Altu în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» raci Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...