Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Se joacă!

Fotbal, Cupa României, Unirea Slobozia-ASA Târgu Mureș

Se joacă!

Deși i se clamase sfârșitul după meciul cu Sibiul, ceea ce ar fi însemnat calificarea Unirii Slobozia din oficiu în optimile Cupei României, ASA Târgu Mureș continuă să sfideze falimentul. Și nu o face oricum! Sâmbătă, echipa ardeleană a învins în deplasare la Balotești cu 6-2 și, conform celor implicați în fotbalul mic, sunt toate premizele ca miercuri, 25 octombrie 2017, orele 14,30, să avem din nou fotbal de Cupa Românei pe «1 Mai». Vom asista la revenirea Unirii între greii acestei competiții după 29 de ani... Elevii lui Enache Costea vor să profite de tragerea la sorți oarecum favorabilă și să se califice în fața următoare, repetând evoluția bună din meciul cu Dunărea Călărași. În sezonul 1988-1989, echipa noastră se afla tot în Liga a III-a, dar reușea un parcurs de excepție, oprindu-se în Sferturi. Nu este imposibilă repetarea după 3 decenii a acelui traseu, dar trebuie concentrare maximă pentru că este o competiție a surprizelor și ar fi frumos ca surpriza să fie Slobozia...

Atunci ne-a scos Steaua
Cu 29 de ani în urmă începeam campania din Cupa României contra Universității Cluj, echipă antrenată la acea vreme de Cornel Dinu. Unirea Slobozia, avându-i pe banca tehnică pe Vasile Dobrău și Constantin Prepeliță, trecea cu 1-0 de șepcile roșii, continuând și în Optimi să cucerească Ardealul. Pe «1 Mai» a venit FC Bihor, iar Unirea a făcut în fața lui Ovidiu Lazăr&comp. un meci perfect, câștigat cu 2-0. În sferturi, sorții ne-au plasat contra Stelei, echipă aflată în acel moment, după cum se știe, printre granzii Europei (roș-albaștrii antrenați de Anghel Iordănescu jucau în acel sezon finala CCE contra lui AC Milan!). Din motive care ne scapă, steliștii nu au fost de acord să joace la Slobozia, preferând o deplasare de două ori mai lungă, la Constanța...

Pițurcă-show
Pe stadionul «Farul», în fața a 30 de mii de spectatori și cu Ion Crăciunescu arbitru de centru, Unirea bifa cea mai răsunătoare apariție a sa în fotbalul românesc contra Stelei, venită la acel joc fără Hagi sau Rotariu, dar cu Victor Pițurcă în zi de grație. Vintilă a fost aproape să-l învingă pe Lung în startul jocului, dar apoi Steaua a pus stăpânire pe terenul de joc. Pițurcă a deschis scorul în minutul 16, din centrarea lui Lăcătuș, urmănd să tripleze avantajul steliștilor în minutele 57 și 60. Unirea a marcat golul de onoare în minutul 89 prin Daniel Proșteanu, printre remarcații din tabăra Unirii ai cronicarului vremii aflându-se Cîrîc, Nedelcioiu și Vintilă. Unirea a pierdut onorabil cu 3-1 și a rămas în istorie drept revelația acelui sezon de Cupa României.
Unirea Slobozia: Istrate-Drăguț, Țanecoiu, Cîrîc, Nedelcioiu-Iordache, Prepeliță, Proșteanu, Paraschiv (Iovănescu ’77)-Vintilă, Piștalu (Gostin ’46)
Steaua: Lung-D. Petrescu, Bumbescu, Iovan (Negrău ’65), I. Dumitrescu-Măstăcan, Minea, I. Stan, Balint, Pițurcă (Mirea ’70), Lăcătuș

Antrenament cu puncte la Chiscani Cum era de așteptat, înaintea meciului de Cupă, Unirea Slobozia a bifat o victorie categorică în deplasarea de la codașa Sportul Chiscani. Ibrian cu o dublă, Adăscăliței, Ghinea și Topor au stabilit scorul la pauză. Pentru 8-0, rezultatul final, au contribuit Nelu Bucă, la rându-i cu o dublă, și Gabriel Teodorescu. Alte vești bune au venit de pe celelalte stadioane ale seriei. Progresul a cedat acasă, 2-3 cu Cernavodă, iar Farul a scos doar o remiză albă pe terenul Metalului Buzău. Astfel, Unirea rămâne pe 5, dar se apropie la 3 puncte de liderul Progresul Spartac București. Urmează pentru echipa lui Enache Costea, sâmbătă, 28 octombrie 2017, o deplasare extrem de dificilă la revelația Axiopolis Cernavodă.

24 Octombrie 2017, 19:05 (6754 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!
Unirea Slobozia și-a găsit antrenor cu licență PRO în Liga 2: Ilie Poenaru!
Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...?
FC Bărăganul Ciulnița, câștigătoarea Fazei Județene a «Cupei României»
Singura echipă din prima Ligă eliminată!

Comentariile cititorilor:


nestiutor:
(29 Octombrie 2017, 21:18)
minciuna crasa cu peruca,nu stim sa ne apreciem rezultatele.Cel cu peruca fabuleaza.
ESTEEEEEEEEEE !:
(25 Octombrie 2017, 20:06)
Unirea Slobozia - ASA Targu Mures  4 - 0 !!!!
toate patru goluri le-a marcat Nelu Bucă in minutele 9, 10, 16 si 25.

Felicitari baieti !
Gigi:
(25 Octombrie 2017, 03:14)
Eram copil in 1988, si imi amintesc si acum replica de la radio a crainicului Cornel Pumnea: "In sferturi s-a calificat si o echipa din Divizia C, Unirea Slobozia". In acea perioada, toata lumea vorbea la Slobozia doar despre asta. Dezamagirea a fost mare ca s-a jucat la Constanta, la fel de mare dezamagire a fost si prea scurtul rezumat de la tv. Hai Unirea!
ceva amintiri frumoase:
(24 Octombrie 2017, 22:52)
Hai sa spunem adevarul. Meciul din cupa cu U Cluj a fost aranjat, Unirea a trebuit sa castige ca asa au vrut unele persoane si personaje cu mare influenta ale veremurilor de atunci (cine stie si nu recunoaste nu are demnitate).     In poarta lui U cluj era Prunea (pe atunci titularul lotului national de tineret) care se tot tavalea teatral si se facea ca se chinuie la mai toate mingiile catre poarta si careul sau.                 

Despre meciul cu Steaua Bucuresti e o poveste hazlie. Steaua venea sa joace cu Unirea Slobozia exact dupa ce jucase finala Cupei Campionilor Europeni cu AC Milan, unde a luat bataie cu 4 la zero iar jucatorul olandez Gullit a fost cel mai bun de pe teren. Nea Iulica binecunoscut om influent si care era aproape de echipa a venit cu o peruca neagra cu par lung. I-a dat peruca lui Tanecoiu Marian, fundasul dreapta, si l-a pus sa iasa la incalzire cu ea in cap. A fost rasul de pe lume radeau toti jucatorii inclusiv ai lui Steaua, iar spectatorii erau in delir.  Au fost foarte multi suporteri din Slobozia iar toti constantenii tineau cu Unirea mai ales ca in lot erau multi jucatori veniti de la farul sau alte echipe din Constanta.


Trebuie sa recunoastem meritul cel mai mare in evolutia buna a Unirii Slobozia din acea vreme a fost a lui Oprea Iulian, cunoscut de toata lumea drept Nea Iulica de la Privighetoarea. Implicarea a fost atat financiara, materiala (carne si alte produse alimentare care erau lipsa in acele vremuri) dar si "vorbe bune" la functiile puternice ale acelor vremuri.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
28 Iun 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Sfîntu Gheorghe: În căutarea vițelului (ne)pierdut

Fiindcă nu și-a mai găsit vițelul în locul unde îl priponise, o femeie din Sfîntu Gheorghe a apelat numărul de urgență 112 pentru a alerta polițiștii. Femeia a susținut că vițelul îi fusese furat din spatele ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:55
(14632 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A fugit de acasă la cerșit

Un copil din Fetești a pus pe jar polițiștii din localitate după ce bunica sa, o bătrînă de 61 de ani, a anunțat dispariția de la domiciliu a acestuia. Copilul, de 12 ani, plecase de la domiciliu în urmă ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:54
(11916 vizualizări - 0 comentarii)


Movila: Prins în trafic cu mașina neînmatriculată

Un cetățean din Urziceni s-a ales zilele tecute cu dosar penal pentru conducerea unei mașini neînmatriculate și cu numere false. Asta după ce în dimineața zilei de luni, 5 iulie, a fost depistat de polițiști ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:52
(13817 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandalagiul de pe Calea București, arestat

Scandalagiul de la Urziceni care a reușit performanța de a «trezi» un întreg cartier din municipiu și de a-și speria vecinii prin comportamentul său a fost reținut de polițiști. Individul a fost arestat ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(13587 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Tînăr de 16 ani, arestat

În cadrul unei acțiuni ce a vizat depistarea persoanelor care se sustrag executării mandatelor de arestare preventivă sau mandatelor de executare a pedepsei, polițiștii ialomițeni au prins și arestat un ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:51
(12024 vizualizări - 0 comentarii)


A pătruns pe constrasens și s-a izbit de o autoutilitară

Un bătrîn, de 65 ani, a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost implicat într-un accident rutier. Pe scurt, în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism din direcția Ploiești către Urziceni, în ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 18:50
(14798 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


APIA: Sprijin financiar pentru culturile calamitate

Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură fac apel către fermierii care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:47
(13561 vizualizări - 0 comentarii)


Vindea o drujbă contrafăcută

Vindea o drujbă contrafăcută

Jandarmii slobozeni au fost sesizați la începutul săptămînii, luni, 5 iulie despre faptul că un bărbat oferea spre vînzare pe o stradă din municipiu o drujbă, mult mai ieftină decît prețul de pe piață. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:46
(22749 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia drujba


APIA: Peste 2 milioane de euro, sprijin pentru apicultori

«Termenul limită pentru depunerea cererilor de plată pentru acțiunile realizate în acest an este de 16 august 2010» informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură apicultorii județului. ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2010, 16:44
(13363 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii militari fac eforturi pentru întărirea digului din zona cartierului Buliga-Fetești

Din cauza creșterilor de debite și cote ale Brațului Borcea al Dunării, încă de miercuri, 30 iunie, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița acționează ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:16
(27640 vizualizări - 0 comentarii)


Trei accidente în două zile

În ultimele 48 de ore, pe drumurile județului s-au produs trei accidente rutiere, soldate cu rănirea a 9 persoane și avarierea a 7 autoturisme.
Primul eveniment s-a produs în dimineața zilei de sîmbătă ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:11
(24772 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: 16 șoferi, fără permise

Polițiștii rutieri ialomițeni au monitorizat și în acest week-end traficul rutier pe principalele artere ale județului pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Polițiștii au aplicat 246 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 18:04
(22880 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Slobozia, Albești, Ciochina, Munteni Buzău și comunele limitrofe Țăndăreiului

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat, în acest sfîrșit de săptămînă, la mai multe acțiuni organizate pe raza județului. Astfel, în noaptea ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 17:34
(22868 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Scandal-monstru pe Calea București

Nemulțumiți că au fost sancționați contravențional de polițiști, doi ialomițeni, soț și soție, ambii în stare vădită de ebrietate, au ieșit pe o șosea din Urziceni și au început să facă scandal. În scandal ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 17:26
(21715 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni scandal


Fetești, ultima oră: Ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență

Primarul Feteștiului, Gheorghe Catrinoiu, a convocat duminică seara, 4 iulie a.c., o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, avînd în vedere creșterea în continuare a cotelor brațului ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2010, 13:47
(26680 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tînără prinsă în flagrant în timp ce fura dintr-o geantă

Polițiștii din Urziceni au surprins în flagrant o tînără cînd încerca să fure dintr-o geantă o sumă de bani. Tînăra de 23 de ani, din Urziceni, a fost surprinsă cînd deja deschisese geanta unei bătrîne ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:34
(17586 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoață


Slobozia: Trei prahoveni, depistați în trafic cu carne de cal

Cei trei au fost depistați în trafic de polițiști transportînd cu un autoturism carnea provenită din sacrificarea animalelor. Caii erau tranșați și puși în mai mulți saci. Întrebat despre conținutul sacilor ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:34
(18163 vizualizări - 0 comentarii)


Reținuți de polițiști pentru executarea pedepselor cu închisoarea

Efective din cadrul Poliției Municipiului Urziceni, împreună cu polițiști din Coșereni și Gîrbovi, au reușit depistarea unui bărbat, de 37 de ani, din localitatea Coșereni și a unui tînăr, de 25 de ani ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:32
(10109 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Accident cu neacordare de prioritate

Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată că pe strada Călărași din localitate, la intersecția cu Breteaua A2, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2010, 12:29
(23866 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


O fetiță de doar trei luni a murit într-un accident rutier

Un copil de doar trei luni și-a pierdut viața și alte trei persoane au fost grav rănite într-un cumplit accident rutier, petrecut în seara zilei de joi, 1 iulie. Accidentul s-a petrecut lîngă localitatea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 17:19
(22211 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer băut la volan

Joi, 1 iulie, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, în apropierea municipiului Urziceni, un șofer aflat la volanul unei mașini în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 17:17
(19965 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mașinile străine, în vizorul poliției

Polițiștii orașului Țăndărei au desfășurat joi, 1 iulie, o acțiune pe raza orașului Țăndărei. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au oprit și controlat în trafic peste 50 de autoturisme și au legitimat 6 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 17:15
(18450 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, ultimul loc pe țară la angajări

În cadrul unei statistici prezentate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Ialomița ocupă ultimul loc în ceea ce privește numărul angajărilor.
În topul angajărilor, pe ultimele trei locuri ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 13:39
(14441 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițiștii, în zonele afectate de inundații

Efective din cadrul Poliției Municipiului Fetești și ale posturilor de poliție limitrofe acționează, în sistem integrat, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Jandarmi ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 12:55
(17929 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru producătorii de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a plătit suma de 17,9 milioane lei, aferentă cererilor depuse de către producătorii deținători de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 10:24
(19814 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de la Consiliul Concurenței pentru 5 unități de service auto

Consiliul Concurenței a amendat cu 1094366 lei (echivalentul a aproximativ 252000 euro), cinci societăți comerciale ce își desfășoară activitatea pe piața întreținerii și reparării autovehiculelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 10:14
(26200 vizualizări - 2 comentarii)


Trîmbița Apocalipsei la PNL Ialomița sau Joia neagră a României

PNL Ialomița a inaugurat joi, 1 iulie 2010, șirul conferințelor de presă bilunare. La întîlnirea cu presa au participat președintele PNL Ialomița, Ioan Martin și deputatul PNL Cristina Pocora. Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 18:01
(20636 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț prins chiar de proprietarul de la care vroia să fure

Un slobozean a reușit să prindă un tînăr hoț care tocmai încerca să pătrundă în casa sa. Evenimentul s-a petrecut miercuri, 30 iunie, dis de dimineață Poliția fiind sesizată asupra încercării de furt. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 16:32
(13847 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoț


Stelnica: Autoutilitara a dat cu spatele și a accidentat un bătrîn

În cursul dimineții de miercuri, 30 iunie a.c., în jurul orei 10.00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 asupra producerii unui accident. Astfel, pe Drumul Comunal 91, în localitatea Stelnica, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 16:23
(11908 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica accident


Slobozia: Două bătrîne, înșelate de un necunoscut

În urmă cu cîteva zile, două bătrîne din Slobozia au sesizat Poliția după ce au fost victime ale unor înșelăciuni. Modul de operare este relativ nou chiar și pentru polițiști, victimele fiind abordate de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 14:13
(20600 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...