Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Victorie la turație maximă

Handbal, HCM Slobozia-Rapid București 31-22 (15-10)

Victorie la turație maximă

Etapa a 6-a din Liga Națională a fost una a rezultatelor nebune. Slatina a luat un punct la Brăila, Cisnădia a bătut la Roman, iar marea surpriză a reprezentat-o victoria Galațiului asupra Coronei Brașov. Era, prin urmare, nevoie de un rezultat normal în epilogul rundei iar acesta s-a produs la Slobozia. HCM a învins Rapidul și a făcut-o într-o manieră entuziasmantă. De la portar până la pivot, totul a fost bine pus la punct, antrenorul Gheorghe Covaciu obținând primul său succes pe banca tehnică a Sloboziei și, prin aceasta, câștigând aprecierea suporterilor.

20 de minute de echilibru
Startul a fost al echipei noastre, care s-a desprins iute la 4-1. Rapidul a contracarat euforia slobozeană și a echilibrat tabela, având chiar câteva minute de avantaj. HCM revine, preia din nou conducerea pe tabelă, iar de la acel 9-8 nu mai lasă frâiele din mână. Primul semn bun a fost forma foarte bună arătată de Alina Ilie, iar confirmarea unui meci reușit a venit de la portarul Mădălina Ion, care a făcut o partidă mare, având 11 intervenții. Mădălina a fost cheia succesului în prima repriză, care s-a încheiat cu 15-10 în favoarea Sloboziei. În a doua parte, trupei lui Gheorghe Covaciu i-a ieșit aproape tot, singura fază în care încă șchiopătăm fiind contraatacul. Ilie a continuat să marcheze pe bandă rulantă, Pătuleanu a făcut spectacol din fiecare gol, iar Enescu rămâne omul de echilibru în atacul slobozean. Pe final, Georgescu a pus cu mână forte punct unui meci de colecție al Sloboziei, câștigat cu 31-22.

Urcăm pe locul 11
Victorie de «6 puncte» contra Rapidului, contracandidata noastră în lupta pentru locul 10. «Ne dau o lecție de handbal!» admitea cu umor amar reputatul antrenor al Rapidului, Vasile Mărgulescu. Alina Ilie a fost cea mai bună marcatoare a Sloboziei cu 12 goluri, urmată de Enescu-6 goluri, Pătuleanu-5, Georgescu-3, Burlachenko-3, Sava-1, Toma-1. La oaspete, principala marcatoare a fost Oana Bucă, cu 5 goluri. A fost un succes care ne-a dus pe locul 11, cu 6 puncte, la o lungime de locul 10, ocupat de Dunărea Brăila. Urmează miercuri deplasarea de la Corona Brașov, trupa lui Costică Buceschi pornind drept favorită certă a acestei confruntări. După cum e greu de crezut că, deși va juca acasă, Slobozia va emite pretenții în fața Craiovei. HCM Slobozia-SCM Craiova se va juca duminică, 5 noiembrie 2017, cu începere de la orele 11,00 și va fi transmis în direct de TVR 2. Din păcate, la ultimele meciuri programate în 2017, HCM Slobozia nu se va putea baza pe extrema dreaptă Mădălina Predoi. Aceasta s-a accidentat în meciul cu Rapid și va fi indisponibilă timp de o lună.

31 Octombrie 2017, 18:35 (4239 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
251 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Ordine de protecție provizorii emise de polițiști

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, de 30 de ani, din Miloșești, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, o femeie de 35 de ani. În urma verificărilor s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2023, 11:35
(13916 vizualizări - 0 comentarii)


Cristina Prună/USR: «România va pierde încă 3 ani până va putea să spere la primele investiții în energia eoliană din Marea Neagră!»

«Proiectul legii privind exploatarea energiei eoliene offshore a fost de abia acum lansat în dezbatere publică de Ministerul Energiei, deși Legea trebuia să fie adoptată până la 30 iunie 2023, conform jaloanelor ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2023, 19:20
(14848 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța a fost ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2023, 17:15
(8143 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură(APIA) informează fermierii că începând cu anul de cerere 2023 se pun în aplicare normele privind condiționalitatea în cadrul intervențiilor sub formă de ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2023, 15:30
(15005 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

În vederea executării lucrărilor de reabilitare și modernizare la nivelul sistemului de alimentare cu apă din incinta Stației de Pompare Căzănești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2023, 12:45
(5774 vizualizări - 0 comentarii)


Mașini în flăcări la Perieți și Crunți

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia a intervenit sâmbătă, 15 iulie a.c., în jurul orei 7,30, pentru lichidarea unui incendiu produs la autoturismul unui cetățean în localitatea ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2023, 15:30
(10000 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Gheorghe Doja, Sinești și între Slobozia și Drajna

Accidente la Gheorghe Doja, Sinești și între Slobozia și Drajna

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Gheorghe Doja, în care a fost implicat un autotren încărcat cu piatră, ce ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2023, 15:15
(14185 vizualizări - 0 comentarii)


Magazinele ENEL, închise de «Ziua Energeticianului»

Magazinele ENEL din județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea vor fi închise joi, 20 iulie 2023, dată desemnată la nivelul industriei drept «Ziua Energeticianului». Serviciul de Call Center va funcționa ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2023, 15:05
(9359 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Depunere cereri ajutor de stat pentru crescatorii de bovine

APIA primește cereri de solicitare aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin, în anul 2022,
în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2023, 14:20
(10938 vizualizări - 0 comentarii)


Accident grav la Giurgeni. A fost solicitat elicopterul SMURD!

Accident grav la Giurgeni. A fost solicitat elicopterul SMURD!

Pompierii ialomițeni au intervenit duminică, 16 iulie a.c., la un accident rutier produs în localitatea Giurgeni, în care au fost implicate două camioane încărcate cu cereale. În sprijinul acestora au acționat ...[citește_toată_știrea]

16 Iulie 2023, 23:30
(24665 vizualizări - 0 comentarii)


Cristian Ghinea/USR: «Acuzațiile lui Marcel Ciolacu pe tema concediilor medicale ascund încă o țeapă de la PSD pentru firme!»

Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice și fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, îl acuză pe premierul PSD că a prezentat cifre false atunci când a vorbit despre ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2023, 17:40
(15343 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Alături de Oameni... pentru Oameni»

Protopopiatul Slobozia: «Alături de Oameni... pentru Oameni»

Acest program social a fost inițiat în anul 2009 din dorința de a veni în întâmpinarea problemelor resimțite de persoanele din comunitate aflate în dificultate și care din motive obiective nu puteau să ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2023, 14:05
(16707 vizualizări - 0 comentarii)


Intervențiile polițiștilor ialomițeni în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 50 evenimente, 48 dintre acestea fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost reclamate12 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2023, 19:10
(3911 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program la Fierbinți-Târg!

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată și a temperaturilor extreme, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2023, 15:50
(17793 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Microîntreprinderile au declarat impozit pe profit și pe venit în valoare de 62,22 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița informează că la nivelul județului Ialomița, la data de 26 iunie 2023, contribuabilii au declarat impozit pe profit precum și impozit pe venitul microintreprinderilor ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2023, 14:30
(13414 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 40 de focare active de Pestă Porcină Africană

Potrivit unei informări a Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, la data de 11 iulie a.c., pe raza județului nostru era active 40 de focare de Pestă Porcină Africană. Toate ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2023, 13:00
(11775 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 3,94 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna iunie 2023

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iunie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost 19 inspecții fiscale finalizate ( ...[citește_toată_știrea]

12 Iulie 2023, 14:10
(18973 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

În vederea executării lucrărilor de reabilitare și modernizare la nivelul sistemului de alimentare cu apă din incinta Stației de Pompare Căzănești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 19:10
(2620 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 permise de conducere reținute, 8 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 90 mii de lei

Luni, 10 iulie 2023, peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe teritoriul întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 18:35
(26870 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Adeverințe pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de marți, 11 lulie 2023, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 15:50
(18025 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA-număr unic la dispoziția tuturor clienților

Call Center RAJA-număr unic la dispoziția tuturor clienților

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 15:40
(10419 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Măsuri obligatorii în perioada cu temperaturi ridicate

ITM Ialomița: Măsuri obligatorii în perioada cu temperaturi ridicate

În vederea respectării prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 15:20
(13715 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri fiscale în valoare de 124,63 milioane de lei în luna iunie a anului 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat în luna iunie a anului 2023 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 124,63 milioane de lei, cu 18,59 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 13:30
(30361 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Ciocârlia: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Un bărbat a murit în dimineața zilei de marți, 11 iulie a.c., după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe E85, în localitatea Ciocârlia, fiind implicate ...[citește_toată_știrea]

11 Iulie 2023, 13:00
(10864 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții și acțiuni ale polițiștilor ialomițeni pentru siguranța cetățenilor

În perioada 8-9 iulie, peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 19:35
(23254 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Apartament transformat în adăpost pentru pisici

Slobozia: Apartament transformat în adăpost pentru pisici

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați de către un bărbat, de 45 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că în blocul în care locuiește, pe scară, se simte un miros ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 19:20
(4611 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ialomițenii au investit 56,12 milioane de lei în Programul «Tezaur»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în primele 6 luni ale anului 2023, aproximativ 900 de investitori au cumpărat Titluri de Stat, în cele 6 emisiuni de ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 13:50
(10364 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții și rețineri într-un dosar de «proxenetism»

Miercuri, 5 iulie a.c., polițiștii ialomițeni și cei din județul Neamț au desfășurat 6 percheziții domiciliare, în Ialomița și Neamț, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 19:10
(14489 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența drogurilor

Miercuri, 5 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 19:00
(10273 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore polițiștii au fost solicitați să intervină la 87 evenimente, dintre care 85 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 10 infracțiuni în flagrant ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 18:50
(2134 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...