Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Veterani la apel

Veterani la apel

În urmă cu o săptămână, militarii Batalionului 113 «Bărăganul» au donat sânge pentru trei veterani din Cel De Al Doilea Război Mondial, aflați în comuna Ion Roată din Ialomița. Concret, bonurile de masă primite ca urmare a participării la campania de donare de sânge lansată de Centrul de Transfuzii din Slobozia au fost transformate în alimente și donate. Joi, 26 octombrie 2017, lt.-col. Florin Sîrbu, comandantul Batalionului, el însuși «veteran» și participant în 4 teatre de operațiuni militare din afara granițelor României, și-a susținut colegii în această acțiune.

Atenție, veteran în zonă!
Soldații sunt tineri și frumoși. Veteranul e bătrân și gârbovit de ani. Îl cheamă Nicolae Bratu, are 95 de ani și a făcut războiul «și dincolo, și dincoace...». La Artilerie, ca și soldații cei tineri. Comandantul îl îmbie să vorbească. Nu se lasă rugat... «Eu nu trebuia să fac armata. Aveam un act care dovedea asta, mi l-a dat mama să-l prezint la Comisariat... Dar eu am băgat carnetul în cufăr și nu l-am predat. Am vrut să fac armată de bunăvoie! Am luptat în două războaie. Și în Est, și în Vest. În Est puțin, doar până la Iași. Iar în Vest, am ajuns până la Praga!». Povestea lui Nicolae Bratu e lungă și încurcată! Frontul era neiertător, oamenii mureau ca muștele. «Aveam un sublocotenent, Onișca Ion... Era comandantul meu! Într-o zi îmi spune să mă duc cu calul în sat după țigări pentru băieți și hârtie de scris scrisori... În sat, unul mă trage de mânecă și spune: „Soldat, ia uită-te! Trec rușii Prutul!“. Așa era. Am alergat la baterie și i-am avertizat. Apoi am fugit care încotro... Eu am ajuns acasă după 30 de zile, la picior, peste munți. Pe alții i-au prins cazacii și i-au împușcat. Eu am avut zile!». Bătrânul tace, încurcat în gânduri. Comandantul Florin Sîrbu îi face cunoștință cu Lucian Herea, veteran în Afganistan. E tânăr și înalt ca bradul, tot din Ion Roată... «Mă, tu nu ești băiatul lui Nuță?! Bată-te să te bată, că mare ai mai crescut!» îl recunoaște bătrânul. Povestesc împreună despre armată și haina pe care o poartă. Îi despart 70 de ani. Dar sunt amândoi artileriști și sunt mândri de asta...

Bătrânul Bucur
Pe Bucur Iordache soldații îl găsesc la Broșteni. Are 99 de ani și jumătate. Îl recunoaște dintr-o privire pe Ionel al lui tanti Tudora și al lui nea Gheorghe. «Să trăiești, mă, Ionele!». Și Ionel e emoționat. «Săru’mâna tataie, să fii sănătos!». Nici Bucur Iordache nu se lasă rugat de două ori. Poveștile sunt tot ce i-au mai rămas: «Pe mine m-au încorporat în ’41, când a început războiul... Am avut prima ofensivă la Tătarca! Am intrat 120 și am ieșit 29... Prima dată a căzut căpitanul Grumezea. Mort, viu, nu știu... Apoi am luptat la Dalnik. Erau rețele plasă, periculoase tare... N-au vrut să se predea și au ieșit la baionetă! Eu aveam pușcă mitralieră. M-am așezat pe burtă și am tras pe deasupra lor, că am zis să nu-mi fac păcate degeaba... Pe 17 octombrie am intrat în Odessa. Comandatul regimentului era călare, înaintea noastră, noi în urma lui...». Povestea curge, înainte și înapoi, de-a lungul și de-a latul întregii Europe... 3 ani comprimați în 30 de minute... Soldații îl ascultă cuminți și serioși. Iar războiul învie, ca și cum ar fi fost ieri. La sfârșit, bătrânul Bucur plânge înghițindu-și lacrimile. Soldații empatizează ușor. Bucur e unul de-al lor, chiar dacă-i desparte veacul. Îl susțin din ochi, îi sunt alături. Bucur Iordache își înghite lacrimile și își îndreaptă spinarea gârbovă de veacul care o apasă. «Ce să mai zic, mă băieți. Să fiți sănătoși și să ajungeți anii mei!».

Veterani la 28 de ani
Veteranii sunt de multe feluri. Batalionul 113 «Bărăganul» are și el... Comandantul e unul dintre ei. A luptat în 4 teatre de operațiuni militare! Nu vrea să vorbească despre asta, șoptesc soldații. Soldații sunt și ei veterani... La 28 de ani, caporalul Valentin Pană are deja două războaie la activ... Povestește senin, de parcă ar vorbi despre o partidă de pescuit. «Mă întorceam dintr-o misiune... Mașina a călcat pe un dispozitiv improvizat și a sărit în aer. Cam atât...» Povestea e însă cumplită... Valentin Pană avea 22 de ani și a fost singurul soldat rănit mai ușor. Camarazii lui s-au luptat cu moartea luni de zile la un spital din Germania. Acum sunt pe picioare, dar sechelele rămân pentru totdeauna. Viața de soldat român în Afganistan nu e nici ușoară, nici poetică, cum se vede la televizor. «Nu m-am potolit și, în 2016, am revenit în Afganistan, dar nu m-au mai lăsat în patrulă, deși aș fi vrut! E o țară riscantă, poți muri în orice clipă. Asta e războiul, oriunde ar fi și oricând... Dar nu e ceva ce se poate descrie! Nu simți nimic, nu te gândești la nimic... Îți faci treaba cât poți de bine. Dacă reușești, supraviețuiești și te întorci acasă...». Devenit veteran la 28 de ani, Valentin  Pană spune că se simte ciudat. «E ciudat să fii numit veteran, dar să nu ai suficientă experiență. Așa că am să mă întorc pe front. Cel mai probabil, tot în Afganistan!». La nici 30 de ani, caporalul Marius Bebu este, de asemenea, veteran. Titlul este unul onorific și l-a câștigat după ce a petrecut un an pe frontul din Afganistan. «Am participat la două misiuni, una în 2011, iar alta în 2016... Din fericire nu am văzut oameni murind și nu am fost rănit. Am efectuat paza unor puncte de observație. Mă bucur că pot să ajut militarii vârstnici pentru că și ei, la rândul lor, au făcut eforturi pentru ca astăzi să trăim aici, pe pământ românesc!» susține caporalul Marius Bebu.

O lege pentru oameni speciali Caporalii Valentin Pană și Marius Bebu au obținut titlul de «veteran de război» datorită unui act normativ intrat în vigoare anul trecut. Este vorba despre Legea 81/2016, privind recunoașterea meritelor personalului militar participant la acțiuni militare. Potrivit respectivei legi, orice militar care participă la misiuni în afara granițelor țării, pentru o perioadă mai mare de 4 luni, capătă statutul de «veteran». Titulatura este însă una onorifică...

4 Noiembrie 2017, 13:40 (5787 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Ialomița: «Donează sânge, salvează o viață!»

Comentariile cititorilor:


T.B.:
(4 Noiembrie 2017, 14:56)
Felicitari bravilor ostasi pt gestul lor! Cata amaraciune te cuprinde vazand anonimatul si conditia mai mult decat modesta a veteranilor de razboi (pe care-i poti numara pe degete in tot judetul) si panglicarii mincinosi si gaunosi care ne conduc, care isi  maresc cu de la sine putere lefurile neobrazate si privilegiile de toate felurile, ori de cate ori au prilejul..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 15 Sep 2026
296 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Serviciul de Call Center, pus la dispoziția clienților RAJA Constanța, vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale beneficiarilor. Serviciul funcționează ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:25
(3309 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor privind subvenția la motorină 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanțare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei ...[citește_toată_știrea]

4 Decembrie 2025, 09:00
(27156 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

Telefoanele și faxurile Tribunalului Ialomița și ale Judecătoriei Slobozia sunt indisponibile pentru o perioadă nedeterminată din cauza unei probleme la furnizorul de servicii. 
 Vă puteți adresa instanțelor la adresele de e-mail:

- [email protected] (Tribunalul Ialomița) 

- [email protected] (Judecătoria Slobozia) 

De asemenea, puteți să vă adresați și la sediul celor două instanțe. 

Vă mulțumim pentru înțelegere!

3 Decembrie 2025, 15:30


IPJ Ialomița: Băuți la volan

Duminică, 30 noiembrie a.c., aproape de miezul nopții, polițiștii au depistat un bărbat, de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua București-Constanța, din Slobozia, deși s-ar ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:25
(7122 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 249 evenimente, 229 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:20
(8517 vizualizări - 0 comentarii)


APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,455 milioane de euro ajung în conturile fermierilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2025, 10:40
(9487 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise luni, 1 Decembrie 2025!

RAJA Constanța aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 14:25
(5980 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2025, un camion încărcat cu 24 tone de uree a luat foc. Incendiul s-a produs în zona Stației ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 09:30
(18616 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 63,64 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în cuantum ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:50
(6375 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite miercuri, 26 noiembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:25
(866 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Marți, 25 noiembrie 2025, în zona Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 14:30
(10776 vizualizări - 0 comentarii)


2436 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-octombrie 2025

În perioada ianuarie-octombrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2436 persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 13:40
(3947 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,543 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de peste ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 11:55
(8830 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Slobozia și Andrășești

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au fost puse în executare două ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:40
(8993 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Reținut pentru «tâlhărie»

Polițiști au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 33 ani, din Perieți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie». În fapt, din materialul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:00
(2415 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tineri reținuți pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 20 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, din Slobozia, cercetat sub aspectul comiterii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 12:00
(8482 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de droguri de mare risc»

Miercuri, 19 noiembrie 2025, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au dispus, în două cauze penale,  reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 38 și 47 de ani, cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2025, 16:00
(7890 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, împreună cu structurile rutiere din cadrul IPJ Ialomița, desfășoară, sub egida ROADPOL, acțiunea «Truck&Bus» ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 15:45
(7655 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 7,87 milioane de lei în octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 11:25
(9292 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 19 noiembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2025, 10:15
(8050 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetați penal pentru «înșelăciune»

În cadrul operațiunii «JUPITER», procurorii și polițiștii din Slobozia au reușit să probeze activitatea a trei bărbați din zona București-Ilfov, acuzați de «înșelăciune ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 16:20
(1269 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 15:05
(1214 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF intensifică acțiunile de control la marii contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță demararea, în perioada imediat următoare, a unei serii de controale fiscale ce vor viza peste 500 de mari contribuabili din diverse domenii ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 14:55
(1424 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 185,69 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 185,69 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 10:20
(1105 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr reținut după ce a «spart» un magazin din Stelnica

Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut un tânăr bănuit  de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». Potrivit cercetărilor, persoane necunoscute ar ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:35
(10384 vizualizări - 0 comentarii)


Buești: Bătrân de 70 de ani, monitorizat electronic în urma unui caz de violență domestică

Secția nr. 1 Poliție Rurală Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 70 de ani,  din Buești, cu privire la faptul că în timp ce se află la domiciliu ar fi fost agresată fizic și verbal î ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:20
(3446 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 30 septembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că în conformitate cu prevederile legale au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 09:55
(9665 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2025, 10:35
(8472 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: După gratii pentru scandalul provocat

Polițiștii ialomițeni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 13:40
(1725 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Jandarmii ialomițeni s-au alăturat campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!» și au mers să doneze sânge la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Slobozia. Campania se ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:50
(1057 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion în Ialomița a înregistrat aproximativ 1000 de cazuri de «abuz», «neglijență» sau «exploatare» a copiilor apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 Elena în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Andrei în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Clara în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri @sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Un justițiabil în Judecătorii ialomițeni au depășit termenul legal pentru redactarea a 6700 de hotărâri Carcotas în Distrugerea canalelor de irigații din Sfântu Gheorghe îmbracă «formă penală» Nicușor în Cum se «prăjesc» banii publici sau zile de dezmăț pentru localitățile ialomițene sorinb în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Movila în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița cetatean în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Gigel în Comisarul șef Mihai Dobre, declarat «admis» la concursul pentru șefia Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița Cetățeanul x în DSP Ialomița dă asigurări că, la Slobozia, apa este potabilă! Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Mariana în Fabrica de acadele de la Slobozia Dalia B în Planul de măsuri al URBAN SA Slobozia, aprobat de autoritățile de mediu Hai, hai... în Circulație cu program pe «drumul de șantier» amenajat în locul podului rutier peste râul Ialomița teren intravilan Gura Văii în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 9 septembrie 2026 SorinB în Drumul de legătura dintre «Podul lui Mihăilă» de peste râul Ialomița și DN2A, asfaltat

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...