Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Grădina de Vară de la Amara va costa 13,8 milioane de lei

Reabilitare cu fonduri europene

Grădina de Vară de la Amara va costa 13,8 milioane de lei

Autoritățile locale din Amara au semnat un contract de finanțare europeană în valoare de 13,5 milioane lei pentru renovarea și reabilitarea Grădinii de Vară. Acesta este cel de-al doilea proiect finanțat la nivelul Regiunii Sud Muntenia în cadrul Axei Prioritare 7, la nivelul administrațiilor publice locale din această regiune.

3 ani de promisiuni Ideea «reabilitării și modernizării» Grădinii de Vară Amara a fost lansată în spațiul public în urmă cu 3 ani de către actualul președinte al Consiliului Județean, Victor Moraru, la acel moment primar al orașului-stațiune. Vineri, 3 noiembrie 2017, Primăria Amara a semnat, în sfârșit, contractul de finanțare, obținând promisiunea primelor fonduri nerambursabile din Programul Operațional Regional alocate pentru exercițiul financiar 2014-2020 în Ialomița. Acesta este cel de-al doilea proiect finanțat la nivelul Regiunii Sud Muntenia în cadrul Axei Prioritare 7, Prioritatea de investiții 7.1. Valoarea totală a contractului de finanțare este de 13.801.295,88 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 13.759.602,04 lei. Autoritățile locale participă la această investiție cu suma de 275.192,04 lei, iar bugetul național va contribui cu o sumă de 1.788.748,27 lei.

Alte 33 de luni de așteptare Conform datelor oficiale, perioada de implementare a proiectului este de 33 de luni. Investiția urmărește realizarea unor lucrări de modernizare și amenajare în Grădina de Vară de la Amara «în vederea creșterii atractivității acestei zone verzi, care anual găzduiește o serie de evenimente artistice, culturale și în domeniul turismului de interes național, dar și internațional». Un alt obiectiv stipulat în proiect îl reprezintă «dezvoltarea turismului, prin creșterea numărului de vizite cu 35% în Grădina de Vară, care reprezintă un adevărat centru al culturii și turismului pentru stațiunea balneară ialomițeană». Acesta este primul proiect dintr-un număr de 4 prin care Amara încearcă să atragă fonduri europene nerambursabile. În cazul în care celelalte 3 proiecte vor fi semnate, valoarea fondurilor europene atrase de către administrația locală va crește la 50 milioane de lei.

12 Noiembrie 2017, 11:20 (8818 vizualizări - 7 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mary:
(14 Noiembrie 2017, 16:11)
 LIPSA DE VIZIUNE, DE PREDICTIBILITATE, INDOLENTA, NEPASARE, NEGLIJENTA, ARATA PORTRETUL "PERFECT" AL PRIMARULUI mocioniu, ALES CU FAST SI PROMISIUNI CUM NU S-AU MAI AUZIT, ACEST INDIVID CARE ODATA INTRAT CU BOCANCII IN PRIMARIE, CONTINUA SA NEUIMEASCA DE PROSTIA DE CARE DA DOVADA  .MA INTREB CAT VA MAI DURA CA AMARA SA DEVINA RESEDINTA DE JUDET?!.  ASA NE (VA) TREBUIE!!
Florin:
(14 Noiembrie 2017, 03:00)
http://www.independentonline.ro/2010/09/27/RADEF-cedeaza-Gradina-de-Vara-Primariei-Slobozia-2883

Si asta se intampla in 2010 .Un focar de infectie . Fostul cinema Ialomita emana miros de sobolani de la o posta de gradina de vara nici nu poate fii vorba ,cat de curand va fi preluata de Ocolul Silvic cred mai degraba  , doamne fereste de un incendiu . Nu suntem prosti ,suntem  cei ce cotizeaza la posturile caldute din CJ, primarie ,consilieri etc cei ce plimba o hartie toata ziua si asteapta cu nerabdare salariul necuvenit si o plimbare gen "schimb experienta" .
Sedere placuta si cat mai scurta .....AFARA  parazitilor .
 

Laur:
(13 Noiembrie 2017, 16:12)
Orasul Amara?!!??Un sat in paragina !! Ulite,gen "str.I L Caragiale "unde nu poti merge decat cu cizme de cauciuc,fara canalizare,gaze.....Va intereseaza doar CENTRUL STATIUNII de parca noi,PROSTIMEA,nu platim impozite si taxe.
PeSeDeTV:
(13 Noiembrie 2017, 10:56)
Uauuuuuu!!!!! Gradina de vara de milioaneeeee!!!!! Bravo, frate, asta era urgenta conducerii pesediste de Amara? Stabiliti drq odata o lista de prioritati, invitati cetatenii la o dezbatere publica, nu cheltuiti banii in functie doar de interesele voastre! Primarul Maita este doar o hahalera de 2 bani. Sigur nu-si va termina mandatul. Pariez! DNA, ai legatura!
RNRT:
(13 Noiembrie 2017, 01:12)
Florine, o sa mori obsedat de un vocabular limitat. Totul se va face incet si usor, ca birocratia e lunga si anevoioasa, pana si coruptia se adapteaza, dar prostia voastra ramane aceeasi
Vasile:
(12 Noiembrie 2017, 23:22)
Grădina de la Amara?! Este tot ce lipsea. Nu se pot trage bani de oriunde. Trei zile pe an este folosită acea ,,GRĂDINĂ”! Vreo statuie nu puneți la intrare?
Florin:
(12 Noiembrie 2017, 20:16)
Sar gradina de vara de la Slobozia ...pe cand ......  Nu sunt banuti de tras...... poate ???? intreb si ma intreb OARE NE MERITAM SOARTA ??  Da cu siguranta condusi de o brigada de tip mafiot .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 03 Sep 2026
308 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiuni ale Poliției la Țăndărei

Efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Intervenție Rapidă au organizat o acțiune comună ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:26
(13984 vizualizări - 0 comentarii)


Surprins de radar cu 186 km pe oră

Un ilfovean a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor ialomițeni conducînd mașina cu o viteză de 186 km/oră. Evenimentul rutier s-a petrecut într-o acțiune de rutină a polițiștilor rutieri desfășurată ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 09:15
(12591 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri la Traian

«Prin Hotărîrea Guvernului nr. 92 din 10 februarie 2010, privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 08:12
(10723 vizualizări - 0 comentarii)


Amendă pentru un apel fals la 112

Joi, 11 februarie a.c., la 112, un cetățean de 35 de ani, din comuna Bărbulești, a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul dimineții, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 18:36
(13540 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cursul zile de joi, 11 februarie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani. Întrucît acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 17:42
(16583 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor

Polițiștii slobozeni de siguranță publică, în colaborare cu efective de jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat joi, 11 februarie a.c., o acțiune care a avut ca principale obiective prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 16:31
(14910 vizualizări - 0 comentarii)


Furt de curent în 13 locații din Fetești

În dimineața zilei de vineri, 12 februarie, polițiștii din Fetești au efectuat o razie în localitate, identificînd astfel 13 gospodării racordate ilegal la rețeaua de energie electrică.
Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:07
(17765 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 10 spre 11 februarie a.c., polițiștii feteșteni au prins în flagrant doi tineri din localitate la scurt timp după ce aceștia furaseră mai multe bunuri nealimentare ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 14:06
(12566 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Făcăeni

Incendiu la Făcăeni

Flăcările s-au declanșat joi, 11 februarie a.c., în jurul orelor 10,30, iar pentru a interveni la stingerea focului a fost solicitat sprijinul pompierilor militari din Garda Fetești. Aceștia au acționat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 10:44
(12110 vizualizări - 0 comentarii)


5 tîlhari din Amara, arestați

Cinci tineri din orașul Amara sînt cercetați de polițiștii ialomițeni pentru tîlhărie. Aceștia sînt acuzați că în zilele de 31 ianuarie 2009, respectiv 2 februarie 2010 au tîlhărit trei persoane în Parcul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:03
(14863 vizualizări - 0 comentarii)


Furtul de energie electrică din Țăndărei, în atenția polițiștilor

Polițiști și jandarmi ialomițeni au desfășurat, joi, 11 februarie a.c., o acțiune comună pe raza orașului Țăndărei.
Prima parte a acțiunii s-a desfășurat în comun cu societatea de furnizare a energiei ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 17:01
(12329 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii intervin pentru evacuarea apei din diverse locații

În dimineața de joi, 11 februarie pompierii feteșteni au fost solicitați să acționeze pentru evacuarea apei acumulate în zona autogării din municipiu. La fața locului s-au deplasat patru subofițeri cu o ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2010, 13:10
(12296 vizualizări - 0 comentarii)


Barbat mort într-un incendiu

Un bărbat de 78 de ani din Săveni a fost găsit asfixiat în propria locuință, marți, 9 februarie 2010. Camera în care se afla bărbatul a fost cuprinsă de flăcări din cauza jarului de la o țigară aprinsă ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 11:02
(15266 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului, în creștere

Potrivit reprezentanților Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului la nivel județean este în continuă creștere. Ultimele date statistice în acest sens demonstrează că în ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:58
(10212 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:55
(16796 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2010, 10:43
(12788 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrînă cu probleme cardiace din Reviga, preluată de elicopterul SMURD

Elicopterul aparținînd Ministerului Administrației și Internelor, avînd la bord un echipaj SMURD, a aterizat în apropierea comunei Reviga și a preluat o femeie în vîrstă de 62 de ani, din localitate, cu ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 18:08
(13083 vizualizări - 0 comentarii)


Doi feteșteni, încarcerați

Polițiștii feteșteni au prins și încarcerat doi bărbați din localitate pe numele cărora instanța a emis, în luna ianuarie a acestui an, mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul dintre cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:59
(12056 vizualizări - 0 comentarii)


APIA plătește a doua tranșă din subvențiile pe cap de animal

Începînd de miercuri, 10 februarie 2010, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti suma de 184,8 milioane de lei, reprezentînd tranșa a doua din prima pe cap de animal pentru specia ovine ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 17:04
(13351 vizualizări - 0 comentarii)


O femeie însărcinată din Brazii, preluată de un elicopter SMURD

Un elicopter al MAI avînd la bord un echipaj SMURD a preluat astăzi, 9 februarie a.c., în jurul orelor 11,15, o femeie însărcinată din comuna ialomițeană Brazii, pentru a o transporta la un spital din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 12:35
(15148 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Siguranței pe Internet, marcată și la Slobozia

Uniunea Europeană sărbătorește ziua de 9 februarie drept Ziua Siguranței pe Internet. «În acest context, ofițerii Institutului de Prevenire și Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliției ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 10:53
(12349 vizualizări - 0 comentarii)


S-a ridicat Codul Portocaliu

Codul Portocaliu pentru județul Ialomița a fost ridicat luni seara, la orele 19,00. Autoritățile atrag însă atenția că în patru județe, respectiv Tulcea, Constanța, Ialomița și Călărași este posibil să ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2010, 08:04
(13400 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiști în discoteci

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 6 spre 7 februarie a.c., polițiștii din mai multe structuri au acționat în mediul rural urmărind în principal prevenirea și combaterea infracțiunilor cu violență ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:42
(13131 vizualizări - 0 comentarii)


Drumurile comunale rămîn blocate, elevii stau acasă și marți, 9 februarie

«Avînd în vedere condițiile meteorologice deosebite, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Ialomița a dispus tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență din județ ca toate drumurile comunale care acced în localitățile unităților administrativ-teritoriale să fie blocate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 17:06
(13732 vizualizări - 0 comentarii)


Mandate executate

La finalul săptămînii trecute, în data de 5 februarie, polițiștii din Țăndărei au depistat pe raza orașului un localnic de 32 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare. Persoana în ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 16:38
(13165 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor la Urziceni

Sîmbătă, 6 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au acționat pe raza municipiului pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 15:29
(12897 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Europeană 112, sărbătorită și în România

Data de 11 februarie 2010 marchează cea de-a doua ediție a Zilei Europene 112. Numărul de urgență 112 este comun în toate cele 27 de state ale Uniunii Europene și se folosește pentru a contacta gratuit ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2010, 11:59
(11163 vizualizări - 0 comentarii)


Codul portocaliu în Ialomița se prelungește până luni seara

Codul portocaliu în Ialomița se prelungește pînă luni seara

Meteorologii au prelungit duminică atenționarea cod portocaliu de ninsori abundente și viscol pînă luni, la orele 20,00, anunță ANM. Avertizarea extinsă este valabilă pentru nouă județe din sudul și sud ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 15:31
(11397 vizualizări - 0 comentarii)


Apa lui Ionașcu, subiect de anchetă la Ministerul Sănătății

Surse din cadrul Ministerului Sănătății au ținut să precizeze că în următoarele zile pe subiectul apei din Slobozia va fi demarată o anchetă. Ancheta ar fi fost ordonată chiar de ministrul Sănătății, Attila ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:13
(13806 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri înzăpezite

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că, în prezent, se acționează în toate localitățile județului, pentru a fluidiza circulația pe toate drumurile și a facilita accesul utilajelor ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2010, 12:10
(14310 vizualizări - 10 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Veverita în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Marius în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița AlexDan în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița @Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Un om de bine în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Eu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Ion în «Amara Trophy» 2026, etapă de «rally raid» sorinb în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița simo în Zorii liberali ai suveranismului mijesc cu Stelică Mihaela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Adevarul în Mandatul lui Poenaru se transformă în coșmar statistic! Marian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița relu în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița #pasajladrajna în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean #pasajladrajna în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița Horia în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița nu are importanță în Caz de «West Nile» în localitatea Gheorghe Doja, confirmat de DSP Ialomița Ciprian în Luminița Barcari a revenit la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...