Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au desfășurat la acest sfârșit de săptămână, 10-12 noiembrie a.c., acțiuni în locurile și zonele de interes operativ din județ, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru identificarea participanților la trafic care nu respectă regulile de circulație, în vederea prevenirii accidentelor rutiere. Astfel, pe timpul desfășurării activităților specifice, au fost legitimate 286 de persoane, 18 societăți comerciale fiind verificate. De asemenea, în urma filtrelor rutiere instituite, polițiștii au controlat 203 autovehicule. Polițiștii au intervenit și au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale, dintre care 61 ca urmare a încălcării normelor privind circulația pe drumurile publice, 24 pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, restul amenzilor fiind aplicate pentru alte abateri de la prevederile legale. Valoarea sancțiunilor aplicate a depășit valoarea de 31000 de lei. Totodată, pentru neregulile constatate a fost retras un certificat de înmatriculare, iar 2 permise de conducere au fost reținute. Exemplificând, doi ialomițeni, de 21 și 44 de ani, din localitățile Gheorghe Doja și Amara, au fost depistați de către polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși anterior au consumat băuturi alcoolice. Cei în cauză au fost testați alcoolscop, rezultatele indicate fiind de 0,84, respectiv 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, aceștia fiind conduși la cele mai apropiate unități spitalicești pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Un alt conducător auto, un bărbat de 27 de ani, din Urziceni, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat pe drumurile publice. De asemenea, polițiștii rutieri au depistat un bărbat, de 31 de ani, din Țăndărei, care conducea un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale.

14 Noiembrie 2017, 11:05 (3510 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli
Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști
IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 14 Aug 2026
238 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 2 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27125, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 1 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 16:25
(2651 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Aproape 60000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-01.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru recensământul populației și locuințelor 2021 au fost completate 59099 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 15:50
(15218 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești

Luni, 2 mai 2022, în intervalul orar 11,15-14,00, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. În acest timp ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 15:10
(11436 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 258,56 milioane de lei la bugetul general consolidat pe trimestrul I din 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I al anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 258,56 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 13:10
(11690 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 1 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27125, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ziua de sâmbătă, 30 aprilie ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2022, 17:05
(2482 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 30 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27118, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua de vineri, 29 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2022, 16:35
(2814 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Giurgeni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Vineri, 29 mai a.c., în zona localității Giurgeni s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în evenimentul rutier au fost implicate două ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 18:55
(11868 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița, vineri, 29 aprilie 2022, la Monumentul Eroilor «Colonel Popescu» din parcul Catedralei. Programul evenimentului a cuprins ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 18:15
(13798 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Recomandări privind conduita preventivă de 1 Mai

În perioada 30 aprilie-1 mai 2022, peste 180 de polițiști și pompieri din Ialomița vor fi la datorie, în slujba comunității, pentru asigurarea desfășurării în condiții de deplină ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:40
(6699 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 29 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27116, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de joi, 28 aprilie ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:15
(3389 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna mai 2022

Ministerul Finanțelor emite, începând de luni, 2 mai 2022, noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi de 5,5% și 6,15%. Titlurile de Stat au valoare ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:00
(18602 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modelul documentelor pentru plata șomajului tehnic a fost aprobat

Modelul tipizat al documentelor necesare angajatorilor pentru plata indemnizației de șomaj tehnic reglementat de Ordonanța de Urgență nr. 36/2022, privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a salariaților ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 14:00
(12258 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Se redeschide «Salonul de primăvară»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» organizează marți, 3 mai 2022, expoziția de pictură «Salonul de primăvară». Evenimentul începe la orele 14,00 și se desfășoară cu sprijinul Uniunii Artiștilor Plastici, filiala ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 13:45
(5074 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, etapa județeană, la Muzeul Național al Agriculturii

Miercuri, 4 mai 2022, la orele 11,00, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia va fi gazda expoziției prilejuită de Olimpiada Națională de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, etapa județeană ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 12:30
(14482 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Joi, 28 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27110, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua de miercuri, 27 aprilie ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2022, 16:20
(7869 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Acțiuni de control în perioada Sărbătorilor Pascale

În perioada 28 martie-24 aprilie 2022, echipe de inspectori din cadrul DSVSA Ialomița au efectuat controale oficiale privind modul în care sunt respectate condițiile sanitar-veterinare în 152 de obiective ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2022, 15:05
(11649 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din Căzănești

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua București din orașul Căzănești, echipele de intervenție RAJA sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2022, 14:20
(11921 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 27 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27109, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de marți, 26 ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2022, 16:15
(2748 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Noi forme de sprijin pentru susținerea activității fermierilor în anul 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 12 mai 2022 inclusiv, se depun cereri de solicitare pentru următoarele scheme de ajutor de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2022, 15:00
(11469 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr arestat pentru «tentativă la omor»

Luni, 25 aprilie a.c., un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Slobozia, a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunii de «tentativă la omor». Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2022, 17:50
(10629 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 40 permise reținute, amenzi de peste 222 mii de lei

În minivacața prilejuită de Sărbătorile Pascale, polițiștii din Ialomița au fost prezenți la datorie și au acționat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. În urma neregulilor descoperite ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2022, 17:40
(10062 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 noi cazuri de COVID-19

Marți, 26 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27105, fiind înregistrate 3 noi cazuri față de ziua de luni, 25 aprilie ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2022, 16:40
(3761 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă la Dridu

Echipele RAJA Constanța intervin pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Principală, nr. 264, din localitatea Dridu. În vederea executării acestor ...[citește_toată_știrea]

26 Aprilie 2022, 14:10
(17106 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun nou caz de COVID-19!

Luni, 25 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27102, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 24 aprilie ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2022, 16:50
(13061 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Duminică, 24 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27102, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua de sâmbătă, 23 aprilie ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2022, 16:25
(8043 vizualizări - 0 comentarii)


DN21: Accident rutier provocat de un șofer băut

DN21: Accident rutier provocat de un șofer băut

În dimineața zilei de duminică, 24 aprilie a.c., între localitățile Slobozia Nouă și Iazu s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2022, 13:15
(12638 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prins în flagrant în timp ce fura alimente dintr-un supermarket

Un polițist aflat în timpul liber a intervenit în seara zilei de vineri, 22 aprilie a.c., pentru prinderea unui bărbat, suspect că ar fi sustras mai multe produse dintr-un magazin din centrul municipiului ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2022, 17:00
(23588 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Sâmbătă, 23 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27101, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua de vineri, 22 aprilie ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2022, 16:50
(5871 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: 11 persoane, victime ale unui accident rutier

Iazu: 11 persoane, victime ale unui accident rutier

Vineri, 22 aprilie a.c., pe raza localității Iazu s-a produs un accident rutier. Potivit ISU Ialomița, în evenimentul rutier au fost implicate 4 autorisme, victime ale accidentului fiind 11 persoane, 7 ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2022, 19:50
(13000 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Iazu accident


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 22 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27100, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua de joi, 21 aprilie ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2022, 16:40
(3741 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...