Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia-Victoria Traian 9-1

Pe locul 4 la finalul turului

Festival de goluri în ultima etapă a turului sau o adevărată încântare pentru spectatorii prezenți sâmbătă, 18 noiembrie 2017, pe stadionul «1 Mai» din Slobozia. Victima trupei lui Enache Costea a fost Victoria Traian, codașa clasamentului seriei a doua. Galben-albaștrii și-au mărit substanțial golaverajul, suficient de generos și până la acest joc. Unirea s-a impus cu 9-1, șase jucători trecându-și numele pe lista marcatorilor. Adrian Răduca a fost cel mai prolific, cu 3 reușite, fiind secondat de Gherasim, cu o dublă. Au mai înscris Năstase, Toma, Bucă și Lemnaru, ultimul fiind la prima sa reușită pentru seniorii Unirii. Enache Costea a început jocul în formula: Dumitrescu-Marin, Ghinea, Apostol, Drăguț-Gherasim, Adăscăliței, Teodorescu, Toma-Răduca, Năstase. Au mai jucat, Lemnaru, Bucă, Anton și Comșa. De remarcat debutul în echipa mare al tânărului Andrei Comșa, 17 ani, al nouălea fotbalist sub 19 ani utilizat în  acest sezon în toate competițiile de antrenorul Unirii. Așadar, victorie cu 9-1 pentru Slobozia, care adună în acest tur de campionat o zestre de 28 de puncte. Cu acest bilanț, echipa noastră iernează pe locul 4, la 6 puncte în spatele Progresului București, liderul seriei. Promovarea încă se joacă!

Accidentare gravă pentru Bogdan Topor Sezonul de toamnă nu s-a încheiat pentru Unirea. Slobozia primește marți, 28 noiembrie 2017, de la orele 14,00, vizita Politehnicii Iași, într-un meci contând pentru Optimile Cupei României. Din păcate, pentru acest joc și pentru o bună parte a returului, echipa nu va putea conta pe fundașul central Bogdan Topor. Acesta s-a accidentat la genunchi, iar diagnosticul a fost unul sever: ruptură de ligamente, care necesită operație și o perioadă lungă de recuperare.

21 Noiembrie 2017, 16:15 (4595 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
«Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!»
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


atentie la text:
(22 Noiembrie 2017, 00:18)
Ultimul fiind la prima sa reusita pentru echipa de seniori si nu la ultima ca e doar un adolescent care . . . Doamne fereste . . . nu a murit ! Mai multa atentie data viitoare !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au verificat aproximativ 615 locații, 12 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2022, 16:30
(2499 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 251 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 3 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 22282, fiind înregistrate 251 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2022, 16:05
(2656 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Număr scăzut al copiilor vaccinați anti-COVID-19

La o săptămână de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 a copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, autoritățile sanitare din Ialomița au făcut publice primele cifre privind imunizarea micuților ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2022, 16:00
(5640 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Coșereni: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

În noaptea de miercuri spre joi, 2/3 februarie a.c., la ora 00,25, în zona localității Coșereni, s-a produs un accident rutier. Un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-unul dintre ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2022, 10:00
(3353 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 248 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 2 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 22031, fiind înregistrate 248 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2022, 15:30
(10595 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Căzănești!

Joi, 3 februarie 2022, RAJA Constanța nu va putea asigura alimentarea cu apă în Căzănești, în intervalul orar 08,30-16,30, ca urmare a unei lucrări programate de către furnizorul de energie electrică la ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2022, 15:10
(5674 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: I-a luat foc mașina

Roșiori: I-a luat foc mașina

Marți, 1 februarie a.c., în jurul orelor 23,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la autoturismul unui cetățean din comuna Roșiori. Un echipaj ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2022, 12:40
(4011 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Documentele necesar a fi depuse în vederea solicitării șomajului tehnic 2022

În Monitorul Oficial nr. 99/31.01.2022 a fost publicat Ordinul nr. 94 din 28 ianuarie 2022, pentru aprobarea modelului documentelor prevăzute la art. 2, alin. (1), din Ordonanța de urgență a Guvernului ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2022, 12:05
(13368 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Doi tineri răniți într-un accident rutier

Sinești: Doi tineri răniți într-un accident rutier

În seara zilei de marți, 1 februarie a.c., în afara localității Sinești s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din comuna Sfântul ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2022, 11:40
(4476 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești accident


AJOFM Ialomița: 4,42%, rata șomajului în luna decembrie 2021

La sfârșitul lunii decembrie 2021, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4116  șomeri (din care 1815 femei), rata șomajului fiind de 4,42%, cu ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2022, 19:05
(16880 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Non-violența în școli, prioritatea polițiștilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară

Pentru a celebra «Ziua Internațională a Non-violenței în Școli» (30 ianuarie), la nivel național a fost inițiat Proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2022, 18:25
(19722 vizualizări - 0 comentarii)


Respectarea măsurilor sanitare, monitorizate de polițiștii ialomițeni

Luni, 31 ianuarie a.c., 70 de polițiști ialomițeni au desfășurat activități pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2022, 18:10
(4373 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 227 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 1 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21783, fiind înregistrate 227 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Februarie 2022, 16:05
(2858 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

Sâmbătă, 29 ianuarie a.c., în jurul orelor 18,00, Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2022, 18:20
(2451 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Polițiștii ialomițeni au desfășurat 13 acțiuni punctuale în mediul rural și urban, organizate atât independent, cât și împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița, intervenind totdată la peste ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2022, 18:10
(3018 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 119 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 31 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21556, fiind înregistrate 119 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2022, 16:10
(8626 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Bărbat rănit într-un accident rutier

Jilavele: Bărbat rănit într-un accident rutier

În dimineața zilei de luni, 31 ianuarie a.c., pe DN1D, în afara localității Jilavele, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2022, 16:00
(3330 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


Grupul de Comunicare Strategică: 63 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 30 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21437, fiind înregistrate 63 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2022, 16:10
(8765 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Două persoane rănite într-un accident rutier

Jilavele: Două persoane rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de duminică, 30 ianuarie a.c., un grav accident de circulație s-a produs pe raza localității Jilavele. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de 47 de ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2022, 12:15
(2690 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Jilavele accident


Ialomița: S-a răsturnat cu mașina într-un șanț

Ialomița: S-a răsturnat cu mașina într-un șanț

În seara zilei de sâmbătă, 29 ianuarie a.c., pe DJ201B, în afara localității Rași, s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2022, 09:50
(11056 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Rași accident


Grupul de Comunicare Strategică: 128 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 29 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21374, fiind înregistrate 128 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2022, 16:10
(8224 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 183 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 28 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21246, fiind înregistrate 183 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 15:40
(6422 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive pentru combaterea braconajului piscicol

În ziua de joi, 27 ianuarie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pe raza municipiului și comunele arondate, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 14:00
(10053 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală», marcată de polițiști și elevi

Slobozia: «Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală», marcată de polițiști și elevi

Joi, 27 ianuarie a.c., în cadrul Campaniei de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor «ATINGERI NEDORITE» și pentru marcarea «Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școală», polițiștii de prevenire ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 13:45
(6065 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autorii unor «furturi», reținuți de polițiști

În urma perchezițiilor domiciliare desfășurate joi, 27 ianuarie a.c., la Slobozia, oamenii legii au reținut, pentru 24 de ore, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani. Vineri, 28 ianuarie a.c ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 13:30
(3228 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată pe raza a 5 localități

Joi, 27 ianuarie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 5 incendii de vegetație uscată, care s-au produs pe raza localităților Fierbinți, Albești, Urziceni, Manasia și Munteni Buzău ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 12:30
(4072 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Polițiștii au întrerupt o petrecere privată

10 persoane au fost sancționate cu 30 mii de lei, după ce au participat la o petrecere privată, organizată în curtea unui localnic din Bărbulești. Polițiștii au oprit petrecerea în ziua de luni, 25 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 17:00
(2613 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Borănești, arestat pentru «furt calificat»

Marți, 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei închisorii. Astfel, pe raza localității Borănești a fost depistat ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 16:40
(5421 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ziua de miercuri, 26 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița și lucrători ai celorlalte
instituții cu atribuții în ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 16:30
(2649 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 171 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 27 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21063, fiind înregistrate 171 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 15:30
(9502 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...