Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Handbal, Liga Națională, HCM Slobozia

Julia Chernova, primul transfer al iernii

Campionatul Ligii Naționale este întrerupt până  pe 10 ianuarie 2018, timp suficient pentru Gheorghe Covaciu să-și întărească echipa. Cum pe piața internă se mai găsesc greu soluții, conducerea HCM Slobozia s-a orientat spre exterior. Astfel, primul transfer al iernii vine din Slovacia, mai exact de la campioana acestei țări, Juventa Mihalovce. Rusoaica Julia Chernova, care poate acoperi la 9 metri posturile de coordonator și inter stânga, este deja la Slobozia și va participa la pregătirea de iarnă a echipei. Înaltă de 1,80 m, Chernova a mai evoluat pentru echipe ca Lada, Togliatti și Dinamo Minsk. Potrivit conducerii, Chernova va reprezenta un plus pentru cele 16 etape rămase de disputat din acest sezon, lupta pentru supraviețuire fiind mai încinsă ca oricând. Totodată, se pare că alături de Julia vor mai apărea și alte jucătoare noi, în viitorul apropiat...

Cantonament la Vatra Dornei Handbalistele Sloboziei au revenit la pregătire pe 27 noiembrie 2017, iar duminică, 3 decembrie a.c., vor pleca într-un cantonament de o săptămână la Vatra Dornei. La această acțiune se va pune accent exclusiv pe pregătirea fizică, mingea nefiind inclusă în ingrediente. Pe 15-16 decembrie 2017, HCM Slobozia va disputa la Vâlcea două amicale cu echipa din localitate, iar pe 19 decembrie a.c. va primi în Sala «Andreea Nica» vizita Dunării Brăila. Vor urma încă două turnee de verificare, la Roman și Brăila, după care se va intra în linie dreaptă pentru restartul campionatului. Pe 10 ianuarie 2018 ne așteaptă o deplasare extrem de importantă, la Slatina. Altfel, săptămâna trecută s-au tras la sorți meciurile pentru Optimile de finală ale Cupei României. HCM Slobozia va avea parte de o confruntare de 5 stele, urmând să primească, pe 17 februarie 2018, vizita campioanei CSM București.

2 Decembrie 2017, 11:40 (4767 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
267 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Doar 42 de persoane selectate în vederea angajării, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Vineri, 20 mai a.c., la Slobozia, în incinta Centrului Cultural «Ionel Perlea» a fost organizată Bursa Generală a Locurilor de Muncă. La nivelul județului, până la data desfașurării Bursei, au fost contactați ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2022, 16:00
(12553 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan cu permisul suspendat

Joi, 19 mai a.c., în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată de polițiști, oamenii legii au identificat, în flagrant, pe Bulevardul Chimiei din Slobozia, o femeie care conducea având permisul de conducere ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2022, 15:45
(15583 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Fără focare de Pestă Porcină Africană pe raza județului

Inspectorii Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, la acest moment, pe raza județului Ialomița nu există focare de Pestă Porcină Africană ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2022, 14:00
(11416 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale polițiștilor de Investigare a Criminalității Economice

Miercuri, 18 mai a.c. polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune pe raza municipiilor Slobozia, Fetești, Urziceni și a comunei Sinești, pe linia ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 18:30
(12407 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în mediul rural

Miercuri, 18 mai a.c., polițiștii ialomițeni au organizat pe raza comunelor Ciulnița, Gheorghe Lazăr, Perieți și Andrășești o acțiune cu efective mărite de prevenire și combatere a nerespectării normelor ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 18:15
(9785 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Joi, 19 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27169, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de miercuri, 18 mai a ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 16:15
(1904 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări privind noile măsuri fiscale aprobate de Guvernul României

Prin actul normativ sunt aduse o serie de modificări și completări Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală necesare pentru reglementarea obligației de raportare de către furnizorii de servicii ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 15:00
(11234 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Vineri, 20 mai 2022, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Vineri, 20 mai 2022, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din Cartierul Buliga/Fetești. Astfel, în intervalul orar 08,00- ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 15:00
(18237 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Jandarmii ialomițeni, la datorie

IJJ Ialomița: Jandarmii ialomițeni, la datorie

Aproximativ 140 de jandarmi ialomițeni vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pe timpul desfășurării manifestărilor sportive, religioase și cultural-artistice care vor avea loc în perioada 1 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2022, 14:45
(12275 vizualizări - 0 comentarii)


Efectivele de pisică sălbatică, râs și lup, evaluate de APM Ialomița

În baza atribuțiilor ce îi revin conform legislației în vigoare, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului realizează studiile de evaluare a stării resurselor biologice pentru stabilirea cotelor ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2022, 17:55
(7734 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 18 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27169, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de marți, 17 mai ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2022, 16:20
(2255 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Reținut pentru «viol»

Luni, 16 mai a.c., polițiștii ialomițeni au reținut, pe bază de ordonanță, un bărbat de 49 de ani, domiciliat în localitatea Borănești. Acesta este acuzat că, în noaptea de 13/14 aprilie a.c., ar fi violat ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 18:20
(2396 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ghidul fiscal al contribuabililor care realizează venituri din închirieri a fost actualizat

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a actualizat Ghidul fiscal al contribuabililor persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea și subînchirierea bunurilor mobile și imobile ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 18:00
(13052 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de depunere a Cererilor de plată aferente anului 2022, la final

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice încheierea Campaniei de depunere fără penalități a Cererilor Unice de Plată. Astfel, în perioada 1 martie-1 ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 16:40
(11796 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Marți, 17 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27165, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de luni, 16 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 16:15
(2029 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată la Slobozia

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 20 mai 2022, «Bursa Generală a Locurilor de Muncă», eveniment ce va avea loc la Slobozia, în incinta Centrului Cultural «Ionel ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 14:00
(9931 vizualizări - 0 comentarii)


Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, la Urziceni

În anul în care se împlinesc 20 de ani de la sfințirea bisericii cunoscută drept Catedrala Urziceni, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul va sosi în oraș. Evenimentul se desfășoară ...[citește_toată_știrea]

17 Mai 2022, 02:05
(11278 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Bullying în școala mea-aleg să mă implic»

IPJ Ialomița: «Bullying în școala mea-aleg să mă implic»

Polițiștii ialomițeni au continuat activitățile preventive la sfârșitul săptămânii preventive. Aceștia s-au întâlnit cu elevii de liceu și cadrele didactice în cadrul proiectului «Bullying în școala mea ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 17:20
(9815 vizualizări - 0 comentarii)


Mașină mistuită de flăcări la Manasia, incendiu la un stâlp electric la Fetești, casă cuprinsă de foc la Borănești

Mașină mistuită de flăcări la Manasia, incendiu la un stâlp electric la Fetești, casă cuprinsă de foc la Borănești

Duminică, 15 mai a.c., un echipaj de pompieri din Urziceni a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism abandonat de câteva zile pe ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 16:50
(3755 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 16 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27161, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 15 mai a ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 16:30
(4086 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri 20 mai 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 15:20
(12838 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Aproape 100000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-14.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au fost completate 97283 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 15:05
(15472 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 15 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27161, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 14 mai ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2022, 16:50
(2058 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 cazuri noi de COVID-19

Sâmbătă, 14 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27161, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de vineri, 13 mai ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2022, 16:20
(4222 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Lovită de mașină pe trecerea de pietoni

Vineri, 13 mai a.c., o tânără de 15 ani, din Țăndărei, a ajuns la spital fiind victima unui accident rutier. Fata a fost lovită de un camion în timp ce traversa strada, regulamentar, pe trecerea de pietoni ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 19:20
(3488 vizualizări - 3 comentarii)


Programul «Tinerii și Hristos», în liceele din Urziceni

Programul «Tinerii și Hristos», în liceele din Urziceni

Joi, 12 mai 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în contextul Anului Omagial și Comemorativ 2022, Protopopiatul Urziceni a organizat, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 17:00
(10949 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 13 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27156, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de joi, 12 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 16:20
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Perioada de autorecenzare se prelungește până pe 27 mai 2022

Direcția Județeană de Statistică Ialomița informează cu privire la faptul că perioada de autorecenzare pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 se prelungește până la data de 27 mai 2022. Recenzarea ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 15:00
(25068 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Noaptea Muzeelor», supravegheată de pompieri

Sâmbătă, 14 mai a.c., se va desfășura evenimentul cultural «Noaptea Muzeelor». Pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță pentru participanți și patrimoniul adăpostit de muzeele din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 14:45
(8085 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren

Fetești: Copil electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren

Joi, 12 mai a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unei electrocutări a unui copil, în vârstă de 12 ani, care s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 10:30
(15049 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
soluția ! în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Ionut M în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara @ Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia goe în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Beyi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia ioan în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Ion Marcel în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia NEAMȚU ! în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Ion Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Tot EL în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă cetatean în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Delia S în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Cetatean în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...