Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia: Sprijin elvețian pentru IMM prin intermediul CEC Bank

Slobozia: Sprijin elvețian pentru IMM prin intermediul CEC Bank

Dezbaterea desfășurată la Slobozia, la care a participat și Excelența Sa Urs Herren, ambasadorul Confederației Elvețiene în România, a avut drept scop prezentarea oportunităților IMM de accesare a unor fonduri prin Programul de Finanțare Româno-Elvețian. Acest program constă în acordarea către IMM a unor linii de creditare cu dobândă redusă. Sunt finanțate astfel 8 domenii de activitate principale, printre care se numără construcțiile, agricultura, turismul sau serviciile medicale. Scopul acestui program este de a sprijini, dezvolta și a crește competitivitatea Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România, prin crearea unor linii de creditare eficiente și care să răspundă nevoilor antreprenorilor. Programul Româno-Elvețian pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii face parte din Programul de Cooperare Elvețiano-Român, inițiat încă din anul 2014 și care are ca scop reducerea discrepanțelor economice și sociale în cadrul Uniunii Europene. Prezent la întâlnirea organizată la Slobozia cu scopul de a-i determina pe reprezentanții locali ai sectorului IMM să creadă și să susțină oportunitatea Programului Româno-Elvețian, Excelența Sa Urs Herren a precizat: «Mă bucur foarte mult că mă aflu astăzi aici la Slobozia, alături de dumneavoastră. Oportunitatea accesării acestor fonduri este esențială pentru dezvoltarea afacerilor dumneavoastră și pentru creșterea economică a zonei în care vă aflați. Eu zic că merită să încercați să profitați de această șansă care vă este oferită, pentru că rezultatele se vor vedea în timp și vor fi benefice pentru toată lumea!».
Cei interesați de obținerea de fonduri prin Programul de Finanțare Româno-Elvețian pentru IMM trebuie să știe faptul că banii se acordă sub forma unor credite bancare, cu o dobândă de 1%+ROBOR la 6 luni. Creditele sunt acordate prin intermediul CEC Bank, instituția bancară parteneră prin care se desfășoară acest program la nivelul țării noastre. Prezenți la întâlnirea cu antreprenorii ialomițeni, reprezentanții CEC Bank au explicat faptul că, prin comparație cu alte credite, accesarea unor astfel de linii de creditare este destul de avantajoasă. «Trebuie reținut faptul că orice solicitant poate să beneficieze de o singură finanțare, a cărei valoare poate depăși 1 milion de lei... Creditele se acordă pe o perioadă de 7 ani și au o utilitate multiplă. Ele pot fi utilizate pentru construcția de clădiri, amenajarea de restaurante sau pentru obținerea de brevete ori licențe...» a explicat Ramona Ivan, director Direcția de Relații Externe și Finanțări Structurale din cadrul CEC Bank. Valoarea totală a programului este de aproximativ 132 milioane de lei, din care 70% reprezintă contribuția elvețiană. Datele statistice reliefează faptul că, la nivelul județului Ialomița, există 6 societăți din sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii care beneficiază de fonduri prin Programul de Finanțare Româno-Elvețian pentru IMM. Acestea au accesat banii pentru desfășurarea de lucrări de retehnologizare a liniilor de producție.

2 Decembrie 2017, 11:55 (5997 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@Mary:
(6 Decembrie 2017, 17:19)
Nu fii rea, lupu' si cucu' au lipit si ei afise pt psd in campanie. 'E' si ei suflete iar acuma mananca si gura lor ceva, nu?...
Mary:
(6 Decembrie 2017, 14:10)
  Pentru IMM, din "parcul industrial"???!!! Construit si finantat cu fonduri europene???!!! Unde, acum, urla lupu' iar asta vara, canta cucu'!!! Cata bataie de joc din partea autoritatilor locale la adresa locuitorilor acestui oras, unde spaga si nepasarea nu are limite!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
395 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: A încălcat ordinul de protecție

Polițiștii din Fetești au fost sesizați joi, 8 august a.c., de către o femeie în vârstă de 78 de ani, din Fetești, cu privire la faptul că fiul său, de 49 de ani, ar fi încalcat odinul ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 13:35
(1334 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Suplimentare de efective la misiunile sfârșitului de săptămână

În acest final de săptămână, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta efectivele angrenate în misiuni, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 10:20
(5406 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Și-au pierdut viața într-un accident rutier

ISU Ialomița: Și-au pierdut viața într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în dimineața zilei de vineri, 9 august 2024, pe șoseaua națională care leagă localitățile Movilița și Sinești. În urma impactului dintre un automobil ...[citește_toată_știrea]

9 August 2024, 09:00
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Rezultatele acțiunii «ROADPOL-SPEED»

În perioada 5-8 august 2024, polițiștii ialomițeni au acționat pe cele mai tranzitate artere din județ pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:20
(1907 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «tentativă la furt calificat»

Un tânăr de 17 ani este principalul suspect într-un dosar privind comiterea infracțiunii de «tentativă la furt calificat». Potrivit polițiștilor, pe data de 23 iulie 2024, acesta ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 16:00
(2241 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 12 august 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal ...[citește_toată_știrea]

8 August 2024, 10:30
(3826 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Colectivul Consiliului Județean Ialomița își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea în neființă a mamei domnului Adrian Ionescu, secretarul general al județului Ialomița.
...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 10:00
(3403 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: A fost publicată lista persoanelor juridice cu obligații fiscale restante la 30 iunie 2024

Potrivit informațiilor oferite de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, la nivelul județului nostru există 213 agenți economici care figurau cu obligații restante la bugetul general consolidat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 09:00
(15908 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Duminică, 4 august 2024, polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Ion Roată, Balaciu și Axintele o acțiune cu efective mărite având ca scop menținerea și asigurarea unui climat ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:50
(1932 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendați pentru încălcarea Codului Rutier

Vineri, 2 august 2024, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:40
(4196 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «ROADPOL-SPEED», în desfășurare

În perioada 5-11 august 2024, conform Programului Operațiunilor Europene 2024 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «ROADPOL-SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:30
(4531 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere convocarea comisiilor din Parlament pentru audierea propunerilor de comisar european

USR a depus luni, 5 august 2024, o solicitare scrisă pentru convocarea comisiilor din Parlament care să audieze propunerile de comisar european din partea României. Marcel Ciolacu nu poate să fenteze ...[citește_toată_știrea]

7 August 2024, 08:10
(8610 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: USR


Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Slobozia: Incendiu provocat intenționat

Duminică, 4 august 2024, un apartament din centrul Sloboziei a fost cuprins de flăcări. Se pare că focul ar fi fost provocat intenționat de proprietarul imobilului, supărat că ar fi fost părăsit de soție ...[citește_toată_știrea]

5 August 2024, 07:30
(3669 vizualizări - 5 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Tineretul Național Liberal demarează campania națională de promovare și informare «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!»

Tineretul Național Liberal a dat startul unei campanii de promovare și informare intitulată «Susținem cota unică, spunem NU impozitului progresiv!», prin care își propune să prezinte ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2024, 10:15
(7838 vizualizări - 5 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permise, la volan

Luni, 29 iulie a.c., polițiștii din Urziceni, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, au oprit pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 16:15
(1969 vizualizări - 1 comentariu)


Incendii la Cosâmbești și Fetești

Incendii la Cosâmbești și Fetești

În dimineața zilei de duminică, 28 iulie a.c., în jurul orelor 11,10, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:20
(2433 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Accidente la Țăndărei, Fetești și Ciochina

Luni, 29 iulie, în jurul orelor 22,10, dispeceratul ISU Ialomița a fost anunțat de producerea unui accident rutier pe DN21A, în orașul Țăndărei, în care au fost implicate un autoturism ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2024, 11:10
(2704 vizualizări - 1 comentariu)


Razie a polițiștilor la Movilița

Joi, 25 iulie a.c., polițiștii au organizat o razie în comuna Movilița, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea și combaterea faptelor ...[citește_toată_știrea]

26 Iulie 2024, 13:40
(1734 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Premierul Ciolacu să nu-i mai mintă pe români! „Marea Restructurare“ a aparatului bugetar înseamnă peste 35.000 de salariați în plus la Stat!»

La aproape 10 luni de la angajamentul premierului Ciolacu de a realiza «cea mai ambițioasă reformă a aparatului bugetar de după Revoluție», care să includă comasări și desființarea unor instituții ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 16:55
(4233 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,69 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor din iunie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iunie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 13:20
(6363 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe crescătorilor de animale care doresc să acceseze credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 24 iulie 2024, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2024, 07:40
(6776 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați în vederea participării la concursul de admitere în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», sesiunea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:55
(7870 vizualizări - 0 comentarii)


Pesta Micilor Rumegătoare, în atenția DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează proprietarii de ovine și caprine, de pe raza județului, cu privire la contextul epidemiologic european și național privind ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 11:45
(6481 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică de la RAJA Constanța este la rându-i o opțiune rapidă, sigură ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 10:20
(7338 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Imnului», marcată la Slobozia

Instituția Prefectului Ialomița va organiza luni, 29 iulie 2024, o festivitate prin care va marca «Ziua Imnului». În cadrul evenimentului, prefectul județului Ialomița, Constantin ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2024, 08:40
(2399 vizualizări - 0 comentarii)


Sfântu Gheorghe: Ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 53 de ani

Polițiștii din Ion Roată au fost sesizați luni, 22 iulie 2024, de către o femeie de 49 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, un bărbat în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:15
(7721 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Beat la volan

Luni, 22 iulie 2024,  în jurul orelor 23,30, polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 16:10
(4287 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Urziceni: Animale aflate în pericol, salvate de polițiști

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-un apartament din Urziceni mai multe animale trăiesc în condiții improprii. Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 15:10
(3469 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Invitație la concert

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» și în parteneriat cu Asociația «Suonarte», invită publicul ialomițean la spectacolul «PUCCINI 10 ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 13:45
(5584 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Precizări cu privire la eco-schemele din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează cu privire la anumite condiții și excepții în acordarea de sprijin financiar pentru eco-schemele din sectorul zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

23 Iulie 2024, 12:55
(5707 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...