Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Unirea Slobozia, «Generația 2005»

Fotbal, Unirea Slobozia, juniori

Unirea Slobozia, «Generația 2005»

bonus: Alexandru Zaharia, mijlocașul care iubește Fizica; Darius Vlad și visul Barcelonei

Echipa mare a Unirii Slobozia a utilizat în acest tur de campionat 12 jucători proveniți din pepiniera proprie, iar lucrurile nu se vor opri aici. La clubul din oraș există o mare preocupare pentru centrul de copii și juniori, iar așteptările sunt pe măsură. Continuăm prezentarea «Generației 2005» a Unirii, urmând să ne axăm, de anul viitor, atenția asupra altor grupe.

Alexandru Zaharia, mijlocașul care iubește Fizica
I-a transmis în urmă cu 4 ani tatălui său că vrea să devină fotbalist și astfel a ajuns pe terenul sintetic sub comanda lui Ion Ionescu. «Dorința de a ajunge fotbalist adevărat a rămas în picioare și este tot mai mare, pe măsura trecerii timpului!» ne spune Alexandru Zaharia, unul dintre copiii cu progrese evidente ai «Grupei 2005». Poate acoperi atât postul de închizător, cât și pe cel de mijlocaș dreapta. Spune că i se potrivește ultima ipostază, deoarece aceea îi permite să urce și să-și pună în evidență centrările cu piciorul drept, care îi ies tot mai bine. Se pricepe la fel de bine și să dribleze, îl admiră pe portughezul Ronaldo și visează să îmbrace într-o zi tricoul Stelei și să ridice tot stadionul în picioare, cu un gol frumos sau o centrare ca la carte. Până atunci, Alexandru se concentrează și asupra școlii, plăcându-i foarte mult Fizica, așa că pe viitor pe lângă fente, am putea discuta și despre fante de lumină, traiectoria mingii și alte aspecte la care pot conlucra fotbalul și fizica.

Darius Vlad și visul Barcelonei
La primii pași în fotbal ai lui Darius Vlad au conlucrat mai mulți antrenori. Avea doar 6 ani când tatăl său îl lăsa în grija lui Adrian Cristea, cel care timp de 4 ani l-a ajutat să deprindă tainele lucrului cu mingea. De aici a trecut în curtea CSS unde a petrecut un an fructuos, sub bagheta lui Paul Chiojdoiu. În această perioadă s-a remarcat drept unul dintre cei mai tehnici jucători la un turneu desfășurat la Constanța. Din toamnă a revenit în gașca Unirii și, de curând, s-a remarcat în amicalul cu Juventus București, unde a reușit două goluri. «Îmi doresc să ajung un fotbalist cât mai bun și de aceea caut să-mi îmbunătățesc jocul cu ambele picioare! Îmi place Neymar, dar visul meu este să ajung la Barcelona...» ne spune Darius, cel care deja s-a evidențiat prin forța șutului și centrările în fața porții. S-a impus printre titularii echipei și acoperă postul de mijlocaș stânga.

9 Decembrie 2017, 12:35 (6318 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Grupa 2014 a câștigat «Țăndărei Cup»
«Cupa Crăciunului», bucuria micilor fotbaliști

Comentariile cititorilor:


darius_v_10fp:
(26 Decembrie 2017, 22:49)
Darius e fel Mai bun..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
378 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Absolvenți ai Școlilor Militare Fălticeni și Drăgășani, angajați în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița

Absolvenți ai Școlilor Militare Fălticeni și Drăgășani, angajați în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița

Trei tineri, proaspăt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri «Petru Rareș» Fălticeni și «Grigore Al. Ghica» Drăgășani au fost angajați în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița. Aceștia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2022, 17:00
(24675 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Joi, 7 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27049, fiind înregistrate 8 noi cazuri față de ziua de miercuri, 6 aprilie ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2022, 16:15
(1791 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Remember to resist. Memoria genocidului romilor din România»

Luni, 11 aprilie 2022, începând cu orele 13,00, în cadrul Casei Municipală de Cultură «Nicolae Rotaru» din Slobozia, se va desfășura vernisajul expoziției fotodocumentare «Remember to resist. Memoria genocidului ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2022, 12:30
(8647 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușelu: A murit ars de viu în propria casă

Bordușelu: A murit ars de viu în propria casă

În seara zilei de miercuri, 6 aprilie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit în cazul unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Borduleșu. Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2022, 23:15
(12881 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Dridu

Incendiu la o casă din Dridu

Marți, 5 aprilie a.c., Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Dridu. Pompierii s-au deplasat la locul intervenției cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2022, 17:55
(10947 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu incendiu


«Jandarmul de Onoare al Anului» este un subofițer ialomițean

«Jandarmul de Onoare al Anului» este un subofițer ialomițean

Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a avut loc luni, 4 aprilie a.c., ceremonialul de premiere a jandarmilor care s-au remarcat pe plan profesional ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2022, 17:20
(11594 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 12 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 6 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27041, fiind înregistrate 12 noi cazuri față de ziua de marți, 5 aprilie ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2022, 16:15
(2052 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 110,39 milioane de euro, plăți privind bunăstarea animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a autorizat la plată beneficiarii Măsurii 14-Plăți privind bunăstarea animalelor- pachet a) porcine și pachet b) păsări din Campania ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2022, 15:40
(7095 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Racordări ilegale la rețeaua de energie electrică

Marți, 5 aprilie a.c., polițiștii din Urziceni, Coșereni și Jilavele, cu sprijinul jandarmailor ialomițeni și al reprezentanților ENEL au desfășurat o acțiune privind identificarea consumurilor ilegale ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2022, 15:10
(10481 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Slobozia, cel mai mare număr de chestionare completate

În intervalul 14.03-04.04.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au fost completate 26715 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

6 Aprilie 2022, 14:20
(17145 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Dezbatere pe tema «Recensământul Populației și Locuințelor 2021»

Marți, 5 aprilie a.c., Instituția Prefectului Județul Ialomița a fost gazda unei întâlniri lucrative cu tematica «Recensământul Populației și Locuințelor 2021» La întrunire au participat secretarul general ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2022, 18:30
(15076 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: Locuință cuprinsă de flăcări

Luni 4 aprilie a.c., pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Țăndărei au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, produs la locuința unui cetățean din Sudiți. Pompierii au fost sprijiniți ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2022, 16:30
(7727 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți incendiu


Ialomița: 10 noi cazuri de COVID-19

Marți, 5 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27029, fiind înregistrate 10 noi cazuri față de ziua de luni, 4 aprilie ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2022, 16:15
(2072 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă și în luna aprilie 2022

Ministerul Finanțelor a emis, începând de luni, 4 aprilie 2022, noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului «TEZAUR» , cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi de 4,8% și 5,8%. Titlurile de stat ...[citește_toată_știrea]

5 Aprilie 2022, 12:30
(9914 vizualizări - 0 comentarii)


Drogat și beat la volan, pe străzile din Urziceni

Sâmbătă, 2 aprilie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în flagrant delict un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Manasia, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2022, 19:05
(11347 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 8 noi cazuri de COVID-19

Luni, 4 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27019, fiind înregistrate 8 noi cazuri față de ziua de duminică, 3 aprilie ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2022, 16:25
(1310 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție de pictură și ceramică la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Marți, 5 aprilie 2022, de la orele 16,00, la Centrul Cultural «Ionel Perlea» va fi vernisată expoziția de pictură și ceramică «Imperceptibil». Evenimentul va fi organizat la Sala «Atelier», cu lucrări ale ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2022, 15:50
(12952 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Simularea Examenului de Evaluare Națională 2022

Luni, 4 aprilie a.c., a debutat Simularea Examenului de Evaluare Națională 2022 cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. Calendarul desfășurării Simulării este cuprins în perioada 4-14 aprilie 20 ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2022, 15:10
(10300 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 3 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27011, fiind înregistrate 14 noi cazuri față de ziua de sâmbătă, ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2022, 16:20
(1475 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 2 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26997, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de vineri, 1 aprilie ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2022, 16:25
(1699 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Slobozia

Joi, 31 martie a.c., 86 de polițiști ialomițeni, cu sprijinul a peste 20 de jandarmi, precum și 8 polițiști locali au desfășurat o acțiune de menținere a climatului de ordine publică pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 18:20
(12826 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


Urziceni: Campanie de prevenire a înșelăciunilor

În perioada 31 martie-30 aprilie a.c., Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița derulează, la nivelul municipiului Urziceni, campania de prevenire «Poți Preveni Înșelăciunile». În cadrul campaniei ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 18:00
(16412 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Dețineau ilegal arme albe

În urma unei acțiuni a polițiștilor desfășurată joi, 31 martie a.c., la Slobozia, au fost constatate 2 infracțiuni în flagrant, de port fără drept de obiecte periculoase. Astfel, în incinta unei case de ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 17:30
(10382 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 11 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 1 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26993, fiind înregistrate 11 noi cazuri față de ziua de joi, 31 martie ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 16:10
(1412 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 2000 de fermieri ialomițeni au depus Cereri Unice de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anului 2022, în perioada 1 martie – 1 aprilie, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 15:15
(3633 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 14 incendii produse pe raza județului, în ultima săptămână

ISU Ialomița: 14 incendii produse pe raza județului, în ultima săptămână

În ultima săptămână, pompierii au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui număr de 14 incendii, produse în mai multe localități de pe raza județului
Ialomița, în care flăcările s-au întins ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2022, 12:30
(4069 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 19 directori și 10 directori adjuncți de școli, după un nou concurs

Joi, 31 martie a.c., au fost validate rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Ialomița ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2022, 20:10
(4074 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Bărbat reținut pentru «lovire» și «amenințare»

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coșereni au probat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 38 ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de «lovire sau alte violențe» și ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2022, 19:35
(1999 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 47200 de lei

Miercuri, 30 martie a.c., polițiștii au intervenit la 76 de evenimente, dintre care 71 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, fiind constatate 7 infracțiuni. Din totalul acestora ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2022, 19:20
(3153 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 14 noi cazuri de COVID-19

Joi, 31 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26982, fiind înregistrate 14 noi cazuri față de ziua de miercuri, 30 martie ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2022, 16:15
(1210 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Miloșești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Iazu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 teren intravilan Păltinișu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 nemultumitu' în Sictir în tractir! feli nar în Sictir în tractir!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...