Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Victorii clare pentru CSS Slobozia

Handbal, turneu de junioare II la Slobozia

Victorii clare pentru CSS Slobozia

Sâmbătă și duminică, 9/10 decembrie 2017, handbalul a fost din nou sport-rege la Slobozia. Sala «Andreea Nica» a găzduit al 2-lea turneu de sală contând pentru faza zonală a Campionatului Național de Junioare II. A fost un eveniment intens gustat de public, cu CSS Slobozia aflată, în mod firesc, în centrul atenției. Iar suporterii au fost răsplătiți de elevele lui Marian Simion prin două victorii clare, care în proporție de 90% le-au asigurat calificarea în faza următoare a competiției.

Împinse spre succes de public
Sala a fost arhiplină în jocul de sâmbătă, 9 decembrie a.c., cu CSS II București. Echipa antrenată de vulcanica Dorina Popa învinsese CSS Slobozia chiar la ea acasă, în turul campionatului, iar acum, în al doilea turneu de sală tot în orașul nostru, Soreanu și colegele sale aveau șansa revanșei. Și au profitat din plin! Impulsionate de o inimoasă gașcă de suporteri dirijată chiar de șeful galeriei Unirii, CSS Slobozia și-a făcut jocul potrivit indicațiilor antrenorului, iar acest aspect a dus treptat la desprinderea pe tabelă. Valentina Soreanu a făcut din nou o partidă bună, foarte importante fiind cele 5 aruncări de la 7 metri, transformate din tot atâtea dictate de arbitri. Mai întâi extremă, apoi coordonator, Naomi Vasile a fost, poate, jucătoarea turneului, dar ne ferim de astfel de verdicte pentru că am nedreptăți restul lotului. Un real progres pe faza de atac, pentru că în apărare îi cunoșteam aptitudinile, a arătat Ema Nicolae. În faza defensivă a excelat arțăgoasa Petronela Ungureanu care, practic, a anihilat una dintre jucătoarele de bază ale adversarelor. CSS Slobozia s-a impus cu 28-22, victorie nesperat de clară, dar cu atât mai încântătoare.

Desprindere pe final cu Plopeniul
În jocul de duminică, 10 decembrie 2017, împotriva celor de la Activ Plopeni, CSS Slobozia a muncit ceva mai mult, iar victoria a înmugurit abia în ultimul sfert de oră al jocului. Prahovencele au intrat mai hotărâte în joc și le-au dat mari bătăi de cap jucătoarelor noastre, aflate probabil minute bune sub vraja victoriei cu CSS II. S-au dezmeticit începând cu minutul 35, dar în minutul 40 tabela arăta încă un periculos 20-19 pentru Slobozia. A fost momentul în care echipa s-a dezlănțuit, s-au marcat 4 goluri consecutive, cu aceeași Vasile în zi de grație. S-a ajuns în final la 29-22 pentru echipa noastră. O altă veste bună este revenirea în poartă a Patriciei Drăghici după o accidentare severă. De asemenea, Cristina Irimescu se poate antrena în regim normal și va fi aptă de joc în retur. «Felicit fetele pentru victorii și pentru modul în care au abordat cele două jocuri. Mai cu seamă în primul au respectat tot ce le-am cerut și acest lucru s-a văzut... Mulțumesc părinților pentru sprijin și întregului public pentru susținere! Important este că totul s-a terminat cu bine, atât din punct de vedere al celor întâmplate pe teren, cât și al organizării!» ne-a declarat Marian Simion. A fost într-adevăr o organizare ireproșabilă și de aceea este posibil ca până la finalul campionatului să mai vedem o astfel de competiție la Slobozia.

Lotul CSS Slobozia la turneul de sală
Portari: Drăghici, Boll, Vlase
Jucătoare de câmp: Dumitru, Gălămuj, Tăerel, Ungureanu-1 gol, Zăvadă, Lazăr-5, Soreanu-1), Onea-1, Neagu-5, Vasile-20, Cloșcă, Irimescu, Nicolae-6

13 Decembrie 2017, 13:20 (6289 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
«Junioarele I» au bifat primele meciuri oficiale
Greu în «Grupa de Valoare»!
În vervă, doar o repriză
Spadasinii CSS Slobozia, în top la «Burgas Cup» 2026
Spadasinii CSS Slobozia, la prima ediție a «Ascendia Sabre Cup»

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 02 Iul 2026
259 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Elemente de muniție, descoperite la Fetești. Incendiu la Țăndărei!

Două proiectile perforante de artilerie de calibru 85 mm au fost descoperite de un cetățean pe un teren viran de pe raza municipiului Fetești. Evenimentul a fost anunțat prin 112 sîmbătă, 3 mai a.c, iar ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2014, 08:30
(9098 vizualizări - 0 comentarii)


314 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița

AJOFM Ialomița a făcut publice rezultatele Bursei Generale a Locurilor de Muncă din luna martie 2014. Astfel, 314 participanți au reușit să-și găsească un serviciu... La nivelul județului, au fost contactați ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2014, 15:35
(5368 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «1 Mai» la limita legii

Pentru unii ialomițeni, ziua de «1 Mai» nu a însemnat doar distracție cu mici și bere, ci și probleme cu legea. 200 de polițiști au fost la datorie în această mini-vacanță și au aplicat sancțiuni fără număr ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2014, 12:45
(5538 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Depunerea cererilor de subvenție pe suprafață, în linie dreaptă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-APIA Centrul Județean Ialomița informează că, în perioada 3 martie-28 aprilie 2014, au fost depuse, în cadrul Campaniei de primire a cererilor de plată ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2014, 15:35
(7020 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două persoane, reținute de polițiștii ialomițeni pentru favorizarea infractorului

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reținut luni, 28 aprilie a.c., pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, două persoane, o femeie și un bărbat de 36, respectiv 33 de ani, ambii ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2014, 12:10
(8786 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

societate comercială
angajează
operator PC
(2 posturi)
Relații la telefon 0724/000.595
CV la fax 0243/235.111

25 Aprilie 2014, 18:40


Slobozia: La un pas de moarte

Accident de circulație produs pe șoseaua care leagă Slobozia de Brăila. Un bărbat, de 34 de ani, a fost la un pas de a-și pierde viața după ce a intrat cu mașina într-un copac. Rănit în urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 17:40
(4615 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Movilița: Trei victime în urma unui accident rutier

Dimineață de coșmar pentru doi șoferi și o pasageră. Cei trei au fost victimele unui accident rutier și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii ialomițeni susțin ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 13:25
(6191 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Țigări de contrabandă, vîndute pe «sub mînă»

Comerț cu țigări de contrabandă la un magazin din comuna Ion Roată. Asta au descoperit polițiștii ialomițeni în urma unei acțiuni demarată pe raza localității. Marfa provenea din Ucraina și era comercializată ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 12:25
(7623 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți mangă la volan

Doi șoferi, unul din Slobozia și un altul din Fetești, au fost depistați în trafic conducînd în stare de ebrietate. Ambii conducători auto s-au ales cu dosare penale. Șoferul depistat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 12:10
(6243 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Băuturi alcoolice, vîndute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au descoperit în sediul unei societăți comerciale băuturi alcoolice în valoare de 11 mii lei ce urmau a fi comercializate «la negru». Administratorul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 11:35
(3829 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Abateri de la Codul Rutier, sancționate de polițiști

Polițiștii ialomițeni au fost din nou la datorie pe șoselele județului. Oamenii legii au aplicat sancțiuni șoferilor certați cu normele rutiere. Conducătorii auto au fost amendați fie pentru că circulau ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 09:15
(6156 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Deșeuri metalice, confiscate de polițiști

Acțiune a polițiștilor din Amara, oamenii legii controlînd modul în care se efectuează achizițiile deșeurilor metalice pe raza localității. În urma activităților, a fost aplicată o sancțiune de 1300 de ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 08:45
(6533 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: «Bandiți» băgați la răcoare

Doi tineri, de 20 și 24 de ani, din Bărbulești, au ajuns în sfîrșit după gratii. Deși pe numele lor Judecătoria Urziceni a emis un mandat de arestare preventivă și unul de executare a unei pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2014, 08:20
(8268 vizualizări - 0 comentarii)


Adîncata: Apele rîului Prahova amenință să iasă din matcă. Cod Roșu de inundații!

Pericol de inundații în Ialomița, în zona localității Adîncata. Apele rîului Prahova amenință să iasă din matcă. Autoritățile sînt în alertă și lucrează pentru consolidarea și supraînălțarea digului. Ploile ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2014, 13:35
(9412 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Noaptea de Înviere, sărbătorită în liniște

Peste 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat în ultimele 24 de ore pe raza județului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică. Efectivele ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2014, 10:55
(8705 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Grupare infracțională specializată în furturi de animale, destructurată de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au destructurat o grupare infracțională specializată în furturi de animale, două persoane fiind reținute. Astfel, joi, 17 aprilie a.c., polițiștii de Investigații ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2014, 13:20
(9712 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Peste 1,2 tone carne de vită, confiscate

Coșereni: Peste 1,2 tone carne de vită, confiscate

Peste 1200 kg de carne de vită au fost confiscate într-un filtru al polițiștilor din Ialomița. În cursul zilei de astăzi, polițiștii Secției Rurale Coșereni, din cadrul IPJ Ialomița, au oprit pentru control ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2014, 17:15
(9040 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 300 de polițiști «supraveghează» Sărbătorile Pascale

Peste 300 de polițiști vor acționa zilnic, în perioada 19-21 aprilie a.c., pe raza județului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. În perioada ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2014, 15:05
(5918 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Țigări de contrabandă, descoperite în trafic

În cursul zilei de marți, 16 aprilie a.c., polițiștii au depistat în trafic, în municipiul Slobozia, o persoană care transporta produse accizabile fără documente de proveniență. Așadar, în jurul orei 1 ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2014, 16:20
(4818 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evaziunea din panificație, în vizorul polițiștilor

În cursul zilei de marți, 15 aprilie 2014, efectivele Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu reprezentanți ai DSVSA și ITM Ialomița au efectuat verificări la două unități economice cu profil ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2014, 14:15
(10098 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cantitate de peste 27000 litri de vin, retrasă de la comercializare

Efectivele Serviciului de Investigare a Fraudelor au efectuat marți, 15 aprilie a.c., împreună cu specialiști ai Direcției Agricole Județene Ialomița, verificări la o societate comercială, situată pe raza ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2014, 12:25
(6012 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Furturile de animale, în atenția polițiștilor

Un tînăr, în vîrstă de 27 de ani, din orașul Țăndărei, este cercetat de polițiști, fiind bănuit de polițiști că, în noaptea de 11/12 aprilie a.c., a pătruns în curtea unui concetățean și a sustras mai multe ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2014, 10:20
(4279 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare în Ialomița. 11 persoane suspectate de furturi din locuințe, la audieri!

Polițiștii ialomițeni, alături de procurori din cadrul Parchetelor Slobozia și Urziceni au efectuat miercuri, 9 aprilie a.c., 14 percheziții domiciliare. Anchetatorii au reușit astfel să destructureze o ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2014, 18:10
(9477 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Victimă a unei înșelăciuni cu bijuterii false

O femeie de 67 de ani, din Slobozia, a fost înșelată de o persoană cu suma de 900 de lei. Respectiva persoană a convins-o pe femeie să achite suma de 900 de lei pentru cîteva bijuterii care, la prima vedere ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2014, 15:20
(7693 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetați pentru permise de port armă expirate

Doi slobozeni, o femeie de 56 de ani și un bărbat de 58 de ani, sînt cercetați de polițiști după ce oamenii legii au descoperit faptul că aceștia dețin arme în mod ilegal. Persoanele în cauză aveau documentele ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2014, 12:15
(7607 vizualizări - 0 comentarii)


Infractor periculos, reținut la Slobozia

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reușit să prindă un bărbat, de 39 de ani, căutat de autoritățile din Italia pentru comiterea a 5 infracțiuni deosebit de grave. El a fost reținut ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2014, 11:20
(5992 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, alături de elevi în programul «Școala Altfel»

Programul Ministerului Educației, denumit «Școala Altfel», se demarează în județul Ialomița cu sprijinul polițiștilor. Timp de o săptămînă, oamenii legii vor organiza dezbateri cu elevii din județ privind ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2014, 09:10
(6589 vizualizări - 0 comentarii)


DN21 Slobozia-Iazu: 6 răniți și 3 mașini avariate într-un accident rutier!

Noapte de coșmar pe șoseaua care face legătura între Slobozia și Iazu. Din cauza unei depășiri neregulamentare, s-a produs un grav accident rutier. În urma evenimentului, 6 persoane au fost rănite și 3 ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2014, 23:20
(7858 vizualizări - 2 comentarii)


95 de proiectile, descoperite lângă Slobozia

95 de proiectile, descoperite lîngă Slobozia

În după-amiaza zilei de joi, 3 aprilie 2014, în urma unui apel telefonic, echipajul pirotehnic din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost solicitat ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2014, 13:15
(7055 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...