Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Campus școlar din Slobozia, transformat în locuințe de serviciu

Campus școlar din Slobozia, transformat în locuințe de serviciu

De anul viitor, Slobozia va avea un bloc nou de locuințe de serviciu. Administrația locală vrea să transforme campusul școlar abandonat din spatele Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» în locuințe pentru medici sau profesori navetiști care predau în Slobozia. Municipalitatea a preluat în administrare ruina cu două etaje în timpul mandatului primarului Alexandru Stoica și a făcut eforturi pentru a realiza obiectivul cu bani europeni. Proiectul a eșuat însă din cauza faptului că firma care trebuia să construiască respectivul campus și-a declarat insolvența câteva luni mai târziu.

Istoria unei investiții ratate Campusul Școlar din spatele Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» este unul dintre cele patru obiective de acest tip pe care Ministerul Educației a dorit să le construiască în 2008 pe raza județului Ialomița. Două există la Slobozia, unul la Fetești, iar celălalt la Fierbinți Târg. La scurt timp de la debutul lucrărilor, șantierele au fost abandonate din cauza lipsei de fonduri. După aproape 10 ani, singurele care s-au finalizat au fost campusurile de la Fetești și cel de la Fierbinți Târg... Ultimul, deși realizat integral, a iscat în jurul său numeroase scandaluri publice legate de modul în care Primăria Fierbinți Târg a cheltuit bani pentru a finaliza investiția. În schimb, cele două campusuri școlare de la Slobozia, unul amplasat în curtea Liceului de Arte «Ionel Perlea», iar celălalt în spatele Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» așteaptă de 10 ani să fie finalizate. Potrivit calculelor estimative, fiecare din cele două investiții ar mai avea nevoie de aproximativ 1 milion de lei pentru a fi date în funcțiune. Sursele de finanțare sunt însă greu de obținut...

Eșecul lui Alexandru Stoica În vara anului 2014, fostul primar Alexandru Stoica anunța faptul că a convins Uniunea Europeană să dea bani pentru finalizarea campusului de la Liceul Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza», dar și o sală de gimnastică, ridicată în curtea Liceului Pedagogic «Matei Basarab». Proiectul s-a ridicat la valoarea aproximativă de 2 milioane de lei, banii fiind acordați prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia. La câteva luni distanță de la semnarea contractului de finanțare, inițiativa administrației Stoica a fost sortită eșecului. Totul din cauza falimentului declarat de constructorul angajat prin contract să finalizeze campusul. Astfel, obiectivul a intrat încă o dată în conservare...

Un bloc de locuințe Campusul din spatele Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza» este în momentul de față construit în proporție de 35%. Practic, imobilul are pereți și scări interioare și a fost compartimentat. Actuala administrație locală a Sloboziei are însă planuri mari în privința clădirii abandonate. Astfel, ruina de beton va fi transformată de anul viitor în bloc de locuințe de serviciu, realizat printr-un  parteneriat cu Agenția Națională de Locuințe. «Municipiul Slobozia întrunește toate condițiile accesării unui program de construire a încă 24 de unități locative, ca locuințe de serviciu, în special, pentru cadre didactice, personal al Primăriei sau al Direcțiilor descentralizate ale acesteia. Amplasamentul identificat pentru construirea acestora se află în apropierea Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza“. Planul urbanistic pentru această zonă cuprinde 124 de unități locative, care vor fi construite etapizat în anii următori prin ANL!» se arată într-o comunicare publică a administrației locale.

Paznicul din campus
Betoanele scorojite și încărcate de umezeală ale campusului au devenit între timp adăpost pentru oamenii străzii. De 7 ani, Săndel Cristescu păzește zi și noapte ruina pe care Ministerul Educației a abandonat-o la Slobozia. Omul a rămas fără agoniseala de-o viață, după ce soția l-ar fi alungat de acasă... Și pentru că n-a avut încotro s-o ia, s-a adăpostit în campusul școlar. Înfășurat într-o plapumă roasă de vremuri pe la colțuri, omul cere ajutorul oricui se oferă să i-l dea. «Stau aici pentru că soția m-a dat afară din casă și n-am încotro mă duce... Muncesc cu ziua pe unde apuc și la cine vrea să mă primească! Noaptea e mai greu, că e frig, dar să știți că m-am obișnuit să stau aici în clădirea asta! Ce-o să fac dacă primăria o închide nu-mi dau seama, oi vedea atunci...» spune bărbatul.

19 Decembrie 2017, 10:10 (7561 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Deschiderea campusului Liceului de Arte «Ionel Perlea» este blocată în birocrație
Soluții administrative pentru campusurile abandonate ale Sloboziei
Primăria Slobozia caută surse de finanțare pentru Campusurile Școlare

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 12 Aug 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Intervenții și acțiuni ale polițiștilor ialomițeni pentru siguranța cetățenilor

În perioada 8-9 iulie, peste 90 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 19:35
(23260 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Apartament transformat în adăpost pentru pisici

Slobozia: Apartament transformat în adăpost pentru pisici

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați de către un bărbat, de 45 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că în blocul în care locuiește, pe scară, se simte un miros ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 19:20
(4611 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Ialomițenii au investit 56,12 milioane de lei în Programul «Tezaur»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, în primele 6 luni ale anului 2023, aproximativ 900 de investitori au cumpărat Titluri de Stat, în cele 6 emisiuni de ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2023, 13:50
(10369 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții și rețineri într-un dosar de «proxenetism»

Miercuri, 5 iulie a.c., polițiștii ialomițeni și cei din județul Neamț au desfășurat 6 percheziții domiciliare, în Ialomița și Neamț, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 19:10
(14503 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența drogurilor

Miercuri, 5 iulie a.c., polițiștii din Slobozia au depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din Slobozia, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, rezultatul ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 19:00
(10274 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ultimele 24 de ore polițiștii au fost solicitați să intervină la 87 evenimente, dintre care 85 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 10 infracțiuni în flagrant ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 18:50
(2135 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Excursie dedicată copiilor beneficiari de asistență socială

Protopopiatul Urziceni: Excursie dedicată copiilor beneficiari de asistență socială

Cu binecuvântarea PS Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, marți, 4 iulie 2023, a avut loc o acțiune inedită, respectiv o excursie organizată pentru beneficiarii serviciilor sociale acreditate ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 16:00
(12349 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 iulie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește persoanelor impozabile, înregistrate în scopuri de TVA care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2023, 13:30
(12872 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de refulare de la nivelul rezervorului, echipele RAJA Constanța vor sista joi, 6 iulie 2023, în intervalul orar 9,00-17,00, furnizarea apei potabile către ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 20:35
(14169 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști pe numele unui bărbat din Armășești care și-a bătut soția

Polițiștii din Jilavele au fost sesizați marți, 4 iulie a.c., cu privire la faptul că un bărbat, de 45 de ani, din Armășești, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, o femeie de 53 de ani. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 19:25
(13675 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor la Fetești

Marți, 4 iulie a.c., în intervalul orar 20,.00-23,00, polițiștii au desfășurat o acțiune pe raza municipiului Fetești ce a avut ca scop prevenirea infracționalității stradale, a infracțiunilor contra persoanei ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 19:05
(3884 vizualizări - 0 comentarii)


CECCAR Ialomița: «Ziua Națională a Contabilului Român»

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organismul profesional care gestionează profesia contabilă în România, organizează, la 13 iulie 2023, cea de-a XIX-a ediție a ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 16:40
(4766 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 800 de misiuni de ordine publică executate în trimestrul II al anului 2023

Jandarmii ialomițeni, 800 de misiuni de ordine publică executate în trimestrul II al anului 2023

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au executat, în trimestrul II al anului, 1794 misiuni de ordine publică, dintre care 128 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 13:20
(14224 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat pentru motorina aferentă trimestrului II/2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 31 iulie 2023, inclusiv, se depun Cererile de plată care vizează rambursarea ajutorului de ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 12:55
(21561 vizualizări - 0 comentarii)


Sediul ISU Ialomița, modernizat

Sediul ISU Ialomița, modernizat

În perioada 2020-2025, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență derulează proiectul «Îmbunătățirea Managementului Riscului la Dezastre» în cadrul căruia, printre alte clădiri incluse în proiect ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2023, 12:40
(5071 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 9 permise de conducere reținute, 7 certificate de înmatriculare retrase, amenzi de peste 75 mii de lei

Luni, 3 iulie a.c., peste 70 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au acționat, pe raza întregului județ, pentru descurajarea săvârșirii unor fapte antisociale și pentru menținerea unui climat de ordine ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 19:15
(13283 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de artă plastică

Miercuri, 5 iulie a.c., începând cu orele 14,00, în foaierul Sălii «Europa» a Consiliului Județean Ialomița va avea loc verisajul expoziției de pictură «Orizonturi Cromatice». Lucrările aparțin artistei ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 17:30
(3652 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicația «Registrul Deșeurilor», funcțională

Evidența deșeurilor este obligatorie pentru toate afacerile ce au activitate la sediul social sau la un punct de lucru, aceasta trebuie păstrată lunar și trebuie raportată anual. Aplicația a fost lansată ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 17:00
(26038 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Crescătorii de animale pot solicita ajutorul de stat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 31 iulie 2023 inclusiv, primește cereri inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 16:30
(5472 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,98%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2023

La sfârșitul lunii mai 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3881 de șomeri (din care 1989 femei), rata șomajului fiind de 4,98%, cu 1,13% peste ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 16:00
(11005 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în orașul Fetești!

La nivelul Uzinei de Apă Fetești se vor executa lucrări de racordare la sistemul centralizat de distribuție din orașul Fetești. Pentru realizarea acestor operațiuni,  RAJA Constanța va întrerupe furnizarea ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 13:10
(32582 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții DIICOT în Ialomița

Marți, 4 iulie a.c., procurorii DIICOT-Structura Centrală au pus în mișcare acțiunea penală față de mai mulți suspecți, angajați în cadrul unor centre de îngrijire a bătrânilor, pe care îi supuneau la tratamente ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2023, 11:30
(15538 vizualizări - 0 comentarii)


Un bărbat din Platonești a amenințat că se autoincendiază. Polițistul-negociator l-a convins să renunțe!

Un bărbat din Platonești a amenințat că se autoincendiază. Polițistul-negociator l-a convins să renunțe!

În cursul zilei de duminică, 2 iulie a.c., polițiștii din Platonești au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că un bărbat, de 46 de ani, din Platonești, s-a baricadat în locuință și a amenințat că ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 20:05
(12815 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Rezultatele de la Bacalaureat arată eșecul sistemului de Educație sub mandatele lui Iohannis!»

«Rezultatele de la examenul de Bacalaureat ne oferă imaginea nefardată a eșecului sistemului educațional din România sub mandatele lui Klaus Iohannis, în condițiile în care doar 42% dintre copiii care au ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 17:20
(26554 vizualizări - 0 comentarii)


Ciocârlia: Camion încărcat cu hârtie igienică, în flăcări

Ciocârlia: Camion încărcat cu hârtie igienică, în flăcări

În dimineața zilei de duminică, 2 iulie a.c., două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu produs la remorca unui camion ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 16:25
(8517 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână

ISU Ialomița: Bărbat salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână

Sâmbătă, 1 iulie a.c., în jurul orei 9,30, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la o misiune de salvare a unei persoane căzută într-o fântână, cu o adâncime de aproximativ 7 metri. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 16:20
(11039 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Ion Roată

Trei echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit la un accident rutier produs pe DN2A, pe raza localității Ion Roată, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora a acționat și ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 16:15
(6250 vizualizări - 0 comentarii)


Concurs de admitere organizat în anul 2023 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» pentru locurile alocate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere organizat în anul 2023 la Academia de Poliție «Alexandru ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 14:10
(10802 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 7 iulie 2023, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2023, 13:55
(14407 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor, la Slobozia

Razie a polițiștilor, la Slobozia

Sâmbătă, 1 iulie a.c., polițiștii au efectuat o razie cu efective mărite pe raza municipiului Slobozia. Acțiunea a avut ca scop prevenirea și combaterea faptelor cu violență, dar și menținerea unui climat ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2023, 17:40
(3093 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia razie


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...