Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Sfântul Luca este singurul evanghelist care ne prezintă Nașterea Mântuitorului Hristos în contextul istoriei universale, adică în timpul domniei împăratului Octavian Augustus, cu ocazia unui recensământ al populației, pe când Quirinius îndeplinea funcția de guvernator al provinciei imperiale Siria: „În zilele acelea, a ieșit poruncă de la Cezar să se înscrie toată lumea” (Luca 2, 1). Aceste date istorice, oferite de Sfântul Luca, ne arată de fapt, că nașterea Mântuitorului Hristos nu răspunde numai așteptărilor poporului Israel, ci și așteptărilor întregii umanități.
Imperiul Roman din timpul lui Augustus constituie epoca de aur a istoriei romane și așa a și fost considerat în primul secol după Hristos. Pacea romană (Pax romana) domnea în toate ținuturile Imperiului, iar de beneficiile ei se bucura «toată lumea locuită», identificată cu lumea civilizată a Imperiului. Sfântul Luca arată diferența dintre acest împărat roman (27 î. Hr. - 14 d. Hr.), despre care se spunea că ar fi fost instauratorul păcii pământești, și Iisus, Mesia, Mântuitorul (Luca 2, 11), purtătorul păcii dumnezeiești (Luca 2, 14).
Când Sfântul Luca a scris Evanghelia sa, la aproximativ 70 de ani după moartea lui Augustus, cultul imperial și calendarul asiatic, în care noul an începea cu ziua de naștere a lui Augustus (23 septembrie), conservau vie memoria primului împărat ca binefăcător al lumii întregi. Împăratul Octavian Augustus nu era văzut de supușii săi numai ca un mare om politic, ci și ca o figură salvatoare, motiv pentru care Senatul roman i-a conferit titlul de „Augustus”, adică „cel vrednic de închinare”. El era astfel considerat omul providențial, care a adus o cotitură în lume, a inaugurat un timp nou. Augustus a poruncit ca să fie construit în Roma un altar al păcii, numit Ara Pacis Augusti, care se păstrează până astăzi, pentru a reprezenta astfel, într-o formă monumentală pentru toate timpurile, pacea universală pe care el a asigurat-o pentru un răstimp, îngăduindu-le oamenilor, după 250 de ani de războaie și conflicte interne, să respire ușurați și să nădăjduiască.
Chiar și menționarea recensământului își are importanța lui. El constituie un prilej providențial pentru părinții după trup ai Mântuitorului, de a merge la Betleem, pentru a se împlini profeția din Miheia 5, 2 : «Și tu, Betleeme, Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei».
Potrivit Noului Testament, dreptul Iosif era teslar, dulgher (Matei 13, 55). Betleemul, cetatea de origine a Dreptului Iosif, era vestită ca cetate de constructori, care erau chemați să lucreze în toate regiunile. Cei necăsătoriți obișnuiau să stea perioade lungi de timp în alte regiuni ale Palestinei. Se poate astfel explica de ce Iosif din Betleem s-a mutat la Nazaret, aici găsind de lucru. Aici, în Nazaret, trăia și se logodise deja cu Maria, iar în timpul recensământului a trebuit să se reîntoarcă în cetatea sa natală pentru a se înscrie în registrul de taxe și, deși Maria era însărcinată, a trebuit să parcurgă tot drumul din Nazaret până în Betleem.
Cu siguranță, sunt motivații de ordin teologic care l-au determinat pe Evanghelist să încadreze într-un mod atât de solemn nașterea Mântuitorului. Convingerea Sfântului Luca este că Dumnezeu se folosește de împărați, de guvernatori, de legi omenești pentru a împlini făgăduințele Sale mântuitoare. «Pentru cine privește lucrurile mai de aproape, spune Origen, întâmplările acestea sunt semnul unei taine: trebuia ca și Hristos să fie numărat în acest recensământ al lumii, pentru că și El voia să fie înscris la un loc cu toți ceilalți, pentru ca să sfințească pe toți oamenii și să fie pomenit în registre împreună cu toată lumea, pentru a oferi lumii trăirea în comuniune cu El. Iar după această numărătoare, Iisus voia să numere împreună cu El pe toți oamenii, înscriind în „cartea vieții” pe toți cei care au crezut în El, înscriindu-i în ceruri» (cf. Origen, „Din Omiliile la Evanghelia după Luca …”, p. 101).
Sfântul Efrem Sirul spune: «În zilele împăratului care a poruncit ca oamenii să se înscrie în listele pentru dări, S-a pogorât și Mântuitorul și i-a înscris pe oameni în Cartea Vieții. El i-a înscris, și ei L-au înscris: El ne-a înscris în înălțime și ei L-au înscris pe pământ. Laudă numelui Său!» (cf. Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 86.).
Încă de la început, așadar, Sfântul Luca ține să lege istoria Mântuitorului Hristos de istoria oamenilor. Lumea a fost creată prin El, El este Stăpânul lumii, izvorul păcii adevărate, prefigurate de pax romana, instaurată de Augustus.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea adusă de întruparea Mântuitorului Hristos și pe care îngerii au preamărit-o la nașterea Sa, depășește cu mult pacea adusă de împăratul Augustus. Acesta a adus într-adevăr, după 250 de ani de războaie, o pace, o siguranță juridică și o bunăstare la care astăzi multe țări din fostul Imperiu Roman nu pot decât să viseze. Însă această pace politică, siguranță juridică și bunăstare materială, chiar și în perioada de înflorire a Imperiului Roman, au fost efemere și nu au fost niciodată pe deplin realizate.
Împărăția inaugurată de Dumnezeu odată cu întruparea Mântuitorului Hristos, precum și pacea adusă de El sunt diferite de Pax romana. Pacea lui Hristos îl privește pe om în adâncul ființei lui, îl deschide spre adevăratul Dumnezeu. Pacea Mântuitorului Hristos este o pace pe care lumea nu o poate da (Ioan 14, 27). Augustus a rămas în istorie ca un om al trecutului, divinizat de supușii lui, pe când Iisus Hristos este „același ieri și astăzi și în veci” (Evrei 13, 8), pentru că nu este pur și simplu un om divin, ci Dumnezeu care S-a făcut Om, ca pe om să-l ridice la Dumnezeu și să-l facă „părtaș dumnezeieștii firi” (2 Petru 1, 4).  Mesajul îngerilor care s-au arătat la Nașterea Domnului: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!» (Luca 2, 14), se referă, deci, la darul păcii mesianice făcut de Dumnezeu tuturor oamenilor, «binevestind pacea prin Iisus Hristos» (Faptele Apostolilor 10, 36).
Potrivit Sfintei Scripturi și mai ales profețiilor mesianice (Isaia 9, 5; 52, 7), «pacea» pe care nașterea lui Iisus a adus-o în lume se referă la plinătatea bunurilor și a mântuirii, a armoniei și a concordiei, a biruinței asupra suferinței, a păcatului și a morții înseși (Luca 1, 79; 2, 29; 7, 50; 8, 48; 10, 5). Ea izvorăște, mai ales, din Învierea lui Hristos (Luca 24, 36; Faptele Apostolilor 10, 36; Romani 5, 1 etc.). Sfântul Efrem Sirul spune: «Pace și împăcare, Care ai fost trimisă neamurilor; Rază veselitoare, Care ai venit la cei posomorâți; Aluat puternic, Care birui în liniște totul; Îndelung-răbdătorule, Care ai prins încetul cu încetul zidirea, fericit cel ce a primit în inima sa bucuria Ta și a uitat întru Tine durerea sa! Gurile îngerilor și ale celor ce veghează au strigat săltând: „Pace!” Vestea cea bună a veghetorilor, pe care au adus-o, a ajuns la cei ce veghează. Cine va dormi în noaptea aceasta care a trezit făptura? Căci ei au vestit „Pace” acolo unde domnea vrăjmășia. Binecuvântat fie Pruncul Care a împăcat prin tăcerea Lui Măreția dumnezeiască pe care o mâniaseră cei cuvântători» (Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 98).

Dreptmăritori creștini,
Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Pruncul Iisus ne-a adus pace și bunăvoire: „Nu-L considerați pe Cel culcat în iesle un simplu copil, ci vedeți-L ca Dumnezeu. Îngerii, Arhanghelii, Tronurile, Stăpâniile și Serafimii sunt în pace cu Dumnezeu; niciodată nu se opun voinței divine, ci sunt întăriți în bine și sfințenie. Însă noi, răi fiind, am pus dorințele noastre păcătoase în opoziția cu voia lui Dumnezeu și ne-am făcut „vrăjmașii” Lui. Hristos a înlăturat această situație: Într-adevăr „El este Pacea noastră” (Efeseni 2, 14) și prin El, noi am fost împăcați cu Dumnezeu Tatăl. Domnul „a surpat peretele cel din mijloc al despărțirii - ura -, desființând legea poruncilor în opreliștile ei, pentru ca să clădească întru Sine pe cele două - una, făcând pace” (Efeseni 2, 14). I-a plăcut Domnului să lege împreună cele cerești cu cele pământești într-o singură turmă. Hristos a fost făcut pentru noi pace și bunăvoire” (Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia a II-a).
    Și astfel, cerul și pământul s-au unit, sărbătorind împreună evenimentul Întrupării Domnului în istorie. Cântăm în ziua Nașterii Mântuitorului: „Cerul și pământul astăzi s-au unit, născându-se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta și noi lăudându-L, să-i cântăm: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pacea, pe care ne-a dăruit-o nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru, slavă Ție!” (cf. Mineiul pe Decembrie, EIBMBOR, București, 1991, p.383).
Prin Întruparea Domnului ne-a fost vestită de îngeri pacea și bucuria că  „S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11). Dacă Vestea cea bună a Evangheliei este de fapt „vestea bună a păcii” (Efeseni 2, 14), iar „Împărăția lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17), atunci creștinul nu poate fi decât un om al păcii. Pacea și bucuria sunt două însușiri esențiale ale vieții creștine. În paralel cu legătura dragostei există și legătura păcii, pe care credinciosul este dator să o păstreze în calitate de cetățean al Împărăției lui Dumnezeu. Pacea adusă de Mântuitorul Hristos se referă la toate dimensiunile vieții omenești, iar omul își găsește pacea cu Dumnezeu și cu sine însuși numai în Hristos. Sfântul Isaac Sirul ne învață: „împacă-te în tine însuți și se va împăca cu tine cerul și pământul”. Pe baza aceasta se clădește și pacea între oameni. Prezența unui om pașnic devine epicentrul împăcării multora. Spre deosebire de pacea lumii, care este limitată și fragilă, pacea lui Hristos este pentru noi o stare duhovnicească pe care ne străduim să o dobândim.
Nașterea Domnului este așadar binevestirea bucuriei și a păcii (Luca 2, 10 -14). De altfel, după Înviere, mesajul Domnului către femeile Mironosițe este „Bucurați-vă”, iar către Apostoli „Pace vouă”. Căutarea păcii și a bucuriei departe de Hristos este zadarnică osteneală, deoarece lumea aceasta nu este în stare să satisfacă setea nesfârșită a omului. Experiența pe care omul o poate trăi aici pe pământ nu este decât pregustarea fericirii ce ne așteaptă în Împărăția lui Dumnezeu. Întristările și împotrivirile lumii acesteia nu pot birui sau risipi bucuria și pacea pe care creștinul o trăiește în Hristos.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea are trei dimensiuni esențiale: este pacea lăuntrică a omului, este pace cu Dumnezeu și este pace cu aproapele. Aceste caracteristici ale păcii constituie condiția și cerința primordială pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur spunând: „când ne rugăm, cerem îngerul păcii și pretutindeni cerem pace, fiindcă nimic nu este asemenea ei. La biserică, în rugăciuni, în litanii, în cuvinte de urare, o dată, de două ori, de trei ori și de multe ori, întâistătătorul Bisericii dă pacea, zicând: Pace vouă. Pentru ce? Fiindcă ea este maica tuturor bunurilor, temei al bucuriei. De aceea și Hristos a poruncit Apostolilor, când intră în case, să spună aceasta, îndată, ca un fel de simbol al darurilor. „Intrând în case, spune El, ziceți: Pace vouă (Matei 10, 12). Căci, dacă aceasta lipsește, toate sunt de prisos. Și, iarăși, a spus ucenicilor: „Pace las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Aceasta deschide calea dragostei. „Întâistătătorul Bisericii nu zice numai: Pace vouă, ci: Pace tuturor. Căci, ce folos dacă avem pace cu unul, iar cu altul război și luptă? Care este câștigul? Și în corp, dacă unele mădulare sunt liniștite iar altele tulburate, nu se poate statornici niciodată sănătatea, ci numai prin buna rânduială, prin acordul și pacea tuturor. Dacă nu sunt toate liniștite și nu stau la locurile lor, toate se vor răsturna. Chiar și în mintea noastră, dacă nu sunt în liniște toate cugetele, nu va fi pace. Atât de mare bun este pacea încât fii ai lui Dumnezeu sunt numiți cei care o fac și o clădesc. Pe bună dreptate, deoarece și Fiul lui Dumnezeu pentru aceasta a venit pe pământ ca să facă pace între cele de pe pământ și între cele din cer”, (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a III-a la Epistola către Coloseni).
Pe de altă parte, bucuria constituie atmosfera cultului euharistic și a comuniunii cu Domnul cel înviat. Trăind pacea și bucuria lui Hristos în lume, creștinul participă anticipat la Împărăția lui Dumnezeu, care este deja prezentă în inimile credincioșilor. Desigur, bucuria și pacea nu se câștigă dintr-odată, ci implică un efort continuu. Ca stări permanente, acestea există doar în Împărăția lui Dumnezeu.
Ca oameni ai păcii, noi creștinii suntem fericiți de Dumnezeu dacă suntem „făcători de pace” (Matei 5, 9), dacă ne ferim de rău și facem binele, dacă noi căutăm pacea și o urmăm (Psalmi 33, 15). Nu putem pretinde că suntem oameni făcători de pace, dacă nu avem pace în propriile familii și în viața de zi cu zi, dacă nu biruim mânia, jignirile verbale sau lipsa de atenție față de cei de lângă noi. Formele de violență s-au înmulțit în vremea noastră și nu sunt ușor de recunoscut, și cu toate acestea noi creștinii suntem chemați să devenim oameni ai păcii și împăciuitori unii cu alții. 

Dreptmăritori creștini,
Vă adresez aceste îndemnuri și sfaturi părintești, văzând fiii poporului nostru asemenea valurilor învolburate de furtună, văzând cum mărturisirea lui Hristos și mulțumirea adusă pentru Darurile Sale sunt înlocuite de ură, violență, fărădelege și minciună.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei, postul de șase săptămâni care o precedă este un post al bucuriei pentru că S-a născut nouă Mântuitor.
Bucuria este deplină dacă este trăită în comuniune. De aceea, familia creștină, „Biserica cea mică”, formată din bărbat și femeie și dăruită de Dumnezeu cu prunci, este chemată să trăiască în cuvântul mărturisirii și în fapte bune această bucurie, să vestească celor care sunt în întunericul păcatului și al morții nașterea unui Mântuitor, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6).
Să ne pregătim să întâmpinăm în pace și frățietate, cu cinstea cuvenită, sărbătoarea centenarului Marii Uniri din anul 2018, mărturisind binecuvântarea lui Dumnezeu în împlinirea năzuinței de secole a românilor de a trăi în unitate, între aceleași granițe.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2018 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

24 Decembrie 2017, 13:55 (5357 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 23 Iun 2026
284 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
S-a deschis Supeco Slobozia

S-a deschis Supeco Slobozia

Începând de joi, 16 iunie 2022, vă puteți face cumpărăturile la Supeco, deschis oficial la Slobozia. Supermarketul se află situat în incinta Park Plaza.

Peste 5000 de produse pentru întreaga familie ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2022, 13:50
(11480 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul Școlar Județean Ialomița: Nivel de participare de 95,12% la Examenul de Evaluare Națională 2022

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a dat publicități primele informații legate de participarea la Examenul de Evaluare Națională a elevilor de clasa a VIII-a. Potrivit acestora, la prima probă, cea ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2022, 17:10
(25011 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuință»

Pentru al patrulea an consecutiv, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 24 de state din Europa, lansează «Ziua europeană de prevenire ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2022, 13:30
(23085 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 incendii într-o singură zi

Miercuri, 15 iunie 2022, echipajele de pompieri ale ISU Ialomița au intervenit de 4 ori pentru a lichida incendii apărute pe teritoriul județului. Astfel, două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit ...[citește_toată_știrea]

15 Iunie 2022, 12:30
(20373 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în Cartierul Coloniști din orașul Fetești!

Pentru conectarea la rețeaua de distribuție nou executată a conductelor de alimentare cu apă de pe străzile Ștefan cel Mare, Petru Movilă și Zorilor din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 18:25
(11196 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni celebrează «Ziua Mondială a Donatorului de Sânge»

Jandarmii ialomițeni celebrează «Ziua Mondială a Donatorului de Sânge»

Marți, 14 iunie 2022, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au sărbătorit «Ziua Mondială a Donatorului de Sânge» împreună cu personalul Centrului de Transfuzii Sanguină Ialomița ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 17:10
(19454 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea unei prime de inserție în cuantum de ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 13:00
(7968 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 15 iunie, ziua dedicată competițiilor cu Serviciile Voluntare

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița desfășoară în data de 15 iunie 2022, începând cu ora 9,00, etapa județeană a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare ...[citește_toată_știrea]

14 Iunie 2022, 13:00
(27022 vizualizări - 1 comentariu)


Căldărușanca/Buzău: Bebeluș de 8 luni, mort într-un accident rutier

Căldărușanca/Buzău: Bebeluș de 8 luni, mort într-un accident rutier

Duminică, 12 iunie a.c., în jurul orelor 17,40, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier produs în localitatea ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2022, 00:05
(11971 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 12 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27191, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 11 ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2022, 16:20
(1856 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Jilavele: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

În seara zilei de sâmbătă, 11 iunie a.c., pe raza localității Jilavele s-a produs un accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că în timp ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2022, 10:00
(6597 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier în localitatea Coșereni

Accident rutier în localitatea Coșereni

Sâmbătă, 11 iunie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier în localitatea Coșereni, în care au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2022, 21:40
(2630 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 11 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27191, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 10 iunie ...[citește_toată_știrea]

11 Iunie 2022, 16:35
(2369 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii și polițiștii ialomițeni, la datorie în minivacanța de Rusalii

În perioada 10-13 iunie a.c, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița va monitoriza permanent dinamica intervențiilor la nivel local, iar la nevoie vor fi dispuse ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2022, 17:15
(23068 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Vineri, 10 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27191, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de joi, 9 iunie a.c. ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2022, 16:15
(8926 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Evenimentul «Magia Culorilor» se amână din cauza condițiilor meteo

Având în vedere condițiile atmosferice prognozate pentru ziua de sâmbătă, 11 iunie 2022, când , în jurul orelor 19,30, sunt anunțate averse de ploaie în municipiul Slobozia, organizatorii evenimentului ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2022, 12:30
(2007 vizualizări - 0 comentarii)


Autospecială nouă intrată în dotarea ISU Ialomița

Autospecială nouă intrată în dotarea ISU Ialomița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost dotat cu o autospecială de intervenție pentru stingerea incendiilor. Autospeciala a fost distribuită de Inspectoratul ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2022, 19:05
(9166 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Rezultatele acțiunilor de control fiscal din primele 5 luni ale anului

În vederea asigurării resurselor necesare pentru buna funcționare a Statului, ANAF urmărește creșterea gradului de conformare voluntară, atât la declarare, cât și la plată, mizând pe spiritul de responsabilitate ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2022, 17:40
(12940 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că luni, 13 iunie 2022, a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2022, 16:50
(13201 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Joi, 9 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27190, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de miercuri, 8 iunie ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2022, 16:35
(2017 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Miercuri, 8 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27190, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de marți, 7 iunie ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2022, 16:20
(3585 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 10 iunie 2022, termen pentru depunerea unor formulare de înregistrare/anulare a înregistrării în scopuri TVA

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire și care ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2022, 14:50
(14908 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Marți, 7 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27190, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de luni, 6 iunie a ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 16:40
(2253 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Rezultatele acțiunilor de control antifraudă în primele 5 luni ale anului 2022

ANAF: Rezultatele acțiunilor de control antifraudă în primele 5 luni ale anului 2022

Unul dintre obiectivele majore ale ANAF este combaterea evaziunii fiscale, un flagel al economiei care păgubește bugetul general consolidat de resursele necesare bunei desfășurări a statului. În acest sens ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 15:00
(20289 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Investigații medicale gratuite în cadrul Caravanei «Sănătatea vine la tine»

Gârbovi: Investigații medicale gratuite în cadrul Caravanei «Sănătatea vine la tine»

În perioada mai 2022-iulie 2022, peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de investigații medicale gratuite în cadrul caravanei «Sănătatea vine la tine», organizată de Alianța Pacienților ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 14:30
(15147 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Campania «Salvator din pasiune» continuă

Campania «Salvator din pasiune» continuă în Ialomița cu o nouă etapă de recrutare a voluntarilor. Proiectul se va derula în perioada 8 iunie-27 iunie 2022. Condițiile minime pe care trebuie să le îndeplinească ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 13:00
(18503 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: O nouă ediție a «Magiei Culorilor»

Direcția Educație, Cultură și Tineret a Primăriei Slobozia și Consiliul Local al Tinerilor Slobozia anunță o nouă ediție a evenimentului «Magia Culorilor». Manifestarea, intrată deja în tradiția orașului ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 12:10
(13511 vizualizări - 0 comentarii)


Focar de Pestă Porcină Africană la Căzănești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, că la data de ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 12:00
(21677 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi ale mascaților în Slobozia, Amara și Babadag

Descinderi ale mascaților în Slobozia, Amara și Babadag

În dimineața zilei de marți, 7 iunie a.c., polițiștii IPJ Ialomița efectuează 10 percheziții domiciliare, în municipiul Slobozia și orașul Amara din județul Ialomița și orașul Babadag, din județul Tulcea ...[citește_toată_știrea]

7 Iunie 2022, 10:50
(12475 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: O nouă emisiune «FIDELIS» de Titluri de Stat pentru populație

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie, în perioada 6-21 iunie 2022, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2022, 16:50
(14023 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Suporter în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Alin în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» marius în CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026 Toma în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! cetatean în Bărbat din Bărbulești, prins în flagrant și reținut pentru «șantaj» Anca în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Vasile în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...