Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Sfântul Luca este singurul evanghelist care ne prezintă Nașterea Mântuitorului Hristos în contextul istoriei universale, adică în timpul domniei împăratului Octavian Augustus, cu ocazia unui recensământ al populației, pe când Quirinius îndeplinea funcția de guvernator al provinciei imperiale Siria: „În zilele acelea, a ieșit poruncă de la Cezar să se înscrie toată lumea” (Luca 2, 1). Aceste date istorice, oferite de Sfântul Luca, ne arată de fapt, că nașterea Mântuitorului Hristos nu răspunde numai așteptărilor poporului Israel, ci și așteptărilor întregii umanități.
Imperiul Roman din timpul lui Augustus constituie epoca de aur a istoriei romane și așa a și fost considerat în primul secol după Hristos. Pacea romană (Pax romana) domnea în toate ținuturile Imperiului, iar de beneficiile ei se bucura «toată lumea locuită», identificată cu lumea civilizată a Imperiului. Sfântul Luca arată diferența dintre acest împărat roman (27 î. Hr. - 14 d. Hr.), despre care se spunea că ar fi fost instauratorul păcii pământești, și Iisus, Mesia, Mântuitorul (Luca 2, 11), purtătorul păcii dumnezeiești (Luca 2, 14).
Când Sfântul Luca a scris Evanghelia sa, la aproximativ 70 de ani după moartea lui Augustus, cultul imperial și calendarul asiatic, în care noul an începea cu ziua de naștere a lui Augustus (23 septembrie), conservau vie memoria primului împărat ca binefăcător al lumii întregi. Împăratul Octavian Augustus nu era văzut de supușii săi numai ca un mare om politic, ci și ca o figură salvatoare, motiv pentru care Senatul roman i-a conferit titlul de „Augustus”, adică „cel vrednic de închinare”. El era astfel considerat omul providențial, care a adus o cotitură în lume, a inaugurat un timp nou. Augustus a poruncit ca să fie construit în Roma un altar al păcii, numit Ara Pacis Augusti, care se păstrează până astăzi, pentru a reprezenta astfel, într-o formă monumentală pentru toate timpurile, pacea universală pe care el a asigurat-o pentru un răstimp, îngăduindu-le oamenilor, după 250 de ani de războaie și conflicte interne, să respire ușurați și să nădăjduiască.
Chiar și menționarea recensământului își are importanța lui. El constituie un prilej providențial pentru părinții după trup ai Mântuitorului, de a merge la Betleem, pentru a se împlini profeția din Miheia 5, 2 : «Și tu, Betleeme, Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei».
Potrivit Noului Testament, dreptul Iosif era teslar, dulgher (Matei 13, 55). Betleemul, cetatea de origine a Dreptului Iosif, era vestită ca cetate de constructori, care erau chemați să lucreze în toate regiunile. Cei necăsătoriți obișnuiau să stea perioade lungi de timp în alte regiuni ale Palestinei. Se poate astfel explica de ce Iosif din Betleem s-a mutat la Nazaret, aici găsind de lucru. Aici, în Nazaret, trăia și se logodise deja cu Maria, iar în timpul recensământului a trebuit să se reîntoarcă în cetatea sa natală pentru a se înscrie în registrul de taxe și, deși Maria era însărcinată, a trebuit să parcurgă tot drumul din Nazaret până în Betleem.
Cu siguranță, sunt motivații de ordin teologic care l-au determinat pe Evanghelist să încadreze într-un mod atât de solemn nașterea Mântuitorului. Convingerea Sfântului Luca este că Dumnezeu se folosește de împărați, de guvernatori, de legi omenești pentru a împlini făgăduințele Sale mântuitoare. «Pentru cine privește lucrurile mai de aproape, spune Origen, întâmplările acestea sunt semnul unei taine: trebuia ca și Hristos să fie numărat în acest recensământ al lumii, pentru că și El voia să fie înscris la un loc cu toți ceilalți, pentru ca să sfințească pe toți oamenii și să fie pomenit în registre împreună cu toată lumea, pentru a oferi lumii trăirea în comuniune cu El. Iar după această numărătoare, Iisus voia să numere împreună cu El pe toți oamenii, înscriind în „cartea vieții” pe toți cei care au crezut în El, înscriindu-i în ceruri» (cf. Origen, „Din Omiliile la Evanghelia după Luca …”, p. 101).
Sfântul Efrem Sirul spune: «În zilele împăratului care a poruncit ca oamenii să se înscrie în listele pentru dări, S-a pogorât și Mântuitorul și i-a înscris pe oameni în Cartea Vieții. El i-a înscris, și ei L-au înscris: El ne-a înscris în înălțime și ei L-au înscris pe pământ. Laudă numelui Său!» (cf. Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 86.).
Încă de la început, așadar, Sfântul Luca ține să lege istoria Mântuitorului Hristos de istoria oamenilor. Lumea a fost creată prin El, El este Stăpânul lumii, izvorul păcii adevărate, prefigurate de pax romana, instaurată de Augustus.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea adusă de întruparea Mântuitorului Hristos și pe care îngerii au preamărit-o la nașterea Sa, depășește cu mult pacea adusă de împăratul Augustus. Acesta a adus într-adevăr, după 250 de ani de războaie, o pace, o siguranță juridică și o bunăstare la care astăzi multe țări din fostul Imperiu Roman nu pot decât să viseze. Însă această pace politică, siguranță juridică și bunăstare materială, chiar și în perioada de înflorire a Imperiului Roman, au fost efemere și nu au fost niciodată pe deplin realizate.
Împărăția inaugurată de Dumnezeu odată cu întruparea Mântuitorului Hristos, precum și pacea adusă de El sunt diferite de Pax romana. Pacea lui Hristos îl privește pe om în adâncul ființei lui, îl deschide spre adevăratul Dumnezeu. Pacea Mântuitorului Hristos este o pace pe care lumea nu o poate da (Ioan 14, 27). Augustus a rămas în istorie ca un om al trecutului, divinizat de supușii lui, pe când Iisus Hristos este „același ieri și astăzi și în veci” (Evrei 13, 8), pentru că nu este pur și simplu un om divin, ci Dumnezeu care S-a făcut Om, ca pe om să-l ridice la Dumnezeu și să-l facă „părtaș dumnezeieștii firi” (2 Petru 1, 4).  Mesajul îngerilor care s-au arătat la Nașterea Domnului: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!» (Luca 2, 14), se referă, deci, la darul păcii mesianice făcut de Dumnezeu tuturor oamenilor, «binevestind pacea prin Iisus Hristos» (Faptele Apostolilor 10, 36).
Potrivit Sfintei Scripturi și mai ales profețiilor mesianice (Isaia 9, 5; 52, 7), «pacea» pe care nașterea lui Iisus a adus-o în lume se referă la plinătatea bunurilor și a mântuirii, a armoniei și a concordiei, a biruinței asupra suferinței, a păcatului și a morții înseși (Luca 1, 79; 2, 29; 7, 50; 8, 48; 10, 5). Ea izvorăște, mai ales, din Învierea lui Hristos (Luca 24, 36; Faptele Apostolilor 10, 36; Romani 5, 1 etc.). Sfântul Efrem Sirul spune: «Pace și împăcare, Care ai fost trimisă neamurilor; Rază veselitoare, Care ai venit la cei posomorâți; Aluat puternic, Care birui în liniște totul; Îndelung-răbdătorule, Care ai prins încetul cu încetul zidirea, fericit cel ce a primit în inima sa bucuria Ta și a uitat întru Tine durerea sa! Gurile îngerilor și ale celor ce veghează au strigat săltând: „Pace!” Vestea cea bună a veghetorilor, pe care au adus-o, a ajuns la cei ce veghează. Cine va dormi în noaptea aceasta care a trezit făptura? Căci ei au vestit „Pace” acolo unde domnea vrăjmășia. Binecuvântat fie Pruncul Care a împăcat prin tăcerea Lui Măreția dumnezeiască pe care o mâniaseră cei cuvântători» (Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 98).

Dreptmăritori creștini,
Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Pruncul Iisus ne-a adus pace și bunăvoire: „Nu-L considerați pe Cel culcat în iesle un simplu copil, ci vedeți-L ca Dumnezeu. Îngerii, Arhanghelii, Tronurile, Stăpâniile și Serafimii sunt în pace cu Dumnezeu; niciodată nu se opun voinței divine, ci sunt întăriți în bine și sfințenie. Însă noi, răi fiind, am pus dorințele noastre păcătoase în opoziția cu voia lui Dumnezeu și ne-am făcut „vrăjmașii” Lui. Hristos a înlăturat această situație: Într-adevăr „El este Pacea noastră” (Efeseni 2, 14) și prin El, noi am fost împăcați cu Dumnezeu Tatăl. Domnul „a surpat peretele cel din mijloc al despărțirii - ura -, desființând legea poruncilor în opreliștile ei, pentru ca să clădească întru Sine pe cele două - una, făcând pace” (Efeseni 2, 14). I-a plăcut Domnului să lege împreună cele cerești cu cele pământești într-o singură turmă. Hristos a fost făcut pentru noi pace și bunăvoire” (Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia a II-a).
    Și astfel, cerul și pământul s-au unit, sărbătorind împreună evenimentul Întrupării Domnului în istorie. Cântăm în ziua Nașterii Mântuitorului: „Cerul și pământul astăzi s-au unit, născându-se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta și noi lăudându-L, să-i cântăm: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pacea, pe care ne-a dăruit-o nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru, slavă Ție!” (cf. Mineiul pe Decembrie, EIBMBOR, București, 1991, p.383).
Prin Întruparea Domnului ne-a fost vestită de îngeri pacea și bucuria că  „S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11). Dacă Vestea cea bună a Evangheliei este de fapt „vestea bună a păcii” (Efeseni 2, 14), iar „Împărăția lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17), atunci creștinul nu poate fi decât un om al păcii. Pacea și bucuria sunt două însușiri esențiale ale vieții creștine. În paralel cu legătura dragostei există și legătura păcii, pe care credinciosul este dator să o păstreze în calitate de cetățean al Împărăției lui Dumnezeu. Pacea adusă de Mântuitorul Hristos se referă la toate dimensiunile vieții omenești, iar omul își găsește pacea cu Dumnezeu și cu sine însuși numai în Hristos. Sfântul Isaac Sirul ne învață: „împacă-te în tine însuți și se va împăca cu tine cerul și pământul”. Pe baza aceasta se clădește și pacea între oameni. Prezența unui om pașnic devine epicentrul împăcării multora. Spre deosebire de pacea lumii, care este limitată și fragilă, pacea lui Hristos este pentru noi o stare duhovnicească pe care ne străduim să o dobândim.
Nașterea Domnului este așadar binevestirea bucuriei și a păcii (Luca 2, 10 -14). De altfel, după Înviere, mesajul Domnului către femeile Mironosițe este „Bucurați-vă”, iar către Apostoli „Pace vouă”. Căutarea păcii și a bucuriei departe de Hristos este zadarnică osteneală, deoarece lumea aceasta nu este în stare să satisfacă setea nesfârșită a omului. Experiența pe care omul o poate trăi aici pe pământ nu este decât pregustarea fericirii ce ne așteaptă în Împărăția lui Dumnezeu. Întristările și împotrivirile lumii acesteia nu pot birui sau risipi bucuria și pacea pe care creștinul o trăiește în Hristos.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea are trei dimensiuni esențiale: este pacea lăuntrică a omului, este pace cu Dumnezeu și este pace cu aproapele. Aceste caracteristici ale păcii constituie condiția și cerința primordială pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur spunând: „când ne rugăm, cerem îngerul păcii și pretutindeni cerem pace, fiindcă nimic nu este asemenea ei. La biserică, în rugăciuni, în litanii, în cuvinte de urare, o dată, de două ori, de trei ori și de multe ori, întâistătătorul Bisericii dă pacea, zicând: Pace vouă. Pentru ce? Fiindcă ea este maica tuturor bunurilor, temei al bucuriei. De aceea și Hristos a poruncit Apostolilor, când intră în case, să spună aceasta, îndată, ca un fel de simbol al darurilor. „Intrând în case, spune El, ziceți: Pace vouă (Matei 10, 12). Căci, dacă aceasta lipsește, toate sunt de prisos. Și, iarăși, a spus ucenicilor: „Pace las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Aceasta deschide calea dragostei. „Întâistătătorul Bisericii nu zice numai: Pace vouă, ci: Pace tuturor. Căci, ce folos dacă avem pace cu unul, iar cu altul război și luptă? Care este câștigul? Și în corp, dacă unele mădulare sunt liniștite iar altele tulburate, nu se poate statornici niciodată sănătatea, ci numai prin buna rânduială, prin acordul și pacea tuturor. Dacă nu sunt toate liniștite și nu stau la locurile lor, toate se vor răsturna. Chiar și în mintea noastră, dacă nu sunt în liniște toate cugetele, nu va fi pace. Atât de mare bun este pacea încât fii ai lui Dumnezeu sunt numiți cei care o fac și o clădesc. Pe bună dreptate, deoarece și Fiul lui Dumnezeu pentru aceasta a venit pe pământ ca să facă pace între cele de pe pământ și între cele din cer”, (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a III-a la Epistola către Coloseni).
Pe de altă parte, bucuria constituie atmosfera cultului euharistic și a comuniunii cu Domnul cel înviat. Trăind pacea și bucuria lui Hristos în lume, creștinul participă anticipat la Împărăția lui Dumnezeu, care este deja prezentă în inimile credincioșilor. Desigur, bucuria și pacea nu se câștigă dintr-odată, ci implică un efort continuu. Ca stări permanente, acestea există doar în Împărăția lui Dumnezeu.
Ca oameni ai păcii, noi creștinii suntem fericiți de Dumnezeu dacă suntem „făcători de pace” (Matei 5, 9), dacă ne ferim de rău și facem binele, dacă noi căutăm pacea și o urmăm (Psalmi 33, 15). Nu putem pretinde că suntem oameni făcători de pace, dacă nu avem pace în propriile familii și în viața de zi cu zi, dacă nu biruim mânia, jignirile verbale sau lipsa de atenție față de cei de lângă noi. Formele de violență s-au înmulțit în vremea noastră și nu sunt ușor de recunoscut, și cu toate acestea noi creștinii suntem chemați să devenim oameni ai păcii și împăciuitori unii cu alții. 

Dreptmăritori creștini,
Vă adresez aceste îndemnuri și sfaturi părintești, văzând fiii poporului nostru asemenea valurilor învolburate de furtună, văzând cum mărturisirea lui Hristos și mulțumirea adusă pentru Darurile Sale sunt înlocuite de ură, violență, fărădelege și minciună.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei, postul de șase săptămâni care o precedă este un post al bucuriei pentru că S-a născut nouă Mântuitor.
Bucuria este deplină dacă este trăită în comuniune. De aceea, familia creștină, „Biserica cea mică”, formată din bărbat și femeie și dăruită de Dumnezeu cu prunci, este chemată să trăiască în cuvântul mărturisirii și în fapte bune această bucurie, să vestească celor care sunt în întunericul păcatului și al morții nașterea unui Mântuitor, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6).
Să ne pregătim să întâmpinăm în pace și frățietate, cu cinstea cuvenită, sărbătoarea centenarului Marii Uniri din anul 2018, mărturisind binecuvântarea lui Dumnezeu în împlinirea năzuinței de secole a românilor de a trăi în unitate, între aceleași granițe.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2018 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

24 Decembrie 2017, 13:55 (5424 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 25 Iun 2026
291 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de protecție sanitară, verificată de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au desfășurat noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, în zone aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 18:20
(1671 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: În misiune la «Ștafeta Veteranilor»

IJJ Ialomița: În misiune la «Ștafeta Veteranilor»

Jandarmii ialomițeni au participat luni, 4 octombrie a.c., la a 8-a ediție a «Ștafetei Veteranilor», acțiune organizată de Asociația Invictus România împreună cu MApN, care presupune purtarea în alergare ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 16:45
(1644 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 131 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 5 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12740, fiind înregistrate 131 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 16:45
(2336 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna octombrie

Ministerul Finanțelor a emis, începând de luni, 04 octombrie 2021, noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,50%, 4,00% și 4,40%. Titlurile ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2021, 14:00
(5820 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozean reținut pentru «tentativă de omor»

Sâmbătă, 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut un bărbat din Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunii de «tentativă de omor». În urma cercetărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 19:15
(2551 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

La sfârșit de săptămână, au continuat acțiunile desfășurate de polițiștii ialomițeni în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. Peste 400 de sancțiuni contravenționale au fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 19:05
(2556 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr de 17 ani din Axintele, surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat

Sâmbătă, 2 octombrie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Nr. 4 Coșereni,  în timp ce efectuau un filtru rutier pe DJ201 în comuna Axintele, au oprit pentru control ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 18:55
(1959 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer depistat în trafic sub influența substanțelor psihoactive

Duminică. 3 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, polițiștii rutieri din Fetești, în timp ce acționau pentru prevenirea riscului rutier au depistat în flagrant, pe strada Călărași, din Fetești, un tânăr în ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 18:50
(7209 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 104 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 4 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12609, fiind înregistrate 104 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 16:50
(5890 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autoturism cuprins de flăcări

Duminică, 3 octombrie a.c., pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un autoturism în Slobozia. Un echipaj de pompieri, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 14:15
(2246 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Marsilieni

Sâmbătă, 2 octombrie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă a unui cetățean din satul Marsilieni. Trei echipaje de pompieri, cu două ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 14:10
(3091 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: A luat foc o combină!

Vineri, 1 octombrie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la o combină agricolă, produs pe raza comunei Jilavele. Un echipaj de pompieri, cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 13:55
(2231 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 accidente, 5 victime

Vineri, 1 octombrie a.c., două echipaje de pompieri din Urziceni au intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Gârbovi, în care a fost implicat ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 13:50
(1673 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Grăniceri din Țăndărei

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada  Grăniceri din orașul Țăndărei, RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile luni, 4 octombrie 2021, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 13:10
(4475 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În atenția operatorilor economici utilizatori de aparate de marcat electronice fiscale

Având în vedere termenele limită de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al ANAF stabilite legal, Agenția ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2021, 12:10
(5097 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 83 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 3 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12505, fiind înregistrate 83 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2021, 17:05
(2486 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, în atenția polițiștilor

Polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care cetățenii județului Ialomița respectă măsurile de prevenire a răspândirii noului Coronavirus. Astfel, vineri, 1 octombrie a.c ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2021, 18:05
(6643 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 94 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 2 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12422, fiind înregistrate 94 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2021, 16:35
(4430 vizualizări - 1 comentariu)


Lilieci: Șapte persoane, rănite într-un accident rutier

Lilieci: Șapte persoane, rănite într-un accident rutier

Vineri, 1 octombrie a.c., în localitatea Lilieci s-a produs un accident de circulație, ca urmare a coliziunii dintre 3 autoturisme. În urma impactului dintre acestea, au rezultat șapte victime, dintre care ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2021, 16:15
(3759 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Lilieci accident


Grupul de Comunicare Strategică: 102 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 1 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12328, fiind înregistrate 102 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2021, 16:50
(5829 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan sub influența substanțelor interzise

Joi, 30 septembrie a.c., polițiștii din Fetești au depistat un tânăr din localitate în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența substanțelor psihoactive. În vârstă de 20 de ani, acesta a ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2021, 14:30
(5448 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Respectarea măsurilor de izolare și carantină, verificată de polițiști

Joi, 30 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni, împreună cu jandarmi și polițiști locali au efectuat controale pentru verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin decizii ale DSP, de către ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2021, 14:15
(1948 vizualizări - 0 comentarii)


Posturi scoase la concurs în cadrul ISU Ialomița

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează concursuri în vederea ocupării a trei posturi de execuție vacante din cadrul Serviciului Logistic: subofițer administrativ ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2021, 13:15
(13938 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pe raza județului

Miercuri, 29 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat ample acțiuni de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2021, 18:45
(5461 vizualizări - 1 comentariu)


Bărbat din Sinești, la volan sub influența alcoolului

În seara zilei de miercuri, 29 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat în flagrant un bărbat, în vârstă de 42 ani, din comuna Sinești, în timp ce conducea o autoutilitară pe ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2021, 18:40
(7223 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Circula cu permisul reținut

Miercuri, 29 septembire a.c., polițiștii din Amara au oprit, în cadrul unui filtru rutier, un autoturism ce se depalsa pe DN2C, din direcția Slobozia către Amara, condus de un bărbat de 46 de ani. În urma ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2021, 18:20
(2818 vizualizări - 0 comentarii)


Campanie de donare de sânge susținută de Protopopiatul Slobozia

Campanie de donare de sânge susținută de Protopopiatul Slobozia

Joi, 30 septembrie 2021, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Ialomița a organizat o campanie de donare de sânge la sediul Căminului Cultural din localitatea Ograda, prin ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2021, 18:00
(10391 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 110 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 30 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12226, fiind înregistrate 110 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2021, 16:30
(10817 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din Căzănești!

Joi, 30 septembrie a.c., s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua București din orașul Căzănești. Pentru remedierea acesteia, echipele de intervenție ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2021, 15:30
(5974 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 124 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 29 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 12116, fiind înregistrate 124 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2021, 17:35
(3749 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Urbanistul în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Vasile în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 oRLandO în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 PERICOL în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Peiu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Chiparos în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Lenuta în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...