Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Sfântul Luca este singurul evanghelist care ne prezintă Nașterea Mântuitorului Hristos în contextul istoriei universale, adică în timpul domniei împăratului Octavian Augustus, cu ocazia unui recensământ al populației, pe când Quirinius îndeplinea funcția de guvernator al provinciei imperiale Siria: „În zilele acelea, a ieșit poruncă de la Cezar să se înscrie toată lumea” (Luca 2, 1). Aceste date istorice, oferite de Sfântul Luca, ne arată de fapt, că nașterea Mântuitorului Hristos nu răspunde numai așteptărilor poporului Israel, ci și așteptărilor întregii umanități.
Imperiul Roman din timpul lui Augustus constituie epoca de aur a istoriei romane și așa a și fost considerat în primul secol după Hristos. Pacea romană (Pax romana) domnea în toate ținuturile Imperiului, iar de beneficiile ei se bucura «toată lumea locuită», identificată cu lumea civilizată a Imperiului. Sfântul Luca arată diferența dintre acest împărat roman (27 î. Hr. - 14 d. Hr.), despre care se spunea că ar fi fost instauratorul păcii pământești, și Iisus, Mesia, Mântuitorul (Luca 2, 11), purtătorul păcii dumnezeiești (Luca 2, 14).
Când Sfântul Luca a scris Evanghelia sa, la aproximativ 70 de ani după moartea lui Augustus, cultul imperial și calendarul asiatic, în care noul an începea cu ziua de naștere a lui Augustus (23 septembrie), conservau vie memoria primului împărat ca binefăcător al lumii întregi. Împăratul Octavian Augustus nu era văzut de supușii săi numai ca un mare om politic, ci și ca o figură salvatoare, motiv pentru care Senatul roman i-a conferit titlul de „Augustus”, adică „cel vrednic de închinare”. El era astfel considerat omul providențial, care a adus o cotitură în lume, a inaugurat un timp nou. Augustus a poruncit ca să fie construit în Roma un altar al păcii, numit Ara Pacis Augusti, care se păstrează până astăzi, pentru a reprezenta astfel, într-o formă monumentală pentru toate timpurile, pacea universală pe care el a asigurat-o pentru un răstimp, îngăduindu-le oamenilor, după 250 de ani de războaie și conflicte interne, să respire ușurați și să nădăjduiască.
Chiar și menționarea recensământului își are importanța lui. El constituie un prilej providențial pentru părinții după trup ai Mântuitorului, de a merge la Betleem, pentru a se împlini profeția din Miheia 5, 2 : «Și tu, Betleeme, Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei».
Potrivit Noului Testament, dreptul Iosif era teslar, dulgher (Matei 13, 55). Betleemul, cetatea de origine a Dreptului Iosif, era vestită ca cetate de constructori, care erau chemați să lucreze în toate regiunile. Cei necăsătoriți obișnuiau să stea perioade lungi de timp în alte regiuni ale Palestinei. Se poate astfel explica de ce Iosif din Betleem s-a mutat la Nazaret, aici găsind de lucru. Aici, în Nazaret, trăia și se logodise deja cu Maria, iar în timpul recensământului a trebuit să se reîntoarcă în cetatea sa natală pentru a se înscrie în registrul de taxe și, deși Maria era însărcinată, a trebuit să parcurgă tot drumul din Nazaret până în Betleem.
Cu siguranță, sunt motivații de ordin teologic care l-au determinat pe Evanghelist să încadreze într-un mod atât de solemn nașterea Mântuitorului. Convingerea Sfântului Luca este că Dumnezeu se folosește de împărați, de guvernatori, de legi omenești pentru a împlini făgăduințele Sale mântuitoare. «Pentru cine privește lucrurile mai de aproape, spune Origen, întâmplările acestea sunt semnul unei taine: trebuia ca și Hristos să fie numărat în acest recensământ al lumii, pentru că și El voia să fie înscris la un loc cu toți ceilalți, pentru ca să sfințească pe toți oamenii și să fie pomenit în registre împreună cu toată lumea, pentru a oferi lumii trăirea în comuniune cu El. Iar după această numărătoare, Iisus voia să numere împreună cu El pe toți oamenii, înscriind în „cartea vieții” pe toți cei care au crezut în El, înscriindu-i în ceruri» (cf. Origen, „Din Omiliile la Evanghelia după Luca …”, p. 101).
Sfântul Efrem Sirul spune: «În zilele împăratului care a poruncit ca oamenii să se înscrie în listele pentru dări, S-a pogorât și Mântuitorul și i-a înscris pe oameni în Cartea Vieții. El i-a înscris, și ei L-au înscris: El ne-a înscris în înălțime și ei L-au înscris pe pământ. Laudă numelui Său!» (cf. Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 86.).
Încă de la început, așadar, Sfântul Luca ține să lege istoria Mântuitorului Hristos de istoria oamenilor. Lumea a fost creată prin El, El este Stăpânul lumii, izvorul păcii adevărate, prefigurate de pax romana, instaurată de Augustus.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea adusă de întruparea Mântuitorului Hristos și pe care îngerii au preamărit-o la nașterea Sa, depășește cu mult pacea adusă de împăratul Augustus. Acesta a adus într-adevăr, după 250 de ani de războaie, o pace, o siguranță juridică și o bunăstare la care astăzi multe țări din fostul Imperiu Roman nu pot decât să viseze. Însă această pace politică, siguranță juridică și bunăstare materială, chiar și în perioada de înflorire a Imperiului Roman, au fost efemere și nu au fost niciodată pe deplin realizate.
Împărăția inaugurată de Dumnezeu odată cu întruparea Mântuitorului Hristos, precum și pacea adusă de El sunt diferite de Pax romana. Pacea lui Hristos îl privește pe om în adâncul ființei lui, îl deschide spre adevăratul Dumnezeu. Pacea Mântuitorului Hristos este o pace pe care lumea nu o poate da (Ioan 14, 27). Augustus a rămas în istorie ca un om al trecutului, divinizat de supușii lui, pe când Iisus Hristos este „același ieri și astăzi și în veci” (Evrei 13, 8), pentru că nu este pur și simplu un om divin, ci Dumnezeu care S-a făcut Om, ca pe om să-l ridice la Dumnezeu și să-l facă „părtaș dumnezeieștii firi” (2 Petru 1, 4).  Mesajul îngerilor care s-au arătat la Nașterea Domnului: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!» (Luca 2, 14), se referă, deci, la darul păcii mesianice făcut de Dumnezeu tuturor oamenilor, «binevestind pacea prin Iisus Hristos» (Faptele Apostolilor 10, 36).
Potrivit Sfintei Scripturi și mai ales profețiilor mesianice (Isaia 9, 5; 52, 7), «pacea» pe care nașterea lui Iisus a adus-o în lume se referă la plinătatea bunurilor și a mântuirii, a armoniei și a concordiei, a biruinței asupra suferinței, a păcatului și a morții înseși (Luca 1, 79; 2, 29; 7, 50; 8, 48; 10, 5). Ea izvorăște, mai ales, din Învierea lui Hristos (Luca 24, 36; Faptele Apostolilor 10, 36; Romani 5, 1 etc.). Sfântul Efrem Sirul spune: «Pace și împăcare, Care ai fost trimisă neamurilor; Rază veselitoare, Care ai venit la cei posomorâți; Aluat puternic, Care birui în liniște totul; Îndelung-răbdătorule, Care ai prins încetul cu încetul zidirea, fericit cel ce a primit în inima sa bucuria Ta și a uitat întru Tine durerea sa! Gurile îngerilor și ale celor ce veghează au strigat săltând: „Pace!” Vestea cea bună a veghetorilor, pe care au adus-o, a ajuns la cei ce veghează. Cine va dormi în noaptea aceasta care a trezit făptura? Căci ei au vestit „Pace” acolo unde domnea vrăjmășia. Binecuvântat fie Pruncul Care a împăcat prin tăcerea Lui Măreția dumnezeiască pe care o mâniaseră cei cuvântători» (Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 98).

Dreptmăritori creștini,
Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Pruncul Iisus ne-a adus pace și bunăvoire: „Nu-L considerați pe Cel culcat în iesle un simplu copil, ci vedeți-L ca Dumnezeu. Îngerii, Arhanghelii, Tronurile, Stăpâniile și Serafimii sunt în pace cu Dumnezeu; niciodată nu se opun voinței divine, ci sunt întăriți în bine și sfințenie. Însă noi, răi fiind, am pus dorințele noastre păcătoase în opoziția cu voia lui Dumnezeu și ne-am făcut „vrăjmașii” Lui. Hristos a înlăturat această situație: Într-adevăr „El este Pacea noastră” (Efeseni 2, 14) și prin El, noi am fost împăcați cu Dumnezeu Tatăl. Domnul „a surpat peretele cel din mijloc al despărțirii - ura -, desființând legea poruncilor în opreliștile ei, pentru ca să clădească întru Sine pe cele două - una, făcând pace” (Efeseni 2, 14). I-a plăcut Domnului să lege împreună cele cerești cu cele pământești într-o singură turmă. Hristos a fost făcut pentru noi pace și bunăvoire” (Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia a II-a).
    Și astfel, cerul și pământul s-au unit, sărbătorind împreună evenimentul Întrupării Domnului în istorie. Cântăm în ziua Nașterii Mântuitorului: „Cerul și pământul astăzi s-au unit, născându-se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta și noi lăudându-L, să-i cântăm: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pacea, pe care ne-a dăruit-o nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru, slavă Ție!” (cf. Mineiul pe Decembrie, EIBMBOR, București, 1991, p.383).
Prin Întruparea Domnului ne-a fost vestită de îngeri pacea și bucuria că  „S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11). Dacă Vestea cea bună a Evangheliei este de fapt „vestea bună a păcii” (Efeseni 2, 14), iar „Împărăția lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17), atunci creștinul nu poate fi decât un om al păcii. Pacea și bucuria sunt două însușiri esențiale ale vieții creștine. În paralel cu legătura dragostei există și legătura păcii, pe care credinciosul este dator să o păstreze în calitate de cetățean al Împărăției lui Dumnezeu. Pacea adusă de Mântuitorul Hristos se referă la toate dimensiunile vieții omenești, iar omul își găsește pacea cu Dumnezeu și cu sine însuși numai în Hristos. Sfântul Isaac Sirul ne învață: „împacă-te în tine însuți și se va împăca cu tine cerul și pământul”. Pe baza aceasta se clădește și pacea între oameni. Prezența unui om pașnic devine epicentrul împăcării multora. Spre deosebire de pacea lumii, care este limitată și fragilă, pacea lui Hristos este pentru noi o stare duhovnicească pe care ne străduim să o dobândim.
Nașterea Domnului este așadar binevestirea bucuriei și a păcii (Luca 2, 10 -14). De altfel, după Înviere, mesajul Domnului către femeile Mironosițe este „Bucurați-vă”, iar către Apostoli „Pace vouă”. Căutarea păcii și a bucuriei departe de Hristos este zadarnică osteneală, deoarece lumea aceasta nu este în stare să satisfacă setea nesfârșită a omului. Experiența pe care omul o poate trăi aici pe pământ nu este decât pregustarea fericirii ce ne așteaptă în Împărăția lui Dumnezeu. Întristările și împotrivirile lumii acesteia nu pot birui sau risipi bucuria și pacea pe care creștinul o trăiește în Hristos.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea are trei dimensiuni esențiale: este pacea lăuntrică a omului, este pace cu Dumnezeu și este pace cu aproapele. Aceste caracteristici ale păcii constituie condiția și cerința primordială pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur spunând: „când ne rugăm, cerem îngerul păcii și pretutindeni cerem pace, fiindcă nimic nu este asemenea ei. La biserică, în rugăciuni, în litanii, în cuvinte de urare, o dată, de două ori, de trei ori și de multe ori, întâistătătorul Bisericii dă pacea, zicând: Pace vouă. Pentru ce? Fiindcă ea este maica tuturor bunurilor, temei al bucuriei. De aceea și Hristos a poruncit Apostolilor, când intră în case, să spună aceasta, îndată, ca un fel de simbol al darurilor. „Intrând în case, spune El, ziceți: Pace vouă (Matei 10, 12). Căci, dacă aceasta lipsește, toate sunt de prisos. Și, iarăși, a spus ucenicilor: „Pace las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Aceasta deschide calea dragostei. „Întâistătătorul Bisericii nu zice numai: Pace vouă, ci: Pace tuturor. Căci, ce folos dacă avem pace cu unul, iar cu altul război și luptă? Care este câștigul? Și în corp, dacă unele mădulare sunt liniștite iar altele tulburate, nu se poate statornici niciodată sănătatea, ci numai prin buna rânduială, prin acordul și pacea tuturor. Dacă nu sunt toate liniștite și nu stau la locurile lor, toate se vor răsturna. Chiar și în mintea noastră, dacă nu sunt în liniște toate cugetele, nu va fi pace. Atât de mare bun este pacea încât fii ai lui Dumnezeu sunt numiți cei care o fac și o clădesc. Pe bună dreptate, deoarece și Fiul lui Dumnezeu pentru aceasta a venit pe pământ ca să facă pace între cele de pe pământ și între cele din cer”, (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a III-a la Epistola către Coloseni).
Pe de altă parte, bucuria constituie atmosfera cultului euharistic și a comuniunii cu Domnul cel înviat. Trăind pacea și bucuria lui Hristos în lume, creștinul participă anticipat la Împărăția lui Dumnezeu, care este deja prezentă în inimile credincioșilor. Desigur, bucuria și pacea nu se câștigă dintr-odată, ci implică un efort continuu. Ca stări permanente, acestea există doar în Împărăția lui Dumnezeu.
Ca oameni ai păcii, noi creștinii suntem fericiți de Dumnezeu dacă suntem „făcători de pace” (Matei 5, 9), dacă ne ferim de rău și facem binele, dacă noi căutăm pacea și o urmăm (Psalmi 33, 15). Nu putem pretinde că suntem oameni făcători de pace, dacă nu avem pace în propriile familii și în viața de zi cu zi, dacă nu biruim mânia, jignirile verbale sau lipsa de atenție față de cei de lângă noi. Formele de violență s-au înmulțit în vremea noastră și nu sunt ușor de recunoscut, și cu toate acestea noi creștinii suntem chemați să devenim oameni ai păcii și împăciuitori unii cu alții. 

Dreptmăritori creștini,
Vă adresez aceste îndemnuri și sfaturi părintești, văzând fiii poporului nostru asemenea valurilor învolburate de furtună, văzând cum mărturisirea lui Hristos și mulțumirea adusă pentru Darurile Sale sunt înlocuite de ură, violență, fărădelege și minciună.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei, postul de șase săptămâni care o precedă este un post al bucuriei pentru că S-a născut nouă Mântuitor.
Bucuria este deplină dacă este trăită în comuniune. De aceea, familia creștină, „Biserica cea mică”, formată din bărbat și femeie și dăruită de Dumnezeu cu prunci, este chemată să trăiască în cuvântul mărturisirii și în fapte bune această bucurie, să vestească celor care sunt în întunericul păcatului și al morții nașterea unui Mântuitor, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6).
Să ne pregătim să întâmpinăm în pace și frățietate, cu cinstea cuvenită, sărbătoarea centenarului Marii Uniri din anul 2018, mărturisind binecuvântarea lui Dumnezeu în împlinirea năzuinței de secole a românilor de a trăi în unitate, între aceleași granițe.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2018 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

24 Decembrie 2017, 13:55 (5665 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 30 Iun 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Poiana: Cal scos din apele Ialomiței de pompieri

Intervenție în forță a pompierilor din cadrul Gărzii Slobozia. Militarii au acționat pe raza localității Poiana pentru scoaterea din apele Ialomiței a unui cal. Din spusele proprietarului, animalul a sărit ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 08:20
(5082 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Dețineau arme fără drept

Doi bărbați, de 34 și 40 de ani, din Borănești, s-au ales cu dosare penale după ce polițiștii au descoperit faptul că aceștia dețineau fără drept pistoale cu bile de cauciuc. Din verificările polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 06:20
(4615 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pompierii le-au salvat locuințele

Doi cetățeni din Fetești și Bărbulești erau la un pas de a rămîne fără acoperiș deasupra capului, din cauza neglijenței acestora. Din fericire, pompierii au intervenit în timp util, iar flăcările nu au ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 06:05
(7938 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Un mort și trei răniți într-un accident!

O plimbare cu mașina s-a transformat într-o tragedie. Șoferul al unui autoturism, un bărbat de 34 de ani, din Slobozia, însoțit de trei tineri, cu vîrste cuprinse între 16 și 22 de ani, a părăsit partea ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2013, 05:40
(8000 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara accident


«Monstrul» din Muteni Buzău, trimis după gratii

La începutul acestei luni, www.independentoline.ro relata despre drama unei micuțe de doar 3 ani, din Munteni Buzău, asupra căruia planau suspiciuni cu privire la faptul că ar fi fost batjocorită ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 15:17
(8780 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: La plimbare cu o mașină furată

Gesturile adolescenților sunt din ce în ce mai uluitoare. A demonstrat-o un tînăr de 17 ani din Căzănești care a plecat la plimbare pe ascuns cu mașina tatălui său. Distracția s-a încheiat repede, cînd ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 14:16
(4744 vizualizări - 3 comentarii)


Slobozia: 1 Decembrie la Muzeul Județean Ialomița

Joi, 28 noiembrie a.c., Muzeul Județean Ialomița organizează o amplă manifestare dedicată Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Acest eveniment este organizat cu sprijinul Liceului Pedagogic «Matei Basarab ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 13:14
(5106 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Minor de 16 ani, arestat preventiv

Delicvența juvenilă în Ialomița este greu de combătut. Un minor de 16 ani, din Amara, a fost arestat preventiv după ce polițiștii au descoperit că este autorul mai multor furturi. Polițiștii suspectează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 12:13
(6697 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Conducea cu o alcoolemie de 1,20 miligrame alcool pur în aerul expirat

O patrulă de siguranță publică a depistat pe raza comunei Borănești, un tînăr în vîrstă de 27 de ani, din municipiul București, care se deplasa la volanul unui autoturism, deși consumase băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 10:13
(9344 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Teribilist trimis după gratii

După ce a amenințat cu cuțitul și a distrus mai multe mese din birtul localității, un tînăr de 23 de ani din Stelnica a fost trimis după gratii. Din primele verificări, anchetatorii au stabilit faptul că ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 09:43
(6734 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Stelnica scandal


Ialomița: Comerțul cu cereale, în atenția polițiștilor

Efective de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, Ordine Publică și Serviciul Rutier au demarat o amplă acțiune de verificare a operațiunilor cu produse cerealiere și de panificație ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 09:11
(5305 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru evaziune fiscală

Un bărbat de 51 de ani, din Slobozia, este cercetat de către polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor  Ialomița. În calitate de administrator al unei societăți comerciale, acesta este acuzat ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 08:19
(7133 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți și fără permise la volan

Cînd vine vorba de încălcarea normelor rutiere, șoferii ialomițeni sînt campioni. Într-o singură seară, polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosare penale unui număr de 4 conducători auto, depistați ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2013, 08:06
(7181 vizualizări - 0 comentarii)


Zi neagră pe șoselele din Ialomița: Un mort și trei răniți!

O persoană a murit și altre trei au fost rănite în urma a două accidente petrecute vineri, 22 noiembrie a.c., în zona Țăndărei. În ambele cazuri, cauza care a produs evenimentele rutiere a fost neadaptarea ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2013, 15:47
(7127 vizualizări - 3 comentarii)


Urziceni: Hoț de telefoane mobile, reținut de polițiști

Polițiștii din Urziceni au reușit să probeze activitatea infracțională și să rețină pentru 24 de ore un tînăr din oraș. Acesta se face vinovat de comiterea mai multor furturi. Concret, este vorba despre ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2013, 13:46
(5227 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Cămătari trimiși la închisoare

Doi bărbați de 32 și 34 de ani, din Borănești, au încercat să fugă de închisoare, dar în cele din urmă au fost prinși. Ei se află acum încarcerați în cadrul Penitenciarului Slobozia... Pe numele celor doi ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2013, 12:45
(7521 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: Prins la furat de fier vechi

O patrulă de polițiști a surprins pe raza orașului Țăndărei, un bărbat în vîrstă de 36 de ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, în timp ce transporta într-o căruță mai multe panouri metalice. El furase bunurile ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2013, 11:44
(4547 vizualizări - 0 comentarii)


Teatru la Slobozia: «Vacanță în Guadelupa», comedie cu Mircea Diaconu

«O comedie bulevardieră, excelent scrisă și magistral jucată, despre lucruri care se întîmplă la fiecare pas, cu care ne-am învățat, pe care le vedem pe mai toate posturile de televiziune, într-un cuvînt ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2013, 11:11
(7618 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Feteștean arestat pentru «ucidere din culpă»

Judecătoria Urziceni a emis marți, 19 noiembrie 2013, pe numele unui bărbat în vîrstă de 33 de ani, din  Fetești, mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru comiterea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2013, 10:52
(8099 vizualizări - 0 comentarii)


Cosîmbești: Cercetat penal pentru «uz de armă letală»

Efectivele Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizate cu privire la faptul că un tînăr, în vîrstă de 32 de ani, din comuna Cosîmbești, a tras mai multe focuri de armă în timp ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2013, 08:51
(6643 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice

În ziua de 19 noiembrie 2013, polițiștii rutieri și de ordine publică au acționat pe arterele rutiere județene pentru constatarea de contravenții și prevenirea, respectiv, combaterea infracțiunilor rutiere ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2013, 07:50
(9230 vizualizări - 1 comentariu)


Rădulești: Șofer prins băut la volan

Un șofer de 22 de ani, din localitatea Maia, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat conducînd în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,50 miligrame alcool pur în aerul expirat. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 19:37
(6258 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Suspecți de furt, depistați de polițiști

Doi bărbați, de 27 și 45 de ani, din Urziceni, au fost identificați de polițiști drept autorii unor furturi petrecute pe raza municipiului. Asupra tînărului de 27 de ani planează suspiciunea că în cursul ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 17:34
(4293 vizualizări - 0 comentarii)


13 ani de activitate social-filantropică la Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Marți, 19 noiembrie a.c., în incinta Centrului Socio-Cultural «Episcopul Damaschin» din Slobozia s-a desfășurat conferința județeană «Modelele de bună practică în asistența socială implementate în Episcopia ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 15:30
(8543 vizualizări - 1 comentariu)


Bilanț sumbru pe șoselele din Ialomița: un mort și patru răniți grav!

La sfîrșitul săptămînii precedente, pe șoselele județului s-au petrecut mai multe accidente de circulație. Evenimentele rutiere au avut urmări grave. În urma accidentelor petrecute la sfîrșitul săptămînii ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 12:29
(5286 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de 100 mii de lei pentru șoferii imprudenți

Acțiunile polițiștilor Serviciului Rutier de prevenire a accidentelor de circulație au continuat și în zilele trecute. Șoferilor contravenienți le-au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 100 mii de lei ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2013, 11:29
(6013 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Spărgător de magazine, reținut de polițiști

Oamenii legii din Slobozia au reușit reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 38 de ani, suspectat că ar fi spart un magazin de unde a furat mai multe bunuri. La începutul lunii în curs, el a pătruns ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 11:19
(4244 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins băut la volan

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Țăndărei, a fost depistat de către polițiști în timp ce se afla la volanul unui autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 10:18
(5627 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arme și muniție, confiscate de polițiști

În urma unei acțiuni demarate în zona Urziceni, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au confiscat două puști cu aer comprimat și mai multe elemente de muniție. Toate ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 09:16
(7494 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Școlile, supravegheate de polițiști

Acțiunile de supraveghere a școlilor din județul Ialomița de către polițiști au continuat și în aceste zile. Polițiștii au urmărit atragerea atenției asupra necesității implicării în procesul de reducere ...[citește_toată_știrea]

15 Noiembrie 2013, 08:16
(4437 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...