Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Sfântul Luca este singurul evanghelist care ne prezintă Nașterea Mântuitorului Hristos în contextul istoriei universale, adică în timpul domniei împăratului Octavian Augustus, cu ocazia unui recensământ al populației, pe când Quirinius îndeplinea funcția de guvernator al provinciei imperiale Siria: „În zilele acelea, a ieșit poruncă de la Cezar să se înscrie toată lumea” (Luca 2, 1). Aceste date istorice, oferite de Sfântul Luca, ne arată de fapt, că nașterea Mântuitorului Hristos nu răspunde numai așteptărilor poporului Israel, ci și așteptărilor întregii umanități.
Imperiul Roman din timpul lui Augustus constituie epoca de aur a istoriei romane și așa a și fost considerat în primul secol după Hristos. Pacea romană (Pax romana) domnea în toate ținuturile Imperiului, iar de beneficiile ei se bucura «toată lumea locuită», identificată cu lumea civilizată a Imperiului. Sfântul Luca arată diferența dintre acest împărat roman (27 î. Hr. - 14 d. Hr.), despre care se spunea că ar fi fost instauratorul păcii pământești, și Iisus, Mesia, Mântuitorul (Luca 2, 11), purtătorul păcii dumnezeiești (Luca 2, 14).
Când Sfântul Luca a scris Evanghelia sa, la aproximativ 70 de ani după moartea lui Augustus, cultul imperial și calendarul asiatic, în care noul an începea cu ziua de naștere a lui Augustus (23 septembrie), conservau vie memoria primului împărat ca binefăcător al lumii întregi. Împăratul Octavian Augustus nu era văzut de supușii săi numai ca un mare om politic, ci și ca o figură salvatoare, motiv pentru care Senatul roman i-a conferit titlul de „Augustus”, adică „cel vrednic de închinare”. El era astfel considerat omul providențial, care a adus o cotitură în lume, a inaugurat un timp nou. Augustus a poruncit ca să fie construit în Roma un altar al păcii, numit Ara Pacis Augusti, care se păstrează până astăzi, pentru a reprezenta astfel, într-o formă monumentală pentru toate timpurile, pacea universală pe care el a asigurat-o pentru un răstimp, îngăduindu-le oamenilor, după 250 de ani de războaie și conflicte interne, să respire ușurați și să nădăjduiască.
Chiar și menționarea recensământului își are importanța lui. El constituie un prilej providențial pentru părinții după trup ai Mântuitorului, de a merge la Betleem, pentru a se împlini profeția din Miheia 5, 2 : «Și tu, Betleeme, Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei».
Potrivit Noului Testament, dreptul Iosif era teslar, dulgher (Matei 13, 55). Betleemul, cetatea de origine a Dreptului Iosif, era vestită ca cetate de constructori, care erau chemați să lucreze în toate regiunile. Cei necăsătoriți obișnuiau să stea perioade lungi de timp în alte regiuni ale Palestinei. Se poate astfel explica de ce Iosif din Betleem s-a mutat la Nazaret, aici găsind de lucru. Aici, în Nazaret, trăia și se logodise deja cu Maria, iar în timpul recensământului a trebuit să se reîntoarcă în cetatea sa natală pentru a se înscrie în registrul de taxe și, deși Maria era însărcinată, a trebuit să parcurgă tot drumul din Nazaret până în Betleem.
Cu siguranță, sunt motivații de ordin teologic care l-au determinat pe Evanghelist să încadreze într-un mod atât de solemn nașterea Mântuitorului. Convingerea Sfântului Luca este că Dumnezeu se folosește de împărați, de guvernatori, de legi omenești pentru a împlini făgăduințele Sale mântuitoare. «Pentru cine privește lucrurile mai de aproape, spune Origen, întâmplările acestea sunt semnul unei taine: trebuia ca și Hristos să fie numărat în acest recensământ al lumii, pentru că și El voia să fie înscris la un loc cu toți ceilalți, pentru ca să sfințească pe toți oamenii și să fie pomenit în registre împreună cu toată lumea, pentru a oferi lumii trăirea în comuniune cu El. Iar după această numărătoare, Iisus voia să numere împreună cu El pe toți oamenii, înscriind în „cartea vieții” pe toți cei care au crezut în El, înscriindu-i în ceruri» (cf. Origen, „Din Omiliile la Evanghelia după Luca …”, p. 101).
Sfântul Efrem Sirul spune: «În zilele împăratului care a poruncit ca oamenii să se înscrie în listele pentru dări, S-a pogorât și Mântuitorul și i-a înscris pe oameni în Cartea Vieții. El i-a înscris, și ei L-au înscris: El ne-a înscris în înălțime și ei L-au înscris pe pământ. Laudă numelui Său!» (cf. Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 86.).
Încă de la început, așadar, Sfântul Luca ține să lege istoria Mântuitorului Hristos de istoria oamenilor. Lumea a fost creată prin El, El este Stăpânul lumii, izvorul păcii adevărate, prefigurate de pax romana, instaurată de Augustus.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea adusă de întruparea Mântuitorului Hristos și pe care îngerii au preamărit-o la nașterea Sa, depășește cu mult pacea adusă de împăratul Augustus. Acesta a adus într-adevăr, după 250 de ani de războaie, o pace, o siguranță juridică și o bunăstare la care astăzi multe țări din fostul Imperiu Roman nu pot decât să viseze. Însă această pace politică, siguranță juridică și bunăstare materială, chiar și în perioada de înflorire a Imperiului Roman, au fost efemere și nu au fost niciodată pe deplin realizate.
Împărăția inaugurată de Dumnezeu odată cu întruparea Mântuitorului Hristos, precum și pacea adusă de El sunt diferite de Pax romana. Pacea lui Hristos îl privește pe om în adâncul ființei lui, îl deschide spre adevăratul Dumnezeu. Pacea Mântuitorului Hristos este o pace pe care lumea nu o poate da (Ioan 14, 27). Augustus a rămas în istorie ca un om al trecutului, divinizat de supușii lui, pe când Iisus Hristos este „același ieri și astăzi și în veci” (Evrei 13, 8), pentru că nu este pur și simplu un om divin, ci Dumnezeu care S-a făcut Om, ca pe om să-l ridice la Dumnezeu și să-l facă „părtaș dumnezeieștii firi” (2 Petru 1, 4).  Mesajul îngerilor care s-au arătat la Nașterea Domnului: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!» (Luca 2, 14), se referă, deci, la darul păcii mesianice făcut de Dumnezeu tuturor oamenilor, «binevestind pacea prin Iisus Hristos» (Faptele Apostolilor 10, 36).
Potrivit Sfintei Scripturi și mai ales profețiilor mesianice (Isaia 9, 5; 52, 7), «pacea» pe care nașterea lui Iisus a adus-o în lume se referă la plinătatea bunurilor și a mântuirii, a armoniei și a concordiei, a biruinței asupra suferinței, a păcatului și a morții înseși (Luca 1, 79; 2, 29; 7, 50; 8, 48; 10, 5). Ea izvorăște, mai ales, din Învierea lui Hristos (Luca 24, 36; Faptele Apostolilor 10, 36; Romani 5, 1 etc.). Sfântul Efrem Sirul spune: «Pace și împăcare, Care ai fost trimisă neamurilor; Rază veselitoare, Care ai venit la cei posomorâți; Aluat puternic, Care birui în liniște totul; Îndelung-răbdătorule, Care ai prins încetul cu încetul zidirea, fericit cel ce a primit în inima sa bucuria Ta și a uitat întru Tine durerea sa! Gurile îngerilor și ale celor ce veghează au strigat săltând: „Pace!” Vestea cea bună a veghetorilor, pe care au adus-o, a ajuns la cei ce veghează. Cine va dormi în noaptea aceasta care a trezit făptura? Căci ei au vestit „Pace” acolo unde domnea vrăjmășia. Binecuvântat fie Pruncul Care a împăcat prin tăcerea Lui Măreția dumnezeiască pe care o mâniaseră cei cuvântători» (Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 98).

Dreptmăritori creștini,
Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Pruncul Iisus ne-a adus pace și bunăvoire: „Nu-L considerați pe Cel culcat în iesle un simplu copil, ci vedeți-L ca Dumnezeu. Îngerii, Arhanghelii, Tronurile, Stăpâniile și Serafimii sunt în pace cu Dumnezeu; niciodată nu se opun voinței divine, ci sunt întăriți în bine și sfințenie. Însă noi, răi fiind, am pus dorințele noastre păcătoase în opoziția cu voia lui Dumnezeu și ne-am făcut „vrăjmașii” Lui. Hristos a înlăturat această situație: Într-adevăr „El este Pacea noastră” (Efeseni 2, 14) și prin El, noi am fost împăcați cu Dumnezeu Tatăl. Domnul „a surpat peretele cel din mijloc al despărțirii - ura -, desființând legea poruncilor în opreliștile ei, pentru ca să clădească întru Sine pe cele două - una, făcând pace” (Efeseni 2, 14). I-a plăcut Domnului să lege împreună cele cerești cu cele pământești într-o singură turmă. Hristos a fost făcut pentru noi pace și bunăvoire” (Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia a II-a).
    Și astfel, cerul și pământul s-au unit, sărbătorind împreună evenimentul Întrupării Domnului în istorie. Cântăm în ziua Nașterii Mântuitorului: „Cerul și pământul astăzi s-au unit, născându-se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta și noi lăudându-L, să-i cântăm: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pacea, pe care ne-a dăruit-o nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru, slavă Ție!” (cf. Mineiul pe Decembrie, EIBMBOR, București, 1991, p.383).
Prin Întruparea Domnului ne-a fost vestită de îngeri pacea și bucuria că  „S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11). Dacă Vestea cea bună a Evangheliei este de fapt „vestea bună a păcii” (Efeseni 2, 14), iar „Împărăția lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17), atunci creștinul nu poate fi decât un om al păcii. Pacea și bucuria sunt două însușiri esențiale ale vieții creștine. În paralel cu legătura dragostei există și legătura păcii, pe care credinciosul este dator să o păstreze în calitate de cetățean al Împărăției lui Dumnezeu. Pacea adusă de Mântuitorul Hristos se referă la toate dimensiunile vieții omenești, iar omul își găsește pacea cu Dumnezeu și cu sine însuși numai în Hristos. Sfântul Isaac Sirul ne învață: „împacă-te în tine însuți și se va împăca cu tine cerul și pământul”. Pe baza aceasta se clădește și pacea între oameni. Prezența unui om pașnic devine epicentrul împăcării multora. Spre deosebire de pacea lumii, care este limitată și fragilă, pacea lui Hristos este pentru noi o stare duhovnicească pe care ne străduim să o dobândim.
Nașterea Domnului este așadar binevestirea bucuriei și a păcii (Luca 2, 10 -14). De altfel, după Înviere, mesajul Domnului către femeile Mironosițe este „Bucurați-vă”, iar către Apostoli „Pace vouă”. Căutarea păcii și a bucuriei departe de Hristos este zadarnică osteneală, deoarece lumea aceasta nu este în stare să satisfacă setea nesfârșită a omului. Experiența pe care omul o poate trăi aici pe pământ nu este decât pregustarea fericirii ce ne așteaptă în Împărăția lui Dumnezeu. Întristările și împotrivirile lumii acesteia nu pot birui sau risipi bucuria și pacea pe care creștinul o trăiește în Hristos.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea are trei dimensiuni esențiale: este pacea lăuntrică a omului, este pace cu Dumnezeu și este pace cu aproapele. Aceste caracteristici ale păcii constituie condiția și cerința primordială pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur spunând: „când ne rugăm, cerem îngerul păcii și pretutindeni cerem pace, fiindcă nimic nu este asemenea ei. La biserică, în rugăciuni, în litanii, în cuvinte de urare, o dată, de două ori, de trei ori și de multe ori, întâistătătorul Bisericii dă pacea, zicând: Pace vouă. Pentru ce? Fiindcă ea este maica tuturor bunurilor, temei al bucuriei. De aceea și Hristos a poruncit Apostolilor, când intră în case, să spună aceasta, îndată, ca un fel de simbol al darurilor. „Intrând în case, spune El, ziceți: Pace vouă (Matei 10, 12). Căci, dacă aceasta lipsește, toate sunt de prisos. Și, iarăși, a spus ucenicilor: „Pace las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Aceasta deschide calea dragostei. „Întâistătătorul Bisericii nu zice numai: Pace vouă, ci: Pace tuturor. Căci, ce folos dacă avem pace cu unul, iar cu altul război și luptă? Care este câștigul? Și în corp, dacă unele mădulare sunt liniștite iar altele tulburate, nu se poate statornici niciodată sănătatea, ci numai prin buna rânduială, prin acordul și pacea tuturor. Dacă nu sunt toate liniștite și nu stau la locurile lor, toate se vor răsturna. Chiar și în mintea noastră, dacă nu sunt în liniște toate cugetele, nu va fi pace. Atât de mare bun este pacea încât fii ai lui Dumnezeu sunt numiți cei care o fac și o clădesc. Pe bună dreptate, deoarece și Fiul lui Dumnezeu pentru aceasta a venit pe pământ ca să facă pace între cele de pe pământ și între cele din cer”, (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a III-a la Epistola către Coloseni).
Pe de altă parte, bucuria constituie atmosfera cultului euharistic și a comuniunii cu Domnul cel înviat. Trăind pacea și bucuria lui Hristos în lume, creștinul participă anticipat la Împărăția lui Dumnezeu, care este deja prezentă în inimile credincioșilor. Desigur, bucuria și pacea nu se câștigă dintr-odată, ci implică un efort continuu. Ca stări permanente, acestea există doar în Împărăția lui Dumnezeu.
Ca oameni ai păcii, noi creștinii suntem fericiți de Dumnezeu dacă suntem „făcători de pace” (Matei 5, 9), dacă ne ferim de rău și facem binele, dacă noi căutăm pacea și o urmăm (Psalmi 33, 15). Nu putem pretinde că suntem oameni făcători de pace, dacă nu avem pace în propriile familii și în viața de zi cu zi, dacă nu biruim mânia, jignirile verbale sau lipsa de atenție față de cei de lângă noi. Formele de violență s-au înmulțit în vremea noastră și nu sunt ușor de recunoscut, și cu toate acestea noi creștinii suntem chemați să devenim oameni ai păcii și împăciuitori unii cu alții. 

Dreptmăritori creștini,
Vă adresez aceste îndemnuri și sfaturi părintești, văzând fiii poporului nostru asemenea valurilor învolburate de furtună, văzând cum mărturisirea lui Hristos și mulțumirea adusă pentru Darurile Sale sunt înlocuite de ură, violență, fărădelege și minciună.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei, postul de șase săptămâni care o precedă este un post al bucuriei pentru că S-a născut nouă Mântuitor.
Bucuria este deplină dacă este trăită în comuniune. De aceea, familia creștină, „Biserica cea mică”, formată din bărbat și femeie și dăruită de Dumnezeu cu prunci, este chemată să trăiască în cuvântul mărturisirii și în fapte bune această bucurie, să vestească celor care sunt în întunericul păcatului și al morții nașterea unui Mântuitor, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6).
Să ne pregătim să întâmpinăm în pace și frățietate, cu cinstea cuvenită, sărbătoarea centenarului Marii Uniri din anul 2018, mărturisind binecuvântarea lui Dumnezeu în împlinirea năzuinței de secole a românilor de a trăi în unitate, între aceleași granițe.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2018 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

24 Decembrie 2017, 13:55 (5420 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 25 Iun 2026
288 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Fetești: Acțiune în trafic

Polițiștii ialomițeni au acționat la sfîrșit de săptămînă pe șoselele ialomițene pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale. În acest sens, polițiștii feteșteni au controlat 70 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2011, 17:30
(9863 vizualizări - 0 comentarii)


1,25 de milioane de euro pentru afaceri ialomițene-Finanțări europene pentru antreprenorii tineri din mediul rural

Miercuri, 9 martie, la orele 9,30, la Centrul Cultural Ionel Perlea din Slobozia a debutat seria conferințelor regionale de motivare și promovare a culturii antreprenoriale. Conferințele sînt dedicate actualilor ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2011, 09:26
(10483 vizualizări - 0 comentarii)


DGASPC Ialomița: «Tineret în acțiune»

DGASPC Ialomița: «Tineret în acțiune»

Proiectul «O șansă pentru fiecare» reprezintă inițiativa unui grup de tineri din Centrul de Plasament Nr. 3 Slobozia, aflat în subordinea DGASPC Ialomița. Accesînd Programul «Tineret în acțiune» aceștia ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2011, 09:23
(16184 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Și-a amenințat fosta iubită cu cuțitul

Un tînăr slobozean este cercetat penal după ce și-a amenințat fosta iubită cu un cuțit încercînd astfel să o convingă să se reîntoarcă la el. Isprava s-a petrecut marți, 8 martie, puțin după miezul nopții ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:31
(9323 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Cu sabia în portbagaj

Miercuri, 9 martie, polițiștii feteșteni au oprit în trafic un autoturism pentru un control de rutină. Mașina era condusă de un tînăr, de 24 ani, din localitate. Potrivit polițiștilor, în mașina verificată ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:30
(8556 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești sabie


Acțiune a Poliției în zona Țăndărei

Miercuri, 9 martie, timp de două ore, după-amiaza, polițiști din Țăndărei, în colaborare cu jandarmii din localitate, au desfășurat o acțiune atît în oraș cît și pe raza comunelor limitrofe, scopul principal ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:30
(7699 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Patron cercetat pentru evaziune

Administratorul unei societăți comerciale din Fetești este cercetat penal pentru evaziune fiscală. Bărbatul a fost depistat de polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din localitate neînregistrînd ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:28
(9059 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Țăndărei

Incendiu la o casă din Țăndărei

Casa unui cetățean din Țăndărei s-a aprins, miercuri, 9 martie, după ce un televizor aflat sub tensiune a generat flăcările. Flăcările au fost stinse de pompierii militari din localitate după mai bine de ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:22
(8219 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: I-au confiscat arma

Polițiștii ialomițeni au confiscat o armă de tir cu aer comprimat de calibru 5,5 mm. Arma și alte 232 de diaboluri erau deținute fără drept de un bărbat, de 59 ani, din localitatea Sudiți. Individul a primit ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:17
(11636 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți armă


Fetești: Beat la volan

De 8 Martie, aproape de miezul nopții, la Fetești, polițiștii au prins un șofer băut la volan. Bărbatul de 33 ani conducea o mașină pe strada Călărași din localitate și, fiindcă mirosea a alcool, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:16
(8504 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Infractori încarcerați

Marți, 8 martie, polițiștii din Urziceni în colaborare cu agenții posturilor din Borănești și Ion Roată au executat pe raza mai multor localități a acțiune pe linia mandatelor de executare a pedepsei. ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:16
(7359 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Șofer» fără permis

Un bărbat de 28 ani din Urziceni a fost prins de polițiștii din localitate în timp ce conducea o mașină deși nu avea permis de conducere. Individul a fost depistat miercuri, 8 martie, conducînd o mașină ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2011, 08:15
(6865 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 35 de persoane depistate muncind «la negru» la un singur angajator!

«Prin Hotărîrea nr. 1024/2010, a fost arobată Strategia națională privind reducerea incidenței muncii nedeclarate pentru perioada 2010-2012, precum și Planul național de acțiune pentru implementarea Strategiei ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 16:00
(12947 vizualizări - 6 comentarii)


Ialomița: Rata șomajului, în scădere

Cel puțin așa susțin reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița în ultima informare dată publicității. Astfel, potrivit datelor statistice, la sfîrșitul lunii februarie 2 ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 15:52
(10930 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Medalion aniversar Petre Dulfu»

În organizarea Bibliotecii Județene «Ștefan Bănulescu» și a Școlii nr. 3 Slobozia, joi, 10 martie, de la orele 12.00, va fi organizat evenimentul «Păcală-Medalion aniversar Petre Dulfu». Astfel, pe lîngă ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 15:06
(12380 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Spectacol «Prețuire Femeii»

Urziceni: Spectacol «Prețuire Femeii»

Miercuri, 2 martie 2011, s-a desfășurat ediția a VII-a a evenimentului «Prețuire Femeii», spectacol dedicat Zilei Internaționale a Femeii. Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Urziceni în colaborare ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 13:54
(12259 vizualizări - 0 comentarii)


«Târgul Mărțișorului», organizat de Protopopiatul Urziceni

«Tîrgul Mărțișorului», organizat de Protopopiatul Urziceni

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 27 februarie-1 martie 2011, s-a desfășurat cea de-a doua ediție a evenimentului «Tîrgul Mărțișorului ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 13:36
(11009 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Plăți anticipate aferente trimestrului I

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomita informează contribuabilii persoane fizice organizați ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care realizează venituri ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 13:28
(9379 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Flori de la Poliția Rutieră

Slobozia: Flori de la Poliția Rutieră

Cu ocazia zilei de 8 Martie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, în colaborare cu BCR Asigurări au oferit flori femeilor ce s-au aflat la volan. Acțiunea s-a ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2011, 13:20
(9616 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate. ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2011, 19:00
(5721 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 160 de infracțiuni «vînătorești» și 28000 articole pirotehnice confiscate

La mijlocul săptămînii precedente, polițiștii ialomițeni au oferit publicității rezultatele acțiunii «Cinegetic 2010», acțiune ce a avut drept scop aplicarea prevederilor legale în domeniul cinegetic și ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2011, 08:42
(10353 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Două accidente, două victime

Duminică, 6 martie, pe șoselele ialomițene s-au produs două accidente rutiere în urma cărora două persoane au fost rănite.
Primul incident s-a produs într-un sens giratoriu din localitatea Urziceni. ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:13
(9872 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Prins în flagrant la furat din podul unei case

Un bărbat de 49 ani din Manasia a alertat polițiștii din Urziceni susținînd că a prins în flagrant un individ ce încerca să fure mai multe bunuri din podul vecinului. La fața locului, polițiștii au identificat ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:12
(9836 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Fetești: Delapidare la o firmă și furt de capace de canalizare

Vineri, 4 martie, polițiștii feteșteni au organizat o acțiune în localitate, în cadrul căreia au legitimat 120 de persoane, au controlat 90 de autovehicule, au constatat 6 infracțiuni și au aplicat aproximativ ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:11
(11321 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Vînători de guguștiuci

O armă de tir cu aer comprimat de calibru 4,5 mm și 42 de diabolduri, aceasta este ultima captură a polițiștilor Serviciului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Arma era deținută fără drept de ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:11
(14693 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Turc prins cu mașina neînmatriculată

La sfîrșitul săptămînii precedente, în perioada 4-6 martie, polițiștii ialomițeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști de frontieră au intensificat controalele în zona municipiului Urziceni și a comunelor ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:10
(8581 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă

Polițiștii slobozeni au organizat vineri, 4 martie, acțiuni în scopul de prevenire a criminalității stradale, dar și asigurarea ordinii și liniștii publice. Acțiunea, desfășurată în intervalul orar 13. ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:09
(10669 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de 68000 lei pentru șoferii indisciplinați

340 de amenzi, 5 certificate de înmatriculare retrase și 9 permise reținute, sînt pe scurt, rezultatele acțiunilor de sfîrșit de săptămînă ale polițiștilor ialomițeni. Astfel, peste 120 de conducători auto ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 17:09
(9161 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Bunuri din confiscări, scoase la vînzare

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele juridice interesate că sînt oferite spre vînzare firmelor mai multe bunuri devenite proprietate privată a statului, respectiv confecții ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 16:31
(13719 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Elicopter SMURD pentru victima unui accident rutier

Ialomița: Elicopter SMURD pentru victima unui accident rutier

Un bărbat de 39 ani a fost preluat de un elicopter SMURD după ce a fost victima unui accident rutier. Incidentul s-a produs duminică, 6 martie, cînd bărbatul aflat la volanul propriei mașini a intrat într ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2011, 16:24
(8550 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare Ionut în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Mihai în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 oRLandO în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 PERICOL în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Peiu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Chiparos în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Lenuta în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Cetățean în Tabăra «Pavilioane» din stațiunea Amara, fără aviz sanitar de funcționare Mary în «Fermierii își vând producția sub costuri!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...