Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Sfântul Luca este singurul evanghelist care ne prezintă Nașterea Mântuitorului Hristos în contextul istoriei universale, adică în timpul domniei împăratului Octavian Augustus, cu ocazia unui recensământ al populației, pe când Quirinius îndeplinea funcția de guvernator al provinciei imperiale Siria: „În zilele acelea, a ieșit poruncă de la Cezar să se înscrie toată lumea” (Luca 2, 1). Aceste date istorice, oferite de Sfântul Luca, ne arată de fapt, că nașterea Mântuitorului Hristos nu răspunde numai așteptărilor poporului Israel, ci și așteptărilor întregii umanități.
Imperiul Roman din timpul lui Augustus constituie epoca de aur a istoriei romane și așa a și fost considerat în primul secol după Hristos. Pacea romană (Pax romana) domnea în toate ținuturile Imperiului, iar de beneficiile ei se bucura «toată lumea locuită», identificată cu lumea civilizată a Imperiului. Sfântul Luca arată diferența dintre acest împărat roman (27 î. Hr. - 14 d. Hr.), despre care se spunea că ar fi fost instauratorul păcii pământești, și Iisus, Mesia, Mântuitorul (Luca 2, 11), purtătorul păcii dumnezeiești (Luca 2, 14).
Când Sfântul Luca a scris Evanghelia sa, la aproximativ 70 de ani după moartea lui Augustus, cultul imperial și calendarul asiatic, în care noul an începea cu ziua de naștere a lui Augustus (23 septembrie), conservau vie memoria primului împărat ca binefăcător al lumii întregi. Împăratul Octavian Augustus nu era văzut de supușii săi numai ca un mare om politic, ci și ca o figură salvatoare, motiv pentru care Senatul roman i-a conferit titlul de „Augustus”, adică „cel vrednic de închinare”. El era astfel considerat omul providențial, care a adus o cotitură în lume, a inaugurat un timp nou. Augustus a poruncit ca să fie construit în Roma un altar al păcii, numit Ara Pacis Augusti, care se păstrează până astăzi, pentru a reprezenta astfel, într-o formă monumentală pentru toate timpurile, pacea universală pe care el a asigurat-o pentru un răstimp, îngăduindu-le oamenilor, după 250 de ani de războaie și conflicte interne, să respire ușurați și să nădăjduiască.
Chiar și menționarea recensământului își are importanța lui. El constituie un prilej providențial pentru părinții după trup ai Mântuitorului, de a merge la Betleem, pentru a se împlini profeția din Miheia 5, 2 : «Și tu, Betleeme, Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei».
Potrivit Noului Testament, dreptul Iosif era teslar, dulgher (Matei 13, 55). Betleemul, cetatea de origine a Dreptului Iosif, era vestită ca cetate de constructori, care erau chemați să lucreze în toate regiunile. Cei necăsătoriți obișnuiau să stea perioade lungi de timp în alte regiuni ale Palestinei. Se poate astfel explica de ce Iosif din Betleem s-a mutat la Nazaret, aici găsind de lucru. Aici, în Nazaret, trăia și se logodise deja cu Maria, iar în timpul recensământului a trebuit să se reîntoarcă în cetatea sa natală pentru a se înscrie în registrul de taxe și, deși Maria era însărcinată, a trebuit să parcurgă tot drumul din Nazaret până în Betleem.
Cu siguranță, sunt motivații de ordin teologic care l-au determinat pe Evanghelist să încadreze într-un mod atât de solemn nașterea Mântuitorului. Convingerea Sfântului Luca este că Dumnezeu se folosește de împărați, de guvernatori, de legi omenești pentru a împlini făgăduințele Sale mântuitoare. «Pentru cine privește lucrurile mai de aproape, spune Origen, întâmplările acestea sunt semnul unei taine: trebuia ca și Hristos să fie numărat în acest recensământ al lumii, pentru că și El voia să fie înscris la un loc cu toți ceilalți, pentru ca să sfințească pe toți oamenii și să fie pomenit în registre împreună cu toată lumea, pentru a oferi lumii trăirea în comuniune cu El. Iar după această numărătoare, Iisus voia să numere împreună cu El pe toți oamenii, înscriind în „cartea vieții” pe toți cei care au crezut în El, înscriindu-i în ceruri» (cf. Origen, „Din Omiliile la Evanghelia după Luca …”, p. 101).
Sfântul Efrem Sirul spune: «În zilele împăratului care a poruncit ca oamenii să se înscrie în listele pentru dări, S-a pogorât și Mântuitorul și i-a înscris pe oameni în Cartea Vieții. El i-a înscris, și ei L-au înscris: El ne-a înscris în înălțime și ei L-au înscris pe pământ. Laudă numelui Său!» (cf. Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 86.).
Încă de la început, așadar, Sfântul Luca ține să lege istoria Mântuitorului Hristos de istoria oamenilor. Lumea a fost creată prin El, El este Stăpânul lumii, izvorul păcii adevărate, prefigurate de pax romana, instaurată de Augustus.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea adusă de întruparea Mântuitorului Hristos și pe care îngerii au preamărit-o la nașterea Sa, depășește cu mult pacea adusă de împăratul Augustus. Acesta a adus într-adevăr, după 250 de ani de războaie, o pace, o siguranță juridică și o bunăstare la care astăzi multe țări din fostul Imperiu Roman nu pot decât să viseze. Însă această pace politică, siguranță juridică și bunăstare materială, chiar și în perioada de înflorire a Imperiului Roman, au fost efemere și nu au fost niciodată pe deplin realizate.
Împărăția inaugurată de Dumnezeu odată cu întruparea Mântuitorului Hristos, precum și pacea adusă de El sunt diferite de Pax romana. Pacea lui Hristos îl privește pe om în adâncul ființei lui, îl deschide spre adevăratul Dumnezeu. Pacea Mântuitorului Hristos este o pace pe care lumea nu o poate da (Ioan 14, 27). Augustus a rămas în istorie ca un om al trecutului, divinizat de supușii lui, pe când Iisus Hristos este „același ieri și astăzi și în veci” (Evrei 13, 8), pentru că nu este pur și simplu un om divin, ci Dumnezeu care S-a făcut Om, ca pe om să-l ridice la Dumnezeu și să-l facă „părtaș dumnezeieștii firi” (2 Petru 1, 4).  Mesajul îngerilor care s-au arătat la Nașterea Domnului: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!» (Luca 2, 14), se referă, deci, la darul păcii mesianice făcut de Dumnezeu tuturor oamenilor, «binevestind pacea prin Iisus Hristos» (Faptele Apostolilor 10, 36).
Potrivit Sfintei Scripturi și mai ales profețiilor mesianice (Isaia 9, 5; 52, 7), «pacea» pe care nașterea lui Iisus a adus-o în lume se referă la plinătatea bunurilor și a mântuirii, a armoniei și a concordiei, a biruinței asupra suferinței, a păcatului și a morții înseși (Luca 1, 79; 2, 29; 7, 50; 8, 48; 10, 5). Ea izvorăște, mai ales, din Învierea lui Hristos (Luca 24, 36; Faptele Apostolilor 10, 36; Romani 5, 1 etc.). Sfântul Efrem Sirul spune: «Pace și împăcare, Care ai fost trimisă neamurilor; Rază veselitoare, Care ai venit la cei posomorâți; Aluat puternic, Care birui în liniște totul; Îndelung-răbdătorule, Care ai prins încetul cu încetul zidirea, fericit cel ce a primit în inima sa bucuria Ta și a uitat întru Tine durerea sa! Gurile îngerilor și ale celor ce veghează au strigat săltând: „Pace!” Vestea cea bună a veghetorilor, pe care au adus-o, a ajuns la cei ce veghează. Cine va dormi în noaptea aceasta care a trezit făptura? Căci ei au vestit „Pace” acolo unde domnea vrăjmășia. Binecuvântat fie Pruncul Care a împăcat prin tăcerea Lui Măreția dumnezeiască pe care o mâniaseră cei cuvântători» (Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 98).

Dreptmăritori creștini,
Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Pruncul Iisus ne-a adus pace și bunăvoire: „Nu-L considerați pe Cel culcat în iesle un simplu copil, ci vedeți-L ca Dumnezeu. Îngerii, Arhanghelii, Tronurile, Stăpâniile și Serafimii sunt în pace cu Dumnezeu; niciodată nu se opun voinței divine, ci sunt întăriți în bine și sfințenie. Însă noi, răi fiind, am pus dorințele noastre păcătoase în opoziția cu voia lui Dumnezeu și ne-am făcut „vrăjmașii” Lui. Hristos a înlăturat această situație: Într-adevăr „El este Pacea noastră” (Efeseni 2, 14) și prin El, noi am fost împăcați cu Dumnezeu Tatăl. Domnul „a surpat peretele cel din mijloc al despărțirii - ura -, desființând legea poruncilor în opreliștile ei, pentru ca să clădească întru Sine pe cele două - una, făcând pace” (Efeseni 2, 14). I-a plăcut Domnului să lege împreună cele cerești cu cele pământești într-o singură turmă. Hristos a fost făcut pentru noi pace și bunăvoire” (Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia a II-a).
    Și astfel, cerul și pământul s-au unit, sărbătorind împreună evenimentul Întrupării Domnului în istorie. Cântăm în ziua Nașterii Mântuitorului: „Cerul și pământul astăzi s-au unit, născându-se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta și noi lăudându-L, să-i cântăm: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pacea, pe care ne-a dăruit-o nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru, slavă Ție!” (cf. Mineiul pe Decembrie, EIBMBOR, București, 1991, p.383).
Prin Întruparea Domnului ne-a fost vestită de îngeri pacea și bucuria că  „S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11). Dacă Vestea cea bună a Evangheliei este de fapt „vestea bună a păcii” (Efeseni 2, 14), iar „Împărăția lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17), atunci creștinul nu poate fi decât un om al păcii. Pacea și bucuria sunt două însușiri esențiale ale vieții creștine. În paralel cu legătura dragostei există și legătura păcii, pe care credinciosul este dator să o păstreze în calitate de cetățean al Împărăției lui Dumnezeu. Pacea adusă de Mântuitorul Hristos se referă la toate dimensiunile vieții omenești, iar omul își găsește pacea cu Dumnezeu și cu sine însuși numai în Hristos. Sfântul Isaac Sirul ne învață: „împacă-te în tine însuți și se va împăca cu tine cerul și pământul”. Pe baza aceasta se clădește și pacea între oameni. Prezența unui om pașnic devine epicentrul împăcării multora. Spre deosebire de pacea lumii, care este limitată și fragilă, pacea lui Hristos este pentru noi o stare duhovnicească pe care ne străduim să o dobândim.
Nașterea Domnului este așadar binevestirea bucuriei și a păcii (Luca 2, 10 -14). De altfel, după Înviere, mesajul Domnului către femeile Mironosițe este „Bucurați-vă”, iar către Apostoli „Pace vouă”. Căutarea păcii și a bucuriei departe de Hristos este zadarnică osteneală, deoarece lumea aceasta nu este în stare să satisfacă setea nesfârșită a omului. Experiența pe care omul o poate trăi aici pe pământ nu este decât pregustarea fericirii ce ne așteaptă în Împărăția lui Dumnezeu. Întristările și împotrivirile lumii acesteia nu pot birui sau risipi bucuria și pacea pe care creștinul o trăiește în Hristos.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea are trei dimensiuni esențiale: este pacea lăuntrică a omului, este pace cu Dumnezeu și este pace cu aproapele. Aceste caracteristici ale păcii constituie condiția și cerința primordială pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur spunând: „când ne rugăm, cerem îngerul păcii și pretutindeni cerem pace, fiindcă nimic nu este asemenea ei. La biserică, în rugăciuni, în litanii, în cuvinte de urare, o dată, de două ori, de trei ori și de multe ori, întâistătătorul Bisericii dă pacea, zicând: Pace vouă. Pentru ce? Fiindcă ea este maica tuturor bunurilor, temei al bucuriei. De aceea și Hristos a poruncit Apostolilor, când intră în case, să spună aceasta, îndată, ca un fel de simbol al darurilor. „Intrând în case, spune El, ziceți: Pace vouă (Matei 10, 12). Căci, dacă aceasta lipsește, toate sunt de prisos. Și, iarăși, a spus ucenicilor: „Pace las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Aceasta deschide calea dragostei. „Întâistătătorul Bisericii nu zice numai: Pace vouă, ci: Pace tuturor. Căci, ce folos dacă avem pace cu unul, iar cu altul război și luptă? Care este câștigul? Și în corp, dacă unele mădulare sunt liniștite iar altele tulburate, nu se poate statornici niciodată sănătatea, ci numai prin buna rânduială, prin acordul și pacea tuturor. Dacă nu sunt toate liniștite și nu stau la locurile lor, toate se vor răsturna. Chiar și în mintea noastră, dacă nu sunt în liniște toate cugetele, nu va fi pace. Atât de mare bun este pacea încât fii ai lui Dumnezeu sunt numiți cei care o fac și o clădesc. Pe bună dreptate, deoarece și Fiul lui Dumnezeu pentru aceasta a venit pe pământ ca să facă pace între cele de pe pământ și între cele din cer”, (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a III-a la Epistola către Coloseni).
Pe de altă parte, bucuria constituie atmosfera cultului euharistic și a comuniunii cu Domnul cel înviat. Trăind pacea și bucuria lui Hristos în lume, creștinul participă anticipat la Împărăția lui Dumnezeu, care este deja prezentă în inimile credincioșilor. Desigur, bucuria și pacea nu se câștigă dintr-odată, ci implică un efort continuu. Ca stări permanente, acestea există doar în Împărăția lui Dumnezeu.
Ca oameni ai păcii, noi creștinii suntem fericiți de Dumnezeu dacă suntem „făcători de pace” (Matei 5, 9), dacă ne ferim de rău și facem binele, dacă noi căutăm pacea și o urmăm (Psalmi 33, 15). Nu putem pretinde că suntem oameni făcători de pace, dacă nu avem pace în propriile familii și în viața de zi cu zi, dacă nu biruim mânia, jignirile verbale sau lipsa de atenție față de cei de lângă noi. Formele de violență s-au înmulțit în vremea noastră și nu sunt ușor de recunoscut, și cu toate acestea noi creștinii suntem chemați să devenim oameni ai păcii și împăciuitori unii cu alții. 

Dreptmăritori creștini,
Vă adresez aceste îndemnuri și sfaturi părintești, văzând fiii poporului nostru asemenea valurilor învolburate de furtună, văzând cum mărturisirea lui Hristos și mulțumirea adusă pentru Darurile Sale sunt înlocuite de ură, violență, fărădelege și minciună.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei, postul de șase săptămâni care o precedă este un post al bucuriei pentru că S-a născut nouă Mântuitor.
Bucuria este deplină dacă este trăită în comuniune. De aceea, familia creștină, „Biserica cea mică”, formată din bărbat și femeie și dăruită de Dumnezeu cu prunci, este chemată să trăiască în cuvântul mărturisirii și în fapte bune această bucurie, să vestească celor care sunt în întunericul păcatului și al morții nașterea unui Mântuitor, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6).
Să ne pregătim să întâmpinăm în pace și frățietate, cu cinstea cuvenită, sărbătoarea centenarului Marii Uniri din anul 2018, mărturisind binecuvântarea lui Dumnezeu în împlinirea năzuinței de secole a românilor de a trăi în unitate, între aceleași granițe.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2018 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

24 Decembrie 2017, 13:55 (5306 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 22 Iun 2026
326 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Ghid privind utilizarea sistemului național de facturare electronică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul Ministerului de finanțe a fost publicat «Ghidul privind utilizarea sistemului național de ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2024, 10:35
(13338 vizualizări - 0 comentarii)


USR Ialomița: «Prezența femeilor în politică este importantă pentru o reprezentativitate adecvată!»

Uniunea Salvați România (USR) Ialomița a organizat duminică, 10 martie 2024, la Slobozia, o acțiune dedicată femeilor, atât celor implicate politic, cât și celor care nu au curajul ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2024, 14:20
(16208 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Sfântu Gheorghe și Jilavele

Incendii la case din Sfântu Gheorghe și Jilavele

Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Sfântu Gheorghe. ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2024, 10:15
(11592 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Un autoturism a acroșat un stâlp de iluminat!

Duminică, 10 martie a.c., în jurul orelor 13,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Slobozia. În eveniment fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2024, 10:05
(9155 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Trafic blocat la Sinești. O persoană a murit într-un accident rutier!

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că duminică, 10 martie a.c., în zona localității Sinești s-a produs un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme. Din cauza accidentului, traficul este blocat la acest moment pe ambele sensuri de mers. Oficialii Centrului Infotrafic susțin că există mai multe victime, o persoană fiind decedată. Cercetările la fața locului sunt în plină desfășurare. ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2024, 13:20
(43771 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Misiune specială pentru jandarmii și pompierii ialomițeni de «Ziua Internațională a Femeii»

Slobozia: Misiune specială pentru jandarmii și pompierii ialomițeni de «Ziua Internațională a Femeii»

De 8 Martie, «Ziua Internațională a Femeii», jandarmii și pompierii ialomițeni au avut o misiune specială, la Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia. Aceștia au dăruit flori beneficiarelor ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2024, 12:20
(24442 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune preventivă desfășurată de polițiști la Slobozia și Țăndărei

Acțiune preventivă desfășurată de polițiști la Slobozia și Țăndărei

Miercuri, 6 martie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat în localitățile Țăndărei și Slobozia acțiuni preventiv-reactive, cu efective mărite, având ca scop menținerea climatului de ordine ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2024, 16:10
(9057 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Dosar penal pentru vânzarea de mărfuri contrafăcute

Fetești: Dosar penal pentru vânzarea de mărfuri contrafăcute

Miercuri, 6 martie a.c., polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la Fetești, într-un dosar penal ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2024, 15:50
(13538 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 119,899 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului IV 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 octombrie ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 13:55
(12042 vizualizări - 0 comentarii)


Pește confiscat la Movila

Pește confiscat la Movila

În cursul zilei de marți, 5 martie a.c., în jurul orelor 13,30, polițiștii din Stelnica au depistat în flagrant, în comuna Movila, un bărbat, în vârstă 41 de ani, ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 13:20
(9175 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,11%, rata șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2024

La sfârșitul lunii ianuarie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4066 șomeri (din care 1874 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 11:20
(13846 vizualizări - 0 comentarii)


FAPPR atrage atenția Ministerului Agriculturii în ceea ce privește sistemul antigrindină

Pe fondul nemulțumirilor perfect justificate, exprimate public de către Asociația Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Vrancea și de către Asociația Fermierilor din Prahova, Forumul Agricultorilor ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 11:10
(12843 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 7 martie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 11:05
(14716 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța vineri, 8 martie 2024-«Ziua Internațională a Femeii»

Casieriile RAJA Constanța vor fi închise vineri, 8 martie 2024, de «Ziua Internațională a Femeii». Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților, precum contul ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2024, 10:20
(14121 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Ionuț Moșteanu: «Singurul lucru bun din devansarea Prezidențialelor este că vom scăpa mai repede de Iohannis!»

Liderul deputaților USR Ionuț Moșteanu a criticat adoptarea unui proiect de devansare a Alegerilor Prezențiale în an electoral. «PSD roșu și PSD galben, v-ați dat mâna să călcați î ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 18:17
(15065 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Beneficiile de asistență socială, majorate cu 10,4%

Toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) cresc de la 1 martie 2024, ca urmare a majorării cu 10,4% a acestui indicator. Astfel, valoarea ISR crește de la ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 14:55
(25524 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Se majorează baza de calcul a indemnizației de șomaj

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aplică măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă și de creșterea gradului de ocupare a forței de muncă în conformitate cu prevederile Legii ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 12:05
(6449 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Formularele 101 și 101 «Grup Fiscal», utilizate pentru declararea impozitului pe profit

Pentru anul fiscal 2023, Legea nr. 227/2015, privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, nu a suferit modificări care să impună actualizarea modelului și conținutului Formularelor ...[citește_toată_știrea]

5 Martie 2024, 09:10
(12783 vizualizări - 0 comentarii)


APM Ialomița: Combaterea ambroziei, responsabilitatea proprietarilor de terenuri

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița atrage atenția asupra importanței respectării Legii 62/2018, pentru combaterea buruienii numită «ambrozie» (ambrosia artemisiifolia) cu ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 15:25
(22480 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni

Razie a polițiștilor la Urziceni

Sâmbătă, 2 martie a.c., polițiștii au organizat la Urziceni și în comunele arondate o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, având ca scop menținerea și asigurarea unui climat ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 14:40
(7516 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 3 martie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic un bărbat, de 40 de ani, din comuna Mihail Kogâlniceanu, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 14:15
(4025 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Jandarmii au desfășurat 550 misiuni de ordine publică, în februarie 2024

IJJ Ialomița: Jandarmii au desfășurat 550 misiuni de ordine publică, în februarie 2024

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii februarie 2024, 546 misiuni de ordine publică, dintre care 7 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 12:20
(21070 vizualizări - 0 comentarii)


Două autoturisme, implicate într-un accident în zona Urziceni

Două autoturisme, implicate într-un accident în zona Urziceni

Trei echipaje de pompieri din Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs în zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:30
(12023 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Bordușani: Persoană înecată într-un canal de irigații

În dimineața zilei de duminică, 3 martie a.c., în jurul orei 9,00, dispeceratul Inspectoratului a fost solicitat să intervină pentru căutarea și recuperarea unei persoane înecată î ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:25
(11728 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Borănești, Ion Roată, Slobozia și Grindu. Explozie la o locuință din Fetești!

Incendii la Borănești, Ion Roată, Slobozia și Grindu. Explozie la o locuință din Fetești!

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o anexă gospodărească din comuna Borănești. A ars anexa gospodărească pe ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:20
(17966 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 47 de ani de la cutremurul din 1977 

Au fost suficiente 56 de secunde, timp în care pământul s-a cutremurat atât de tare încât peste 1500 de persoane și-au pierdut viața, surprinse sub dărâmături, iar ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2024, 11:05
(4170 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiunea «BLOCADA» pe străzile din Fetești

Joi, 29 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune preventivă pe străzile din municipiul Fetești. Acțiunea s-a numit «BLOCADA» și a avut ca scop menținerea ordinii și liniștii ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 12:10
(14097 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița are 24 de școli înscrise în Programul Național «Masă Sănătoasă»

Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează faptul că Programul Național «Masă Sănătoasă» este funcțional și în județul nostru ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 11:50
(16321 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de vizare a carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2023, rentierii vor solicita viza anuală, î ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 11:00
(10062 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea un autoturism neînmatriculat

Un tânăr de 22 de ani, domiciliat în comuna Maia, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat. Joi, 29 februarie a.c., acesta a fost ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 14:10
(10550 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! ZANFIR în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! ozzy ada în Lipsa fondurilor întârzie reparația podurilor din județul Ialomița Gigel în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetățean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Cetatean în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! patrik în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...