Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

Episcopia Sloboziei și Călărașilor

PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI

† VINCENȚIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Sfântul Luca este singurul evanghelist care ne prezintă Nașterea Mântuitorului Hristos în contextul istoriei universale, adică în timpul domniei împăratului Octavian Augustus, cu ocazia unui recensământ al populației, pe când Quirinius îndeplinea funcția de guvernator al provinciei imperiale Siria: „În zilele acelea, a ieșit poruncă de la Cezar să se înscrie toată lumea” (Luca 2, 1). Aceste date istorice, oferite de Sfântul Luca, ne arată de fapt, că nașterea Mântuitorului Hristos nu răspunde numai așteptărilor poporului Israel, ci și așteptărilor întregii umanități.
Imperiul Roman din timpul lui Augustus constituie epoca de aur a istoriei romane și așa a și fost considerat în primul secol după Hristos. Pacea romană (Pax romana) domnea în toate ținuturile Imperiului, iar de beneficiile ei se bucura «toată lumea locuită», identificată cu lumea civilizată a Imperiului. Sfântul Luca arată diferența dintre acest împărat roman (27 î. Hr. - 14 d. Hr.), despre care se spunea că ar fi fost instauratorul păcii pământești, și Iisus, Mesia, Mântuitorul (Luca 2, 11), purtătorul păcii dumnezeiești (Luca 2, 14).
Când Sfântul Luca a scris Evanghelia sa, la aproximativ 70 de ani după moartea lui Augustus, cultul imperial și calendarul asiatic, în care noul an începea cu ziua de naștere a lui Augustus (23 septembrie), conservau vie memoria primului împărat ca binefăcător al lumii întregi. Împăratul Octavian Augustus nu era văzut de supușii săi numai ca un mare om politic, ci și ca o figură salvatoare, motiv pentru care Senatul roman i-a conferit titlul de „Augustus”, adică „cel vrednic de închinare”. El era astfel considerat omul providențial, care a adus o cotitură în lume, a inaugurat un timp nou. Augustus a poruncit ca să fie construit în Roma un altar al păcii, numit Ara Pacis Augusti, care se păstrează până astăzi, pentru a reprezenta astfel, într-o formă monumentală pentru toate timpurile, pacea universală pe care el a asigurat-o pentru un răstimp, îngăduindu-le oamenilor, după 250 de ani de războaie și conflicte interne, să respire ușurați și să nădăjduiască.
Chiar și menționarea recensământului își are importanța lui. El constituie un prilej providențial pentru părinții după trup ai Mântuitorului, de a merge la Betleem, pentru a se împlini profeția din Miheia 5, 2 : «Și tu, Betleeme, Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei».
Potrivit Noului Testament, dreptul Iosif era teslar, dulgher (Matei 13, 55). Betleemul, cetatea de origine a Dreptului Iosif, era vestită ca cetate de constructori, care erau chemați să lucreze în toate regiunile. Cei necăsătoriți obișnuiau să stea perioade lungi de timp în alte regiuni ale Palestinei. Se poate astfel explica de ce Iosif din Betleem s-a mutat la Nazaret, aici găsind de lucru. Aici, în Nazaret, trăia și se logodise deja cu Maria, iar în timpul recensământului a trebuit să se reîntoarcă în cetatea sa natală pentru a se înscrie în registrul de taxe și, deși Maria era însărcinată, a trebuit să parcurgă tot drumul din Nazaret până în Betleem.
Cu siguranță, sunt motivații de ordin teologic care l-au determinat pe Evanghelist să încadreze într-un mod atât de solemn nașterea Mântuitorului. Convingerea Sfântului Luca este că Dumnezeu se folosește de împărați, de guvernatori, de legi omenești pentru a împlini făgăduințele Sale mântuitoare. «Pentru cine privește lucrurile mai de aproape, spune Origen, întâmplările acestea sunt semnul unei taine: trebuia ca și Hristos să fie numărat în acest recensământ al lumii, pentru că și El voia să fie înscris la un loc cu toți ceilalți, pentru ca să sfințească pe toți oamenii și să fie pomenit în registre împreună cu toată lumea, pentru a oferi lumii trăirea în comuniune cu El. Iar după această numărătoare, Iisus voia să numere împreună cu El pe toți oamenii, înscriind în „cartea vieții” pe toți cei care au crezut în El, înscriindu-i în ceruri» (cf. Origen, „Din Omiliile la Evanghelia după Luca …”, p. 101).
Sfântul Efrem Sirul spune: «În zilele împăratului care a poruncit ca oamenii să se înscrie în listele pentru dări, S-a pogorât și Mântuitorul și i-a înscris pe oameni în Cartea Vieții. El i-a înscris, și ei L-au înscris: El ne-a înscris în înălțime și ei L-au înscris pe pământ. Laudă numelui Său!» (cf. Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 86.).
Încă de la început, așadar, Sfântul Luca ține să lege istoria Mântuitorului Hristos de istoria oamenilor. Lumea a fost creată prin El, El este Stăpânul lumii, izvorul păcii adevărate, prefigurate de pax romana, instaurată de Augustus.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea adusă de întruparea Mântuitorului Hristos și pe care îngerii au preamărit-o la nașterea Sa, depășește cu mult pacea adusă de împăratul Augustus. Acesta a adus într-adevăr, după 250 de ani de războaie, o pace, o siguranță juridică și o bunăstare la care astăzi multe țări din fostul Imperiu Roman nu pot decât să viseze. Însă această pace politică, siguranță juridică și bunăstare materială, chiar și în perioada de înflorire a Imperiului Roman, au fost efemere și nu au fost niciodată pe deplin realizate.
Împărăția inaugurată de Dumnezeu odată cu întruparea Mântuitorului Hristos, precum și pacea adusă de El sunt diferite de Pax romana. Pacea lui Hristos îl privește pe om în adâncul ființei lui, îl deschide spre adevăratul Dumnezeu. Pacea Mântuitorului Hristos este o pace pe care lumea nu o poate da (Ioan 14, 27). Augustus a rămas în istorie ca un om al trecutului, divinizat de supușii lui, pe când Iisus Hristos este „același ieri și astăzi și în veci” (Evrei 13, 8), pentru că nu este pur și simplu un om divin, ci Dumnezeu care S-a făcut Om, ca pe om să-l ridice la Dumnezeu și să-l facă „părtaș dumnezeieștii firi” (2 Petru 1, 4).  Mesajul îngerilor care s-au arătat la Nașterea Domnului: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire!» (Luca 2, 14), se referă, deci, la darul păcii mesianice făcut de Dumnezeu tuturor oamenilor, «binevestind pacea prin Iisus Hristos» (Faptele Apostolilor 10, 36).
Potrivit Sfintei Scripturi și mai ales profețiilor mesianice (Isaia 9, 5; 52, 7), «pacea» pe care nașterea lui Iisus a adus-o în lume se referă la plinătatea bunurilor și a mântuirii, a armoniei și a concordiei, a biruinței asupra suferinței, a păcatului și a morții înseși (Luca 1, 79; 2, 29; 7, 50; 8, 48; 10, 5). Ea izvorăște, mai ales, din Învierea lui Hristos (Luca 24, 36; Faptele Apostolilor 10, 36; Romani 5, 1 etc.). Sfântul Efrem Sirul spune: «Pace și împăcare, Care ai fost trimisă neamurilor; Rază veselitoare, Care ai venit la cei posomorâți; Aluat puternic, Care birui în liniște totul; Îndelung-răbdătorule, Care ai prins încetul cu încetul zidirea, fericit cel ce a primit în inima sa bucuria Ta și a uitat întru Tine durerea sa! Gurile îngerilor și ale celor ce veghează au strigat săltând: „Pace!” Vestea cea bună a veghetorilor, pe care au adus-o, a ajuns la cei ce veghează. Cine va dormi în noaptea aceasta care a trezit făptura? Căci ei au vestit „Pace” acolo unde domnea vrăjmășia. Binecuvântat fie Pruncul Care a împăcat prin tăcerea Lui Măreția dumnezeiască pe care o mâniaseră cei cuvântători» (Sfântul Efrem Sirul, „Imnele Nașterii …”, p. 98).

Dreptmăritori creștini,
Sfântul Chiril al Alexandriei spune că Pruncul Iisus ne-a adus pace și bunăvoire: „Nu-L considerați pe Cel culcat în iesle un simplu copil, ci vedeți-L ca Dumnezeu. Îngerii, Arhanghelii, Tronurile, Stăpâniile și Serafimii sunt în pace cu Dumnezeu; niciodată nu se opun voinței divine, ci sunt întăriți în bine și sfințenie. Însă noi, răi fiind, am pus dorințele noastre păcătoase în opoziția cu voia lui Dumnezeu și ne-am făcut „vrăjmașii” Lui. Hristos a înlăturat această situație: Într-adevăr „El este Pacea noastră” (Efeseni 2, 14) și prin El, noi am fost împăcați cu Dumnezeu Tatăl. Domnul „a surpat peretele cel din mijloc al despărțirii - ura -, desființând legea poruncilor în opreliștile ei, pentru ca să clădească întru Sine pe cele două - una, făcând pace” (Efeseni 2, 14). I-a plăcut Domnului să lege împreună cele cerești cu cele pământești într-o singură turmă. Hristos a fost făcut pentru noi pace și bunăvoire” (Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca, Omilia a II-a).
    Și astfel, cerul și pământul s-au unit, sărbătorind împreună evenimentul Întrupării Domnului în istorie. Cântăm în ziua Nașterii Mântuitorului: „Cerul și pământul astăzi s-au unit, născându-se Hristos. Astăzi Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit. Astăzi este văzut cu trup pentru om Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta și noi lăudându-L, să-i cântăm: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pacea, pe care ne-a dăruit-o nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru, slavă Ție!” (cf. Mineiul pe Decembrie, EIBMBOR, București, 1991, p.383).
Prin Întruparea Domnului ne-a fost vestită de îngeri pacea și bucuria că  „S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 11). Dacă Vestea cea bună a Evangheliei este de fapt „vestea bună a păcii” (Efeseni 2, 14), iar „Împărăția lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17), atunci creștinul nu poate fi decât un om al păcii. Pacea și bucuria sunt două însușiri esențiale ale vieții creștine. În paralel cu legătura dragostei există și legătura păcii, pe care credinciosul este dator să o păstreze în calitate de cetățean al Împărăției lui Dumnezeu. Pacea adusă de Mântuitorul Hristos se referă la toate dimensiunile vieții omenești, iar omul își găsește pacea cu Dumnezeu și cu sine însuși numai în Hristos. Sfântul Isaac Sirul ne învață: „împacă-te în tine însuți și se va împăca cu tine cerul și pământul”. Pe baza aceasta se clădește și pacea între oameni. Prezența unui om pașnic devine epicentrul împăcării multora. Spre deosebire de pacea lumii, care este limitată și fragilă, pacea lui Hristos este pentru noi o stare duhovnicească pe care ne străduim să o dobândim.
Nașterea Domnului este așadar binevestirea bucuriei și a păcii (Luca 2, 10 -14). De altfel, după Înviere, mesajul Domnului către femeile Mironosițe este „Bucurați-vă”, iar către Apostoli „Pace vouă”. Căutarea păcii și a bucuriei departe de Hristos este zadarnică osteneală, deoarece lumea aceasta nu este în stare să satisfacă setea nesfârșită a omului. Experiența pe care omul o poate trăi aici pe pământ nu este decât pregustarea fericirii ce ne așteaptă în Împărăția lui Dumnezeu. Întristările și împotrivirile lumii acesteia nu pot birui sau risipi bucuria și pacea pe care creștinul o trăiește în Hristos.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Pacea are trei dimensiuni esențiale: este pacea lăuntrică a omului, este pace cu Dumnezeu și este pace cu aproapele. Aceste caracteristici ale păcii constituie condiția și cerința primordială pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, după cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur spunând: „când ne rugăm, cerem îngerul păcii și pretutindeni cerem pace, fiindcă nimic nu este asemenea ei. La biserică, în rugăciuni, în litanii, în cuvinte de urare, o dată, de două ori, de trei ori și de multe ori, întâistătătorul Bisericii dă pacea, zicând: Pace vouă. Pentru ce? Fiindcă ea este maica tuturor bunurilor, temei al bucuriei. De aceea și Hristos a poruncit Apostolilor, când intră în case, să spună aceasta, îndată, ca un fel de simbol al darurilor. „Intrând în case, spune El, ziceți: Pace vouă (Matei 10, 12). Căci, dacă aceasta lipsește, toate sunt de prisos. Și, iarăși, a spus ucenicilor: „Pace las vouă, pacea Mea o dau vouă” (Ioan 14, 27). Aceasta deschide calea dragostei. „Întâistătătorul Bisericii nu zice numai: Pace vouă, ci: Pace tuturor. Căci, ce folos dacă avem pace cu unul, iar cu altul război și luptă? Care este câștigul? Și în corp, dacă unele mădulare sunt liniștite iar altele tulburate, nu se poate statornici niciodată sănătatea, ci numai prin buna rânduială, prin acordul și pacea tuturor. Dacă nu sunt toate liniștite și nu stau la locurile lor, toate se vor răsturna. Chiar și în mintea noastră, dacă nu sunt în liniște toate cugetele, nu va fi pace. Atât de mare bun este pacea încât fii ai lui Dumnezeu sunt numiți cei care o fac și o clădesc. Pe bună dreptate, deoarece și Fiul lui Dumnezeu pentru aceasta a venit pe pământ ca să facă pace între cele de pe pământ și între cele din cer”, (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a III-a la Epistola către Coloseni).
Pe de altă parte, bucuria constituie atmosfera cultului euharistic și a comuniunii cu Domnul cel înviat. Trăind pacea și bucuria lui Hristos în lume, creștinul participă anticipat la Împărăția lui Dumnezeu, care este deja prezentă în inimile credincioșilor. Desigur, bucuria și pacea nu se câștigă dintr-odată, ci implică un efort continuu. Ca stări permanente, acestea există doar în Împărăția lui Dumnezeu.
Ca oameni ai păcii, noi creștinii suntem fericiți de Dumnezeu dacă suntem „făcători de pace” (Matei 5, 9), dacă ne ferim de rău și facem binele, dacă noi căutăm pacea și o urmăm (Psalmi 33, 15). Nu putem pretinde că suntem oameni făcători de pace, dacă nu avem pace în propriile familii și în viața de zi cu zi, dacă nu biruim mânia, jignirile verbale sau lipsa de atenție față de cei de lângă noi. Formele de violență s-au înmulțit în vremea noastră și nu sunt ușor de recunoscut, și cu toate acestea noi creștinii suntem chemați să devenim oameni ai păcii și împăciuitori unii cu alții. 

Dreptmăritori creștini,
Vă adresez aceste îndemnuri și sfaturi părintești, văzând fiii poporului nostru asemenea valurilor învolburate de furtună, văzând cum mărturisirea lui Hristos și mulțumirea adusă pentru Darurile Sale sunt înlocuite de ură, violență, fărădelege și minciună.
Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos este o sărbătoare a bucuriei, postul de șase săptămâni care o precedă este un post al bucuriei pentru că S-a născut nouă Mântuitor.
Bucuria este deplină dacă este trăită în comuniune. De aceea, familia creștină, „Biserica cea mică”, formată din bărbat și femeie și dăruită de Dumnezeu cu prunci, este chemată să trăiască în cuvântul mărturisirii și în fapte bune această bucurie, să vestească celor care sunt în întunericul păcatului și al morții nașterea unui Mântuitor, Care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14,6).
Să ne pregătim să întâmpinăm în pace și frățietate, cu cinstea cuvenită, sărbătoarea centenarului Marii Uniri din anul 2018, mărturisind binecuvântarea lui Dumnezeu în împlinirea năzuinței de secole a românilor de a trăi în unitate, între aceleași granițe.
La această prăznuire a luminii și bucuriei, vă doresc să primiți sărbătorile Crăciunului, Anului Nou 2018 și Bobotezei cu pace, sănătate și alese bucurii duhovnicești, binecuvântându-vă pe toți și rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel născut în ieslea Betleemului, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Dumnezeu pentru pace și bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul Păcii,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

24 Decembrie 2017, 13:55 (5333 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»
Episcopia Sloboziei și Călărașilor sesizează problema poluării olfactive din Slobozia
Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU la Sărbătoarea Învierii Domnului

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 23 Iun 2026
287 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Peste 648 milioane de euro, autorizate la plata finală în cadrul Campaniei 2022

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 5-23 decembrie, a autorizat la plata finală pentru anul de cerere 2022 peste 92,35% din totalul beneficiarilor eligibili ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2022, 11:40
(5132 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Polițiștii, pompierii și jandarmii, la datorie de Crăciun

Pompierii ialomițeni, alături de jandarmi și polițiști vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia Sărbătorii Crăciunului 2022. În plan operațional, pompierii ialomițeni vor fi zilnic ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2022, 16:20
(4641 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 27 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unei declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 27 decembrie 2022, este termenul limită de depunere a Formularului 394Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național de persoanele înregistrate în scopuri de TVA - aferente perioadei de raportare precedente ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2022, 12:15
(11158 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Restaurant cu salon de evenimente, amendat de Protecția Consumatorilor

Miercuri, 21 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor de Ordine Publică și reprezentanților Comisariatului Județean pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 16:20
(5410 vizualizări - 3 comentarii)


Munteni-Buzău: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Munteni-Buzău: Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări

Peste 23800 de țigarete provenite din contrabandă și 500 de kilograme de materiale pirotehnice interzise la deținere și utilizare au fost descoperite și confiscate de polițiștii Serviciului de Investigare ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 15:05
(6201 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe localități din județul Ialomița!

Pentru remedierea unei avarii apărute pe conducta de aducțiune apă de la nivelul forajelor, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile de miercuri, 21 decembrie 2022, începând cu orele 22,00 și până ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 14:50
(4791 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,89 milioane de lei în noiembrie 2022

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,89 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 12:55
(4699 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștință tuturor abonaților că, și în perioada Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, activitatea structurilor care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 12:10
(9854 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Iazu și Țăndărei

Trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în satul Iazu, în care au fost implicate două autoturisme cu patru pasageri la bord. În sprijin a intervenit și un echipaj ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 11:50
(4895 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Gârbovi

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2022, 11:45
(5300 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gârbovi incendiu


Cadouri de la jandarmi pentru copiii din Traian

Cadouri de la jandarmi pentru copiii din Traian

În apropierea Sărbătorilor de Iarnă, jandarmii ialomițeni au adus un strop de fericire în ochii unor micuți din comuna Traian, cărora le-au oferit cadouri. Marți, 20 decembrie a.c., copiii au organizat ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2022, 16:30
(6920 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Campanie de educație rutieră «Pierzi atenția. Pierzi controlul!»

Poliția Rutieră Ialomița: Campanie de educație rutieră «Pierzi atenția. Pierzi controlul!»

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Ialomița și Biroului Rutier al Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat în marți, 20 decembrie a.c., o acțiune de prevenire în cadrul campaniei naționale de ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2022, 15:00
(7705 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: S-au ridicat restricțiile de circulație instituite pe podul peste Brațul Borcea

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță faptul că marți, 20 decembrie a.c., au fost ridicate integral restricțiile de circulație instituite pe podul peste Brațul Borcea, de pe ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2022, 14:30
(11867 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Legume și fructe vândute fără documente legale

În urma unei acțiuni desfășurată luni, 19 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au descoperit la punctul de lucru al unei societăți comerciale din Roșiori faptul că agentul economic comercializa legume ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2022, 10:45
(4104 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Piețele și centrele comerciale, controlate

În perioada 16-19 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au intensificat acțiunile în centrele comerciale și piețele de pe raza județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2022, 10:30
(4649 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Fetești

Trei echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Fetești au intervenit duminică, 18 decembrie a.c., în jurul orelor 22,00, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2022, 12:55
(4681 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Accidente la Slobozia, Urziceni și Coșereni

Trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit sâmbătă, 17 decembrie a.c., în jurul orelor 19,00, la un accident rutier produs în municipiul reședință de județ. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2022, 12:45
(6512 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 657 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Ialomița: 657 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Ialomița au depistat și confiscat în vederea continuării cercetărilor 657 kg de articole pirotehnice ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2022, 19:00
(4622 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Razie a polițiștilor

Fetești: Razie a polițiștilor

Acțiune de amploare a polițiștilor ialomițeni în municipiul Fetești desfășurată vineri, 16 decembrie 2023. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2022, 18:10
(4246 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 21 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că miercuri, 21 decembrie 2022, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2022, 13:40
(8067 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 20 decembrie 2022, termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că marți, 20 decembrie 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului fiscal ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2022, 13:30
(6629 vizualizări - 0 comentarii)


Recital de colinde al deținuților din cadrul Penitenciarului Slobozia

Recital de colinde al deținuților din cadrul Penitenciarului Slobozia

Penitenciarul Slobozia a organizat joi, 15 decembrie a.c., activitatea «Am plecat să colindăm», ce a avut ca scop diminuarea vulnerabilității psihosociale în perioada Sărbătorilor de Iarnă și dezvoltarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 18:45
(4720 vizualizări - 0 comentarii)


Ileana Hogea Velișcu, primul sinolog al României, s-a stins din viață

Ileana Hogea Velișcu, primul sinolog al României, s-a stins din viață

Originară din comuna ialomițeană Sudiți, Ileana Hogea Velișcu a fost primul și cel mai important sinolog al României. În timpul carierei sale a scris peste 1000 de articole și cărți dedicate Limbii și ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 17:20
(16322 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor mijlocii, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele interesate că prin Ordinul președintelui ANAF nr. 2521/2022 a fost aprobată lista nominală a contribuabililor mijlocii, care vor ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 15:40
(5370 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Un mort și doi răniți, în urma unui accident rutier

Alexeni: Un mort și doi răniți, în urma unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit joi, 15 decembrie a.c., cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs între un autoturism ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2022, 11:00
(5256 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: 3 autoturisme, implicate într-un accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit miercuri, 14 decembrie a.c., cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier în care au fost ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2022, 21:30
(4309 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Aproape 0,8 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomita a finalizat, în luna noiembrie a.c., 27 de inspecții fiscale efectuate (18 la contribuabili persoane juridice și 9 la contribuabili persoane fizice ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2022, 12:50
(6568 vizualizări - 1 comentariu)


IȘJ Ialomița: Educația ialomițeană, pe harta excelenței internaționale

Opera Națională din București a fost gazda festivității anuale de premiere a elevilor și profesorilor care au reprezentat țara noastră la olimpiadele și concursurile internaționale. Evenimentul s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2022, 15:15
(5819 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 60 kg de artificii, confiscate de polițiști

Urziceni: 60 kg de artificii, confiscate de polițiști

Sâmbătă,10 decembrie a.c., în baza planului de acțiune «FOC DE ARTIFICII 2022-2023», polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase al IPJ Ialomița, și cu sprijinul polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2022, 14:40
(4585 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Venituri de 96,07 milioane de lei, colectate în luna noiembrie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 96,07 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2022, 15:40
(6279 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
vilă complex Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 17 iunie 2026 Any în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Alecu în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! base marinaru în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști ion negativ în A fost construită una dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei verzi din România cioban în Dezastrul funciar de la Primăria Axintele Parinte în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! AlexDan în Lipsă de «transparență» în Consiliul Local Slobozia Preda în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Mary în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia NOBODY în «Candidatul 10510», în sfârșit director general adjunct la DGASPC Ialomița! Vasi în Incidente de integritate «cu efect întârziat» în județul Ialomița Dan în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență! OK dar.. în «USR are obligația morală să aplice propriile standarde de integritate!» dan în Blocuri pentru tinerii specialiști în Educație și Sănătate, la Fetești Aur în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! cetatean în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Pt Zanfir în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! suporter în Colaps financiar după retrogradarea în Liga 2: Unirea Slobozia a cerut intrarea în insolvență!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...