Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Prejudiciu de 4 milioane de lei

Evazionist trimis în judecată

16 administrații locale din România au devenit părți într-un dosar penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița cu privire la fapte de «evaziune fiscală» și «spălare de bani» comise de numitul Lorică Neagu. Bărbatul a reușit să prejudicieze bugetul de stat cu peste 4 milioane de lei, folosind 47 de certificate de producător falsificate, ce purtau seria și însemnele celor 16 primării din țară. Inculpatul a fost trimis acum în judecată în stare de libertate.

Filmul unei anchete Potrivit actelor de urmărire penală, procurorii din Slobozia au ajuns la numitul Lorică Neagu în timp ce verificau faptele de natură penală comise de o apropiată a acestuia, pe numele său Anișoara Nety Costea. Femeia a fost pusă sub urmărire penală de către anchetatori sub acuzația de «spălare de bani», «evaziune fiscală» și «folosire cu rea credință a creditului bancar de care se folosește societatea comercială». În Rechizitoriul întocmit în această cauză, procurorii au reținut faptul că «femeia, în perioada 21.02.2013-14.05.2013, a efectuat un număr de 73 de transferuri bancare în sumă totală de 6,6 milioane de lei din conturile bancare ale SC E. SRL în conturile bancare deschise de SC M. TL. B., bani care provin din comiterea de către aceasta a infracțiunii de „evaziune fiscală“ în scopul disimulării originii ilicite a acestor sume de bani prin crearea unui circuit fictiv de operațiuni comerciale de aprovizionare mărfuri și prestări servicii. (...) Suma de bani a fost ulterior dobândită de numitul Lorică Neagu». Dosarul penal deschis pe numele femeii s-a închis în vara acestui an, când inculpata a murit. Astfel, procurorii au disjuns cauza și au continuat cercetările pe numele lui Lorică Neagu. Acesta, administrator la mai multe societăți, a reușit să aducă prejudicii de peste 4 milioane de lei bugetului de stat prin comiterea mai multor fapte de evaziune fiscală și spălare de bani. Astfel, în baza a 47 certificate de producător false, ce purtau antetele a 16 primării din România, el a reușit să înregistreze în evidențele contabile peste 40 de borderouri de achiziție mărfuri, întocmite în fals. Primăriile au fost somate prin adrese oficiale emise de procurorii ialomițeni să demonstreze veridicitatea carnetelor de producător folosite de inculpat în activitatea infracțională. Fiecare administrație locală în parte a răspuns faptul că niciunul dintre elementele de identificare înscrise pe respectivele documente nu se regăsește în baza de date. Cazul se judecă acum pe rolul Tribunalului Ialomița.

3 Ianuarie 2018, 16:30 (5167 vizualizări - 2 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Percheziții la samsarii de mașini
Ialomița: Turc arestat pentru «evaziune fiscală» și «infracțiuni la regimul rutier»
Percheziții în Ialomița și Ilfov. Evaziunea fiscală cu achiziții intracomunitare, în vizor!

Comentariile cititorilor:


se lasa cumva mostenire ? :
(4 Ianuarie 2018, 08:58)
sa intelegem ca dosarele penale se lasa mostenire din tata in fiu :)))))))))))     
acum daca moare acel Lorică Neagu copiii lui vor fi urmariti penal si condamnati ??  astia sint absolventii de drept de la facultatile private din ultimii 10-15 ani, asta e Romania lucrului bine facut      :P
vai de capul nostru:
(3 Ianuarie 2018, 17:53)
pai pentru 40 miliarde lei vechi prejudiciu, plus alte milioane/miliarde lei vechi nedescoperite inca merita 1-3 ani inchisoare?
Voi ce ziceti?
Il doare la brisca pe autor...... si nu numai pe el (Udrea, Cocos, Ghita, Popoviciu s.a.)
Cam asta-i tara ROMANEASCA de 100 ani.


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 12 Aug 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: 5,30%, rata șomajului la finele lunii ianuarie 2023

La sfârșitul lunii ianuarie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4136 șomeri (din care 2054 femei), rata șomajului fiind de 5,30%, cu 0,83% peste ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2023, 14:40
(13208 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Valea Măcrișului

Două echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o anexă a unui ...[citește_toată_știrea]

6 Martie 2023, 13:05
(13631 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bărbat omorât de tren

În dimineața zilei de sâmbătă, 4 martie a.c., un bărbat a fost lovit de trenul personal care face legătura între stațiile Slobozia Veche și Ciulnița, în zona Bazinului Olimpic din Slobozia. În urma accidentului ...[citește_toată_știrea]

4 Martie 2023, 11:00
(12747 vizualizări - 0 comentarii)


«Școala Altfel» alături de jandarmii ialomițeni

«Școala Altfel» alături de jandarmii ialomițeni

În cadrul programului «Școala Altfel», în perioada 27 februarie-3 martie a.c., jandarmii ialomițeni au fost alături de elevi de la instituții de învățământ din Slobozia, Fetești și Urziceni. Copiilor le ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2023, 13:15
(8110 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 7 martie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabiliilor înregistrați în scop de TVA, care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

3 Martie 2023, 12:30
(14050 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Procedura de vizare a carnetelor de rentă viageră

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2022, rentierii vor solicita viza anuală în perioada ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2023, 17:40
(12407 vizualizări - 1 comentariu)


APM Ialomița: Amenzi acordate pentru arderea miriștilor

Agenția pentru Protecția Mediului Ialomița reamintește cetățenilor din județul Ialomița faptul că, potrivit reglementărilor legale, arderea miriștilor constituie contravenție. Astfel, persoanele fizice ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2023, 16:30
(9722 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: S-a majorat valoarea indemnizațiilor de șomaj și de stimulare a ocupării forței de muncă

Începând cu 1 martie 2023, baza de calcul a indemnizației de șomaj și a altor măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița s-a majorat ...[citește_toată_știrea]

2 Martie 2023, 12:30
(13360 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Atelier de confecționat Mărțișoare

Protopopiatul Slobozia: Atelier de confecționat Mărțișoare

În luna dedicată mamei și venirii primăverii, miercuri, 1 martie 2023, la sediul Căminului Cultural din Slobozia Nouă, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 5 și Grădinița cu Program ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 18:20
(11445 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism răsturnat între Slobozia și Drajna

Autoturism răsturnat între Slobozia și Drajna

Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri, 1 martie a.c., pe DN21, între Slobozia și Drajna, în urma căruia un autoturism a intrat în coliziune cu un camion. Impactul celor două mașini a fost atât de ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 17:40
(13017 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, de 1 Martie alături de doamnele de la Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia

Jandarmii ialomițeni, de 1 Martie alături de doamnele de la Centrul de Îngrijire și Asistență Slobozia

«Poate că o floare nu rezolvă toate problemele, dar cu siguranță face ziua puțin mai frumoasă, mai ales că suntem la început de primăvară!». Astfel, de 1 Martie, jandarmii ialomițeni au avut o misiune specială ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 16:25
(11859 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Titluri de Stat «Tezaur», dobândă de până la 8%/an

Românii pot cumpăra Titluri de Stat «Tezaur» și în luna martie 2023, cu dobândă de până la 8%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane fizice că începând ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 12:40
(15785 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campania de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de miercuri, 1 martie a.c., Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2023. Fermierii vor putea depune Cererea de Plată, în perioada ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2023, 12:20
(11702 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Marți, 28 februarie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. «Avem astăzi pe ordinea de zi un material ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2023, 14:00
(11671 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din orașul Fetești!

În perioada 1 martie 2023, orele 23,00-2 martie 2023, ora 06,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2023, 10:30
(11259 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte slobozeni, reținuți după provocarea unui scandal

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reținut șapte persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani, din Slobozia, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:50
(13473 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis pe numele unui slobozean care și-ar fi bătut soția

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați sâmbătă, 25 februarie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 56 de ani, din Slobozia, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:35
(10547 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 184 mii de lei

În ultimele 48 de ore, polițiștii au aplicat peste 450 de sancțiuni contravenționale, au reținut 16 permise de conducere și au constatat 14 infracțiuni. Astfel, sâmbătă și duminică, 25 și 26 februarie a ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:25
(10869 vizualizări - 0 comentarii)


Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală, publicat pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că pe site-ul ANAF a fost publicată «Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:10
(17045 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 141,58 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, în ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 17:20
(21028 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 688,38 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în ianuarie 2023

În luna ianuarie 2023, inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat 18 inspecții fiscale (finalizate), din care 13 la contribuabili persoane juridice și 5 la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 14:20
(19653 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Boteni și Fetești. A luat foc un autoturism!

Incendii la Boteni și Fetești. A luat foc un autoturism!

Sâmbătă, 25 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, pompierii din Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă în satul Boteni. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 13:05
(3309 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au probat activitatea infracțională a unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Bărcănești, bănuit de comiterea infracțiunii de «furt calificat». În urma ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 15:40
(4895 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 permise de conducere reținute

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 48 de evenimente, dintre care 44 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 5 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 15:30
(20170 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 28 februarie 2023, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că marți, 28 februarie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații: Formularul 108, Formularul 204 ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 13:15
(14212 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 27 februarie 2023, termenul limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 27 februarie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2023, 13:00
(12557 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni de peste 74 mii de lei, aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 53 de evenimente, dintre care 51 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 9 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 16:40
(24008 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Marți, 21 februarie a.c., polițiști din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 36 de ani, din Fetești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de «încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 16:20
(13369 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au participat miercuri, 22 februarie a.c., la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 14:20
(5180 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În ianuarie 2023 s-a rambursat TVA în valoare de peste 13,99 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat, în luna ianuarie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 13,99 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 14:00
(11054 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...