Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Toți ochii pe Cristina Neagu

Handbal, HCM Slobozia-CSM București 19-34

Toți ochii pe Cristina Neagu

Cu peste 7 ani în urmă scriam un articol intitulat «Handbal cu ochii la stele». Era povestea meciului dintre CSM Slobozia și CSM București, jucat în liga secundă în momentul în care echipa din Capitală își lua zborul spre înalta performanță. Se întâmpla prin 2010, anul în care Cristina Neagu făcea deja furori la Oltchim și era desemnată în premieră handbalista planetei. Stelele de atunci erau Alina Dobrin și câteva colege ale sale, care făceau diferența în favoarea Bucureștiului, iar noi, cei 200 de spectatori prezenți în Sala Sporturilor, eram fericiți să le vedem la lucru și nu ne gândeam că peste ani vom aplauda la Slobozia o echipă de același nivel cu al Oltchimului de atunci. S-a întâmplat de mai multe ori în ultimii 4 ani, iar pentru unii a devenit obișnuință. Dar apogeul a fost marcat vineri, 5 ianuarie 2018, când în fața a zeci de obiective foto a strălucit în premieră tricoul cu numărul 8 al Cristinei Neagu. Din păcate, tot în fața unei asistențe restrânse, pentru că în mai bine de 7 ani Slobozia nu a fost în stare să construiască o sală decentă...

Un nou meci, aceeași poveste Cu prilejul evenimentului de vineri, 5 ianuarie 2018, s-a reluat sezonul curent al handbalului feminin românesc. HCM Slobozia și colosul de talie europeană CSM București s-au confruntat într-un meci contând pentru Cupele României. Încleștarea propriu-zisă a durat câteva minute. Handbalistele lui Gheorghe Covaciu au avut 2-0, prin reușitele semnate de Burlachenko și Ivan, pentru ca apoi Campioana României să se redreseze rapid și să preia fără prea mult efort frâiele partidei. Echipa pregătită de daneza Helle Thomsen a tratat într-un mod foarte serios jocul cu Slobozia. Printre argumente se numără faptul că interul dreapta danez Line Jorgensen, recent operată la ambii genunchi după accidentări grave, s-a dus «sanie» pentru a păstra în teren o minge când echipa sa stătea excelent pe tabelă. Antrenoarea Bucureștiului și-a ieșit din fire la fiecare atac nereușit al elevelor sale, iar jucătoarele de pe bancă s-au bucurat la fiecare reușită a celor din teren, indiferent de diferența de scor. Handbalistele noastre le-au respectat parcă prea mult pe jucătoarele bucureștene... Pe undeva așa se explică diferența de scor de la finalul partidei, 34-19 pentru CSM București. Și totuși HCM n-a rămas datoare publicului. Echipa a dovedit ambiție și suficiente calități pentru a supune adversari de același nivel cu al ei. Chiar și în fața lui CSM București portarii Ion și Inculeț au reușit câteva parade frumoase. Pe atac a sclipit Andreea Ivan, interul dreapta manifestând o formă bună încă din toamnă. Ne-a bucurat și faptul că Raluca Dăscălete și-a regăsit pofta de gol care a consacrat-o, dar și incisivitatea pivotului Yaroslava Burlachenko. Per ansamblu, nu a fost rău în perspectiva meciurilor importante care ne așteaptă. Pentru HCM Slobozia au marcat: Dăscălete-6 goluri, Burlachenko-5, Ivan-4, Pătuleanu-2, Toma-2. Astfel, HCM Slobozia părăsește de timpuriu Cupa României, urmând a se concentra pe un Campionat al Ligii Naționale pe care și-l dorește mai reușit decât precedentele trei...

Un gol și 100 de autografe Desemnată de 3 ori jucătoarea lumii și chiar în aceste zile cea mai bună handbalistă a Europei în anul 2017, Cristina Neagu a fost aplaudată la scenă deschisă în debutul partidei dintre Slobozia și București. Liderul Naționalei României și al multinaționalei Bucureștiului a evoluat în prima repriză pentru echipa oaspete, ajutând la conturarea victoriei acesteia, printr-un gol și mai multe asisturi. La finalul întâlnirii, centrul de interes s-a fixat pe Cristina Neagu, aceasta răspunzând cu amabilitate la peste 100 de solicitări pentru autografe și fotografii.

Săptămână de foc pentru HCM Slobozia
Zilele următoare trebuie să aducă 6 puncte în contul echipei slobozene pentru ca aceasta să continue cu succes lupta pentru evitarea retrogradării. Aflată pe locul 12 cu 7 puncte, echipa lui Gheorghe Covaciu va da piept chiar cu ultimele clasate. Pe 10 ianuarie 2018 va juca în deplasare cu CSM Slatina, locul 14 cu 2 puncte, iar duminică, 14 ianuarie a.c., orele 16,30, în direct pe TVR 1 va primi vizita Universității Cluj, locul 13 cu 5 puncte.
Revedere cu Victorina Bora La Slatina, HCM Slobozia se va reîntâlni cu fosta sa antrenoare, Victorina Bora. Aceasta a reușit în vară promovarea în Ligă cu CSM Slatina, echipă care caută să se mențină în primul eșalon. De numele Victorinei Bora se leagă rămânerea în Liga I handbalistică a Sloboziei după barajele din 2015 și 2016, iar în actualul lot se mai regăsesc 8 jucătoare din acea perioadă. La Slatina, joacă și 4 foste jucătoare slobozence: Lorena Ostase, Mihaela Popescu, Carmen Veșcă și, de curând, Lăcrămioara Stan. Altfel, HCM Slobozia a renunțat la centrul Daniela Corban pe care a împrumutat-o până în vară la Dunărea Brăila.

12 Ianuarie 2018, 11:10 (5086 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Oana Chitacu, noul antrenor secund al handbalistelor senioare
Andreea Trifa și Mara Iancu, în lotul handbalistelor «senioare»
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 12 Aug 2026
323 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Acțiunea «BLOCADA» pe străzile din Fetești

Joi, 29 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune preventivă pe străzile din municipiul Fetești. Acțiunea s-a numit «BLOCADA» și a avut ca scop menținerea ordinii și liniștii ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 12:10
(14318 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița are 24 de școli înscrise în Programul Național «Masă Sănătoasă»

Potrivit unui comunicat de presă remis publicității, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează faptul că Programul Național «Masă Sănătoasă» este funcțional și în județul nostru ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 11:50
(16532 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Campanie de vizare a carnetelor de rentă viageră agricolă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, pentru obținerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2023, rentierii vor solicita viza anuală, î ...[citește_toată_știrea]

1 Martie 2024, 11:00
(10301 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea un autoturism neînmatriculat

Un tânăr de 22 de ani, domiciliat în comuna Maia, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost surprins la volanul unui autoturism neînmatriculat. Joi, 29 februarie a.c., acesta a fost ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 14:10
(10914 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Cercetat penal pentru că și-a agresat soția

Polițiștii au fost sesizați miercuri, 28 februarie a.c, cu privire la faptul că o femeie de 26 de ani, din Bordușani, ar fi fost amenințată și agresată fizic de soțul său, un bărbat de 33 de ani. Î ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:50
(12738 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 1603 elevi s-au înscris la Simularea examenului de «Bacalaureat 2024»

În perioada 4-7 martie 2024 și în județul Ialomița se desfășoară Simularea Examenului de «Bacalaureat 2024». Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:40
(17664 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 1,96 milioane de lei, în luna ianuarie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna ianuarie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 1,96 milioane ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 13:30
(16990 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se amână startul campaniei de primire a Cererilor de Plată pentru anul 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că amână startul campaniei de primire a Cererilor de Plată cu cel puțin două săptămâni. În acest ...[citește_toată_știrea]

29 Februarie 2024, 10:50
(14466 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 28 februarie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. Ordinea de zi a ședinței Colegiului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:35
(15112 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Borănești, reținut de polițiști pentru 24 de ore

În cursul zilei de marți, 27 februarie a.c., în jurul orelor 14,30, polițiștii din Coșereni, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:20
(12550 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România». Exercițiu de alarmare la Slobozia!

La 28 februarie se sărbătorește «Ziua Protecției Civile din România», dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr.468», a ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 08:35
(11201 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere Guvernului și RA-APPS documente și explicații cu privire la milioanele de euro care s-au investit în «Palatul împăratului»

Deputatul USR Mihai Badea a adresat Premierului României, Marcel Ciolacu, secretarului general al Guvernului, Mircea Abrudean, și șefului RA-APPS, Marius Grăjdan, o interpelare și o solicitare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 15:20
(16531 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației D406

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunerea a D406-declarația informativă SAF-T. Declarația ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 14:30
(13717 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Elevii de la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg, din județul Ialomița, au dobândit competențe de implicare civică ca urmare a desfășurării proiectului «TechBintZi». Timp de 2 ani ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 11:05
(17895 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 24 februarie a.c., în jurul orei 22,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru verificări un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Țăndărei, care conducea ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 13:35
(6491 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bordușelu, Fetești și Adâncata

Incendii la Bordușelu, Fetești și Adâncata

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru lichidarea unui incendiu în satul Bordușelu. Au ars aproximativ 70 baloți de plante furajere, cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 11:15
(11593 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 438 milioane de lei ajung în conturile beneficiarilor de ANT-sector vegetal și înverzire PD-04, Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că vineri, 23 februarie a.c., a autorizat la plată alți 55141 beneficiari ai Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) în sectorul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 09:40
(13562 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Joi, 22 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o acțiune preventiv-reactivă pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost legitimate 168 de persoane, au fost verificate 74 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 12:40
(5826 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de «furt»

Joi, 22 februarie a.c., în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată la Țăndărei, polițiștii ialomițeni au efectuat 7 percheziții domiciliare, fiind puse în executare 5 mandate de aducere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 12:30
(10004 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 204

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul -limită de depunerea a Formularului 204 «Declarație ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 11:20
(12226 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendă de 12600 de lei pentru abateri la regimul silvic

Polițiștii din Fetești, împreună cu specialiștii din cadrul Ocolului Silvic Fetești, au desfășurat acțiuni pe linia verificării modului de respectare a legislației privind circulația, depozitarea ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 15:50
(5123 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale!»

Liderii USR, PMP și Forța Dreptei au anunțat, miercuri, 22 februarie 2024, că Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile din 2024: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 12:20
(31358 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A început procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente sectorului vegetal, pentru anul 2023

MADR a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) sector vegetal, an de cerere 2023, după ce APIA a stabilit cuantumurile aferente acestor forme de sprijin. « ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:50
(10984 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, joi 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind impozitul ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:30
(12236 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții pentru susținerea crescătorilor din sectorul bovine de carne/bubaline

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că, până la data de 21 februarie 2024 inclusiv, se depun cereri de solicitare aferente schemei de ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 14:25
(22665 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați, băuți și fără permise, la volan

Marți, 20 februarie 2024, polițiștii din Platonești au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale precum și ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 12:40
(15127 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 207

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul de depunerea a Declarației informative privind impozitul reținut la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 10:30
(12093 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea o mașină neînregistrată

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au oprit în trafic o tânără, în vârstă de 24 de ani, din Călărași, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:40
(8822 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan fără permis de conducere

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un tânăr, de 18 ani, domiciliat pe raza municipiului. În urma verificărilor în bazele de date, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:20
(9623 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 71 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 77 de evenimente, dintre care 72 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate două infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:00
(27517 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...