Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Săptămână dulce amară

Handbal, Liga Națională, HCM Slobozia-Universitatea Cluj 24-27 (17-17)

Săptămână dulce amară

La mijlocul săptămânii trecute a fost deplasarea de la Slatina, una de a cărei importanță jucătoarele de la HCM Slobozia au fost conștiente. Drept urmare, totul a mers perfect, au învins cu 24-19 și au obținut 3 puncte mari. Din păcate, finalul săptămânii n-a mai fost pe placul lui Gheorghe Covaciu și al suporterilor Sloboziei. Duelul de acasă cu Universitatea Cluj, contracandidată la locul 10, care asigură salvarea absolută de la retrogradare, a fost unul la fel de important. Cele 3 puncte din acest joc ar fi dus Slobozia pe locul 10. Meciul a început promițător, dar finalul n-a fost ceea ce ne doream...

Un meci care trebuia câștigat Am învins echipa din Cluj sezonul trecut, când acolo se aflau Laslo, Tetean, Popa sau Dindilgan, iar pe bancă stătea cunoscutul Florentin Pera. În meciul sezonului curent disputat duminică, 14 ianuarie 2018, ardelencele l-au avut pe bancă pe tânărul și ambițiosul Alin Bondar, iar în lot două noutăți: experimentata Ani Senicico și foarte tânăra Raluca Petruș. În total, oaspetele au avut doar 8 jucătoare de câmp pe foaie, dar motivație cât pentru trei echipe... Slobozencele au început în forță meciul cu Buralchenko, Dăscălete și Enescu în prim plan. Oaspetele s-au ținut scai până la 7-7, iar apoi Mădălina Predoi a dat cu o dublă semnul desprinderii. Andreea Ivan făcea, în minutul 17, 12-8 pentru Slobozia, cea mai mare diferență înregistrată pe tabelă în favoarea echipei noastre. Au venit însă apoi o puzderie de ratări la atacurile HCM, taxate prin contre rapide și eficiente de tenacele Senocico, Puiu sau Chintoan. Și, astfel, în doar 5 minute, Clujul conducea cu 13-12. Pană de idei în rândul echipei noastre, soluțiile lipsind și pe bancă, unde Covaciu epuizează zadarnic încă din prima repriză 2 time-out-uri. Cu chiu cu vai, la pauză se termină 17-17, grație reușitei Andreei Ivan.

Repriza Alexandrei Prodan Din păcate pauza nu aduce plusul de concentrare necesar Sloboziei în faza de atac. Raluca Petruș marchează rapid două goluri, punând din start o distanță apreciabilă a Clujului față de echipa noastră. În minutul 39, pivotul oaspetelor Florina Chintoan făcea 23-19, în vreme ce ialomițencele se întreceau în ratări de la 7 metri, de la 9 metri sau de pe pivot. În poarta ardelencelor s-a aflat Alexandra Prodan, 21 de ani, aceasta făcând un meci de excepție. Cei care o cunosc spun despre ea că este un portar de mare viitor, dar antrenorul Alin Bondar o îndeamnă să rămână cu picioarele pe pământ și să ia totul pas cu pas. În meciul cu Slobozia, picioarele și brațele Alexandrei au scos multe mingi expediate de handbalistele noastre și, pe undeva, mai ales în repriza secundă, aceste intervenții au făcut diferența. Nu același lucru îl putem spune despre poarta Sloboziei, care nu a mai repetat evoluțiile din jocurile cu Craiova și cu Slatina. HCM n-a avut agresivitate în apărare și nici clarviziune în atac... În plus, s-au ratat 4 aruncări de la 7 metri. Clujul a învins meritat cu 27-24 și, realist vorbind, a pus o piedică însemnată Sloboziei în calea îndeplinirii obiectivului. Pentru HCM Slobozia au marcat: Burlachenko-7 goluri, Ivan-4, Enescu-4, Predoi-3, Toma-2, Dăscălete-2, Pătuleanu-2. Pentru Cluj au punctat: Puiu-8 goluri, Senocico-5, Petruș-4, Boian-3, Vasiliu-3, Vălean-2, Chintoan-2. Pentru HCM Slobozia urmează două meciuri în deplasare: duminică, 21 ianuarie a.c., orele 20,00, în direct pe Digi și Telekom, la CSM București, și joi, 25 ianuarie 2018, la Zalău. În acest moment, echipa noastră ocupă locul 12, cu 10 puncte.

Gheorghe Covaciu: «Și-au dorit mai mult victoria!» Ratările jucătoarelor noastre l-au exasperat pe antrenorul Gheorghe Covaciu care, la finalul meciului, avea să ne declare: «Am jucat contra unei echipe care a fost mai motivată și, din păcate pentru noi, astăzi și-a dorit mai mult să câștige! N-ai voie dacă vrei să învingi să primești 17 goluri într-o repriză și să marchezi atât de puțin în cea de-a doua... Având în vedere cât am ratat în poziții de 1 la 1, putem spune că pierderea acestui meci este exclusiv vina noastră. În perioada următoare va trebui să ne remontăm psihic și apoi vom vedea ce va mai fi...». De partea cealaltă, Alin Bondar a spus: «Noi am pregătit meciul de astăzi având ca obiectiv clar victoria, așa cum face etapa viitoare cu Romanul! Jucătoarele noastre s-au pregătit foarte bine, s-au antrenat până la epuizare în perioada intercompetițională și rezultatele încep să se vadă...».

17 Ianuarie 2018, 14:40 (5799 vizualizări - 1 comentariu)

Citiți și:
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal
Ultima partidă, ultima victorie!
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Comentariile cititorilor:


Fetele de la handbal:
(18 Ianuarie 2018, 14:28)
Am bătut Slatina, ne-am terminat treaba sezonul asta....! Sa ne treziți la baraj, ăla e meciul nostru pe care il așteptam in fiecare an!, pentru ăla ne pregătim tot sezonul! Nu e adevarat ca toate adversarele își doresc mai mult victoria, ca intra mai motivate, ne enervează aceste comentarii fanteziste! Noi ne pregătim foarte serios si jucam toate meciurile din sezonul regulat la înfrângere pentru ca valoarea adevarata se vede doar la baraj, alea sunt adevăratele derby uri, meciuri de totul sau nimic!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 06 Iul 2026
274 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Premiu pentru Primăria Slobozia de la Ministerul Mediului

Premiu pentru Primăria Slobozia de la Ministerul Mediului

Marți, 8 februarie 2011, Municipiului Slobozia i-a fost conferit «Premiul pentru promovarea conceptului de colectare selectivă și acceptarea acesteia de către locuitori», în cadrul primei ediții a programului ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 13:02
(8062 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru accesare de credite

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților aferente Măsurilor 211-Sprijin pentru zona montană defavorizată, 212-Sprijin pentru zone defavorizate ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2011, 08:46
(11048 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cartele telefonice în sacoșa cu ceapă pentru un deținut

O femeie de 57 de ani a încercat să introducă în Penitenciarul Slobozia mai multe cartele telefonice. Marți, 8 februarie, polițiștii slobozeni au fost sesizați de reprezentanții pușcăriei din localitate ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:40
(11377 vizualizări - 1 comentariu)


Malu: Copil de 13 ani, rănit grav după ce a fost lovit de o mașină

Un copil de 13 ani a fost grav rănit într-un accident rutier petrecut marți, 8 februarie, la Malu. Minorul, pieton pe marginea șoselei, a fost acroșat de o mașină condusă de un bărbat, de 56 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:39
(9009 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Malu accident


Slobozia: Băut și fără permis, la volan

În noaptea de marți spre miercuri, respectiv 8 spre 9 februarie, polițiștii slobozeni au depistat în trafic un conducător auto băut și fără permis de conducere. Individul, un tînăr de 20 de ani, cu domiciliul ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:39
(9736 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Se fură șine de cale ferată și bucăți de macarale

«În cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Urziceni pentru prevenirea și combaterea furturilor de metale feroase și neferoase, au fost identificate mai multe persoane care au sustras astfel de ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 16:38
(7395 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt Ialomița


ITM Ialomița: Vechimea în muncă, pe adeverință

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă Ialomița, începînd cu data de 1 ianuarie 2011, prevederile legale privind carnetul de muncă au fost aprobate. Dată fiind această nouă reglementare ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 13:22
(18989 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 36 de copii, duși în excursie de Protoierie

Urziceni: 36 de copii, duși în excursie de Protoierie

«Cu binecuvîntarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Biroul de Asistență Socială al Protopopului Urziceni a organizat în data de 3 februarie 2011 o excursie pentru copiii de ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 11:41
(8580 vizualizări - 1 comentariu)


Fierbinți-Tîrg: Copil fugit de acasă

Luni, 7 februarie, în jurul orelor 20,00, polițiștii din Fierbinți-Tîrg au fost alertați despre dispariția de la domiciliu a unui minor. Potrivit părinților, adolescentul de 14 ani ar fi plecat la școală ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 10:36
(13524 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Amenzi de peste 28 mii de lei în doar 3 zile

În perioada 4-6 februarie, polițiștii slobozeni, agenții posturilor de Poliție arondate și alte structuri polițienești, jandarmi și polițiști comunitari au desfășurat o acțiune amplă la nivelul mai multor ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 09:53
(8701 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: amendă Ialomița


Sinești: Tîlhar încarcerat

La începutul săptămînii, luni, 7 februarie, polițiștii din Urziceni au prins un bărbat, de 30 de ani, din Sinești care se sustrăgea executării uneii pedepse cu închisoarea de 3 ani. Potrivit polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 08:46
(9026 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești tâlhar


Fetești: Hoți de fier vechi prinși de polițiști

În noaptea de luni spre marți, 7 spre 8 februarie, polițiștii feteșteni au prins în flagrant patru bărbați, cu vîrste între 22 și 36 de ani, toți domiciliați în comuna călărășeană Borcea, în timp ce transportau ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2011, 07:38
(6918 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 18:14
(4578 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Instituțiile financiar-bancare, verificate de polițiști

«Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în perioada 2-4 februarie, mai multe acțiuni privind activitatea de verificare a respectării prevederilor legale privind paza, manipularea și transportul de bani și ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:47
(9875 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Copii acuzați de furt calificat

Sîmbătă, 5 februarie, polițiștii din Urziceni au identificat pe stradă doi minori ce cărau un căruț de sîrmă împletită sub formă de colaci. Copiii, de 12, respectiv 15 ani, nu au putut indica proveniența ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:46
(9931 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni copil furt


Acțiuni preventive la Slobozia

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmii și polițiștii comunitari au desfășurat vineri, 4 februarie, o amplă acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor comise cu violență. În mare, acțiunea ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:43
(8641 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: A acroșat un scuter

O persoană a fost rănită într-un accident rutier produs în după-amiaza zilei de sîmbătă, 5 februarie, în apropiere de localitatea Bucu. Accidentul a fost produs de un tînăr, de 21 de ani, din județul Călărași ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:42
(10285 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Ialomița: Beți și fără permise la volan

Un șofer băut a fost prins de polițiștii rutieriști, sîmbătă, 5 februarie, la Movilița. Bărbatul de 29 de ani, din București, a fost depistat conducînd pe raza localității deși aparatul Drager a indicat ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:41
(8482 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Pistol confiscat de polițiști

Un tînăr de 25 de ani din Grivița a fost prins de polițiștii ialomițeni deținînd ilegal un pistol cu aer comprimat de calibru 5,5 cm. Arma a fost descoperită de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:38
(12212 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 600 de persoane, perfecționate pe fonduri europene

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița anunță demararea implementării a trei proiecte de finanțare la nivelul regiunii Sud-Muntenia, în anul 2011. Pe scurt, prin cele trei programe vor fi perfecționate ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2011, 12:37
(10401 vizualizări - 0 comentarii)


«Cupa Orașului Amara» la tenis de cîmp-dublu masculin

Primăria Amara și Asociația Sportivă «Victoria» Amara organizează, în perioada 11-13 februarie 2011, concursul de tenis de cîmp-dublu masculin «Cupa Orașului Amara». Evenimentul, ajuns la cea de a VI-a ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 15:01
(8575 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în creștere

La sfîrșitul lunii ianuarie 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrate 10878 persoane, din care 5362 șomeri indemnizați, respectiv 5516 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:49
(9073 vizualizări - 0 comentarii)


ANOFM prelungește perioada de selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță prelungirea perioadei de selecție pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:45
(11124 vizualizări - 1 comentariu)


Primarul Vasile Sava strânge semnături pentru Spitalul Țăndărei

Primarul Vasile Sava strînge semnături pentru Spitalul Țăndărei

Primarul Țăndăreiului, Vasile Sava face apel la toți locuitorii orașului, precum și la cei ai comunelor din zona de est a județului Ialomița să susțină prin semnături protestul față de decizia ministrului ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:35
(12207 vizualizări - 6 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificări de formulare și anexe

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că s-au abrogat și modificat mai multe formulare și anexe care erau prevăzute în Ordinul președintelui ANAF nr.101/2008:
-formularul ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:16
(11613 vizualizări - 0 comentarii)


Asociația Orașelor din România, împotriva desființării spitalelor

Asociația Orașelor din România, împotriva desființării spitalelor

Președintele Asociației Orașelor din România, primarul orașului Săliște-Sibiu, Teodor Dumitru Banciu, a declarat că «primarii orașelor din România se declară îngrijorați și nu susțin procesul de reorganizare ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:09
(6589 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Bătrînă de 82 de ani, găsită inconștientă în propria locuință

Asta au descoperit subofițerii echipajului de prim ajutor și descarcerare de la Garda Slobozia, după deschiderea forțată a ușii apartamentului. Aceștia au fost alertați duminică, 6 februarie a.c., în jurul ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:01
(9965 vizualizări - 0 comentarii)


Patru Frați: A luat foc Cantonul

Patru Frați: A luat foc Cantonul

Focul a izbucnit vineri, 4 februarie, în jurul orei 10.00, pompierii de la Detașamentul Urziceni fiind solicitați pentru a acționa la stingerea flăcărilor. Clădirea, aparținînd Direcției Silvice Ialomița ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 13:56
(8268 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Tatăl beat și-a bătut fiul pînă l-a băgat în spital

Joi după-amiază, la ora 18.50, o femeie din comuna Maia a sesizat telefonic polițiștii din cadrul Postului de Poliție Maia, cu privire la faptul că la locuința vecinilor săi a avut loc o altercație, între ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2011, 16:24
(10536 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia scandal


Căzănești: Fără permis, la volan

Polițiștii din Căzănești, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, au identificat în trafic la intersecția DN2A-E60 cu DJ203E, un autoturism condus de un bărbat, de 57 de ani, domiciliat în localitatea ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2011, 14:23
(7966 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Topic în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Ion în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Rodica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Dadi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Bogdanel Nicolae în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Un cetatean în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...