Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Obligate să învingă

Handbal, HCM Slobozia-Danubius Galați, sâmbătă, 3 februarie 2018, orele 11,00

Obligate să învingă

HCM Slobozia revine în fața propriilor suporteri după o deplasare la Zalău care a decurs așa cum echipa noastră ne-a obișnuit în astfel de situații. Fetele antrenate de Gheorghe Covaciu nu au pus deloc probleme elevelor lui Gheorghe Tadici. Ardelencele s-au desprins rapid pe tabelă și nu au lăsat în niciun moment din mână frâiele jocului. La final tabela a indicat 27-17 pentru gazde. De data aceasta, sâmbătă, 3 februarie 2018, orele 11,00, HCM Slobozia va primi acasă vizita celor de la Danubius Galați. Va fi un meci extrem de important în lupta pentru evitarea retrogradării. Concret, dacă Slobozia își dorește să se mențină în lupta pentru locul 10, este obligată să câștige cele 3 puncte puse în joc. După 14 etape scurse din campionat este clar că pentru locul care oferă salvarea de la retrogradare se vor lupta 5 echipe. În acest moment, chiar Galațiul ocupă locul 10, cu 12 puncte. O urmează «U» Cluj, cu 11 puncte, iar Slobozia este pe locul 12, cu 10 puncte, pe 13 este Rapid, cu 9 puncte, iar ultima clasată este CSM Slatina, cu 8 puncte. Etapa a 15-a programează, pe lângă meciul dintre Slobozia și Galați, disputa dintre Rapid și «U» Cluj. Un calcul simplu ne arată că o victorie a Sloboziei, coroborată cu un succes al Rapidului sau, și mai bine un rezultat de egalitate, ar putea duce HCM Slobozia pe mult râvnitul loc 10.

Puiu Crețu va cânta imnul HCM Partida dintre HCM Slobozia și Danubius Galați va fi precedată de un moment special, lansarea imnului echipei noastre. Acesta a fost compus de Puiu Crețu, cel care a colaborat la versuri cu Ovidiu Mihăilescu, de asemenea un cunoscut interpret de muzică folk. Orchestrația îi aparține Oanei Vardianu. «Imnul HCM Slobozia era firesc să fie interpretat de un artist din orașul nostru. I-am făcut această propunere lui Puiu Crețu, care a acceptat pe loc, fără a pune vreo condiție specială sau a avea pretenții materiale... Ne bucurăm foarte mult pentru această colaborare din care s-a născut imnul, o melodie care îi va bucura pe toți iubitorii handbalului din orașul nostru!» ne-a declarat Nicolae Goidea, președintele HCM Slobozia. Imnul echipei va fi lansat în cadrul unui recital în care Puiu Crețu va cânta, alături de «The 5 Ones Band», o trupă foarte bine cunoscută în Slobozia. Membrii acesteia sunt: Oana Vardianu, Dana Bazac, Corneliu Popescu, Sandu Zamfir și Valentin Vardianu. Pentru a putea urmări și acest spectacol, conducerea HCM Slobozia sugerează spectatorilor să ajungă la sală până în orele 10,00.

Ilie și Chernova până în 2019 Deși sezonul curent este abia la jumătate, conducerea HCM Slobozia a pornit deja strategia de conturare a lotului pentru campionatul viitor. Astfel, cu câteva zile în urmă, interul dreapta Alina Ilie, 21 de ani, și-a prelungit contractul cu Slobozia până în vara lui 2019. Tot până atunci a semnat cu echipa și interul stâng Yulia Chernova. Rusoaica de 25 de ani a fost, în cele din urmă, legitimată și va putea îmbrăca tricoul Sloboziei în meciurile oficiale. Perioada de transferuri se încheie pe 31 ianuarie 2018, iar în scurtul timp rămas este posibil să avem și alte noutăți în lotul Sloboziei. Totodată, conducerea poartă și cu alte jucătoare din lotul actual negocieri pentru prelungirea contractelor.

30 Ianuarie 2018, 15:35 (5981 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Spectacol cu Rapid și eșec la limită în deplasarea de la Mioveni
Victorie în deplasarea debutului de sezon
CSM Unirea Slobozia începe o nouă aventură în Divizia A de handbal feminin
Handbalul a înghețat la stadiul de proiect
Raluca Nicolae, la «U» Cluj

Comentariile cititorilor:


Radu:
(2 Februarie 2018, 14:28)
Slobozia, bătaie de joc! Merge la proști. Poate urmează organizarea JO la Strachina....
Worker:
(2 Februarie 2018, 12:06)
Ptr.cei din cart.tineretului:nici nu o sa aveti, ptr.ca nu votati psd.Apropo, intr-o societate normala si moderna avem nevoie si de educatie, sanatate, cultura , sport etc.
Doamna Geta:
(1 Februarie 2018, 16:40)
Bre dom primar. las-o dreaq de mangleala si fa si lucruri serioase pentru noi ca au trecut aproape doi ani de cand te-am ales primar si-ai uitat de promisiuni.....Mai usor cu alde csm,fcm,hcm ca nu tine de foame,bre! Ai angajat o tarla de neispraviti acolo , cheltui o gramada de bani ca sa ne facem de ras cu echipele matale  si in timpul asta in oras nu se schimba nimic in bine!!!!  Cand ai de gand sa faci ceva in cartierul tinerilor, cand o sa intelegi ca in slobozia noua este mai rau decat in cea mai nenorocita comuna din india, cand termini centrul orasului .....??? La anul sunt alegeri, te-ai gandit ca o sa dai iar ochii cu noi? 
Obligate SA merarga la munca:
(1 Februarie 2018, 14:07)
Noi in oras ni avem sosele asfaltate si ne trebuie prima divizie ,panarame de oameni. Nu zic SA nu ai sport dar conditiile locuitorilor lasa de dorit educatia,sanatate canalizari la tara suntem 2018 si vrem sport de performanta
Echipa de majorete:
(31 Ianuarie 2018, 16:45)
Imn va lipsea .....nu mai bine va luați o căruță sa cărați golurile pe care le încasați pe unde va duceți? Cât a mai costat si dracovenia asta ca se știe ca maestrul Puiu Cretu nu fluiera gratis nici dupa taxi! Ce de lucruri bune, cu adevărat folositoare pentru oraș s-ar face din banii aruncați fara mila in groapa numita hcm/csm sau cum i-o mai zice ...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 24 Sep 2026
230 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ordin de protecție emis după ce un slobozean și-ar fi agresat soția

Polițiștii din Slobozia au fost sesizați cu privire la faptul o femeie, în vârstă de 51 de ani, din Slobozia, ar fi fost agresată fizic de soțul său. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că între cei ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2023, 18:10
(3399 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Miercuri, 20 decembrie a.c., în jurul orelor 19,30, polițiștii din Căzănești, în timp ce acționau într-un filtru rutier pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2023, 18:05
(2697 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 85,97 milioane de lei în perioada ianuarie-noiembrie 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-noiembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 85,97 milioane ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 17:30
(9136 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Instituția Prefectului Ialomița: Ședință a Colegiului Prefectural

Miercuri, 20 decembrie 2023, prefectul județului Ialomița a prezidat ședința Colegiului Prefectural. În cadrul întâlnirii au fost prezentate rapoarte privind starea factorilor de mediu, pentru anul 202 ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 15:00
(4461 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: 37 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Urziceni: 37 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii de Investigații Criminale din Urziceni au desfășurat mai multe activități de control pe raza de competență, în baza Planului de acțiune «PIROTEHNIC 2023/2024», ocazie cu care au depistat în trafic ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 13:55
(5434 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Marți, 19 decembrie 2023, în jurul orelor 20,30, polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier, ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 13:45
(3417 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 27 decembrie 2023, termen-limită pentru depunerea Formularului 390

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA, conform art. 316 sau 317 din Legea 227/2015, că miercuri, 27 decembrie 2023, este termenul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2023, 12:30
(12832 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul USR Claudiu Năsui: «PSD și PNL și-au înfipt nulitățile în funcțiile de conducere ale ASF, falimentele tot românii le plătesc!»

Deputatul USR Claudiu Năsui acuză PSD și PNL că și-au împărțit cu cinism posturile de conducere de la ASF. Au numit în funcții persoane cu o pregătire precară în domeniu, oameni care nu pot răspunde la ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 18:40
(17774 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,1 miliarde de lei, încasate la bugetul de stat în perioada ianuarie-noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, de la începutul anului și până la 30 noiembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului de peste 1,1 miliarde de ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 17:10
(5820 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate la Școala Nr. 3 Slobozia

Luni, 18 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 3 din Slobozia. Acțiunea s-a derulat în cadrul Programului «Școala Altfel» al unității ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2023, 15:00
(6089 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Bărbulești, posibil drogat la volan

Sâmbătă, 16 decembrie a.c., în jurul orelor 10,30, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 30 de ani, din Bărbulești, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 15:40
(5675 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada Sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:30
(12780 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la un adăpost de animale din Urziceni, la o anexă din Andrășești și la o casă din Malu. A luat foc un camion!

Două echipaje de pompieri au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale în Urziceni. La locul solicitării au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Au ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:25
(17776 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Crunți, Urziceni, Slobozia și Țăndărei

Vineri, 15 decembrie a.c., în jurul orei 8,00, trei echipaje de la Stația de Pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, au fost ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 13:20
(5260 vizualizări - 0 comentarii)


MF/ANAF oferă suport în vederea completării și depunerii Declarației 112

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 și din 1112 Bis din 11 decembrie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 1.994/880/1.181/4.594/2023 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:55
(9533 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 21 decembrie 2023, termen-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 21 decembrie 2023, este termenul-limită de depunere a unor declarații fiscală, respectiv Formularul 100-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2023, 12:40
(15382 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Conducea un autoturism neînmatriculat

Joi, 14 decembrie a.c., polițiștii au depistat în trafic pe raza orașului Fierbinți-Târg un tânăr, de 20 de ani, din Sinești, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat. Oamenii legii au întocmit ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 17:10
(4338 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan sub efectul substanțelor interzise

Doi tineri, de 21 și 25 de ani, domiciliați pe raza orașelor Țăndărei și Urziceni, s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în trafic de polițiști, iar în urma testelor anti-drog, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 17:00
(4188 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: Spectacol de Crăciun la Sala «Europa»

Protopopiatul Slobozia: Spectacol de Crăciun la Sala «Europa»

Joi, 14 decembrie 2023, în apropierea Marelui Praznic al Nașterii Domnului, Protopopiatul Slobozia a organizat ediția a XI-a a Spectacolului de Crăciun «E vremea colindelor». Evenimentul s-a desfășurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 12:50
(4281 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 20 decembrie 2023, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 20 decembrie 2023, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații: Formularul 010 ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2023, 12:40
(11085 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Crăciun la Muzeu»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia organizează spectacolul «Crăciun la Muzeu». Evenimentul se desfășoară luni, 18 decembrie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 17:50
(17315 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiuni preventive ale polițiștilor în școli

Miercuri, 13 decembrie a.c., polițiștii din Fetești au desfășurat activități în 6 unități de învățământ în domeniul prevenirii delincvenței juvenile, faptelor cu violență și victimizării minorilor Astfel ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 16:40
(3879 vizualizări - 0 comentarii)


Perchiziții domiciliare la Stelnica

Miercuri,13 decembrie a.c., polițiștii din Stelnica, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Stelnica, la ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2023, 16:20
(4786 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse Formularului 112

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin prin Legea nr. 296/2023 au fost aduse unele modificări care vizează regimul fiscal aplicabil persoanelor fizice care ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 16:25
(5881 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări de TVA în valoare de peste 7,17 milioane de lei în luna noiembrie a anului 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,17 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 13:25
(8637 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A intrat cu mașina într-un copac

Pompierii din Slobozia au intervenit marți, 12 decembrie a.c., în cazul unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism ce a ieșit în afara părții carosabile și a intrat într-un copac. În urma ...[citește_toată_știrea]

13 Decembrie 2023, 00:30
(6294 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,11 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna noiembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează cu privire la faptul că, în urma inspecțiilor și verificărilor efectuate pe parcursul lunii noiembrie 2023, valoarea sumelor stabilite suplimentar ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:50
(12376 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr

Acțiuni preventive ale polițiștilor la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr

Luni, 11 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat activități informativ-preventive la Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr. În cadrul activităților au fost prezentate aspecte ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:40
(4136 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Drogat la volan

Un tânăr de 19 ani, domiciliat în Bărbulești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost oprit în trafic de polițiști, iar oamenii legii au constatat că șoferul nu avea permis de conducere. De asemenea, ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 17:25
(2938 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Fetești

Luni, 11 decembrie a.c., pompierii din Fetești au intervenit în cazul unui accident rutier produs pe raza municipiului Fetești, în eveniment fiind implicate două autoturisme. În urma accidentului au rezultat ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2023, 13:30
(4129 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ultimele comentarii
Vasile în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile Lar isa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  teren intravilan Buești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...