Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Avem nevoie de medici!»

Spitalul Județean de Urgență Slobozia

«Avem nevoie de medici!»

Apel public făcut de unul dintre medicii Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Medicul Gabriela Dumitru, șeful Secției Neonatologie a unității medicale, a lansat un mesaj public pentru tinerii absolvenți ai Facultății de Medicină astfel încât aceștia să vină să lucreze la Spitalul Slobozia. Secția pe care o conduce are nevoie urgentă de specialiști, singurii medici care își desfășoară activitatea aici fiind pensionari de 6 ani!

Secție la un pas de închidere Medicul Gabriela Dumitru lucrează la Spitalul Județean de Urgență Slobozia de peste 30 de ani, iar de 6 ani este pensionară. Cu toate acestea, conduce cu mână de fier Secția Neonatologie și refuză să plece acasă pentru că, dacă ar renunța, Maternitatea și-ar închide definitiv activitatea și, o dată cu ea, și Secția Obstetrică Ginecologie. Medicul Gabriela Dumitru explică faptul că s-au făcut numeroase demersuri și s-au organizat numeroase concursuri pentru ca medicii să vină să lucreze pe secția pe care o conduce, însă totul a fost zadarnic... «Au fost ani în care s-au organizat și câte 3 concursuri, ba chiar și 4, și tot de pomană, pentru că situația a rămas neschimbată... Este foarte greu de găsit pe cineva, pentru că absolvenții de Medicină nu vor să vină să lucreze la Slobozia... Problema nu este doar a lor, problema este și una legislativă. În lege ar trebui să facă ceva care să-i determine să vină să profeseze, măcar pentru o perioadă scurtă de câțiva ani, și în spitalele de provincie... Pe această cale eu vreau să fac apel către absolvenții de Medicină și către toți cei care vor să ne audă, că spitalul nostru, în special Secția Neonatologie, are nevoie de medici specialiști tineri, care să vină cu forță de muncă nouă! Eu și colegul meu nu știm cât vom mai rezista aici... Și este păcat pentru că eforturi se fac destul de multe pentru a ține secția în picioare...» explică situația medicul Gabriela Dumitru, șeful Secției Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Situația Secției Neonatologie a Spitalului Slobozia nu este singulară. Un calcul estimativ arată că mai bine de un sfert dintre medicii unității medicale sunt fie pensionari, fie în prag de pensionare.

7 Februarie 2018, 10:55 (11661 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
Aparatură modernă pentru Secția Neonatologie a spitalului din Slobozia
Primul copil născut în noua Secție Neonatologie a Spitalului Slobozia
Proiectul «STETOSCOP», derulat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Salvarea micului Iliuță
«Mamă» pentru 20000 de copii...

Comentariile cititorilor:


Dr:
(14 Februarie 2018, 16:23)
Mareane, un dialog cu tine este la fel ca un dialog cu un prescolar. Gandesti la fel si scrii la fel. Din cate vad ai probleme psihice destul de serioase pe langa lipsa evidenta de educatie. Ramai cu bine!
Marian:
(13 Februarie 2018, 20:54)
Stimabile doctor, de ai avea si bun simt cat ai etica ,ai intelege mesajul si nu ai mai rastalmaci cuvintele in avantajul tau, de dragul de a discuta. Ce vina au oameni de rand, ca nu va pot da voua lefuri cat sa plezniti de egoism cinic .Spui ca am votat eu PSD-ul ...datorita prostilor ce au stat acasa si nu au vrut sa voteze, au iesit mereu invingatori, si da tot datorita tie,partidele profita de pe urma tuturor. Ca tu iti iei jucariile si pleci, apoi vii si te intorci cu burta plina si razi cu dintii de fasole, la cei ce muncesc o viata intreaga sa beneficieze de servicii cat de cat decente. Sunt si oameni care vor face cariera si vor munci si pe punga aia de zahar daca atat se poate, pentru ca au  suflet, pasiune si respect. Mai bine ti-ai strange gulerul si te-ai uita in oglinda, cand vei ajunge sa depinzi si tu la randul tau de ceilalti pe care ii platesti  si sa vezi ca te iau in deradere,atunci sa tii predici ,caci pe matale te toare fix in pix de pacienti romani chiar si straini fiind(ca tot aduci in discutie prestigiul de a munci afara). Dute si acolo sa ramai, sa iti iei si neamul dupa tine, ca la ce mentalitate ai tu ,reprezinti regresul si faci medici de ras atat aici cat si peste hotare. Nu v-ati prezentat nici unul sa incercati sa schimbati sistemul, va asteptati sa vina altii,fugiti ca lasi, si va mirati apoi ce are tara asta, ca e bogata . Nu te intreba ce poate face tara pentru tine, ci ce poti face tu pentru tara ta...   Intrati in sistem ,concurati pentru functii, intrati in politica deveniti schimbare va doriti sa o vedeti in alti.
dr:
(13 Februarie 2018, 18:03)
Marean care scrii ca Vanghelie, m-a emotionat pana la lacrimi predica ta. Ute acum o sa imi dau demisia si o sa vin in ro sa muncesc la spitalul semijudetean pe 3 lei si vreo 10 oua spaga si o sa ii condamn pe toti din jur pentru lipsa mea de reusita. Fix asa o sa fac! Nu uita sa ma astepti la intrare in oras cu paine si sare si cu fanfara pregatita, ca un adevarat patriot ce sunt!
Ia uita-te tu mai sus la articolul ala cu castigul trio-ului fantastic de la conducerea ''spitalului'. Fix ce spuneam , pestele de la cap se impute. Daca nu schimbi retardatii de la conducere, nu faci nimic..dar din pacate ialomita e plina de agramati ca tine care voteaza doar psd-ul pentru o galeata si o sticla de ulei.
Data viitoare cand mai mergi la vot gandeste-te bine ce votezi ca din cauza ta si a celor ca tine au plecat deja 4 milioane din tara si inca mai pleaca in continuare. Tu stii ca Romania e tara cu cel mai mare numar de emigranti din lume dupa Siria? Macar la aia e razboi, Romania ce scuza are?
Marian 1:
(13 Februarie 2018, 11:13)
Esti cam patetic si cam agramat( "a-ti") iar asta numai iubire de neam si limba romana nu se cheama. Da niste exemple din viata ta, despre cat iti iubesti tu neamul muncind gratuit,sau pe mai nimica, aici in tara, in timp ce peste 4 milioane de romani muncesc,"asemenea curvelor", pe bani prin Occident..
Marian1:
(13 Februarie 2018, 01:44)
Stați acolo unde a-ti plecat trădători de tara.Va vindeți asemenea curvelor si uitați de la sânul ce a-ti supt.Lupii in straie de oaie,cu ochi blânzi,asemenea politicienilor,va pasa tot de bani si mai putin de romanii voștri.Aveți ura de neam in sânge,rămâneți acolo si uitați sa va mai numiți romani.Romani sunt cei ce își iubesc neamul si fac lucruri pentru ceilalți romani. Medici adevărați sunt cei ce își fac datoria cu răspundere si simt fata de omul ce vine in fata lui,si daca are 2 lei si daca are 10000 de euro. Cei ce aleg cariera pentru bani,nu vor fi mai mult decât mediocrii ,frustrații ,pierduți in propriile idei,urând ca au alea medicina ,condamnând pe toți din jur pentru lipsa sa de reușită.
@Pentru ala de poateaza cu ...:
(12 Februarie 2018, 20:38)
Bai Bula agramatul, eu lucrez deja afara. Nu am nici o treaba cu colegiul medicilor din Ialomita, nici cu Bucurestiul. Cat despre greseli, stai linistit ca aici unde lucrez eu acum suntem o droaie de medici romani si ne facem treaba foarte bine, mai ales ca avem  cu ce ne face treaba si toata lumea e multumita de mine si colegii mei, altfel nu ne-ar angaja. Cand ma mai apuca dorul de a ma intoarce in Ro fac putin revista presei si imi trece repede, mai ales cand citesc comentarii ca al tau.
Pentru ala de poateaza cu ...:
(10 Februarie 2018, 23:48)
Serios ...se vede cat bine faceti sistemului si restul pacientilor vostri.Aveti un colegiu de criminali,va aparati de malpraxis.In afara va mananca puscaria daca faceti greseli banale cum faceti aici in Romania.Si totusi,abatorul Slobozia,spuneti ,pai ce in Bucuresti nu sunt abatoare . Nu va meritati dreptul de a fi medici din moment ce va scoliti in tara pe care o urati si scuipati in obrazul pacientilor.
Tita:
(10 Februarie 2018, 17:52)
Nu numai doctorii n-ar sta în Slobozia!
Titi:
(10 Februarie 2018, 15:54)
Ma intrebam si eu retoric doctore de ce nu vin medicii in acest oras desi se stiu motivele iar prin afirmatiile dv mi-ati confirmat banuielile ce ne mai ramane de facut dumnezeu cu mila si sa speram ca intr-un viitor apropiat lucrurile se vor rezolva si in orasul lui merge si asa.....sanatatea fie cu noi.
...:
(9 Februarie 2018, 12:21)
Ati intrat vreodata pe site-ul acestui "abator" ? Situatiile "interesante" din care se pot deduce toate potlogariile celor numiti politic nu sunt actualizate de luni de zile ! In schimb, anunturile de angajare sunt postate in timp real, ca la licitatie ! Oare cand va fi actualizata lista cu achizitiile spitalului, actualizare ce trebuie facuta lunar, conform legii ? Cand vor fi postate si autorizatiile pentru masinile achizitionate pentru transportul pacientilor ? Sau au de gand sa ii transporte cu niste autoturisme ??? 
Pentru @Madalin : vezi-ti de scoala ta, nu ai invatat cot la cot cu medicii pentru a-ti da cu parerea ! Un medic vrea sa faca bine, fara sa fie f...t in acelasi timp !
@titi:
(8 Februarie 2018, 23:27)
@Titi: stau foarte bine unde sunt acum, multumesc.Chiar  nu stiu ce te deranjeaza la gandirea mea, am expus foarte pragmatic motivele pentru care eu sau alti colegi nu am veni sa lucram la abator sau sa locuim in orasul asta. Te intrebai in primul comentariu de ce nu vin medicii la Slobozia si cand cineva iti raspunde te faci ca nu intelegi: orasul nu iti ofera facilitati de baza, gen apa potabila, spitalul e prost condus si prost dotat si are o istorie foarte proasta in randul colegilor mei. Toti care aud de spitalul Slobozia fug mancand pamantul, asta e spitalul care iti da 3 lei salariu si apoi te da in judecata sa ii dai 6 lei inapoi. Vreti sa atrageti medici in orasul vostru? Ati putea incepe prin a nu mai vota ca oile toti cretinii la conducere. Un judet condus de amatori se scufunda in mocirla. La propriu. De exemplu eu chiar nu am mai vazut pana acum spital condus de o fosta lucratoare la gunoi numita politic care printre primele decizii pe care le ia e sa isi cumpere masina de serviciu din bugetul unui spital aflat deja in rahat pana la gat. 
@Titi:
(8 Februarie 2018, 16:54)
Medicul are dreptate. Sunt ialomitean prin adoptie(de 45 de ani) si inevitabil fac o paralela (si in privinta asistentei medicale)intre Ialomita si judetul natal. Cu tristete am remarcat declinul permanent al Spitalului din Slobozia ca victima a unor politici paguboase si a unui dezinteres cras. Sunt orasele in tara de marimea Urziceniului sau Tandareiului avand printre cele mai noi dotari in domeniul medical si in care se fac in mod curent operatii de neurochirurgie. "Abatorul Slobozia"ramane un simbol al neputintei noastre, in general, si al celor care conduc destinele judetului in special.
Titi:
(8 Februarie 2018, 15:44)
medicule, in mare parte ai dreptate dar daca intradevar esti medic stai acolo unde esti ca dupa cum gandesti ...in rest multa sanatate-ti doresc.
Medic:
(8 Februarie 2018, 00:49)
Pentru comentacii de mai jos: De ce nu as veni la Slobozia? 1. Pentru ca e un rahat de oras de provincie unde nici macar apa nu e potabila si nu poti face mai nimic. 2.Pentru ca aici au fost dati in judecata medici si au fost pusi sa dea banii de chirii inapoi, in conditiile in care alte spitale ofera locuinte de serviciu gratuit. 3. Pentru ca spitalul Slobozia e o cazatura de spital in care nu s-a investit mai nimic, un spital de mana a 3-a supranumit 'Abatorul Slobozia" condus de niste amatori numiti politic. Sanatate multa va doresc ca o sa aveti nevoie!
DanielaCSEDUB:
(7 Februarie 2018, 18:15)
Mădălin, “ întâi vine mâncarea și apoi Moralul” *Bertolt Brecht ( Dramaturg ) .......din păcate așa este!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
292 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Manasia: A rămas fără pensie după ce a fost înșelat

Miercuri, 14 martie a.c., un bărbat de 69 ani, din Manasia, a sesizat Poliția Urziceni cu privire la faptul că două persoane necunoscute l-au înșelat cu suma de 940 lei. Victima a povestit anchetatorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:09
(10627 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Tigăi și aparate de masaj, confiscate de polițiști

Un tînăr de 28 ani, din Bărbulești, a fost prins miercuri, 14 martie, la Urziceni în timp ce se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în străinătate. În urma controlului asupra mașinii polițiștii ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 18:07
(8847 vizualizări - 0 comentarii)


Andrășești: Au furat din curtea vecinului

Un bărbat de 65 ani, din București, a reclamat polițiștilor că din curtea locuinței ce o deține la Andrășești, persoane necunoscute au furat, în perioada 23 februarie-13 martie a.c., mai multe bunuri din ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:33
(10002 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoțul de stații de emisie-recepție, prins de polițiști

Un tînăr de 23 ani din Pantelimon-Ilfov a fost reținut miercuri, 14 martie a.c., de către polițiștii de investigații criminale ialomițeni, fiind acuzat de furt calificat. Pe numele individului anchetatorii ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:13
(7646 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: 49 milioane lei, încasate la bugetul de stat

Potrivit datelor Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, «în luna februarie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 49,14 milioane lei, înregistrîndu-se o creștere cu ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:08
(7775 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Casele de amanet, schimb valutar și magazine de bijuterii, verificate de polițiști

«Peste 30 puncte de lucru ale caselor de amanet, schimb valutar și magazinelor de bijuterii au fost verificate în ultimele două săptămîni de specialiștii în sisteme de securitate din cadrul Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:04
(8748 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: I-au furat gardul de sîrmă

Marți, 13 martie, o femeie de 77 ani, din Bordușani, a alertat Poliția sunînd la 112 susținînd că hoții i-au furat o porțiune din gardul de plasă de sîrmă. Ulterior, ancheta polițiștilor avea să demonstreze ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:03
(11967 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bordușani furt gard


Stelnica: Beat la volan

Un autoturism condus de un bărbat de 53 ani a fost oprit de polițiști, în trafic, la Stelnica, pentru un control de rutină. Întrucît șoferul mirosea a alcool a fost testat cu aparatul Drager, dispozitivul ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:02
(11040 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Au furat 3000 litri de motorină și au fost prinși

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 18 și 38 ani, sînt cercetați de polițiștii slobozeni pentru furt calificat. În realitate, polițiștii au depistat în trafic, la Munteni-Buzău, o autoutilitară, condusă ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 17:00
(12606 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției în zona Fetești

«Polițiștii din Fetești și cei ai Secției Rurale Stelnica au acționat miercuri, 14 martie a.c., în colaborare cu jandarmii ialomițeni pentru siguranța publică în zona unităților de învățămînt, prevenirea ...[citește_toată_știrea]

15 Martie 2012, 16:48
(12838 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:43
(7628 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Componente de cale ferată, furate

În noaptea de 11/12 martie a.c., în jurul orei 24,00, polițiștii feteșteni au identificat un autoturism, condus de un localnic de 21 ani. Cu ocazia unui control de rutină, polițiștii au constatat că șoferul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:38
(12945 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Securitatea în muncă cu combustibilii gazoși, verificată

În perioada 22 februarie-2 martie a.c., reprezentanții Inspectoraului Teritorial de Muncă Ialomița au desfășurat «Campania Națională, inițiată de Inspecția Muncii, privind verificarea modului în care se ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:37
(14643 vizualizări - 2 comentarii)


Reviga: A fost furat de prietenul de pahar

Un bărbat de 64 ani, din Reviga, a alertat polițiștii Secției de Poliție Rurală Grivița despre faptul că a fost victima infracțiunii de furt. Verificările ulterioare ale polițiștilor au demonstrat că suspectul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:34
(11161 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Reviga beție furt


Cosîmbești: Găini arse în incendiu

O anexă gospodărească a unui cetățean din Cosîmbești s-a aprins noaptea trecută, respectiv luni, 12 martie a.c., după ce proprietarul a aprins focul în interiorul încăperii, cu scopul de a afuma o cantitate ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:33
(14687 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți prinși de polițiști

Un feteștean de 20 ani este cercetat de polițiști pentru furt. Pe scurt, în perioada 5-10 martie, tînărul a furat mai multe obiecte metalice din curtea locuinței unui bărbat de 56 ani, din Slobozia, locuință ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:29
(14616 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoți furt


Percheziții domiciliare pentru furt de lemne la Borănești și Bărcănești

Luni, 12 martie a.c., polițiștii au descins la locuințele a șase persoane, cu vîrste cuprinse între 26 și 55 ani, din localitățile Borănești și Bărcănești, suspecte de furt de material lemnos din cantoanele ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:29
(14804 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Identificarea animalelor, obligatorie

Potrivit datelor statistice ale DSVSA Ialomița, în cursul anului 2012 au fost efectuate 8 controale la Circumscripții Sanitar-Veterinare de asistență. Pentru deficiențele constatate, au fost aplicate 2 ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:23
(10506 vizualizări - 1 comentariu)


2000 de somații emise de DGFP Ialomița

Peste 2000 de somații a căror valoare depășește suma de 2,8 milioane lei au fost emise doar în luna februarie 2012 de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, pe linia colectării ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2012, 18:22
(13268 vizualizări - 1 comentariu)


Ciochina: TIR răsturnat în șanț după ce șoferul a adormit la volan

În după-amiaza zilei de luni, 12 martie a.c., în jurul orelor 15,00, pe raza localității Ciochina a avut loc un accident de circulație. Șoferul unui TIR a adormit la volan și s-a izbit de un copac. În urma ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 17:41
(12609 vizualizări - 0 comentarii)


Simulare de cutremur la un liceu din Slobozia

Simulare de cutremur la un liceu din Slobozia

Luni, 12 martie, la ora 08,40, la solicitarea prefectului județului Ialomița și sub supravegherea personalului Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița, la un liceu ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 15:03
(17349 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A adormit la volan și s-a oprit într-un copac

Duminică, 11 martie, în timp ce un bărbat, de 38 ani, din Valea Călugărească, conducea un vehicul cu semiremorcă din direcția Urziceni către Slobozia, a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă și ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:57
(13490 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Arestați după ce au furat mai multe capace de canalizare

Polițiștii au reținut, pe bază de ordonanță de reținere pentru 24 de ore, doi tineri de 18, respectiv 21 ani, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Cei doi au fost introduși în Centrul de Reținere ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:55
(11781 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Bătrîn înșelat la telefon

Vineri, 9 martie a.c., un bărbat de 51 ani, din Platonești, a alertat Poliția despre faptul că vecinul său, un bătrîn de 82 ani, a fost înșelat după ce a dat curs solicitării unei persoane necunoscute. ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:55
(15628 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoți de fier vechi, prinși de polițiști

Vineri, 9 martie a.c., polițiștii feteșteni au fost sesizați de către agenții de pază ai unei societăți comerciale despre faptul că au observat două persoane care furau fier dintr-o clădire dezafectată ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:54
(12210 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Șofer de scuter, accidentat

Un bărbat de 54 ani, conducător al unui moped, a fost accidentat sîmbătă, 10 martie a.c., la Țăndărei. Bărbatul a virat brusc la stînga, fără să se asigure, moment în care a fost lovit e un autoturism condus ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:53
(11931 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Băuți la volan

Un tînăr de 22 ani, din Cosîmbești, a fost oprit în trafic, pentru un control de rutină, sîmbătă, 10 martie a.c., pe raza localității Sudiți. Verificările efectuate de către polițiști au demonstrat că individul ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:52
(13582 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a Poliției în piața din Urziceni

Peste 40 de persoane au fost legitimate în cadrul unei acțiuni organizate sîmbătă, 10 martie a.c., în zona pieței agroalimentare din Urziceni pe linia prevenirii faptelor  antisociale, a violenței ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:49
(14970 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 60000 lei, 10 șoferi au rămas fără permis

În perioada 9-11 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate în trafic. Rezultatele activităților s-au concretizat în aplicarea a peste 320 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 14:48
(15149 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Bătrîn de 90 ani, cuprins de flăcări

Incendiu la o gospodărie din Amara, sîmbătă, 10 martie a.c. După ce a încercat să aprindă focul de la sobă cu benzină, un bătrîn de 90 ani a fost cuprins de flăcări. Rănit grav, el a fost transportat la ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2012, 12:09
(12935 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara incendiu


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...