Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Adrian Mocioniu reînființează Direcția Economică

Mintea de pe urmă!

Adrian Mocioniu reînființează Direcția Economică

Ca să nu rămână și anul ăsta fără buget, primarul Adrian Mocioniu și-a călcat în picioare mândria edilitară și a reînființat Direcția Economică din cadrul Primăriei. Oficial, șefa departamentului se află în concediu postnatal. Neoficial, toată primăria știe că nu se va întoarce pentru că Adi Trifan a fost rugat să revină în funcție.

O, tempora! O, mores! La 4 luni după câștigarea alegerilor, sfătuit de pletora de consilieri personali din jur, primarul Adrian Mocioniu a declarat că va reforma departamentele din subordinea instituției. Unul dintre primele capete care a picat atunci «de dragul reformei» a fost cel al directorului economic Adrian Trifan, al cărui post s-a restructurat prin desființarea Direcției Economice. «Nu puteam să rămân ancorat într-o organigramă de-acum 10 ani, (...) într-o viziune a unor foști primari. Aceasta este viziunea mea în ceea ce privește organigrama de lucru!» și-a justificat la momentul respectiv Adrian Mocioniu decizia. Numai că viziunea primarului Mocioniu s-a izbit de o realitate banală: bugetul local!

Cel mai inteligent cedează La aproape 2 ani distanță și după un 2017 dificil, cu un buget prost gestionat, primarul Adrian Mocioniu cedează și reînființează Direcția Economică. «Am făcut câteva schimbări în organigramă, printre care și pe aceasta...» explică el evaziv. Surse apropiate primarului Adrian Mocioniu confirmă însă faptul că acesta, exasperat de bâlbele contabile ale Danei Taclit Bălan, i-a cerut scuze lui Adrian Trifan și i-a promis că, dacă acesta îi construiește un buget conform nevoilor sale, îi dă înapoi biroul de director economic. Oficial, doamna Taclit a surprins toată suflarea Primăriei intrând în concediu postnatal. Așa că totul e bine când se termină cu bine. Nu-i așa, domnule primar?!

13 Februarie 2018, 10:10 (5099 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Adrian Mocioniu și-a luat adio de la Primăria Slobozia
Valeriu Roșca, ex-directorul DADP, a câștigat în instanță războiul cu primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu
«Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu
Mocioniu decapitează Direcția Economică

Comentariile cititorilor:


Ion:
(19 Februarie 2018, 13:40)
Nu-i de el primaria. Un dobitoc impins din spate de partid si de alti dobitoci care l-au votat. Un prost.
zamfir:
(16 Februarie 2018, 18:14)
Si ce directie desfiitezi dnle. primar,acum sa te vad pe cine iti pui in cap pe Gina Palantin sau pe Petre Nineta ca alte directii nu prea ai pe care sa le desfiintezi, de fapt ai o optiune desfiintezi directia la care concursul sa desfasurat in conditii ilegaleisr dsca nul stii intreba pe Puia
Votant:
(15 Februarie 2018, 10:18)
Numai vreau sa votez. Numai vreau.
Adel:
(14 Februarie 2018, 19:55)
Dar ceva minte i se poate da lui Adrian ? Numai Savu fostul presedinte al Consiliului Judetean stie cate telefoane si ce insistente a depus la rectorul Alecu ca sa promoveze anii la Medicina Veterinara. Este si acum incolor, inodor si insipid . Mintea nu-i poate veni ca de unde nu-i nici Dzeu nu da . Sunt stupefiati salariatii Primariei de limitele sale .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
256 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 162 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 12 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 24284, fiind înregistrate 162 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2022, 16:05
(2333 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A vrut să se sinucidă, dar a fost salvată de polițiști

Polițiștii din Slobozia au reușit să salveze de la moarte o tânără de 23 de ani din oraș, care amenința că vrea să se sinucidă. În seara zilei de vineri, 11 ianuarie 2022, aceasta a mers pe podul rutier ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2022, 13:00
(3302 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Camion încărcat cu azotat de amoniu, răsturnat pe șosea

Țăndărei: Camion încărcat cu azotat de amoniu, răsturnat pe șosea

Un accident rutier în zona orașului Țăndărei s-a produs vineri, 11 februarie 2022. Un camion care transporta 25 tone de azotat de amoniu din Portul Midia Năvodari, către Brăila, s-a răsturnat pe șosea, ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 16:00
(3473 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 296 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 11 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 24122, fiind înregistrate 296 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 15:40
(2577 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Competiție sportivă supravegheată de jandarmi

Slobozia: Competiție sportivă supravegheată de jandarmi

Jandarmii ialomițeni vor asigura măsurile de ordine publică și siguranța spectatorilor prezenți la meciul de handbal feminin din cadrul Cupei României dintre echipele CSM Unirea Slobozia și CS Rapid București ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 15:35
(3443 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Întâlnire între parlamentari și sindicaliștii din Poliție și Administrația Publică

Cei șase parlamentari PSD, PNL și AUR ai județului Ialomița susțin revendicările solicitate de sindicaliștii din Poliție și din administrația publică. Aceștia au participat vineri, 11 februarie 2022, la ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 15:30
(18761 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiști

Joi, 10 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie din localitate este lovită de soțul său. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că la domiciliul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 15:00
(3888 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 100 de sancțiuni aplicate pe raza orașului Fetești

Joi, 10 ianuarie a.c., pe raza municipiului Fetești, în intervalul orar 13,00-16,00, au fost angrenate 31 de efective de Ordine Publică, Poliție Rutieră și Investigarea Criminalității Economice, precum ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 14:45
(9812 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 90,96 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna ianuarie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 90,96 milioane de lei, cu 8,7 ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 12:45
(11596 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de grafică la Galeriile «Arcadia»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia îi invită pe iubitorii de artă plastică la o expoziție de grafică. Astfel, luni, 14 februarie a.c., în incinta Galeriilor «Arcadia» vor fi expuse lucrările graficianului ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2022, 11:30
(1440 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 262 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 10 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 23826, fiind înregistrate 262 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 15:20
(9679 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Peste 300 de ialomițeni au rămas fără drept de liberă circulație

În anul 2021, potrivit informațiilor oferite de Instituția Prefectului Ialomița, peste 300 de ialomițeni au rămas fără drept de liberă circulație. Măsura a fost aplicată ca urmare a sentințelor judecătorești ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 14:45
(3677 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă de avertisment a funcționarilor Instituției Prefectului Ialomița

Grevă de avertisment a funcționarilor Instituției Prefectului Ialomița

Joi, 10 februarie 2022, timp de o oră angajații Instituției Prefectului Județul Ialomița au întrerupt activitatea, aflându-se în grevă de avertisment. Acțiunea se înscrie în seria de proteste ale Sindicatului ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 14:20
(3862 vizualizări - 1 comentariu)


Miloșești: Bărbat dispărut

Miloșești: Bărbat dispărut

Polițiștii ialomițeni desfășoară activități de identificare a unui tânăr, de 37 de ani, domiciliat pe raza localității Miloșești. Bărbatul, pe numele său Gheorghiță Alin Ciobotaru, a plecat ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 14:15
(2952 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campania «Atingeri Nedorite»

IPJ Ialomița: Campania «Atingeri Nedorite»

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat în cursul zilei de miercuri, 9 februarie a.c., activități informativ-preventive, în cadrul Campaniei ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 14:00
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Percheziții la domiciliile unor braconieri

Bordușani: Percheziții la domiciliile unor braconieri

Miercuri, 9 februarie a.c., polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în comuna ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 13:40
(3753 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe raza localității Bărcănești

Accident rutier pe raza localității Bărcănești

Miercuri, 9 februarie a.c., două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în comuna Bărcănești ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 11:40
(2322 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Licitații publice pentru atribuirea circumscripțiilor sanitar-veterinare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la organizarea licitațiilor publice privind atribuirea circumscripțiilor sanitar-veterinare din județ. Data limită ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2022, 11:30
(3642 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Grupul de Lucru Mixt pentru Romi

Miercuri, 9 februarie 2022, prefectul județului Ialomița a participat la ședința trimestrială a Grupului de Lucru Mixt pentru Romi. Pe ordinea de zi a acțiunii au fost dezbătute două proiecte, respectiv ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2022, 18:05
(1365 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 256 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 9 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 23564, fiind înregistrate 256 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

9 Februarie 2022, 15:40
(3278 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: «Recensământul populației și locuințelor»

Marți, 8 februarie 2022, Instituția Prefectului Ialomița a găzduit ședința de lucru a autorităților județene implicate în «Recensământul populației și locuințelor». În cadrul întâlnirii, prefectul județului ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2022, 18:10
(10007 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 257 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 8 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 23308, fiind înregistrate 257 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2022, 15:50
(1199 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prefectul vrea sancționarea șoferilor care aruncă gunoaie din mașini

Ialomița: Prefectul vrea sancționarea șoferilor care aruncă gunoaie din mașini

Printr-un comunicat de presă, Instituția Prefectului Județul Ialomița anunță lansarea unui proiect de mediu. «Sub egida „Ialomița-dintotdeauna pentru totdeauna“, Instituția Prefectului Județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2022, 18:20
(3976 vizualizări - 6 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 143 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 7 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 23051, fiind înregistrate 143 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2022, 15:50
(10475 vizualizări - 0 comentarii)


Pompierii ialomițeni au intervenit la 11 incendii de vegetație uscată

Pompierii ialomițeni au intervenit la 11 incendii de vegetație uscată

Sâmbătă și duminică, 5/6 februarie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată, în mai multe localități din județ. Astfel, la Gârbovi ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2022, 14:15
(2640 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 10 persoane care nu au respectat carantinarea la domiciliu, sancționate

La sfârșit de săptămână, 10 persoane au fost sancționate pentru încălcarea măsurii de carantină la domiciliu și 62 de persoane au fost amendate pentru că nu au purtat masca de protecție. Astfel, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2022, 14:05
(2953 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în februarie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că începând de luni, 7 februarie a.c., românii pot investi în Titlurile de Stat «Tezaur», cu maturități de 1, ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2022, 13:35
(9104 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 182 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 6 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 22908, fiind înregistrate 182 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2022, 15:50
(8766 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 174 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 5 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 22726, fiind înregistrate 174 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2022, 16:10
(1743 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 270 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 4 februarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 22552, fiind înregistrate 270 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2022, 15:40
(5205 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...