Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Deputatul PSD Ștefan Mușoiu e din nou președinte

Trăiască PES!

Deputatul PSD Ștefan Mușoiu e din nou președinte

La începutul acestei luni, deputatul ialomițean Ștefan Mușoiu a fost ales președinte al Consiliului Național al PES Activists România. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 2-4 februarie 2018, la Brașov, și a reunit reprezentanți ai celor 10000 de activiști ai acestei structuri. «Vreau să promovez acțiuni care permit implicarea cât mai activă a cetățenilor, atât în plan politic cât și social!» a declarat Ștefan Mușoiu pentru ziarul nostru.

Ialomița dă tonul la cântec Rămâne cum am stabilit. În Ialomița PES Activists rămâne o glumă proastă, structura fiind susținută artificial de către liderii PSD, în frunte cu primarul Adrian Mocioniu. La nivel național însă, structura are pretenții europene și își propune să contribuie «major» la informarea cetățenilor cu privire la exercitarea de către țara noastră a președinției Consiliului Uniunii Europene în anul 2019. În aceste condiții, desemnarea deputatului ialomițean Ștefan Mușoiu în funcția de președinte, în cadrul Adunării Generale a PES Activist România, desfășurată la Brașov în perioada 2-4 februarie 2018, reprezintă o performanță notabilă. Imediat după alegerea sa în funcție, Ștefan Mușoiu a declarat că va propune susținerea unei serii de acțiuni menite să promoveze activitatea PES Activists Romania, atât pe plan național, cât și pe plan internațional, al căror scop este conștientizarea cetățenilor cu privire la rolul României în procesul de decizie la nivel european. «Ne pregătim să preluăm președinția Consiliului Uniunii Europene în 2019. Este o responsabilitate care onorează România, dar ne și obligă... Vreau să promovez acțiuni care să permită implicarea cât mai activă a cetățenilor, atât în plan politic cât și social! Suntem cetățeni europeni și ar trebui să devenim conștienți de acest statut...» a declarat Ștefan Mușoiu pentru ziarul nostru.

10000 de activiști pentru alegerile europarlamentare Dincolo de declarații și mândria de fi reprezentați la nivel național, nu trebuie ignorat faptul că PES Activists România rămâne o structură subordonată PSD. Potrivit declarațiilor noului președinte, o parte dintre viitoarele acțiuni ale organizației se vor concentra asupra Alegerilor Europarlamentare din 2019. Din această perspectivă, PES Activist trebuie privită ca o forță redutabilă, capabilă să promoveze candidaturile viitorilor europarlamentari ai PSD în Parlamentul European. Reamintim că PSD Ialomița l-a susținut activ la ultimele Alegeri Europarlamentare pe Victor Negrescu, devenit între timp președintele-coordonator al PES Activists România. Acesta a renunțat însă la statutul de europarlamentar pentru mult mai comodul post de ministru delegat în Ministerul Afacerilor Europene. Prezent la simulacrul de alegeri al PES Ialomița din luna decembrie 2017, acesta a fost întrebat de către cei prezenți de ce a renunțat la poziția de europarlamentar. «(...) Pentru că am vrut să fac ceva și pentru țara mea!» ar fi declarat Victor Negrescu cu acest prilej. Decizia lui Victor Negrescu, indiferent de motivațiile sale, nu a fost niciodată sancționată public de către electorat sau de către partidele de Opoziție. Rămâne de văzut dacă eforturile noului președinte de a conștientiza electoratul cu privire la statutul său, în cazul în care acestea vor exista, vor avea efect de bumerang la nivelul rezultatelor europarlamentare din 2019. Cel mai probabil nu!

14 Februarie 2018, 13:05 (8990 vizualizări - 9 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Mary:
(19 Februarie 2018, 09:37)
 Ma uit si nu imi vine a crede cat sunt de manipulati acesti tineri. Pacat, de sangele varsat.
vet:
(15 Februarie 2018, 20:31)
Exact : copiii nostri au DINTI .
zet:
(15 Februarie 2018, 20:28)
Oamenii astia nu stiu sa zambeasca ; de fapt nici nu zambesc ; par niste papusi gonflabile.
:):
(15 Februarie 2018, 01:43)
Hai sa fim realiști,Pes exista doar datorită PSD și din toată Organizația asta singurul care contează e președintele ,adică Negrescu.Restul sunt de umplutura,primarul nostru A.M e foarte slab și la Pes și in administrație dar e printre puținii aleși locali din Pes așa ca apare și el in poze, A. e o alcoolica pe care AM se lupta sa o promoveze pe principiul ca ii e prietena dar de fapt are alte interese la ea și ea ca o dama foarte experimentata îl joaca pe prostovan pe degete.Restul.....e cancan!
Prostii:
(14 Februarie 2018, 20:13)
Unde a ajuns tara asta !Toti prosti vor parlamentarii!!!
Worker:
(14 Februarie 2018, 17:31)
Simplu, pentru ca poate!
PES(TE) PRAJIT:
(14 Februarie 2018, 16:37)
Deputate, facem si noi lobby pentru un pasaj la Drajna?
Ion:
(14 Februarie 2018, 15:29)
Il vezi pa prost si europarlamentar. Se confirma regula "prost sa fi, noroc sa ai".
Colegii europeni din PES:
(14 Februarie 2018, 13:26)
Ana Gomes(Portugalia-europarlamentar):„E uimitor cum domnul Dragnea rămâne o persoană importantă în structurile de putere din România, în condițiile în care e acuzat că a pus pe picioare o bandă de infractori care a făcut afaceri ilegale.
Eu nu acopăr colegi care sunt corupți doar pentru că sunt socialiști. Acuzațiile făcute de OLAF la adresa domnului Liviu Dragnea și a complicilor săi nu pot fi trecute cu vederea”, a spus eurodeputata portugheza.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Primarul Vasile Sava strânge semnături pentru Spitalul Țăndărei

Primarul Vasile Sava strînge semnături pentru Spitalul Țăndărei

Primarul Țăndăreiului, Vasile Sava face apel la toți locuitorii orașului, precum și la cei ai comunelor din zona de est a județului Ialomița să susțină prin semnături protestul față de decizia ministrului ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:35
(12243 vizualizări - 6 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificări de formulare și anexe

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că s-au abrogat și modificat mai multe formulare și anexe care erau prevăzute în Ordinul președintelui ANAF nr.101/2008:
-formularul ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:16
(11632 vizualizări - 0 comentarii)


Asociația Orașelor din România, împotriva desființării spitalelor

Asociația Orașelor din România, împotriva desființării spitalelor

Președintele Asociației Orașelor din România, primarul orașului Săliște-Sibiu, Teodor Dumitru Banciu, a declarat că «primarii orașelor din România se declară îngrijorați și nu susțin procesul de reorganizare ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:09
(6613 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Bătrînă de 82 de ani, găsită inconștientă în propria locuință

Asta au descoperit subofițerii echipajului de prim ajutor și descarcerare de la Garda Slobozia, după deschiderea forțată a ușii apartamentului. Aceștia au fost alertați duminică, 6 februarie a.c., în jurul ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 14:01
(10005 vizualizări - 0 comentarii)


Patru Frați: A luat foc Cantonul

Patru Frați: A luat foc Cantonul

Focul a izbucnit vineri, 4 februarie, în jurul orei 10.00, pompierii de la Detașamentul Urziceni fiind solicitați pentru a acționa la stingerea flăcărilor. Clădirea, aparținînd Direcției Silvice Ialomița ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2011, 13:56
(8282 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Tatăl beat și-a bătut fiul pînă l-a băgat în spital

Joi după-amiază, la ora 18.50, o femeie din comuna Maia a sesizat telefonic polițiștii din cadrul Postului de Poliție Maia, cu privire la faptul că la locuința vecinilor săi a avut loc o altercație, între ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2011, 16:24
(10564 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia scandal


Căzănești: Fără permis, la volan

Polițiștii din Căzănești, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, au identificat în trafic la intersecția DN2A-E60 cu DJ203E, un autoturism condus de un bărbat, de 57 de ani, domiciliat în localitatea ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2011, 14:23
(7975 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: I-au furat caloriferele din curte

În cursul zilei de joi, 3 februarie a.c., în jurul orei 10.40, agenții Postului de Poliție Manasia au fost sesizați de un bărbat, de 31 de ani, din Urziceni, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2011, 11:16
(8936 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia furt


Ialomița: Amenzi de peste 27000 de lei de la Poliția Rutieră

În ultimele 24 de ore, echipajele de poliție rutieră au acționat pe principalele artere intens circulate, cît și în zonele urbane, pentru monitorizarea și fluidizarea traficului dar și pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2011, 07:21
(7543 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Furt de energie electrică

Țăndărei: Furt de energie electrică

În urma unei razii desfășurată în orașul Țăndărei, 14 gospodării au fost depistate racordate ilegal la rețeaua de distribuție a energiei electrice. Astfel, în intervalul orar 7.00-10.00, efective sporite ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2011, 18:36
(14630 vizualizări - 7 comentarii)


Acțiune pentru verificarea taximetriștilor

În dimineața zilei de vineri, 4 februarie a.c., în intervalul orar 7.00-9.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Serviciului de Investigare a Fraudelor au organizat o acțiune pe linia prevenirii ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2011, 17:42
(8821 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii recrutează

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează tineri absolvenți de liceu, cu diplomă de bacalaureat (sau în curs de absolvire a liceului) pentru instituțiile militare de învățămînt din Ministerul ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2011, 15:09
(12079 vizualizări - 1 comentariu)


Adîncata: Doi frați gemeni s-au luat la bătaie chiar de ziua lor

Polițiștii din Adîncata au fost sesizați asupra situației de vecini. Ulterior, s-a stabilit că cei doi frați gemeni, după ce au consumat băuturi alcoolice sărbătorindu-și ziua de naștere, pe fondul unor ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2011, 14:12
(10518 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Adâncata scandal


Guvern: Stimularea înființării de microîntreprinderi de către tineri

Executivul a adoptat o Ordonanța de Urgență pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. «Guvernul va sprijini înființarea a cel puțin 1100 de firme ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2011, 13:52
(10528 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Sabie descoperită în mașina unor tineri

O echipă de siguranță publică a depistat în trafic, pe raza municipiului Slobozia, un tînăr de 26 de ani, din Căzănești, ce se deplasa la volanul unui autoturism, însoțit de alți doi prieteni de 17, respectiv ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2011, 11:08
(8551 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia sabie


Mihail Kogălniceanu: Armă de tir deținută ilegal de un bătrîn de 70 de ani

În cursul zilei de miercuri, 2 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat un bărbat, de 70 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu care deținea ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2011, 10:27
(14069 vizualizări - 3 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la tăiat de pomi

Miercuri, 2 februarie a.c., în intervalul orar 12.00-17.00, efective mărite din cadrul Poliției Municipiului Fetești împreună cu agenții posturilor de poliție limitrofe și în colaborare cu un echipaj din ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2011, 09:16
(10151 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Movilița: Șofer beat la volan

Polițiștii rutieri aflați în executarea atribuțiilor de serviciu au depistat un bucureștean, de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2-E85, în localitatea Movilița, avînd o concentrație alcoolică ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2011, 08:07
(9176 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă a Poliției

Efective de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slobozia în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi au participat miercuri, 2 februarie, la mai multe acțiuni organizate în municipiul reședință ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2011, 07:16
(10076 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Înșelăciune prin SMS

Miercuri, 2 februarie, în jurul orei 17.00, o femeie de 37 de ani din localitatea Mărculești a reclamat la poliție faptul că, în dimineața aceleași zile, a primit pe telefonul mobil un mesaj prin care era ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2011, 17:46
(10897 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache și Irina Nițu, campionii de la Brăila

Sorin Iordache și Irina Nițu, campionii de la Brăila

Începînd cu 31 ianuarie, la Brăila s-a disputat un puternic turneu de Categoria 1 la tenis de cîmp, «Trofeul IȘJ-DJTS Brăila 2011», la care au participat și cîțiva juniori slobozeni. La 14 ani fete a cîștigat ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2011, 12:14
(12470 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Din nou furturi

Marți, 1 februarie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii slobozeni au depistat doi bărbați de 25, respectiv 51 de ani, domiciliați în comuna Munteni-Buzău și în municipiul Slobozia în timp ce sustrăgeau ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2011, 11:08
(8636 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: furt Ialomița


Bărbulești: Șofer urmărit de polițiști

În cursul dimineții de marți, 1 februarie, în jurul orei 10.30, polițiștii din Urziceni au încercat să oprească un autoturism înmatriculat în străinătate. Întrucît șoferul nu a oprit la semnalul polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2011, 09:46
(11620 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Buzoian beat la volan și fără permis

Un buzoian de 29 de ani este cercetat penal de polițiștii ialomițeni după ce acesta s-a urcat la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2011, 08:34
(10026 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: L-a acroșat o mașină!

Marți seara, 1 februarie a.c., în jurul orei 19.00, pe DN2, în localitatea Lilieci s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări polițiștii au stabilit că în ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2011, 07:21
(12077 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


ITM Ialomița: Angajatori prinși cu «munca la negru»

Inspecția muncii a inițiat, începînd cu 27 ianuarie 2011, o campanie la nivel național privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă nedeclarată în domenii susceptibile utilizării frecvente a acesteia ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2011, 14:21
(10739 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Furturile dau bătăi de cap polițiștilor

În urma activităților desfășurate în cazul unui furt comis sîmbătă, 29 ianuarie a.c., din sediul unei firme de pe raza municipiului Fetești, faptă ce figura în evidențele Poliției cu autori necunoscuți ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2011, 11:41
(8066 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: furt Ialomița


Ialomița: Doi morți într-un accident pe DN2, în apropiere de Sinești

În cursul dimineții de miercuri, 2 februarie, în jurul orei 7.15, pe DN2, în afara localității Sinești s-a produs un grav accident de circulație soldat cu decesul a două persoane și rănirea unei alteia ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2011, 10:23
(12975 vizualizări - 7 comentarii)

Taguri: Sinești accident


Slobozia: Manifestare expozițională «Femina Star»

Camera de Comerț Industrie și Agricultură Ialomița, în parteneriat cu Consiliul Județean Ialomița, organizează a XII-a ediție a manifestării expoziționale Femina Star&Salonul Mireselor. Acțiunea are un ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2011, 10:19
(8291 vizualizări - 0 comentarii)


«Lucrezi pămîntul, depui cererea de sprijin și accesezi fonduri europene! APIA te așteaptă!»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură lansează, începînd cu 1 februarie 2011, campania «Lucrezi pămîntul, depui cererea de sprijin și accesezi fonduri europene! APIA te așteaptă!». În cadrul ...[citește_toată_știrea]

2 Februarie 2011, 10:17
(10496 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...